Zilele trecute mergand pe strada am surprins doua scene in care protagonistii erau doua mame. Pe prima mama am vazut-o de departe cum isi pupa cu foc bebelusul luat din carucior. Am trecut pe langa ei cu gura pana la urechi si bebelusul a ras si el la mine etalandu-si cei doi dintisori ca doua perle. Mama a sesizat imediat ca altcineva i-a distras atentia bebelusului ei, s-a intors spre mine si a ras si ea. Mi-am vazut de drum.
Ceva mai departe am intalnit un alt cuplu. De data asta era un baietel un pic mai marisor, asezat in carucior. Intai vreau sa spun ca modul cum se construiesc acum carucioarele e o dovada de abordare a relatiilor dintre mama, copil si lumea inconjuratoare. "Pe vremea mea" (am pus in ghilimele ca sa subliniez ca nu e o distanta f mare in timp intre perioada cand am fost si eu mama de copiii mici si cea de acum, e decat, ca sa folosesc un cuvant la moda, vorba de o generatie) carucioarele erau in asa fel construite incat mama sa aiba tot timpul sub supraveghere copilul, incat sa poata interveni prompt daca exista vreun motiv de disconfort.
Era, dupa parerea mea, un prilej de a se oferi o legatura mai stransa intre mama si copil chiar daca se petrecea intr-un mediu exterior caminului, un mediu in care puteau sa apara interferente din afara. Copilul vedea lumea mai degraba prin ochii mamei decat nemijlocit. Se pare ca unii designeri au gandit ca acest lucru este gresit, probabil psihologii au considerat ca pt dezvoltarea psihica a unui copil e mai important ca el sa fie in contact direct cu cei care trec pe strada pe care se plimba mama cu bebeul in carucior decat ocrotirea si tinerea in siguranta a puiului de om.
Destul ca mama a doua impingea caruciorul si vorbea in acelasi timp la telefonul mobil, fara sa aiba posibilitatea sa observe ca baietelul se tot foia nelinistit in carucior, parand ori plictisit la culme, ori deranjat de ceva. Inutil sa spun ca acest copil nu m-a bagat in seama iar mama era prea ocupata cu acea convorbire ca sa acorde vreo atentie copilului sau mie (n-aveam deloc pretentia sa ma bage pe mine in seama)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Tot e bine, fata de variantele: "Mai taci din gura, iti dau una acum, sa ai motiv sa plangi" sau oribilul: "Eu te-am facut, eu te omor!" ...
Esti o fina observatoare a situatiilor, ca de obicei.
Intentia mea nu a fost sa blamez mama cufundata in convorbirea telefonica ci sa atrag atentia asupra unei schimbari de mentalitate produsa in decurs de o generatie de designeri.
Mihaela (nu dr.) imi scrie intr-un email:
...a citit ceva studiu (englezesc) in care erau foarte criticate carutzurile in care copilul nu ishi vede mama tot timpul. Nu shtiu cum au masurat disconfortul celui mic, dar se sustzinea ca bebelushul este destul de nefericit cu ochii la lume......a avut pentru copii (vorbesc de primul, pentru bebelushi) modelul in care vedeai copilul, iar dupa varsta de 1.2-2 ani din celalalt. De fiecare date cand am trecut la al doilea carutz, mi-a displacut total.
Ea a sesizat bine (ma cunoaste de mult) ce am vrut sa spun.
Am vazut si eu, din pacate, asemenea comportament la multe mamici. Dar cel mai mult ma supara cand observ o multime de parinti care pe langa faptul ca tin bebelusii in carucior de asa maniera ca ei nu vad ce se petrece cu odraslele lor, mai si traverseza la trecerea de pietoni punand carutul inainte (...si bineiteles fara a se asigura).
Bristena draga, carucioarele sunt facute in asa fel incat parintele sa nu poata vedea bebelusul (vorbesc aici de toddleri, bebelusii mai mari) ceea ce mi se pare o prostie. Fiica mea spune ca in USA numai asemenea carucioare se gasesc, pt ca ei pun mare baza pe dezvoltarea individului, la noi mentalitatea era sa ai totul sub control,ceea ce nu e rau in cazul copiilor, care trebuie feriti de toate relele, mai ales la trecera de pietoni :))
Disa, nu ti-am multumit inca pt apreciere.
Copilu' a avut un carut al carui maner putea fi rabatat si carutul putea fi transformat in oricare din variantele de care spui. Eu f rar l-am tinut cu fata spre lume, nu mi-a placut sa nu vad ce face si daca cineva se uita mai insistent, imediat ma uitam sa vad daca nu e ceva in neregula cu copilul. Ma recunosc mama-closca; nu stiu daca e bine, dar tot asa as face si acum.
"un carut al carui maner putea fi rabatat si carutul putea fi transformat in oricare din variantele de care spui"
Asa mai merge.Fiica mea n-a avut norocul sa gaseasca in USA asemenea carut, numai de cel cu fata spre public.
Ma recunosc mama-closca
Welcome to the club! :))
Trimiteți un comentariu