Incepand cu ajunul Craciunului 2010 Mamita a intrat in viata mea zilnica si trebuie sa recunosc ca nu imi e totdeauna usor. Si cand mi se pare ca e greu imi amintesc de poezia aceasta a lui Adrian Paunescu si parca totul devine mai usor. Indiferent ce parere am despre el ca om (nu prea roza) trebuie sa admit ca unele din poeziile lui merita sa ramana pt totdeauna in literatura romana.
Adrian Păunescu
Repetabila povară
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Am cautat pe you tube un clip care sa fie cat mai sugestiv si paan la urma am ajuns la concluzia ca urmatorul este cel mai indicat:
.
Dar nu vreau sa sa inchei aici, ci am sa va mai pun o poezie, gasita tot pe you tube:
Cine nu are parinti
Ratacit pe pamant, ca e mare sau mic
Cine n-are parinti nu mai are nimic.
C-a fost vreme de paci, c-a fost timp de razboi,
Ei asa au dorit, sa se mute in noi.
Si acum, daca ei, care-au fost, nu mai sunt,
Noi, in noi, ii purtam si le suntem mormant.
C-au murit ordonat, dupa cum li s-a dat,
A cadea violent, a se stinge treptat.
Cine n-are parinti, are ultimul drept,
De-a porni-o prin timp, cu tot viscolu-n piept.
Timpurii suferinti si tardive cainti,
Un popor de orfani, cine n-are parinti.
N-aveam timp pentru ei, pareau dusi in alt veac
Si acum ne miram ca sunt palizi si tac.
Nu pareau de prisos, se simteau de prisos
Si acum, inapoi, ii chemam dureros.
Cine n-are parinti, are ultimul drept,
De-a porni-o prin timp, cu tot viscolu-n piept.
Timpurii suferinti si tardive cainti,
Un popor de orfani, cine n-are parinti.
Nu exista averi, nu exista noroc,
Cine n-are parinti ce sa aiba in loc?
N-are pret nici un pret, n-are nimb nici un nimb,
Cine n-are parinti, ce sa aiba in schimb?
Cine n-are parinti, are ultimul drept,
De-a porni-o prin timp, cu tot viscolu-n piept.
Timpurii suferinti si tardive cainti,
Un popor de orfani, cine n-are parinti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu