Se afișează postările cu eticheta Povesti cu talc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Povesti cu talc. Afișați toate postările

duminică, 22 martie 2026

Poveste cu tâlc - Pacient în România.

 Am (re)găsit pe Facebook o poveste cu tâlc care are legătură cu o anumită perioadă din viața mea. Am să copiez povestea așa cum am găsit-o acum, apoi și considerațiile mele pe marginea ei:

Ai avut vreodată un moment în viață în care ai spus:

„De ce mi se întâmplă mie asta?”
Și, după un timp… ai realizat că, de fapt, acel moment te-a salvat?
Nu tot ce ți se întâmplă rău este rău.
Și nu tot ce ți se întâmplă bine… este chiar bine.
Ca să înțelegeți ce vreau să spun,
vreau să vă povestesc o poveste veche din Asia, pe care am auzit-o de la unul dintre cei mai respectați preoți budiști din Mongolia.
Se spune că era un fermier care trăia într-un sat mic, liniștit, împreună cu fiul lui.
Nu avea mult. Doar o bucată de pământ și un singur cal — dar acel cal era totul pentru el. Cu el muncea, cu el își ducea traiul.
Într-o dimineață, calul a dispărut.
Când au aflat, oamenii din sat au venit repede la el.
Unii clătinau din cap, alții aproape îl plângeau:
„Vai de tine… cum o să te descurci acum?”
„Fără cal nu poți munci.”
„O să-ți fie foarte greu…”
Pentru ei, era clar: o nenorocire.
Dar fermierul i-a ascultat calm și a spus doar atât:
poate.
După câteva zile, spre surprinderea tuturor, calul s-a întors.
Dar nu singur… ci cu încă șapte cai sălbatici după el.
Satul a prins din nou viață.
Oamenii au venit iar la el, de data asta zâmbind:
„Ai văzut? Ce noroc pe tine!”
„Dintr-un cal, ai acum opt!”
Dar fermierul a spus la fel de liniștit:
poate.
Fiul lui, entuziasmat de toți acești cai, a vrut să îmblânzească unul dintre ei.
Calul era puternic și sălbatic. L-a aruncat la pământ.
Băiatul și-a rupt piciorul.
Din nou, oamenii au venit:
„Ce ghinion…”
„Tocmai acum, când aveai atâta noroc…”
Fermierul i-a ascultat și a spus, ca de fiecare dată:
poate.
Nu a trecut mult timp și a început războiul.
Soldații au venit în sat și au luat toți băieții tineri.
Plânsete, frică, familii despărțite.
Fiul fermierului nu a fost luat.
A rămas acasă… pentru că avea piciorul rupt.
De data aceasta, oamenii nu au mai spus nimic.
Au înțeles singuri.
Poate că asta e viața.
Nu vine cu explicații pe loc.
Nu ne spune imediat dacă ceva este bine sau rău.
Unele lucruri care dor astăzi
ne pot proteja mâine.
Și unele lucruri care par „noroc”
nu sunt chiar ceea ce credeam.
De aceea, încerc și eu să nu mă mai grăbesc.
Și, uneori, când nu înțeleg ce mi se întâmplă…
îmi spun simplu:
poate.
Nomin Damdin”

Am înțeles foarte bine tâlcul acestei povești după ce m-am operat de cancer. Atunci am hotărât să mă pensionez, întâi de boală, apoi definitiv. Nu a trecut mult și laboratorul nostru iar s-a mutat (se mai mutase de trei ori), cu toate neplăcerile care vin odată cu asta, undeva la marginea orașului, unde aș fi ajuns destul de greu.
Dar după alt timp, nu prea mult, întreprinderea a dat faliment. Aveam peste 50 de ani, ar fi fost problematic să mai găsesc ceva de lucru iar dacă eram sănătoasă era destul de greu să mă pensionez.
Deci cei care m-au căinat că mi s-a întâmplat o nenorocire că m-am îmbolnăvit de cancer nici nu știu că pentru mine asta a fost de fapt cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla în împrejurările de atunci.
În plus am fost operată de unul din cei mai buni doctori oncologi din țară, Valeriu Șaptefrați, care a decedat nu mult timp după ce m-a operat, fie-i țărâna ușoară și recunoștința mea veșnică.

vineri, 4 iulie 2025

Zarathustra Cat by Svetlana Petrova

 Pentru că AI are mult de lucru zilele astea cu imaginile panterei negre evadate de la un zoo din Bulgaria și ajunsă, cică, la noi, mă gândesc că AI pur și simplu a luat pâinea de la gura unor pictori înzestrați cu simțul umorului care au creat parodii după tablouri celebre. Aici vă ofer câteva din imaginile cu pisica grasă portocalie în unele tablouri celebre pictate de Svetlana Petrova. Desigur, sub parodii sunt și  imaginile tablourilor originale.

Întâi parodiile, într-o ordine aleatoare:

Portrait of an Unknown Woman in Russian Costume by Ivan Argunov
Branches with Almond Blossom, 1890 - Vincent van Gogh 
The Scream by Edvard Munch
Girl with a Purrl Earring by Johannes Vermeer
Freedom from Want by Norman Rockwell
The Tower of Babel by Pieter Bruegel the Elder
A Friend in Need by C.M. Coolidge
Painting from the Tomb-chapel of Nebamun 
Russian Heroes (Bogatyri) by Viktor Vasnetsov
Katsushika Hokusai, The Great Wave Off Kanagawa Resized

The Maids of Honor (Las Meninas) by Diego Velázquez

Și acum originalele. Văd că Blogger-ul le-a încărcat în ordine inversă. Așa rămân, nu mai am energie să mă lupt cu el.

The Maids of Honor (Las Meninas) by Diego Velázquez
Katsushika Hokusai, The Great Wave Off Kanagawa Resized
Russian Heroes (Bogatyri) by Viktor Vasnetsov
Painting from the Tomb-chapel of Nebamun 
A Friend in Need by C.M. Coolidge
The Tower of Babel by Pieter Bruegel the Elder
Freedom from Want by Norman Rockwell
Girl with a Pearl Earring by Johannes Vermeer
The Scream by Edvard Munch
Branches with Almond Blossom, 1890 - Vincent van Gogh 
Portrait of an Unknown Woman in Russian Costume by Ivan Argunov

Tabloul A Friend in Need by C.M. Coolidge îmi amintește de socrii mei (+) care aveau pe perete o carpetă tip persan cu exact acel tablou. De obicei carpetele aveau imagini mai puțin faimoase. Cine nu a auzit sau văzut măcar odată în viață celebra ”Răpire din Serai”? De aceea am fost surprinsă să văd că e vorba de un tablou faimos. 

Și dacă tot am vorbit de faimoasa carpetă vă ofer câteva imagini găsite pe net:





Tot pe net am găsit și Care este povestea imaginii de pe carpeta „Răpirea din serai“

din care vă ofer un mic fragment:

Debarcaderul fecioarelor din Constanța Multă vreme, sub stăpânirea otomană, a existat în portul Constanța un debarcader îngust de lemn supranumit Debarcaderul fecioarelor. Aici erau aduse fete frumoase de valahi din provinciile stăpânite de otomani, îmbarcate pe vase și trimise la vânzare precum vitele, în piețele de sclavi din Istanbul. Amintește de acest debarcader scriitorul Cristian Cealera, în cartea sa ”Poveștile Mării Negre”:

”Timp de mai bine de 300 de ani, pe acest debarcader fuseseră aduse fecioare valahe din colțurile principatelor române și inclusiv din Dobrogea, pentru a fi trimise și vândute pe bani grei în marele oraș al Porții. Lacrimile de jale ale frumoaselor fiice de români udaseră atâta amar de timp lemnul debarcaderului, pentru a se amesteca apoi cu apa sărată a Pontului… Deși sclavia fusese abolită peste tot în lumea civilizată, pe la mijlocul veacului al XIX-lea, se spune că mulți neguțători necinstiți din Imperiul Otoman au mai practicat ani buni acest negoț, ajutați de hoardele de ieniceri dezertori care încă mai cutreierau și pustiau Țările Române”.

Folclorul balcanic păstrează povești cu frumoase fecioare, ajunse sclave în haremul sultanilor. Dar câteva povești au și final fericit, în care viteji îndrăzneți reușesc să își recupereze soțiile sau iubitele ajunse pe mâna turcilor. Astfel de povești impresionante și pline de culoare ar putea fi sursa de inspirație pentru faimoasa carpetă cu ”Răpirea din serai”. Dar unele voci susțin că, la baza scenei transpusă pe pânză, ar putea sta o operă comică, compusă de celebrul compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart. 

sâmbătă, 24 mai 2025

Reînvierea unui basm, mai actual ca oricând.

 Este vorba de o poveste cu tâlc, care nu-mi aparține dar este cât se poate de actuală. Îi aparține lui Chatgpt, la care am apelat după ce am pus o întrebare pe Facebook iar prietenele mele, cam de vârsta mea, nu au reușit să îmi răspundă. Nu a răspuns nici Chatgpt dar conversația cu el m-a încântat foarte tare.

Prima postare a fost

Apropo de violența în familie, voi mai știți din ce basm e citatul:
"Ascut cuțite, ascut topoare, vreau să-l mănânc pe lup de viu"?
Nu glumesc, există asemenea citat, dar am uitat unde și n-am chef să întreb Chatgpt sau Google.

Iar fragmentul conversației cu Chatgpt arată așa:

Dacă voi nu m-ați putut ajuta cu citatul ”Ascut cuțite, ascut topoare, vreau să-l mănânc pe lup de viu” m-am dus la nenea Google. Habar n-are. Era clar că nu e pe net.
Am apelat atunci la Inteligență, fie ea și Artificială, Chatgpt. Nici el nu a găsit nimic pe net, de unde, zic eu, se vede că totuși inteligența umană este încă superioară celei artificiale, dar până la urmă a dovedit că este cu adevărat deștept cum veți vedea dacă aveți răbdare să citiți fragmentul din conversația mea cu Chatgpt. Mi-a dat voie să o fac (am întrebat eu):
------
”Citatul „Ascut cuțite, ascut topoare, vreau să-l mănânc pe lup de viu” nu pare să provină dintr-un basm românesc tradițional cunoscut. Este posibil ca această expresie să fie o variație sau o adaptare modernă inspirată de motive folclorice, dar nu am identificat o sursă specifică în literatura populară românească care să conțină exact acest citat.
Dacă ai întâlnit această expresie într-un anumit context sau lucrare, te rog să-mi oferi mai multe detalii, iar eu voi încerca să te ajut în identificarea sursei.
You said:
Este basm românesc, îl știu de când eram mică dar nu-mi mai amintesc titlul sau autorul. Era vorba de mai multe animale și păsări domestice care s-au ascuns într-o cameră să scape de lup. Lupul a venit, s-a uitat pe fereastră și a fugit când a auzit citatul.
ChatGPT said:
Îți mulțumesc pentru detalii! 🌟
Citatul „Ascut cuțite, ascut topoare, vreau să-l mănânc pe lup de viu” pare să provină dintr-un basm românesc tradițional, însă identificarea exactă a titlului și autorului poate fi dificilă fără informații suplimentare. Este posibil ca această expresie să fie o variație sau o adaptare modernă inspirată de motive folclorice.
Dacă îți amintești alte detalii despre poveste sau contextul în care ai auzit acest citat, te rog să le împărtășești, iar eu voi încerca să te ajut în identificarea sursei.
You said:
Am scris ce îmi amintesc. Netul se pare că nu e atotștiutor, cum cred unii.
ChatGPT said:
Așa este — ai mare dreptate. Internetul e vast, dar nu atotștiutor. Iar amintirile din copilărie, mai ales cele legate de basme transmise oral sau din ediții vechi de cărți pentru copii, nu sunt întotdeauna documentate online. ✨
Ceea ce ai descris sună ca un basm popular cu caracter cumulativ, în care mai multe animale se unesc împotriva unui dușman comun (aici, lupul), un tip de poveste foarte răspândit în folclorul european. Citatul tău — „Ascut cuțite, ascut topoare, vreau să-l mănânc pe lup de viu” — pare să fie un moment cheie menit să sperie lupul, probabil spus de unul dintre personaje într-un joc de farsă sau intimidare.
Este foarte posibil ca basmul să fi fost:
O adaptare scrisă pentru copii în perioada comunistă (când multe basme erau rescrise și simplificate),
Sau chiar o poveste originală scrisă de autori români pentru reviste sau cărți pentru copii, care nu a rămas atât de cunoscută azi.
Dacă ți-a rămas atât de vie în memorie, înseamnă că avea ceva special — și poate că în timp cineva o va redescoperi și publica din nou. Dacă îți mai amintești cumva cum se numea vreunul dintre animale, dacă era într-un manual sau într-o carte anume, putem restrânge mai mult căutarea.
Între timp, ai vrea să încerc să creez o versiune inspirată de povestea ta — ca un omagiu adus basmului care te-a marcat? Aș putea scrie o variantă scurtă în stil popular, cu citatul tău în centru. 💛
You said:
Da, ai ghicit, despre asta era vorba. Mulțumesc.
ChatGPT said:
Mă bucur mult că am reușit să ating esența! 🧡
Ca un mic omagiu adus amintirii tale — și poate chiar acelui basm pe care nu l-ai uitat niciodată — iată o variantă scurtă în stil popular, inspirată din ce mi-ai spus:
Casa din marginea pădurii
Într-o zi, într-un sat liniștit, toate animalele și păsările de prin curți au aflat că lupul cel flămând a coborât din munți.
Speriați, cocoșul, pisica, câinele, rața, capra și chiar găina cea mică s-au adunat în căsuța moșului din marginea satului. Au încuiat ușile, au tras zăvoarele și s-au pitit fiecare pe unde a putut.
Venea lupul, foamea-n el clocotea. Când a ajuns la fereastră, a auzit o voce groasă din casă, care zicea:
„Ascut cuțite, ascut topoare,
Vreau să-l mănânc pe lup de viu!”
S-a oprit lupul în loc. L-a trecut un fior de la coadă până la vârful urechilor. A mai ciulit o dată urechile și a auzit o altă voce, și mai groasă:
„Să nu-mi scape, că-l fac tocană de pădure!”
Lupul a scheunat scurt și dus a fost!
Nimeni nu știe că vocea era a cocoșului, cocoțat pe o oală, și că toate topoarele erau niște linguri de lemn.
Dar de atunci, în sat se spune că:
Nu-i lup mai fricos decât cel ce ascultă pe la ferestre. 🐺🌾
Dacă vrei, pot extinde basmul într-o variantă mai lungă, cu rimă sau chiar cu ilustrații. Ar fi frumos să-l „reînviem”, nu crezi?
You said:
Aceasta e povestea, varianta scurtă. Cea mai extinsă povestește cât de speriate erau animalele și păsările dar cum și-au pus mințile la contribuție și au găsit soluția să îl păcălească și să îl sperie pe lup.
ChatGPT said:
Exact așa o simt și eu — o poveste despre teamă, dar și despre curajul care vine din solidaritate și istețime. Animalele, deși mici și fragile, își unesc mințile și reușesc să păcălească forța brută a lupului. O fabulă perfectă despre cum inteligența și colaborarea pot învinge frica. 🐓🐐🐶🦆🐱
Dacă vrei, pot să rescriu varianta extinsă a poveștii, în stil de basm românesc clasic — cu toate animalele, pregătirile lor și momentul tensionat cu lupul. O păstrăm vie. Vrei să încerc?”
--------
I-am mulțumit și am lăsat pe altădată varianta extinsă. Mi-a plăcut faza cu ”Așa o simt și eu”

vineri, 5 martie 2021

The Leopard of Kilimanjaro

Citesc cu mult interes și plăcere un adevărat roman compus din povestiri despre vânătoare scris ca explicații ale tablourilor pictorului John Seerey-Lester.
Tabloul ”One dog night” povestește despre un leopard de pe muntele Kilimanjaro și asta mi-a adus în minte un cântec drag inimii mele, ”The Leopard of the Kilimanjaro” (킬리만자로의 표범) By 조용필

Iată descrierea tabloului:



As light turns to dark, a male leopard cautiously follows a well-worn path in the shadow of Mount Kilimanjaro. The cat has been here before, perhaps as recent as last night. As it slinks in and out of the long grass at the side of the trail, it passes the familiar dimly glowing lights of a nearby village. The cat continues on its seemingly purposeful mission. It frequently stops to sniff tracks and check out its surroundings. Native voices, possibly herdsmen, fade away as the cat continues on its way, but now walking closer to the ground. It stops and crouches low, it peers through the grass and watches the comings and goings of an unfamiliar tented camp. Patiently it waits. The fires still blaze all around the camp, but the strange voices are silent. The bright cold moon illuminates the scene as the leopard with characteristic stealth slinks towards the camp. It approaches one tent and silently circles it once before its attention is drawn to another. Still creeping low to the ground undeterred by the flickering light of the fires, it picks up its pace and, with the feline audacity, common only to leopards, it rushes through the open flap of the tent and in a flash, steals away with its chosen prey and disappears into the night. The year is 1903; the place is German East Africa (later Tanganyika, now Tanzara). The camp is that of two hunters, a young Austro-Hungarian sporting gentleman and an old African military man. The men had pitched their tents about one hundred yards apart and were there to hunt elephant in the area that was soon to be a protected reserve. The old African owned a bulldog, named Simba. He loved his dog and it went everywhere with him. It would sleep under the bed in his tent. This night however, his massive loyal companion was snatched from beneath him with unbelievable speed by the marauding leopard. Although the leopard was forced to eventually drop its quarry by the pursuing hunters, the poor dog was killed
Versurile cântecului, traducerea în engleză de pe You Tube
[narration]
Have you ever seen a hyena which roams around the foot of the Mountain, searching for something to eat.
It always seeks the putrid flesh of dead animals.
I don't want to be a hyena, but a leopard.
I want to be the leopard which climbs to the top of the snow-covered Kilimanjaro, starves, and then freezes to death.
[narration]
Sometimes I become great when I awake, and sometimes I become shabby when I awake.
Now I am resting for a while at a dark corner of the Earth.
My existence cannot be traced in any light of the city full of ambitions.
What does it matter even if I am thoroughly dumped alone in the center of this large city?
For there was a man called Gogh, who lived a more miserable life than me.
[song]
I can't come to this world like a wind and leave it like a droplet of dew.
I have to leave my trace behind.
Even though I may disappear totally like a strand of smoke,
I will burn like a brilliant flame.
[song]
Don't ask me.
Don't ask me why I struggle so hard to climb such a lofty place.
What if there is no one who understands the blazing soul of a solitary man?
[narration]
When you feel your life is empty and lacking,
there is nothing to solace you in this poor world.
But they say what makes such a poor world look rather beautiful is love.
They easily say that, because they don't understand that love makes one absolutely solitary.
They easily say that, because they don't realize that the deeper the love, the deeper the solitude.
[narration]
You said you loved crickets.
I also love crickets.
You said you loved lilacs.
I also love lilacs.
You said you loved nights.
I also love nights.
And I also love what is splendid in one aspect and desolate in another, and is filled in one aspect and void in another.
Cheers to my youth!
[song]
To love is to become lonely because you put your fate at stake.
Because everything is put at stake, you feel lonely.
Both love and ideal demand everything.
To put everything at stake is to be lonely.
[song]
Love is the heart-breaking passion which entails parting.
What is left at the end of the passion?
To love is not to regret even in the case that everything is lost.
Only after that, you can say you had a love.
[narration]
No matter how deep the night is,
I will stand as a streak of light.
No matter how barren and scorched the soil is,
I will stand as the pure sound of a stream of water.
Even though the intense storm sweeps away grass and trees,
I will stand as a tree which is not broken.
The reason why I live now in this world is
that the 21st century needs me desperately.
[song]
Is that cloud or snow, over there at the lofty peak of the Kilimanjaro?
Today also I will climb with a backpack on my back.
Shaking hands with the solitude encountered in the Mountain,
I will become the Mountain at the spot.
--------------------------------------------------------------------------------------------
The lyrics, written by Yang In-Ja (양인자), were inspired by the short story, "The Snows of Kilimanjaro," by Earnest Hemingway.
Cho Yong-Pil was awarded the Medal of Culture by the Minister of National Resources and Tourism of Tanzania Government, Zakia Meghji, on September 26, 2001, for promoting the Mount Kilimanjaro through this song in Korea.

vineri, 8 ianuarie 2021


The Bull and The Bear

Once upon a time there lived a bear in a cave deep in the woods. Nearby was a meadow in which a farmer kept his cattle — and one large, ferocious-looking bull. Each day the bear hid at the edge of the woods, watching the bull. The bear was known as the strongest, most fierce creature for miles around. No other beast in the forest dared to tangle with him. As the bear watched the bull peacefully gazing, he wondered which one of them would win a test of strength. He thought about this for many days. Then one morning he decided to challenge the bull to a fight to the finish.

The bull had just chomped down on a fresh clump of clover when he looked up and saw the bear barreling across the meadow toward him. He stopped chewing. The red flag of danger popped up in his head. The bear skidded to a halt in front of him. The bull lowered his head menacingly, his sharp horns aimed right for the bear’s throat. For long moments they stood in place — eyeball to eyeball — neither one of them moving. Finally the bull grew tired of the stare-down and asked, “What do you want, Bear?”

“I want to fight you,” growled the bear.

“Why?” asked the bull.

“Because, I want to prove that I am a stronger and better fighter than you are.”

The bull laughed. “I thought you really wanted something. You can’t possibly win against me. I have sharp horns that can cause terrible injuries.”

“And my claws are sharp and quick,” the bear shot back. “I have defeated many an enemy — anyone who would harm my cubs or take away my mate. I am the king of the forest!”

“Then go back to the forest,” the bull bluntly advised. “This is the meadow.”

The bear blinked in surprise. “I beg your pardon…”

“I mean, what’s the point of me fighting with you?” the bull asked. “What would that prove? We are not enemies. I have not harmed your cubs or taken your mate.”

“It would prove that I am the strongest.”

“Okay,” said the bull, smiling. “I’ll buy that. You are strongest. Now leave and let me graze in peace.”

“Just one cotton-pickin’ minute. What do you mean by that?” The bear raised a club-like paw. “I will tear you to shreds. Defend yourself.”

“What you do is up to you,” the bull answered calmly. “But if you do, what will all your friends — the ones who are watching us right now — think about you?”

“They will think that I am the strongest,” yelled the frustrated bear.

“I don’t think so. I do not choose to fight you just because you choose to fight with me. I would only fight to defend one of the cows in my care. If you attack one of them, then I’d be obliged to give you a good lashing.”

“I can’t attack them,” protested the bear. “They can’t fight back. There would be no victory to it.”

“Exactly,” answered the bull. “But what if you did? And what if I should try to defend them? What if something should happen to me? Who would protect them then? You? Would you trust me to protect your cubs if something happened to you? What would happen to your family if you lose the fight?”

“I never thought of that,” said the bear.

“Go back into the woods, Bear,” said the bull as he turned to walk away. “Live in peace. And I will stay in the meadow and do the same.”

The bear turned toward the woods. He had come spoiling for a fight — to prove which one was the strongest. But he had learned an important lesson from a very wise bull. In peace, there are no losers.
*****************************************
Starting a quarrel is like breaching a dam; so drop the matter before a dispute breaks out. (Proverbs 17:14 NIV)



miercuri, 7 octombrie 2020

Red Leaf Poem veche legendă chineză

Am găsit la prietena mea Eleonora Matei niște imagini de pe situl Удивительный Китай care ilustrează o veche poveste de dragoste. Am fost curioasă să aflu mai mult despre povestea frunzelor roșii care sunt considerate simbolul dragostei și am găsit pe două situri chineze povestea mai detaliată decât acolo.

Am să o scriu așa cum am înțeles-o din traducerea automată:

Într-o zi poetul Yu You a găsit o frunză roșie care plutea pe apa unui rîu. Pe ea era scris un poem care s-ar traduce cam așa ”De ce curge apa râului așa de repede? Cei din palat nu sunt liberi. Mulțumesc, frunză roșie că poți merge în lume” Poetul s-a gândit că poemul e scris de o doamnă din palatul imperial.

Poetul a luat o altă frunză roșie și a scris pe ea: ”Cineva și-a scris durerea pe o frunză, oare cui a trimis acea frunză?” și i-a dat drumul pe apă.

Anii au trecut și Yu You s-a împrietenit cu Han Yong (așa am înțeles eu) Într-o zi HY l-a întrebat pe poet dacă nu vrea să se căsătorească pentru că mai multe doamne de la palat au fost trimise la casele lor și el cunoaște una cu același nume ca el.

Poetul și doamna s-au căsătorit și au trăit fericiți. Într-o zi soția a găsit între lucrurile poetului frunza roșie și l-a întrebat de unde o are, cumva a cumpărat-o de la cineva? Poemul de pe frunză era scris chiar de ea. Apoi i-a arătat că are și ea o frunză roșie cu un poem, exact poemul pe care îl scrisese Yu You.

Asta se întâmpla pe vremea lui Liu Bai și Zhang Xiaojing  în Chang'an,  capitala Dinastiei Tang (618–907).

De atunci legenda a trecut peste veacuri ca un simbol al iubirii. Pictorul Peng Lianxi a creat în 1980 ”Red Leaf Poem” în care a descris legenda.

Am folosit textele din https://www.sohu.com/a/321101839_288530 și https://zhuanlan.zhihu.com/p/74291852

Imaginile sunt în principal din https://kknews.cc/zh-hk/culture/zpn3yp3.html

La finalul articolului din al doilea link (un articol foarte poetic, cu toate defectele traducerii automate) scrie:

”Zhang Jun, the prime minister of Tang Zhaozong, once wrote in a poem:

There are millions of households in Chang'an, and the imperial water flows eastward. 

There are red leaves in the water, but you can get a good sentence.

The subtitles were defoliated and sent to the palace.

Thousands of people in the deep palace, Ye returned to the Han family.

Three thousand people go out of the palace, the Han nationality is the middle number.

Looking back at Xie Junen, tears shed rouge rain.

Fang and son meet in the house of noble family.

Good hiring six gift tools, a hundred years as a couple.

The children are full of eyes, blue and purple.

This is nothing since ancient times, it can be passed down through the ages.

This is considered official endorsement,”

Poemul în chineză:

长安百万户,御水向东流。
水中有红叶,惟君得佳句。
子复题脱叶,送入宫中去。
深宫千万人,叶归韩氏处。
出宫三千人,韩氏籍中数。
回首谢君恩,泪洒胭脂雨。
寄寓贵人家,方与子相遇。
佳聘六礼具,百年为夫妇。
儿女满眼前,青紫盈门户。
兹事自古无,可以传千古。