luni, 2 noiembrie 2009

Reteta fericirii conjugale.

Reteta asta am (re)gasit-o in bucatarie. Nu, nu este vorba de celebra zicala "Dragostea trece prin stomac" ci de o poezie in franceza (helas, nu am diacriticele necesare, dar pe mine personal nu ma deranjeaza prea tare pt ca oricum niciodata n-am fost in stare sa retin unde se pune accentul ascutit, unde cel grav sau cel circumflex) gasita atunci cand am rascolit printre hartoagele ce contin retete din diferite surse (am si oftat cu tristete vazand o reteta de la o vecina care mi-a fost si colega de liceu, acum e deja in alta lume, dupa un cancer galopant; asta e durerea celor trecuti de prima tinerete, din ce in ce mai multe persoane pe care le stiam demult dispar de langa noi), liste de meniuri pregatite cu diverse ocazii (nu stiu altele cum procedeaza dar eu totdeauna am simtit nevoia sa-mi fac "un plan de lupta" intocmind o lista cu preparatele pe care intentionez sa le servesc la masa festiva, alta lista cu ingredientele necesare si cele care trebuie procurate, precum si planificarea pregatirilor; desigur ca lista initiala sufera modificari in timp, am pastrat doar unele din listele finale) si last but not least instructiunile de preparare a muraturilor, intocmite inainte de prima traversare a oceanului la cererea sotului meu, lacare am atasat lista cu legumele cumparate dealungul anilor (nu chiar in fiecare an de casnicie) precum si preturile.

Asa, acum sa-mi trag putin sufletul dupa o atat de lunga fraza si sa spun ca cele doua seriale sud-coreene bazate pe "Cronicile din Chosun" mi-au intarit convingerea, pastrand proportiile, ca e util sa faci insemnari, chiar daca respectivele notite vor ajunge la gunoi dupa ce nu voi mai fi.

Intai am sa transcriu, pt ca e f scurta, reteta de prajitura cu fructe de la regretata mea vecina.

Ingrediente
4 oua
1 cana de faina
1 cana de zahar
Arome
4 linguri de apa clocotita
Un pic de praf de copt (facultativ)
1-2 linguri de zahar (pt batut albusurile)

Se freaca galbenusurile cu zaharul. In timp ce se freaca se pune treptat apa clocotita. Se bat albusurile cu zaharul. Se adauga treptat faina la crema de galbenusuri si apoi albusurile amestacand usor, mai mult invelind albusurile. Se toarna intr-o tava si se pun deasupra fructele (visine, caise, prune,etc) . Se coace la foc moderat cam 20-30 de minute, pana cand o andrea sau o scobitoare introdusa in aluat iese curata.

Eu personal prefer sa consum fructele "vii", adica neprelucrate. De cand am descoperit ca glicemia mea depaseste usor limitele normale nici gand sa mai fac prajituri, doar torturi, inghetate sau gelatine cu indulcitori, din cand in cand. E drept ca gelatinele le fac folosind fructe, cel mai adesea congelate.

Si acum:

Recette du bonheur conjugal

Mettez d'abord dans un bocal
Deux ou troi livres d'esperance;
Puis vous y joindre un quintal
De petits soins de complesance,
Une mesure du bonte,
Un quarteron de confiance;
A discretion de la gaiete,
Quatre ou cinq pots d'obeissance,
Cinq au dix livres de douceur,
Et, crainte de monotonie,
Ajoute de la bonne humeur,
Un miligrame de folie.
Quant a sel,n'en metez qu'un peu
Car, si vous passiez l'ordonance
Au lieu d'un once, il faudrait bien
En mettre deux de pacience.
Cuire le tout a petit feu
D'une chaleur bien soutenue
Qu'amour et qu'amitie tous deux
Ne le perdent jamais de vue.
Vous obtiendre, par ce moyen
Une galette bien petrie
Dont un morceau chaque matin
Suffit a embelir la vie.

Traducerea, pt cei care au invatat numai engleza pt ca franceza "nu mai era la moda" sa se predea pe scara larga in scoli, ar suna cam asa:

Reteta fericirii conjugale

Puneti intai intr-un castron
Doua sau trei livre ( 1livra=453,6g) de speranta
Apoi adaugati un quintal
De atitudini grijulii (de complezenta),
O masura de bunatate,
Un sfert de livra incredere;
Voiosie la discretie
Patru sau cinci oale de supunere
Cinci pana la zece livre de duiosie;
Si, de teama monotoniei
Un miligram de nebunie.
Catr despre sare, sa puneti doar putina
Pt ca daca nu respectati reteta
In loc de o uncie (27,3g) v-ar trebui cu siguranta
Sa puneti doua de rabdare.
Coaceti totul la foc mic
Cu caldura mereu intretinuta
Incat nici dragostea si nici prietenia
Sa nu fie vreodata pierdute din vedere.
Veti obtine in acest mod
Un biscuit bine copt
Din care cate o muscatura in fiecare dimineata
Va fi suficienta sa va infrumuseteze viata.

Nu mai stiu unde am gasit reteta asta, hartia pe care am copiat-o e deja ingalbenita iar masurile folosite arata ca reteta e f veche, inainte de a se trece la sistemul metric (in USA se folosesc inca aceste masuri, poate pt ca se straduiesc din rasputeri sa le mentina in zadarnica speranta ca folosindu-le la aceasta reteta vor mai reduce din rata divorturilor)

Urez succes tutror celor ce vor dori sa o foloseasca.

Si pt ca am pomenit de sud-coreeni, nu incetez sa ma minunez de intelepciunea recomandarilor pe care le face regele din cel mai recent serial transmis de TVR1 nepotului sau, printul Lee San.

De pilda in episodul de azi i-a spus, printre altele, sa se inconjoare si de oameni care sa ii arate defectele, stiut fiind ca unii cand ajung la putere se inconjoara de sicofanti, de yesmeni pt ca nu mai suporta sa auda nici un cuvant de dezaprobare la adresa actiunilor lor, cei care ii critica devenind, scuzati cuvantul, "gaozari".

Pt ca tot am ajuns aici am sa fac o marturisire: cand am vazut ca anuntul pomenit de mine intr-un articol anterior cerea "Sa-l ajutam pe Basescu" intai mi-am zis ca nu are el nevoie de ajutorul meu, are destui pedelei care-i organizeaza "bai de multime", pe urma m-a invins curiozitatea si abia in final m-am prins ce inseamna numele sitului respectiv, www.pemarecuel.ro/ dar am inteles si de ce pe ubix la Giuvaerul Palatului am avut 5 voturi love si un hate din 6 exprimate.

Si pt ca am vazut undeva ca "53.2% il vor pe Base la Cotrceni" (am copiat intocmai din Google.com) am sa spun ca am votat si Cotroceni si Fregata, deh, ca romanu', impartial. Cand amvotat Fregata mi-a aparut 62% F, 38% C, cand am votat Cotroceni a aparut 38,9% C, 61,9%F. S-a vazut clar atat diferenta cat si nereprezentativitatea "sondajului"

2 comentarii:

Anonim spunea...

e super asta...cred ca o iau la romana=)))poezia ca zicea profa sa facem o compunere despre reteta fericirii folosind modul imperativ!!!

Viorica spunea...

Si o sa zici ca ai compus-o tu?
Ntz, ntz, nu-i frumos...
Sa-mi spui ce nota ai luat.
Si sa te semnezi.