M-am uitat insa destul ca sa vad cum zboara placintele pedeliste aterizand direct in PNL. Si cum din cand in cand ma uit cu multa atentie si incantare (pt jocul actorilor, in special talentata Kim Sun Ah, dar soi pt scenariu si dialoguri) la Citi Hall despre ce credeti ca se discuta in episodul 6? Ati ghicit, despre posibilitatea ca o "pasare migratoare" sa zboare de pe craca puterii pe cea a opozitiei, ca sa dea acesteia o sansa de schimbare la urmatoarele alegeri locale si parlamentare.
Discutia care s-a desfasurat a sunat cam asa:
Lu Bu, care l-a servit pe comandantul de osti Ding Yuan si apoi a trecut in tabara lui Dong Zhuo...
Bazandu-se pe Yuan Chao pt sprijin si apoi cautandu-l pe Liu Bei...
Lu Bu a fost intr-adevar o persoana cu puternice loialitati fata de oricine...
In final a fost invins si capturat de Cao- Cao...
Totusi, daca Dong Zhuo nu l-ar fi avut pe Lu Bu n-ar fi putut sa stapaneasca nimic sub soare...
Dar in final nu a murit Dong Zhuo de mana lui Lu Bu?
Faptul ca Dong Zhuo a fost gelos a fost cam prea mult...(de indurat)
Ei, ati priceput ceva din dialogul de mai sus? Daca nu ati vazut nici un episod din lungul serial chinezesc "Cele Trei Regate" transmis de TVR 2 cu nu asa de mult timp in urma (eu la un moment dat am cedat nervos vazand atatea razboaie si atata amar de personaje si am incetat sa il urmaresc, desi povestea de dragoste a lui Lu Bu se desfasura destul de frumos si interesant) si nici nu v-a interesat vreodata cam ce s-a petrecut in indepartata China pe la Anno Domini 220 si cativa din anii urmatori nici nu aveti vreo sansa sa intelegeti ceva.
Totusi sensul era destul de trasparent: nu se stie cine ar avea caracterul atat de schimbator al lui Lu Bu si ar fi dispus sa riste sa ii impartaseaca soarta. Pt ca nu numai conu Caragiale gandea si scria "iubesc tradarea dar urasc pe tradatori", ideea e veche, inca de pe vremea regelui David, care dupa ce a cucerit o localitate cu ajutorul neprecupetit al unui tradator a poruncit descapatanarea acestuia cand infamul a venit sa culeaga rasplata pt faptele sale. Pesemne datorita acestui atat de ascutit simt al dreptatii, si nu a iscusintei de a compune cantece de lauda, spune Biblia ca Regele David a fost iubit de Domnul in mod deosebit.
Au mai existat in episoadul urmarit recent si alte replici memorabile cum ar fi
Daca ai incredere in oameni dai faliment ( si ce dramatica a fost scena in care eroul nostru, interpretat de Cha Seung Won si-a dat seama ca seful lui nu numai ca nu are incredere in el nici de doi bani, dar nici nu merita increderea ce el i-a acordat-o) zice Deputy Mayor (Vice-primarul, cum ar veni)
In lumea politica exista doua feluri de oameni: cei din varf si cei peste care acestia calca si ii folosesc.
Chiar si cainii vagabonzi pot ucide un tigru daca se aduna intr-o haita de 100
Partea din fata a corpului nu este tot atat de buna ca cea laterala.
Poarta din fata nu e tot atat de buna ca poarta din spate
Partea din fata a capului nu e tot atat de buna ca ceafa.
Toate cele trei propozitii anterioare sugerand ca e bine sa folosesti cai laturalnice sa iti atingi scopul.
Ei, dar un alt personaj spune: "Aroganta, mandria si complacerea sunt semne ca s-a lasat garda jos" Si pierederile atat de nemaivazut de dezastruoase suferite de pedelei, mai ales de madam de Plescoi, sugereaza clar ca nu numai masurile impuse de la Cotroceni si umilinta cu care au fost puse in practica de actualul primar de Cluj (cred ca concitadinii lui de origine romana au judecat "saracul, el un om bun, dar seful ala nenorocit al lui l-a obligat la toate magariile pe care le-a facut") au fost de vina, ci si aroganta cu care madamele pedeliste si-au dat in petic la tot pasul, precum si pliciul invocat cu atata nerusinare de candidatul lor la capitala. Despre criza las sa vorbeasca analistii si formatorii de opinie>
Un schimb de replici hazliu, menit sa detensioneze atmosfera dupa metoda bine stiuta din sageukuri (seriale istorice) s-a produs intre un personaj destul de grotesc si ceilalti lucratori din livada cand omul nostru, cam pricajit si uratel, pretindea nici mai mult nici mai putin ca el in tinerete arata precum Gu Jun Pio, mult indragitul erou din Boys Before Flowers, tradus la noi ca Baieti de bani gata, interpretat de de-acum superstarul f tanar Lee Min Ho.
Choo Sang Mi as Min Joo Hwa, consiliera cea corupta si aroganta
Kim Sun Ah as Shin Mi Rae
Cha Seung Won as Jo Gook
Scena dramatica in care Jo Gook afla ca nu trebuie sa aiba incredere in nimeni...
Primarul care face tot felul de matrapazlacuri.
Sin Mi Rae e atacata cu oua de catre partizanii primarului, convocati de consiliera printr-un telefon
Omul cel cinstit care are intotdeauna ceva de pierdut.
Logodnica cea frumoasa si bogata a lui Jo Gook, careia i se pare firesc ca un ministru sa impuna o anume castigatoare a unui concurs de frumusete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu