miercuri, 18 noiembrie 2009

Azi am fost eroina

Vai de fundul meu (la propriu) ce soi de eroina sunt, una de fapt divers. Si nici macar unul asa serios, cu Doamne fereste, sange si alte cele.

Ce mai, m-a calcat masina. La propriu. Habar n-am nici ce marca era, nici ce nr avea, stiu doar ca au venit f repede si Smurdul, si Politia.

Smurdul a insistat sa ma duc la spital dar eu nu si nu. Cum ma puteam lauda eu aici si acum cu isprava asta de loc civica daca imi petreceam seara pe culoarele spitalului?

Pe scurt, am traversat strada prin loc nepermis. Pe acolo am traversat (si ca mine toti locuitorii din partea asta a Bulevardului Uverturii) de cand m-am mutat in cartierul asta, pt ca trecerile de pietoni sunt la intersectia strazilor vecine cu B-dul dar nu si la interesectia strazii noastre, cu care are cineva ceva de impartit pt ca cineva a "renovat-o" acum cativa, de acum multi, ani scotandu-i toate pietrele care alcatuiau infrastructura (orice o fi insemnand asta) incat acum soferii care se aventureaza pe ea sunt teribil de curajosi si priceputi la slalom printre gropi, s-au reparat mai multe strazi in cartier inainte de alegerile trecute, nu si asta, si ghici de unde e primarul? Bravo, asa e, e de la PDL. Si se mira unii ce-am eu cu partidul asta!

Degeaba m-am uitat eu in stanga, ca nu l-am vazut pe tinerelul care era la volan si care venea in goana direct spre mine. Daca nu claxona poate reuseam sa scap nevatamata, dar asa, m-am uitat cu ochii mariti de groaza cum nu se opreste exact in fata mea, cum am apreciat eu gresit (deja apreciasem gresit ca am timp sa trec, si ca singurul pericol il reprezenta autobuzul din sens opus care venea de la mare distanta, dar cam repede) ci la cativa metri mai departe. Se pare totusi ca ciocnirea frontala a avut loc cu carutul meu de piata. Victime au fost: un kg de rosii, doi dovlecei f tineri o punga cu paine hipoglucidica (dar se afla intr-o sacosa, si am putut s-o recuperez in intregime), un genunchi al meu si o parte din noada.

Fiica mea m-a certat ca n-am acceptat sa merg la spital, eu inca ma simt destul de bine, dar daca voi lipsi ceva mai mult de aici sa stiti de unde mi se trage.

Politistul a fost de milioane: dupa ce intai m-a avertizat ca soferul m-ar putea da in judecata sa-mi ceara daune (sa-i ceara carutului, ca doar cu el s-a ciocnit, nu cu mine, eu m-am dezechilibrat din cauza socului suferit de acest bun prieten care acum zace rupt, stramb si abandonat pe marginea trotuarului) si-a schimbat brusc atitudinea cand l-am privit drept in ochi si l-am intrebat cu un tupeu de care ma mir si acum: "Pt ca nu am murit, de-aia ma amenintati acum?". A recunoscut ca ar trebui sa fie si acolo o trecere de pietoni (nu stiam ca nu mai e valabila regula cu traversatul pe la colt de strada, pt ca am tot sustinut ca am traversat regulamentar pe la colt de strada, deh, daca nu am carnet de conducere...) si m-a intrebat daca sa faca o cerere pt infiintarea uneia. M-a trimis la cei cam 200m pana la trecerea reglementara, pe urma s-a razgandit vazand cu cata resemnare trageam avortonul de carut dupa mine si m-a intrebat daca vreau sa ma ajute sa trec strada. Cred ca acum e f fericit ca a facut ofapta buna si a ajutat o biata batranica sa treaca strada.

Nu puteam sa-i spun scuteristului care a fost martor si care spunea cuiva la mobil "o baba a fost lovita de o masina si eu mai intarzii putin pe aici" ca Dono a scris la blogrollul lui despre mine asa: "Vio tinerete fara batranete". Am acceptat linistita evidenta: asta sunt, o baba, si gata!

Si acum, ca o concluzie: tocmai ce vorbeam zilele trecute de sinucidere si mi se ivi ocazia. Si o ratai. O fi stiind Doamne-Doamne ce face? Si nici macar nu ma pot aseza in genunchi sa-i multumesc.

Nu va speriati, la cele 90 si ceva de kile cat cantareste carcasa mea nu cred sa fie, Doamne fereste (am batut in lemn tare-tare) vorba de vreo faza terminala. Dar mai stii?

5 comentarii:

Mirona spunea...

Ma duc sa o sun pe mama, repede, sa vad daca si ei ii place sa fie eroina :)) Serios acum, bine ca sunteti teafara, mai mult sau mai putin! Pana la urma, se dovedeste ca nu cainele, ci carutul de piata e cel mai fidel companion al omului, si-a dat si viata pentru a dmneavoastra :)) O recuperare totala va doresc si o trecere de pietoni pe strada aceea de Craciun, cadou de la un alt partid decat PDL ^_^

Viorica spunea...

Stii, cand am inceput sa scriu "darea de seama" a accidentului ma gandeam sa fac o trimitere la articolul "Cainele moare de drum lung" dar pe urma mi-am dat seama ca eu am incercat cumva sa ma asigur ca am timp sa trec, desi fara succes.
Genunchiul, gratie compreselor cu gheata si ungerii cu Lioton ma deranjeaza deja ceva mai putin, chiar si noada da semne de restabilire.
Ar trebui sa iau ceva Nurofen contra durerii dar am avut o experienta f nefericita cu un calmant nesteroidian, anume Piroxicam, care mi-a provocat hemoragie pe tractul digestiv, si mi-e cam frica.
Cat despre trecerea de pietoni, primarul nostru a fost reales anul trecut, deci probabil mai am de asteptat vreo 3 Craciunuri.
Si nu numai cu trecerea de pietoni inexistenta m-a deranjat primarul, ci si cu desfiintarea ghenei de gunoi si inlocuirea ei cu un soi de cotet de gaini din sarma, reducandu-i si spatiul la 1/2, creind in locul ramas liber un mic teren viran. Pasa-mi-te firma care face garduri din sarma in toata tara avea nevoie de niste bani de la primarele nostru.

b.d. spunea...

E bine cand se termina cu bine...
In cele mai grele momente, trebuie
sa gandim ca putea fi si mai rau...

O grabnica recuperare iti doresc.

Viorica spunea...

Multumesc pt vizita. Chestia asta cu se poate si mai rau a fost sloganul meu de o viata si m-a scos din multe depresii posibile.
Deja sunt pe drumul cel bun cu recuperarea, Mi-am luat inima in dinti si am luat un Nurofen si deja nu ma mai doare asa rau.

Viorica spunea...

Am uitat: tu cand iti faci blog?