Si unul din evenimentele neplacute pt Margareta noastra (MArgareta I ii zice sotul meu, ca s-o deosebeasca de Margareta II-a, actuala, pt care a platit partial din banii primiti prin programul Rabla, nu va ganditi la Margaretele astea ca fiind de vreo vita nobila, sotul meu s-a gandit la partenera lui Fernandel din filmul "Vaca si Prizonierul") s-a petrecut chiar aproape de malul Argesului.
Satui de mica si cam murdara Padure Dudu, la care ajungeam destul de repede pe jos (si mai repede cu bicicletele) pt ca de-acum eram motorizati am decis sa mergem la o padure ceva mai indepartata, dar sa nu fie nevoie sa traversam orasul pt asta. Asa ca ne-am decis sa mergem la Dumitrana, unde era un popas f cunoscut de colegii sotului meu care isi cautau acolo relaxarea. Circula si o anecdota care spunea ca relaxarea se producerea intr-un cadru cu totul extraconjugal si ca intr-o zi s-au intalnit acolo sotul si sotia, fiecare cu jumatatea extraconjugala.
A fost o zi frumoasa, plimbarea prin padure f placuta, mai ales ca am cules o multime de mure, care imi aminteau de copilarie, cand mamitza ne dadea voie sa consumam o intrega lingurita rasa de dulceata de mure atunci cand veneau musafirii. Acum inteleg ca nu din zgarcenie facea asta (desi generozitatea n-a dat-o niciodata afara din casa) ci pt ca fiind dupa razboi iar noi trebuind sa ne descurcam cu un singur salariu nu putea sa cumpere cat zahar am fi vrut noi, copiii, pt ca era rar si scump.
Murele le cumpara de la tiganci, care le culegeau fie de pe marginea caii ferate, de pe marginea drumurilor de tara, fie din lunca Ialomitei, verde si bogata pe vremea aceea. Mamitza era prea ocupata cu cresterea gainilor, ratelor, gastelor, porcilor, vacii si ulterior cardului de curci si curcani ca sa mearga ea insasi la cules iar pe noi nu ne lasa ca sa nu ne "ducem de malu' garlii' si sa ne innecam, cum se mai intampla uneori cu copiii nesupravegheati.
Am ajuns noi si pe malul Argesului, care atunci se traversa pe un pod ancorat cu odgoane, un pod de lemn care se clatina ingrozitor; marturisesc ca, desi nu sunt prea fricoasa din fire si am trecut, cam in patru labe, Dambovita pe un bustean asezat transversal pe firul apei, atunci nu am reusit sa traversez Argesul. Poate si pt ca, privind la apa lui repede si involburata mi-am amintit de o expeditie in grup, nu mai stiu unde, dar sigur pe malul Argesului, cand am traversat tinandu-ne de maini spre o insula din mijlocul apei si pe la mijlocul canalului, cand apa imi trecea de piept si simteam ca nu-mi mai pot tine picioarele pe fundul raului am declarat fetei de langa mine, care cantarea cam jumatate din greutatea mea (si nu eram grasa pe vremea aceea) ca nu mai pot. "Ba mai poti" a zis ea zmucindu-ma, si am putut, dovada ca nu m-am innecat find ca scriu acum.
La plecare sotul meu era putin cam ingrijorat pt ca franele nu functionau chiar cum trebuie, si avea si de ce, pt ca la o curba fara vizibilitate ne-am trezit ca intram cu capota masinii sub o basculanta de 16 tone. Desi era duminica, bietul sofer, un baiat tare tanar, era obligat sa lucreze la barajul Cornetu, noroc ca basculanta avea frane f bune. Sperietura a fost strasnica, dar din fericire, desi a durat ceva timp pana cand, cu ajutorul sfaturilor mai mult sau mai putin experte ale tuturor soferilor prezenti la fata locului, s-a reusit extragerea Daciei noastre de sub monstru si pornirea mastodontului care avea frane dar nu si electromotor sau ce-i trebuie ca sa porneasca, nu s-a lasat cu alte victime in afara capotei Margaretei.
A urmat un drum la Militie, soferii si-au asumat fiecare partea lui de vina, capota a fost inlocuita si masina ne-a mai servit inca multi ani de atunci incolo (imaginati-va ca motorul nu a patit nimic, nici radiatorul, cred, am ajuns cu masina proprie la Militie)
Duminica trecuta persoana cu drept de decizie in familia noastra, adica nepotica, a declarat ca vrea sa mearga la o padure langa apa. Era si cazul sa ne mai aerisim pt ca atunci cand a venit la noi avea 39,7C, fiind speriata ca e "gripa din aia" sau un bug luat de la invatatoare, care nu se simtea bine in ultima zi de scoala (in Irlanda scoala incepe la 1 septembrie si se termina la 30 iunie, sunt scoli separate de baieti si fete iar ciclul elementar dureaza 6 ani, fiica mea spune insa ca la matematica nivelul e f scazut si aduce ca argument faptul ca nepotica a reusit sa rezolve probelemele date la olimpiada pt elevii de liceu). Din fericire febra a scazut la 38,2C dupa o lingurita si jumatate de Calpol, apoi a mai fost nevoie de o aceeasi doza de Calpol si o jumatate de tableta de Eferalgan ca sa se stabilizeze pt cateva zile la 37C.
Deci duminica ne-am imbarcat toti in masina si am pornit pe drumul cel mai scurt, adica drumul cunoscut, spre padurea Cornetu. Din popasul Dumitrana nu a mai ramas nici o urma, padurea inca mai e la locul ei, dar invazia de neamuri proaste cu manele date la maxim si gratarul fixat in mijlocul drumului pe care am fi putut intra si noi ca sa punem masina la umbra, precum si concurenta cantecelor populare date tot la maximum ca sa contracareze efectul manelistico-prezidential (doar marinelul e cel care sustine ca 99% din populatia Romaniei adora manelele) din plantatia de salcami precum si cantitatea mare de panze de paianjen din zona de foioase a padurii ca si lipsa totala a murelor ne-au facut sa ne indreptam spre apa.
De data asta apa nu se mai traverseaza pe pod de lemn, ci pe un pod din tuburi premo de diametru mare, din acelea care se folosesc la unele puturi de alimentare cu apa, peste care s-au asezat niste dale de beton, cred, probabil left-over de la Lacul Cornetu, un pod peste care sotul meu nu a avut curaj sa treaca cu Loganul, desi in acea zi cred ca au trecut sute de masini de diverse marci si dimensiuni, in ambele sensuri.
Ne-am instalat pe partea stanga a podului, unde nu s-a auzit din macar o nota de manea sau alt fel de muzica (pe partea dreapta in schimb manelele urlau, dintr-o singura sursa, se pare), in schimb fumul gratarelor era aproape omniprezent. Nenumaratele umbrele de soare si familiile cu copii de diverse varste, majoritatea mici (am vazut unul cu pampers) precum si nisipul fin si scoicile te puteau face sa crezi ca esti la mare intr-o statiune din cele pt familisti.
Apa era f mica si plina de copii mici si accesoriile lor: mame,tati, frati, surori, mamaie sau tataie. A fost o atmosfera placuta, lumea era civilizata si nici macar nu am vazut maldare prea mari de gunoaie cand, alungati de norii amenintatori si de tunetele ce se auzeau din ce in ce mai tare, ba chiar si de fulgere, turistii s-au urcat in masini si au inceput sa paraseasca locul atat de placut.
Fiecare se apara de soare cum poate
Peshte nu stiu daca e dar pescari sigur sunt
Pe masina scrie MAILMAN, deci si poshta se racoreste la Arges
In bataia curentul te feresti cel mai bine de arsita.
Bunicul isi ajuta nepotul sa innoate.
Ce poate fi mai bun decat un gratar pe nisip?
In Utah parintii ar fi fost amendati daca ar fi fost surprinsi ca lasa copilul sa apara fara costum de baie in public.
Unii copiii au venit cu pampersii din dotare. Ce mai, o adevarata cresa!
Unii au venit cu motocicleta.
Unii au venit cu camionul.
Masinile erau parcate peste tot, pe nisip langa apa, sau sus pe mal. Am vazut o masina ale carei roti s-au scufundat in nisip, dar soferul a reusit, cu ajutorul prietenilor, sa iasa si sa urce, cam cu greu, panta.
Cu gratarul creste burta mare!
Daca focul nu arde cum trebuie se foloseste un evantai sau se sufla in el.
Masa e mai gustoasa in familie.
Unii au venit pe malul Argesului cu motoplanorul (dar n-au aterizat)
Langa pod apa era involburata.
Norii care au alungat calatorii.
E frumoasa patria noastra, nu-i asa?
Mai multe poze, printre care castelul de nisip construit de nepotica si parintiiei, precum si o libelula care a terizat pe mana fiicei noatre puteti vedea pe Picasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu