Mie imi plac f mult macii inca din copilarie. Cand mergeam cu trenul de la Ciochina spre Ploiesti (nu exista pe atunci cale ferata pana in Urziceni, asa ca pt a ajunge in Bucuresti trebuia sa schimbam trenul in Ploiesti, nu in Urziceni) vedeam dealurile printre care trecea trenul rosii de maci si tare imi doream sa alerg printre ei...Nostalgia aceea nu m-a parasit nici pana azi, din cand in cand, destul de rar, sotul meu ma lasa sa cobor din masina si sa culeg cativa boboci ca sa ma bucur de ei si acasa. Dar macii cei rosii au si o istorie trista, care dateaza din timpul primului razboi mondial, cand a avut loc sangeroasa batalie de la Ypres, in Flandra. Atunci unuia dintre cei aflati pe campul de lupta, un doctor, Locotenent-colonelul canadian John McCrae i-a murit langa el un tanar prieten si fost student, Alexis Helmer din Ottawa. Doctorul a fost atat de impresionat de acest trist eveniment incat a compus un poem scurt, dar plin de simtire, care a ramas una dintre cele mai frumoase poezii despre razboi scrise vreodata:
In Flanders Fields
By: Lieutenant Colonel John McCrae, MD (1872-1918)
Canadian Army
In Flanders Fields the poppies blow
Between the crosses row on row,
That mark our place; and in the sky
The larks, still bravely singing, fly
Scarce heard amid the guns below.
We are the Dead. Short days ago
We lived, felt dawn, saw sunset glow,
Loved and were loved, and now we lie
In Flanders fields.
Take up our quarrel with the foe:
To you from failing hands we throw
The torch; be yours to hold it high.
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, though poppies grow
In Flanders fields.
Pe Campiile Flandrei
Printre crucile care, randuri-randuri
Ne marcheaza locul; si sus pe cer
Lastunii zboara, cantand bravi
Desi de-abia se-aud printre bubuituri de tun.
Noi suntem morti. Si nu demult
Noi am trait, simtind zorile, vazand stralucirea soarelui
Am iubit si am fost iubiti, si acum zacem
In campiile Flandrei.
Preia tu cearta noastra cu dusmanul
Tie iti aruncam din mainile noastre ce au cazut
Torta; fii tu cel ce o tine sus
Daca nu vei pastra credinta noastra, a celor ce am murit,
N-o sa dormim, desi macii o sa creasca
Pe campiile Flandrei.
Ne marcheaza locul; si sus pe cer
Lastunii zboara, cantand bravi
Desi de-abia se-aud printre bubuituri de tun.
Noi suntem morti. Si nu demult
Noi am trait, simtind zorile, vazand stralucirea soarelui
Am iubit si am fost iubiti, si acum zacem
In campiile Flandrei.
Preia tu cearta noastra cu dusmanul
Tie iti aruncam din mainile noastre ce au cazut
Torta; fii tu cel ce o tine sus
Daca nu vei pastra credinta noastra, a celor ce am murit,
N-o sa dormim, desi macii o sa creasca
Pe campiile Flandrei.
3 comentarii:
Pe câmpurile Flandrei
Vara, în Flandra, maci roşii precum focul
Printre mii de cruci obrazul îşi întorcu-l,
Veghindu-ne somnul greu, de plumb, sub glie;
Deşi pe cer vesel cântă-o ciocârlie,
Sub bombe n-o auzim, n-avem norocul.
Suntem cei Morţi. Mai ieri, nu sosise-încă sorocul.
Vedeam soarele-n zori, înflorind ca siminocul;
Iubeam, eram iubiţi – azi în lut ne-am găsit locul
Pe câmpurile Flandrei.
Preia tu lupta noastră, dar nu şi nenorocul:
Căzând, spre tine noi aruncăm zălogul
Luminii, torţa-i la tine-acum, păstrează-o vie.
Rămâi sub jurământ cu noi, altfel în vecie
Nu vom avea somn – cât maci ne-or scrie epilogul
Pe câmpurile Flandrei.
traducere de Petru Dimofte
Mulțumesc. Se vede că traducerea a fost scrisă de un poet. Păcat că acest comentariu e anonim...se putea specifica cine l-a scris la sfârșitul lui.
Traducerea lu' Dimofte n-are nicio treabă cu poezia lui McCrae. E practic o altă poezie!
Trimiteți un comentariu