Calcand pe cadavre

Cand eram in primii ani de serviciu o veste a cutremurat intreprinderea la care lucram: medicul nostru, cel care ar fi trebuit sa ne fie de ajutor cand ne confruntam cu boala s-a sinucis aruncandu-se pe fereastra. Nenorocitul aflase o veste cumplita: boala de care suferea era cancerul.

Eu insami, cand am aflat, in urma unor investigatii amanuntite, ca urma sa ma lupt cu aceeasi boala eram decisa, indiferent ce se intampla cu sufletul meu dupa aceea, sa recurg la aceasta solutie extrema daca nu voi mai putea indura durerile, pt ca vazusem la destul de multi dintre colegii mei de serviciu cat de ingrozitor de greu e sa supravietuiesti pana la sfarsit.

Si veniti dumneavoastra acum, domnule presedinte, si in mod premeditat profitati de tragedia din familia oponetului politic ca sa incercati sa castigati o infruntare publica. N-am sa spun, ca altii, ca sunteti lipsit de omenie si jalnic, o sa va fac numai o urare, credeti-ma ca din toata inima: ca niciodata, niciodata, vreun membru al familiei d-voastra sa cunoasca disperarea ce te cuprinde cand afli vestea ca ai de infruntat un dusman atat de perfid si de nemilos cum e cancerul.

Si bineinteles, sa nu aiba ocazia sa afle ca nu e de glumit nici cu cealalta boala, despre care ati facut haz stiind ca prezumtivul d-voatra viitor ginere o poseda, numai ca porecla, sper, din fericire pt el si fiica d-voastra.

Ca sa va arat ca nu sunt incrancenata, ci ca am scris aceasta scrisoare deschisa cu amaraciune, o sa va spun ca publicand acest articol, al 667-lea, am scapat de blestemul cifrei apocaliptice.

UPDATE

Textul de mai jos l-am preluat de pe blogul lui Vlad Petreanu. N-am urmarit infruntarea direct, am vazut pe situl de la Realitatea videoclipul cu fragmentul din dezbatere care contine acest atac incalificabil si am fost oripilata de reactia plina de manie impotriva Corinei Dragotescu si de mandrie pt "isprava" presedintelui a simpatizantilor pedelisti. Sa-i fereasca Dumnezeu pe toti sa plateasca in viata asta pt neomenia de care au dat dovada!

E prea mult


Corina Drăgotescu a scris acest text pentru Impact News, după incidentul din timpul dezbaterii Băsescu-Antonescu, de la Cluj, când preşedintele a făcut o referire transparentă la tragedia din familia liderului liberal:

“De obicei nu scriu despre viaţa privată a politicienilor, dar ultimul atac la adresa lui Crin Antonescu mi se pare inacceptabil. Băsescu i-a reproşat, indirect, moartea primei soţii a liderului PNL, Aurelia. Prima soţie a lui Crin Antonescu s-a sinucis, în 2004, dupa ce a aflat că are cancer generalizat, pornit de la un cancer ovarian. Nu mai suporta durerile şi-l întreba pe Dumnezeu de ce i-a dat-o pe cea mica, pe fetiţa pe care nu avea s-o vadă crescând, niciodată.

În 1995, primul copil al soţilor Antonescu a murit. Câţiva ani, Crin şi Aurelia au încercat să facă al doilea copil. Nimeni nu ştia că ea are cancer ovarian, pentru că nimeni nu i-a făcut analizele specifice. A reuşit, după multe tratamente, să rămână însărcinată şi, în 2001, a născut fetiţa, pe Irina. La câteva luni a aflat că are un cancer care i-a cuprins tot organismul, pentru că dintre toate formele, cancerul ovarian este cel mai parşiv şi loveşte pe tăcute.

A urmat perioada de citostatice, timp în care Crin Antonescu cu o mână legăna copilul mic, cu cealalta îşi mângâia nevasta aflată în nişte chinuri groaznice.

În 2004, Aurelia nu a mai suportat morfina şi durerile pe care ţi le dau atât tratamentul îndelungat, cât şi un organism cuprins de boală. Într-o noapte, la ora 4, s-a aruncat de la balcon.

Asta este povestea primei soţii a lui Crin Antonescu, iar acesta a fost devastat de durere ani de zile.

Am simţit nevoia să o scriu pentru că, pe vremea când eram în plin tratament de cancer, domnul Băsescu a fost la fel de cinic şi cu mine. Numai că eu am supravieţuit.”