Gandul zilei

La inceputurile corespondentei dintre mine si Suzeta am avut o surpriza cam neplacuta. Tocmai descoperise un site care trimite celor abonati prin email in fiecare zi cate un fragment dintr-o carte scrisa de Omraam Mikhaël Aďvanhov. Aceste fragmente te pun intr-adevar pe ganduri si sunt bune prilejuri pt a medita pe indelete la ce vrea sa spuna acest intelept. Atata doar ca in prima zi Suzeta mi-a trimis 20 (doua zeci de mesaje). Lasa ca si eu m-am "razbunat" raspunzand separat la vreo 7 intr-o zi.

Spun toate astea tuturor cititorilor pt ca stiu ca ea are o inima tare buna si nu se va supara, mai ales ca a inteles sa ma lase sa rumeg mai pe indelete tot ce-mi trimite ea.Imi place ca da acestor ganduri cate un titlu sintetizator si tare nimerit. Mi-am tot propus sa copiez si eu cateva, dar alegerea nu e deloc usoara.

Primul gand pe care il voi copia se refera tocmai la acea surpriza despre care vorbeam. Cati dintre noi, incercand cu tot dinadinsul sa faca binele, isi dau seama ca e o masura in toate?

"Măsura este necesară în orice lucru. Da, chiar pentru bunătate fiindcă şi aici există o lipsă de măsură urmată evident de nişte neplăceri. Lipsa măsurii nu este nici rea, nici criminală, dar este o greşeală, şi orice greşeală antrenează o sancţiune. Vă voi da un exemplu. Primesc o tânără care îmi spune: "Oh Maestre, eu sunt atât de nefericită! Plâng zi şi noapte. - De ce? Ce vi s-a întâmplat? - Ei bine, eu care îmi iubeam atât de mult soţul, îi anticipam toate dorinţele, îl înconjuram cu multă afecţiune, căldură, am fost părăsită de el pentru una dintre prietenele mele. - Ah, dar cum este această prietenă? - Oh, ea este egoistă, rece. - Ei bine, iată de unde vine necazul: aţi fost prea călduroasă, el a plecat să se răcorească." Evident, mi se va replica: "Dar bunătatea nu foloseşte la nimic?..." Din nefericire, bunătatea oarbă poate antrena pe cineva în cele mai nefericite situaţii. Chiar cei mai încântători oameni, dacă nu cunosc măsura, devin o adevărată pacoste. Nu este vreo pedeapsă, nu, dar cum nu cunosc măsura, ei au declanşat o lege şi primesc câteva lovituri. "

Primul gand pe care mi l-a trimis Suzeta are intr-adevar semnificatia unui inceput:

"Marea majoritate a cunoştinţelor puse la dispoziţia oamenilor le încredinţează acestora stăpânirea materiei şi le asigură succesul. Este foarte bine, dar din cauza manierei în care sunt prezentate, ele îi îndepărtează din ce în ce mai mult de spirit. Iată cauza celor mai multe dezechilibre constatate la indivizi şi în societate. Cartea Facerea se deschide cu aceste cuvinte: ""La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul."" Această frază rezumă perfect întreaga filosofie a spiritului şi a materiei. Cerul este sufletul, spiritul, splendoarea virtuţilor. Pământul este lumea fizică, şi toate activităţile materiale desfăşurate de om. Dacă pământul a fost creat, înseamnă că el era necesar. Dar Moise, care a fost un mare Iniţiat, a numit mai întâi cerul şi apoi pământul. În timp ce pentru majoritatea oamenilor pământul se situează înaintea cerului. Iar pentru unii, cerul nu există de loc, ci numai pământul; de aceea ei sunt înghiţiţi de lumea materială. În fiecare fiinţă umană, echilibrul sau dezechilibrul au drept cauză raporturile pe care ea ştie sau nu să le stabilească în viaţa sa între spirit şi materie. "

Fiecare fragment e in sine o adevarata bijuterie, cel urmator e o bijuterie pedagogica:

"Este evident că oamenii nu sunt perfecţi, dar atitudinea ce constă în a-i critica fără încetare nu este deloc pedagogică. Problema este de a şti dacă ne lăsăm pradă nemulţumirii, exasperării noastre, sau dorim cu adevărat să îi ajutăm. Dacă
doriţi să ajutaţi pe cineva, trebuie să aveţi o atitudine pedagogică, iar pentru aceasta vă adresaţi la ce este mai bun în el, îi arătaţi că îi observaţi calităţile (toată lumea are cel puţin una) şi apelaţi la ele. Îi atingeţi orgoliul, el încearcă să nu vă dezamăgească, şi astfel veţi reuşi să îl corectaţi. Să nu vă închipuiţi că veţi reuşi să îndreptaţi pe cineva subliniindu-i fără încetare defectele, considerându-l incapabil, mincinos, necinstit, fiindcă în acel moment el nu se va mai strădui deloc. De ce ar mai depune el nişte eforturi, dacă v-aţi format deja despre el o părere definitivă?"

Educatia trebuie neaparat sa fie si spirituala:

Părinţii, educatorii au ca sarcină să trezească la copii sensul lumii divine, cu întreaga ierarhie de creaturi celeste care se înalţă până la tronul Domnului. Da, esenţialul este de a înscrie în sufletul şi spiritul tinerei generaţii această idee că există o lume sublimă la care ei pot recurge, nu numai în cazul dificultăţilor şi încercărilor, ci în toate circumstanţele vieţii zilnice, pentru a extrage de aici forţa, curajul, inspiraţia. Evident, eu nu spun că aceşti tineri, instruiţi în adevărurile Ştiinţei Iniţiatice, vor avea imediat revelaţia lumii divine, nu, dar în această legătură ce vor învăţa să o restabilească cu Cerul, ei vor găsi mereu nişte resurse spirituale. Ei vor purta în sinea lor o lume bogată şi puternică, iar în situaţiile în care alţii se descurajează, cad, sau devin nişte victime sau nişte răufăcători, ei vor progresa, se vor ameliora şi vor deveni nişte modele. "

Destinul unui om este determinat de natura nevoilor sale.
Să luăm un exemplu: dacă aveţi nevoie de o mare cantitate de ţigări şi alcool în fiecare zi, dacă aveţi nevoie să adunaţi averi: case, maşini, întreprinderi, dacă aveţi nevoie să mergeţi în fiecare seară într-un bar, sau la cazinou să jucaţi la ruletă, destinul vostru este trasat în întregime: decăderea, ruina, poate chiar închisoarea. Iar dacă simţiţi nevoia să contemplaţi frumuseţi divine sau să răspândiţi pacea şi lumina în jurul vostru, şi aici este clar: veţi întâlni bucuria, împlinirea.De ce nu îşi dau seama oamenii că fiecare nevoie, fiecare dorinţă îi călăuzeşte pe căi determinate? În funcţie de aspiraţiile lor, ei se vor îndrepta spre regiuni infestate de viespi, de şerpi, de sălbăticiuni, unde îşi vor lăsa pielea... sau spre regiuni luminoase, minunate, unde vor găsi toate bucuriile. În funcţie de propriile înclinaţii, gusturi, dorinţe, fiecare îşi determină destinaţia."

"Un Iniţiat, ca orice fiinţă umană, are nevoie să se hrănească.
Iar a te hrăni, nu presupune numai a mânca şi a bea, ci şi a IUBI.
Dar ceea ce caută Iniţiatul este să se hrănească cu viaţa divină, adică cu ce este mai subtil la ceilalţi. Iar când întâlneşte fructe şi flori, adică fiinţe umane care poartă această viaţă, îşi îndreaptă atenţia asupra lor spunându-şi:
"Iată nişte aspecte ale Tatălui Ceresc, ale Mamei Divine...
Mulţumesc Doamne, mulţumesc Mamă Divină. Prin intermediul acestor
flori şi fructe, eu am astăzi posibilitatea să mă apropii de voi, să meditez asupra voastră; cu ajutorul acestei splendori, eu vă pot respira parfumurile, vă pot gusta savoarea." Şi, fără chiar să le atingă, el pleacă fericit pentru că aceste fructe şi flori i-au permis să se apropie de Cer."

"Renunţarea nu trebuie să constituie niciodată o privaţiune, ci o transpunere, o deplasare într-un plan superior. Aceeaşi activitate continuă, dar cu materiale mai pure, mai luminoase. De exemplu, renunţaţi să trăiţi o plăcere în planul fizic pentru a gusta această plăcere în planul spiritual, unde este de o calitate superioară. Astfel, în loc să vă bronzaţi după amieze întregi la soare pe plaje pentru a vă năuci şi a pierde vremea, asistaţi dimineaţa la răsăritul soarelui: acolo simţiţi încet-încet că spiritul vostru devine mai lucid şi mai pătrunzător. Nu înseamnă că nu trebuie să vă mai expuneţi la soare, ci să ştiţi unde, când şi cum să o faceţi pentru a obţine ceva benefic pentru voi. Această transpunere se poate face pentru atâtea alte activităţi! Depinde de voi să le observaţi, analizându-le, cum le puteţi strămuta într-un plan superior."