miercuri, 18 ianuarie 2023

Când zici că nu mai poți dar mai poți puțin

Azi am aflat pe pielea mea cum e când zici că nu mai poți dar mai poți puțin.

De câteva zile am o criză de sciatică nesuferită la piciorul stâng dar azi mă mai lăsase un pic în pace, așa că m-am decis să fac o plimbare mai lungă. Numai că m-a apucat noaptea și în drumul spre casă m-am împiedicat de o bordură ceva mai înaltă decât cele obișnuite și am căzut destul de rău, lovind cu putere mașina parcată (al cărei loc de parcare era separat de trotuar cu bordura cea înaltă). Nu știu ce a răsunat mai tare, tabla mașinii sau capul meu.

Nu mă puteam ridica și așteptam să treacă cineva să mă ajute. Mi s-a părut că a trecut o veșnicie până când o doamnă m-a întrebat ce am pățit și m-a apucat de mâna dreaptă (căzusem pe partea stângă și mâna aceea nu era accesibilă).

N-am avut inima să îi spun că, deși au trecut atâția ani de la operația de cancer mâna îmi cam face probleme pentru că mușchiul care o lega de torace a fost îndepărtat parțial. A tras și am reușit să mă ridic în genunchi zicând mereu ”Nu mai pot, nu mai pot!”. Dar am putut,, în ciuda sciaticei care s-a grăbit să intre și ea în joc. Între timp doamna spunea că noi, astea mai plinuțele cădem ca bolovanul.

Când m-a văzut în sfârșit pe picioarele mele a mai criticat un pic pe cei care au făcut bordurile atât de înalte, i-am mulțumit și a plecat în treaba ei.

Deci asta e dragi tovarăși și pretini: ”CÂND ZICI CĂ NU MAI POȚI MAI POȚI PUȚIN” 

joi, 12 ianuarie 2023

Containere, mașini electrice și ”Reborn Rich”

 Articolul acesta, deși cam lung, mi s-a părut foarte interesant mai ales în contextul serialului Reborn Rich pentru că mă ajută cumva să înțeleg mai bine unele secvențe economice și politice din serial.

A fost preluat (în coreeană) de prietena mea Ji Hwa Hong și l-a tradus Google, care rămăsese fixat la franceză.
Un articol bine scris se traduce fluent chiar și cu mașina de tradus, cum e cazul aici.
E un capitol de istorie pe care nu îl cunoșteam, mă bucur că am avut ocazia să îl citesc.
L'avenir de Tesla dans un conteneur des années 1950
Le critère le plus sûr pour déterminer un bon livre en Corée n'est ni la recommandation d'un expert ni le classement des best-sellers, mais "épuisé". <The Box>, publié par Chunglim Publishing en 2017, est épuisé et il n'y a pas de livres électroniques ou d'articles d'occasion à vendre. D'après mon expérience, ce genre de livre est susceptible d'être un bon livre. En effet, ce livre l'est.
<The Box> est une histoire de conteneurs. J'ai écrit un livre en brique de plus de 500 pages avec un bloc de fer qui était droit horizontalement et verticalement, et c'est assez amusant à lire sans faire de pause. Dévoile de manière passionnante comment les conteneurs ont été mis en pratique et ont changé le monde. Si je devais choisir la seule chose qui a fait de la Corée au-delà des pays du G7 avec le revenu par habitant d'aujourd'hui, je suis presque sûr que ce sont les conteneurs, pas les semi-conducteurs.
26 avril 1956. Le premier porte-conteneurs est parti de Newark, New York. Les conteneurs ont existé avant. Cela faisait longtemps qu'on n'avait pas utilisé une énorme boîte avec un cadre en acier. Jusqu'à présent, il n'avait été rien de plus qu'une cargaison inhabituelle vue occasionnellement sur le pont. La quasi-totalité de la cargaison a été déplacée dans des sacs à dos par des dockers.
Malcolm McLean, un camionneur autodidacte, a relevé le défi de la « conteneurisation » en démolissant tous les systèmes de transport pour les adapter aux conteneurs. Après la Seconde Guerre mondiale, les navires donnés par le gouvernement ont été convertis en conteneurs et des grues ont été installées. Le port a également été réparé en conséquence. En tant qu'entreprise de camionnage, elle a également mis en place un système de camionnage optimisé pour les conteneurs. McLean n'a pas inventé les conteneurs, mais il a commencé la conteneurisation.
Les résultats étaient révolutionnaires. En 1956, le coût du transport de marchandises générales sur un cargo conventionnel était de 5,83 $ la tonne. McLean a calculé que le déplacer vers un porte-conteneurs coûterait 15,8 cents la tonne. Les coûts de transport ont été réduits de 1/37. La facture d'électricité de 10 000 wons était de 271 wons. Le mot révolution ne suffit pas.
S'il se terminait ici par « C'est ainsi que Malcolm McLean a mené la révolution dans l'industrie du transport et réalisé la mondialisation », le livre n'a pas besoin d'être aussi épais. Le lancement du porte-conteneurs par McLean est le contenu du chapitre 1 des 15 livres. Désormais, la « malédiction de l'innovation » se déroule de manière éclatante. S'il semble que Tesla l'a déjà révolutionné, vous devez écouter Malcolm McLean.
Il est facile de penser que l'industrie du transport se serait conteneurisée en un instant puisque les coûts de transport ont été considérablement réduits. Cependant, même en 1962, six ans après le départ du premier porte-conteneurs, le fret conteneurisé ne représentait que 8 % du fret dans le port de New York. C'est dommage pour le port de New York, qui n'est pas tout le port, et le fret international n'est pas inclus. À l'époque, le pourcentage de fret international transporté par conteneur était de 0 %.
L'innovation n'est pas la fin du "voila" et du développement d'un modèle qui s'autofinance. Le premier mur est un problème politique. Docker était un travail populaire. L'unité du syndicat était forte et la force de la grève était forte parce qu'elle couvrait divers processus tels que le chargement, le déchargement et la distribution. Ils avaient un grand nombre de personnes et des revenus élevés, ils avaient donc une forte influence politique. Les dockers ont vu le conteneur comme une menace et se sont mis en grève.
Si vous dissimulez les mots « docker », ce n'est pas différent de la description d'un ouvrier d'usine automobile aujourd'hui. À l'époque, le problème de l'emploi n'était pas grave car c'était un boom d'après-guerre, mais le paysage politique est pire ces jours-ci. À long terme, les travailleurs seront chassés par la puissance du progrès technologique économe en main-d'œuvre, mais ce ne sera jamais facile.
En 1960, grâce à des négociations appelées "Accord de modernisation des machines", les entreprises de transport par conteneurs et les travailleurs sont parvenus à un compromis, mais il restait un long chemin à parcourir. La compétition entre les constructeurs navals était en feu. La conteneurisation est une opération qui facilite le processus en investissant une énorme quantité de capital. Une fois l'infrastructure en place, il n'y a pas beaucoup de différence dans les services. Une concurrence sans fin sur les coûts commence et les investissements doivent se poursuivre.
McLean's Sealand Service, qui a commencé la conteneurisation, a pris les devants, mais a été dans le rouge pendant six ans. Les dettes se sont accumulées comme une montagne et les retardataires ont continué à frapper. Même s'ils gagnaient de l'argent, ils ne pouvaient pas arrêter la pression de réduction des coûts et les investissements supplémentaires. La société de tabac Reynolds, une grosse main à l'époque, est entrée en tant qu'investisseur dans McLean, mais les riches en liquidités ont finalement abandonné et sont sortis.
Il en va de même pour les voitures électriques. En 2016, le britannique Dyson, célèbre pour ses sèche-cheveux, a déclaré le développement des véhicules électriques, affirmant qu'ils sont bons pour fabriquer des moteurs et que les voitures électriques peuvent être fabriquées parce qu'elles sont alimentées par des moteurs. La barrière à l'entrée est inférieure à celle des moteurs à combustion interne, qui sont fabriqués de manière élaborée avec des milliers de pièces. Dyson a abandonné le projet en 2019, mais il existe d'innombrables géants tels que Mercedes, BMW et Hyundai Motors devant Tesla.
Il y a aussi un fardeau d'investissement en capital presque sans fin ici. Dyson a brûlé 750 milliards de wons en trois ans, mais a abandonné sans regret. Parce que je n'ai pas vu que c'était commercial. Si les voitures électriques deviennent populaires, le prix finira par devenir important, nous devons donc augmenter les investissements et réaliser des économies d'échelle pour les rendre moins chères. Les bénéfices s'amenuisent et les investissements doivent continuer à affluer.
Warren Buffett a dit des choses similaires à plusieurs reprises, mais l'industrie du transport aérien l'a fait. Buffett a déclaré: "En tant que capitaliste, j'aurais économisé beaucoup d'argent si j'avais abattu les frères Wright lors de leur premier vol." Personne ne pouvait nier que les avions étaient innovants, mais personne n'a gagné d'argent en investissant dans l'industrie aéronautique pendant environ 100 ans.
C'est la guerre du Vietnam qui a donné un souffle à la conteneurisation, qui avait été lente en raison de diverses barrières. En 1970, l'armée américaine, frustrée par les fournitures militaires, a trouvé des conteneurs comme solution, et le résultat a été un succès. Grâce à cela, McLean a également commencé à gagner de l'argent, et sur le chemin du retour du Vietnam, il a décidé de s'arrêter au Japon pour faire le plein de ses marchandises, ouvrant l'ère du commerce Pacific Rim.
Quand j'étais jeune, je pensais que le président Chung Joo-young avait soudainement dit qu'il fabriquait des bateaux n'était que la «persévérance» d'un grand homme, mais c'était le contexte. C'était en 1971 lorsque le président Chung Ju-young a rendu visite à Barclays et a réalisé le célèbre épisode «Lee Soon-shin banknote». C'était persuasif de voir comment le monde va. Après tout, l'épisode est beau, mais le business est raisonnable.
McLean a-t-il finalement réussi la grande opportunité de la guerre du Vietnam ? Pas comme ça. Maintenant, le Japon, Taïwan et même la Corée ont été ajoutés pour produire des navires moins chers et plus rapides. L'Asie de l'Est, où l'État a pris l'initiative de construire de grands ports et des porte-conteneurs, s'est rapidement imposée. En 2014, sept des 10 premiers ports commerciaux du monde se trouvaient en Asie de l'Est. Le port de New York, qui a lancé le premier porte-conteneurs, n'est même pas visible.
En résumé, pour que l'innovation mène à (mon) succès, ① l'innovation doit avoir une valeur commerciale (Xerox) ② doit surmonter les problèmes politiques (Tada) ③ doit attendre "alors", qui ne sait pas quand cela arrivera ④ il n'y a aucun moyen de savoir qui sera le gagnant Vous devez surmonter la concurrence et ⑤ il doit y avoir un événement qui la rendra populaire.
Il y a des rebondissements, mais quoi qu'il en soit, McLean fait faillite plus tard et finit sa vie seul. Finalement, les conteneurs ont changé le monde dans les années 1990, mais je ne savais pas que cela prendrait près de 40 ans après le premier départ. Bien sûr, il est entré dans l'histoire en tant que pionnier de la conteneurisation, et à sa mort, les porte-conteneurs du monde entier ont sonné du klaxon pour lui rendre hommage.
En lisant, je suis tombé sur un regard sur Tesla, qui pense qu'une révolution a déjà eu lieu, qu'elle est achevée "en fait", ou que "c'est une révolution qui ne peut pas échouer". La conteneurisation était-elle moins attractive que la voiture électrique dans les années 1960 ? Les conteneurs ont dépassé l'économie mondiale et ont provoqué un bouleversement géopolitique dans l'essor de l'Asie de l'Est. Cependant, personne n'a gagné d'argent en investissant dans des sociétés de transport par conteneurs. Bien sûr, l'innovation va loin.



joi, 5 ianuarie 2023

Teambuilding.

Cum era să scap un film care cică ar fi împărțit România în două, de parcă nu era și așa făcută bucăți. No, acum pot să zic că sunt și eu în rând cu lumea.
Măcar că n-am fost în viața mea corporatistă iar pe șantierele întreprinderii am fost doar de câteva ori (și dacă nici pe șantier nu se înjură!), parcă, nu știu cum, dar am făcut Team Building toată viața mea de om în câmpul muncii.
Se plâng mimozele că e vulgar. Da-păi în comentariile de la articolele politice de pe Facebook am citit mai multe măscări (desigur, mascate, ca să nu se prindă Zuchi) decât am auzit în filmul ăsta.
De râs, să știți că m-am râs!
Imagini de pe net.

1. Kind Reminder
2. Echipa din București
3. Echipa din Moldova
4. Echipa din Oltenia
5. Echipa din Cluj
Ăștia din Cluj mi s-au părut de antologie. Pe placul tuturor mimozelor și telectualilor.

miercuri, 4 ianuarie 2023

Seriale sud-coreene despre călătorie în timp sau reîncarnare

 Am deja la activ o listă de seriale sud-coreene care abordează teme cum ar fi călătoria în timp (Signal, Life on Mars. Moon Lovers: Scarlet Heart Ryeo, Hotel Del Luna, Faith - The Great Doctor), sau reîncarnarea (Again my Life, Alchemy of Souls 1, Reborn Rich)

În afară de Faith - The Great Doctor, care chiar m-a plictisit, chiar dacă l-a avut ca protagonist pe Lee Min Ki, și de Reborn Rich pe care abia l-am început, toate celelalte mi-au plăcut. Ce nu am înțeles a fost de ce unele au avut un rating foarte mare în Coreea de Sud. iar altele nu.

Signal

Moon Lovers: Scarlet Heart Ryeo

Faith - The Great Doctor

Alchemy of Souls 1


luni, 2 ianuarie 2023

”Sarmale vărsate”.

In timpul studenției am stat la două cămine ale Universității: în anul I la căminul de lângă Operă, unde stăteam patru în cameră iar următorii patru ani în Grozăvești, care era proaspăt dat în folosință, cu camere de două paturi și o cantină foarte spațioasă, unde acum funcționează una din facultățile Universității.

În anul I mâncam la o cantină micuță, pe Bulevardul numit atunci 6 Martie, actual Elisabeta. acolo fusese un restaurant numit Princiar, undeva vis-a-vis de Restaurantul Gambrinus. Acum este inclus cumva într-un McDonald.

În acea cantină era o tablă neagră pe care se scria, cu cretă albă, meniul zilei. Mâncarea era acceptabilă, spre deosebire de cea de la Grozăvești, unde pesemne se fura mult mai mult, personalul fiind foarte numeros. Teoretic în fiecare zi un student, ales nu știu pe ce criterii, supraveghea modul cum se prepara mâncarea și cum se stabileau porțiile. La Princiar am fost și eu odată pe post de supraveghetor dar n-am înțeles mare lucru din ce se făcea acolo.

Pe tabla aceea a apărut la un moment dat numele de ”sarmale vărsate” despre care am aflat mai târziu că se numeau de fapt ”varză a la Cluj”, adică pur și simplu straturi de varză murată tăiată fin intercalate cu un amestec de carne, ceapă și probabil orez, fierte împreună. 

După câte știu ardelenii fac sarmale mari, cât pumnul, spre deosebire de cei din alte regiuni. În Moldova se fac foarte mici și, când am fost invitată de Crăciun în Salt Lake City la o familie de români care invitaseră și niște americance gazda le-a explicat foarte serios că se fac atât de mici ca să se folosească mai multă varză decât carne, moldovenii fiind mai săraci decât cei din Ardeal. Noi regățenii am rămas undeva la mijloc.

Nu-mi mai amintesc dacă la cantina Grozăvești exista vreo tablă cu meniul dar îl aflam oricum și de multe ori săream peste mese pentru că pur și simplu nu-mi plăcea gustul mâncării, cum ar fi chestia cleioasă care se servea cu numele de musaca. Abia când am făcut eu singură acasă musaca după rețeta din Sanda Marin mi-am dat seama ce diferență de la cer la pământ era dintre musacaua adevărată și cea din studenție. Nu mai spun că cea servită la restaurantul hotelului din Grecia mi s-a părut de-a-dreptul divină, deși nu avea multă carne (am fost și am rămas mereu carnivoră)

Multă vreme nu am mâncat preparate cu orez pentru că am găsit într-unul un vierme uriaș. Așa numita friptură era atât de tare încât doar un concasor ar fi putut să o desfacă în bucăți. Cert este că faptul că în viață am suferit două hemoragii interne din motive de ulcer iar asta își are rădăcinile în mâncarea de la cantină.

Din fericire parizerul era foarte ieftin și gustos și deci îmi puteam permite din cei 30 de lei bursă și 100 cât primeam de acasă să mănânc din când în când ceva cât de cât consistent. 

Când am început serviciul și mai ales când am început să gătesc eu  ce îmi place din nefericire mi-au crescut proporțiile, încât se pare că bucătăresele de la Grozăvești erau de fapt niște nutriționiste mult mai pricepute decât puteam să apreciez la vremea aceea.

Fotografiile cu fosta cantină acum Facultatea de Filozofie, căminul, camera văzută dinspre ușă și dinspre fereastră și holul sunt luate de pe net. Am fost studentă în perioada 1961-1966.








duminică, 1 ianuarie 2023

Friptura Ștefania

De Crăciun mi-am dorit mult să fac friptură împletită din mușchiuleț de porc. Dar la supermarketurile de cartier nu se găsea decât câte un mușchi (cotlet) rătăcit și cum nu aveam energie să mai caut și mai departe de casă, din cauza unei viroze sâcâitoare, am cedat nervos și am achiziționat unul. 

Abia când am început să mănânc din friptura respectivă am înțeles că porcul respectiv trăise o viață fericită și îndelungată, făcând multe exerciții fizice ca să topească grăsimea și a murit, practic, de bătrânețe,

La masa de Crăciun ne-am luptat cu el așa cum era dar a doua zi am tocat restul de friptură și am făcut un fel de chiftea sau hamburger, trecut prin pesmet și am prăjit produsul.

Pentru că păstrasem o bucată zdravănă de mușchi și pentru Revelion mi-am amintit de cantina studențească de la Grozăvești (cred că se servea acolo cea mai proastă mâncare din toate cantinele Centrului Universitar) și de numita ”friptură Ștefania” care era de fapt un fel de drob de carne, cu ouă fierte la mijloc. Pesemne se făcea din carnea de vită care ni se servea uneori ca o friptură obișnuită și care era poreclită, pe drept cuvânt ”talpă” având în vedere consistența.

Cum consistența cotletului meu era cam la fel am decis că cea mai bună formă de a o consuma este o variantă a acestei teribile fripturi. Am apelat la prietenul nostru, al tuturor internauților, stimatul domn Google, care mi-a oferit mai multe variante. Cea care mi-a plăcut cel mai mult a fost una care conținea și ceapă.

Tușa mea personală a constat în folosirea ca umplutură a unor ouă fierte de prepeliță în locul celor de găină. Rețeta e cam așa: am tocat mărunt câteva cepe mijlocii (vreo 4, eu aș fi pus mai puține dar soțul meu a fost de părere că asta îi va da un plus de savoare)) și câțiva căței de usturoi și am pus totul în ulei fierbinte (nu prea mult) ținând pe foc și amestecând mereu până când ceapa a devenit translucidă. Când s-a răcit am adăugat asta la 700g carne tocată, am amestecat cu două ouă (de găină) și vreo trei linguri de pesmet, am tapetat o tăviță cu hârtie de copt unsă cu unt și am pus în ea jumătate de compoziție. 

Am pus ouăle de prepeliță ca la drob iar între ele am pus fâșii de cașcaval. Am acoperit cu cealaltă jumătate. Compoziția de carne fusese asezonată în prealabil (but first, cititorii mei fideli știu deja poanta) cu herbs de Provence, sare, turmeric, piper negru și boia de ardei. Deasupra am pus niște unt. Nu l-am întins uniform, de aceea a lăsat niște dungi deschise la culoare dar și-a făcut treaba de a da savoare în plus produsului final.

Am pus la cuptorul încins la 185 de grade C (gradația 3-4 la cuptorul nostru) pentru 40 de minute. Am servit cu cartofiori picanți ținuți la cuptor cu puțină apă până s-au pătruns bine. Cartofiorii i-am cumpărat semipreparați de la supermarket.