miercuri, 28 iulie 2021

Moon Embracing the Sun.

Fiindcă mi-a plăcut mult Yeo Jin Goo, "Nation's Little Brother", în Giant, Beyond Evil și Hotel Del Luna  am ținut să îl revăd și în Moon Embracing the Sun, unde a jucat rolul eroului principal copil.

Deși în rolul principal ca adult a jucat Kim Soo-hyun am urmărit serialul pe nerăsuflate, înghițind cu stoicism toate clișeele care m-au făcut în unele scene să rostesc replicile chiar înainte de eroi.

Dar totuși scenele cu lacrimi, vărsate în special de bărbați, cred că au bătut recordul tuturor melodramelor pe care le-am văzut în viața mea, atât ca intensitate cât și ca lungime. 

Din fericire pentru sănătatea mea mintală am trecut de faza cu ”el plânge, ea plânge, eu râd”. E adevărat că nici nu am reușit să plâng și eu dar măcar m-am mai destins după Beyond Evil, Mouse, și primele episoade din Penthouse III și Devil Judge. 

Acum după râs (da, au fost destule scene la care am râs, fie pentru că așa era scenariul, fie pentru că situația era prea diferită de formația mea culturală) o să mă întorc la seriale mai tensionate. Pe undeva așteaptă și Voice2. 

Trebuie totuși să nu-l nedreptățesc pe Kim Soo-hyun pe care îl văzusem deja în Giant (unde a jucat rolul fratelui mai mare al eroului interpretat de Yeo Jin Goo) și să amintesc că l-am mai admirat în  My Love from the Star și  It's Okay to Not Be Okay.

Nu-mi mai aminteam unde am mai văzut-o pe Han Ga-in dar noroc că există Google și Wikipedia. Nu știu cum de am uitat că a jucat în Bad Guy unde mi-am dorit din răsputeri să îi accepte dragostea eroului interpretat de Kim Jae Wook dar ea a rămas fidelă până la final eroului interpretat de Kim Nam Gil. 

Nu a lipsit nici din Moon Embracing the Sun clișeul omniprezent în toate serialele coreene de tip romance cu doi ei care o iubesc pe ea și două ele care îl iubesc pe el.










duminică, 11 iulie 2021

MOUSE kdrama - Clișee

 ATENȚIE, SPOILERE!

Nimic nou sub soare, zice Ecleziastul. Sigur, gândirea umană e limitată și e firesc ca anumite idei și situații să se împrumute de la un autor la altul. Cei care văd doar ocazional un anume gen de film sau serial s-ar putea nici să nu-și dea seama.

Dar când ești fan al unui anumit gen, cum sunt eu pentru thrillere (sau romane polițiste, ca să rămân în domeniul culturii) nu se poate să nu observi acele împrumuturi, voite sau nu, conștiente sau nu. 

Am ajuns cu vizionarea serialului ”Mouse” la episodul 8. Cum zic naratorii noștri despre povești ”înainte mult mai este”. Totuși până acum am observat că atât în acest serial cât și în ”Beyond Evil” acțiunea nu se încheie odată cu descoperirea asasinului în serie. Diferența este că aici apare o adevărată avalanșă de asasini în serie.

În ”Flower of Evil” psihopatul cel bun suferă la un moment dat de amnezie, datorită unei lovituri la cap. Tot asta i se întâmplă și eroului principal din ”A Good Supper”. Cândva am căutat filme cu amnezici pentru că am uitat (sic!) titlul unui film și cu acea ocazie am citit și părerile unor medici despre fenomenul în sine și anume că rareori se întâmplă ca amnezicul să-și revină cu totul (dovadă filmul polonez ”Vraciul” în care doctorul și-a păstrat abilitatea de a face operații și de a vindeca dar nu și-a recăpătat personalitatea) și în nici un caz nu se întâmplă asta prin altă lovire accidentală la cap.

Al treilea clișeu pe care l-am mai întâlnit într-un serial sud-coreean este acela cu polițistul psihopat care reușește să intre (sau măcar se străduiește) în mintea criminalului. E vorba de ”Special Affairs Team TEN” unde, ce e drept, se așteaptă încă sezonul 3, care probabil nu va veni niciodată, ca să aflăm și noi și polițistul interpretat de simpaticul Ju Sang Wook cine e ”7” (care mă duce cu gândul la un film american cu simpaticul Brad Pitt, film intitulat chiar așa, ”Seven” unde este vorba despre cele șapte păcate capitale) .

Am înțeles din recomandările prietenelor mele că în ”Mouse” se accentuează rolul geneticii în formarea unui psihopat, lucru despre care eu am anumite îndoieli.

Se pare că unul dintre psihopații din serial devine asasin în serie pentru că își pierde încrederea în Dumnezeu care nu l-a ajutat deși el s-a rugat fierbinte, din tot sufletul.

Nu știu ce părere veți avea voi când vă voi povesti că eu înțeleg foarte bine disperarea unei inimi de copil care se roagă pentru ceva la Dumnezeu și vede că ruga nu îi este ascultată. Ca orice copil făceam și eu destule boacăne (sau poate ceva mai multe) iar mama mea, o ființă colerică, simțind că nu o scoate la capăt cu mine (zicea ea mai târziu ”niciodată nu repetai boacăna, dar făceai una și mai mare”) mă amenința că îi va spune tatălui meu când va sosi seara acasă de la lucru.

Toată ziua mă rugam la Dumnezeu să uite ”măcar de data asta” dar ea avea memorie foarte bună și nu uita. Așa mi-am pierdut, pentru un timp destul de îndelungat, credința în Dumnezeu, pe care am recăpătat-o atunci când, dorind să aflu mai multe despre subiectele tablourilor religioase și despre unele aluzii la Biblie din romanele citite am decis să fac rost de Biblie și să o citesc.

Era după cutremurul din 1977, eveniment care a zdruncinat în diferite feluri multe vieți, când am apelat la un preot din vecini sa-mi procure cartea sfântă. Am plătit-o cu bucurie și am citit-o din scoarță în scoarță. Am mai sărit peste unele paragrafe, în special din Cartea Regilor, unele paragrafe le-am citit cu ochi critici, dar ceva s-a schimbat definitiv în relația mea cu Divinitatea încât atunci când am aflat că am cancer am avut o atitudine foarte relaxată, încredințându-mi soarta în mâinile Mântuitorului. Desigur, nu am stat cu mâinile în sân și am făcut și eu tot ce mi-a stat în putință să îndepărtez acel rău de la și din mine, și astfel acum putem sta de vorbă.

Bineînțeles că lipsa mea de credință în Dumnezeul creștin (am păstrat totuși credința într-o formă supremă care ne dirijează drumul, depinzând numai de noi ce alegere facem) nu m-a transformat deloc într-un asasin. Dar am înțeles de ce Sung Yo-Han ura atât de tare divinitatea și de ce valorile sale erau complet răsturnate, considerând cele șapte virtuți (sau mai exact lipsa celor șapte păcate capitale -mânia, mândria, lenea, lăcomia, invidia, desfrânarea, avariția - adică iubirea de arginți) adevărate păcate capitale. 

Tot din experiența proprie din copilărie știu ce înseamnă să fii diferit, într-un fel sau altul, de cei dimprejurul tău. Am copilărit la țară, unde dragostea de carte nu era chiar atât de pregnantă cum cred eu că ar trebui. Dar pentru că părinților mei le plăcea să citească, să se informeze în diferite domenii (și acum cred că erau mult mai inteligenți decât foarte mulți alți părinți) am dobândit de mică dorința de a citi cărți și astfel vocabularul meu era mult mai dezvoltat decât al colegilor. Prilej pentru ei să râdă de mine că ”vorbesc radical”. 

Din fericire pentru stima mea de sine asta nu m-a făcut mai rea sau mai deprimată. Doream să socializez cu copiii și chiar o făceam cu plăcere, fără să mă simt neapărat superioară sau inferioară lor.

Dar destul cu mărturisirile. Aștept cu interes să văd cum va mai evolua trama acestui serial. E destul de solicitant nu numai prin tensiunea acțiunii dar și pentru că episoadele sunt foarte lungi, peste o oră și douăzeci de minute, fără reclame. E bine că le văd pe laptop și mă pot întoarce la unele dialoguri din care dacă pierd chiar și un cuvânt risc să nu mai înțeleg sau să înțeleg greșit ce se întâmplă.











vineri, 9 iulie 2021

Mouse Kdrama

Se spune că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Ei uite că uneori înțelepciunea populară mai dă greș. 

Am câteva prietene care îmi recomandă seriale coreene bune. Am avut întotdeauna încredere în judecata lor și astfel am  ajuns să urmăresc serialul Mouse  (마우스) și nu regret. 

Am văzut doar două episoade și pot spune că au avut perfectă dreptate: este interesant, tensionat, captivant și dă de gândit.


Nu mi-au plăcut niciodată filmele sau serialele, mai ales cele etichetate ”de acțiune” care dau totul mură-n gură. Poate de aceea apreciez foarte mult producțiile engleze si sud-coreene.

Ce înțeleg eu mai greu este de ce coreenii aleg în roluri de psihopat actori frumoși. Pot să dau câteva exemple: ”Voice” (preferatul meu Kim Jae Wook), ”Gap Dong” (Lee Joon), ”Special Affair Team TEN” (Ju Sang Wook), ”Flower of Evil” (Lee Jung Ki) și acum ”Mouse” (Ahn Jae Wook și Kwon Hwa Woon).

Așa atractivi cum sunt ei o să ne facă să devenim experți în trăsăturile de personalitate ale persoanelor psihopate.

Probabil sunt destui printre noi și acum privind retrospectiv, cred că și eu am întâlnit cel puțin una dar care, din fericire, nu a ajuns criminal în serie.






Îmi scrie o prietenă pe Facebook că dacă ar fi actori urâți nu s-ar mai uita nimeni. Nu cred că are dreptate.


joi, 10 iunie 2021

A good supper - kdrama

Tot ce ține de latura mea masochistă de a vedea până unde pot ajunge cu frustrarea și-a găsit împlinirea în serialul acesta lung și parcă nesfârșit, dar cele mai recente episoade au fost parcă cele mai enervante.

Nu numai că atitudinea personajelor principale pare total neverosimilă dar pentru că se pare că până și cine a scris scenariul s-a plictisit de latura blegos-romanțioasă dar scandaloasă dintre personaje a decis să recurgă la clișee specifice thrillerelor: kidnapping, amnezie, etc.

Am început să mă uit la serial de dragul copiilor care au acaparat destul de multe episoade inițiale. Dacă la început jocul lor era cam stângaci cu timpul s-au rodat și copiii au devenit mai dezinvolți. Totuși e mare deosebire între ei și cei din episoadele inițiale din ”Giant”, de exemplu. Nu încape nici un fel de comparație cu copiii extraordinari din serialul japonez ”Mama nu va mai fi aici mâine”.

Frustrările au început când brusc personajele au ajuns la 20 de ani, cu actorii care interpretează având evident mult peste vârsta pretinsă. M-au mai enervat și cele două tinere care seamănă așa de bine încât multă vreme mi-a fost greu să-mi dau seama care e una și care alta.

Dar ca să nu abandonăm realizatorii au introdus încă multă vreme echipa de copii sub pretextul amintirilor de pe vremea când aveau 8 ani. Nu li s-a părut deloc ciudat că tinerii nu aveau nici un fel de amintiri din perioada 8-20 de ani, ca și cum ar fi trăit pe altă planetă.

Am citit o parte din comentariile de pe Asianwiki ca să văd dacă sunt singura care s-a enervat urmărind prostia asta de serial. Ei bine, nu e cazul să-mi fac probleme în ce privește sănătatea mea mentală, prea puține comentarii au fost pozitive, favorabile. Mi-a plăcut o expresie: ”noble idiot” care o caracterizează perfect pe Young Shin, eroina principală îndrăgostită, ce imoral, de cel care a crescut-o ca un tată.

Dar știind ce le poate mintea creatorilor de romance foarte aproape de momentele de început ale apariției tinerilor am început să fac socoteala cam ce diferență de vârstă este între cei doi și mă așteptam la povestea de amor care a scandalizat nu numai privitorii ci și câteva personaje.

Cred că fiecare spectator încearcă să facă predicții în ce privește mersul acțiunii serialului privit. O calitate pe care am admirat-o mereu la serialele coreene a fost răsturnarea frecventă de situații. Aici din păcate ceastă calitate a cam lipsit, multe situații au fost previzibile, mai ales în relația dintre cele două cumnate în care când una mușca, când cealaltă zgâria.

Singura calitate care poate m-a si determinat să urmăresc serialul este că episoadele sunt scurte, sub o jumătate de oră fiecare, încât nu apuc să obosesc sau să mă plictisesc rău în cursul lor. Mai am de urmărit 20, dintre care unele sunt abia în curs de difuzare. 






marți, 18 mai 2021

Clătite cu sparanghel și sărmăluțe în foi de tei

Vă prezint ce am preparat eu din ce am cules de la moșie: sparanghel și frunze de tei.

Sparanghelul se culege de fapt în aprilie dar dacă noi am ajuns acolo în mai am adunat ce s-a putut. Am tocat frumos cotoarele (vârfurile le-am folosit la omletă și ce a rămas le voi folosi într-o omletă viitoare), am tăiat rondele și niște ceapă roșie de anul acesta și am pus totul într-un aluat de clătite preparat din kefir, făină, ouă, apă și niște brânză Ementaler rasă. Am mai pus niște turmeric și piper și au rezultat niște clătite aperitiv care, helas!, mi-au crescut glicemia.

Glicemia e posibil să fi crescut și din cauza sarmalelor cu orez și ciupercuțe murate în foi de tei fragede preparate cu foile care mi-au rămas după ce am înfășurat în ele compoziția clasică de sarmale.
Prima dată am auzit de acest fel de sarmale de la Mama-soacră (Dumnezeu să o odihnească) dar e prima dată când le-am preparat. Cândva am făcut sarmale din frunze de hrean și sarmale cu urdă din frunze de ștevie. Secretul este fierberea în borș cu un pic de vin. Scuzați aspectul sărmăluțelor cu orez, din ultima poză... erau atât de fragede încât atunci când le-am transferat din oala în care se cam lipiseră de fund și-au pierdut forma.






luni, 17 mai 2021

ACEST VIRUS CARE NE SMINTEȘTE - CARTE TIPARITA BERNARD-HENRI LÉVY;

O să fac ce nu se face, o să copiez tot textul de prezentare a cărții, pentru ca să vă pun și pe voi pe gânduri:

”Acest virus care ne smintește / Ce virus qui rend fou de Bernard-Henri Lévy este un eseu despre coronavirus care te va pune pentru câteva ore, cât îți va lua să îl citești, pe PAUZĂ. Va fi o pauză în care nu vei mai apleca urechea la știrile pline de informații și statistici alarmante referitoare la virus, nu te vei mai teme, nu te vei mai panica. Vei sta strâmb, și vei încerca să judeci drept această pandemie și modul în care s-a acționat într-o situație foarte asemănătoare cu multe altele care au mai existat în istorie:  gripa din Hong Kong (1968), gripa asiatică (1958) etc.

Vei medita pornind de la niște idei și fapte oferite de Bernard-Henri Lévy la propria ta teorie în legătură cu măsurile, exagerate sau nu, care s-au luat pentru combaterea epidemiei de coronavirus și la teama evidentă care s-a propagat cu rapiditate pe toată planeta, încercând, poate pentru prima oară de la începutul pandemiei, să îți acorzi un moment de luciditate în care să cântărești cu atenție lucrurile. 

Scriitorul, filozoful și cineastul de origine franceză Bernard-Henri Lévy (n. 1948) este unul dintre cei mai apreciați și bine vânduți autori europeni contemporani, deși o parte dintre ideile și scrierile lui au reprezentat de-a lungul timpului subiect de controversă. A scris peste 30 de cărți, multe dintre ele bestselleruri, filozofia, ficțiunea și biografiile fiind genurile lui preferate. 

Bernard-Henri Lévy a fost unul dintre liderii mișcării „Noii filosofi” din anii 70, iar în prezent este considerat una dintre vocile de prim rang în dezbaterea publică franceză. Deține o rubrică în publicația săptămânală Le Point și a fost numit în 2015 de publicația The Boston Globe „probabil cel mai proeminent intelectual contemporan al Franței”.

Acest eseu este despre izolare:

„Am văzut, în înregistrări video pe care le-am primit din Kiev, Milano, New York, Madrid, dar și din Lagos, Arbil sau Qamishli, trecători rari, grăbiți, care păreau să fie acolo numai ca să amintească de existența unei specii umane, dar care treceau pe celălalt trotuar, cu ochii în pământ, atunci când apărea o altă ființă umană.”

Despre absurdul dus la extrem:

„Nigeria număra, la jumătatea lunii aprilie 2020, conform agenției de presă AFP, 12 oameni morți de coronavirus, dar 18 omorâți de forțele de securitate din cauza nerespectării măsurilor de izolare.”

Despre toate semnificațiile care i s-au dat acestei pandemii:

„O victorie a colapsologilor, care, tot prezicându-ne sfârșitul lumii, simt că se apropie și ne dau o ultimă șansă ca să postim și să ne resetăm?

O victorie a stăpânilor lumii, care văd această mare izolare − echivalentă cu „marea închidere” teoretizată de Michel Foucault în textele în care a descris sistemele de putere ale viitorului − ca pe o repetiție generală la un nou tip de control și de urmărire a oamenilor?

O mare frică, așa ca aceea din 1789, cu toată partea de informații false, de comploturi, de fugă disperată și, într-o bună zi, de revolte lipsite de speranță?

Sau poate dimpotrivă? Un semn încurajator că lumea s-a schimbat, că a conștientizat în sfârșit caracterul sacru al vieții și că, între economie și viață, a ales să fie de partea vieții?

Sau poate, iarăși, dimpotrivă: o emoție colectivă, agravată de canalele de informație și de rețelele sociale, care, bombardându-ne în fiecare zi cu numărul celor aflați la reanimare, al muribunzilor și al morților, ne plasează într-un univers paralel în care nu mai există nicăieri nicio informație și ne înnebunește literalmente?”

Poate că niciuna nu e corectă, sau întru-totul corectă, poate că nu ar trebui să vorbim în acești termeni despre această pandemie, dar cu siguranță că, toate aceste informații, analogii sau trimiteri, te vor ajuta să îți creezi o opinie personală în legătură cu vremurile pe care le trăim bazată mai mult pe fapte și mai puțin pe impresii subiective.

Eseul este împărțit în cinci părți după cum urmează:

Capitolul 1: Întoarce-te, Michel Foucault

Invocarea istoricului, filosofului și scriitorului francez Michel Foucault, autorul lucrării „Istoria nebuniei în epoca clasică” în care acesta vedea nebunia ca un instrument de control social și putere, nu este câtuși de puțin întâmplătoare. Autorul consideră că această perioadă în care medicina a preluat frâiele puterii ar fi o bună sursă de inspirație pentru celebrul autor. Și ne invită să ne punem niște întrebări complexe precum:

Care sunt lecțiile istoriei referitoare la perioadele în care puterea sanitară a preluat controlul? Ce se întâmplă când medicul conduce turma în locul păstorului divin, așa cum relatează Platon în Omul politic? Ce se întâmplă când medicii adoptă  și încurajează prin puterea ce li s-a dat idei „extravagante” ca să nu spunem periculoase, așa cum a fost în cazul doctorilor deveniți consilierii ministrului sănătății francez Henri Sellier, Robert-Henri Hazemann și Robert-Henri Hazemann? Ce se întâmplă cu alte cuvinte când are loc această „uniune incestuasă” cum o numește Lévy între puterea politică și cea medicală? Care vor fi consecințele? 

Capitolul 2: O surpriză divină

Stă în natura umană să găsească simboluri și semnificații în tot ce se întâmplă. Așadar, nici virusul nu putea scăpa neinterpretat.

Ecologiștii au văzut în el un mesaj clar venit din partea Pământului care ne transmite că specia umană trebuie să se oprească din iureșul nebun al producției care sufocă planeta, pentru a o lăsa să respire. Dar atunci, ciuma neagră, pesta din Atena, raportată de Tucidide, pesta din Teba, tusea din Perinthos, ce au semnificat, din moment ce au avut loc în perioade în care epuizarea combustibilului fosil și concentrațiile ridicate din atmosferă de CO2 nu făceau încă parte din preocupările omenirii?

Pe de altă parte, religia a văzut în virus un mesaj divin, o pedeapsă divină pentru păcatele tot mai grele ale umanității, un moment al căirii și al întoarcerii către divinitate.

Oricum ar fi, și oricât de justificate ar fi aceste teorii, rămân totuși o mulțime de întrebări la care trebuie să răspundem cât mai curând: merită sacrificată toată economia pentru această criză sanitară? Primează oare în acest caz protecția sanitară în defavoarea protecției sociale? Nu a trăit umanitatea dintotdeauna și va trăi întotdeauna, cu tot cu virusuri? Nu cumva vocile care țin cu orice preț să se facă auzite astăzi ar trebui să își cântărească mai atent discursul?

Capitolul 3: Deliciile izolării

Izolarea, închiderea fiecăruia în propria casă, purtarea măștii, păstrarea distanței față de ceilalți, renunțarea la strângerea mâinilor, sunt toate acestea în folosul nostru sau doar un semn de regres al civilizației? 

Introspecția și meditația oamenilor închiși în case s-a transformat într-un val uriaș de jurnale de izolare care au fost în mare parte doar niște încercări eșuate de a surprinde momentul, neavând nimic din măreția marilor capodopere ale literaturii născute în izolare precum: Vizuina lui Kafka; Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre; Muntele vrăjit al lui Thomas Mann; ș.a. Așadar, această izolare minunată a fost doar o nouă ocazie pentru a înțelege că lumea și-a pierdut substanța, că în interior cu toții putăm un mare vid? Izolarea aceasta pe care mulți au văzut-o drept ocazia perfectă de a se redescoperi, de a medita, de a se hrăni spiritual, toată această stare de fericire, de multe ori artificială, nu cumva nu face altceva decât să mascheze stângaci tristul adevăr că până la urmă infernul nu sunt ceilalți (așa cum credea Sartre), ci suntem noi înșine (după cum considera Pascal)?

Capitolul 4: Viața, zic ei

Câte compromisuri suntem dispuși să acceptăm pentru viață?

Criza sanitară a adus cu ea o preocupare excesivă pentru corpul nostru și a exclus în paralel o serie de preocupări care făceau din noi un întreg alcătuit din trup și spirit. Lumea a dezvoltat un adevărat cult al trupului și a uitat în mare parte de sursele de hrană spirituală: cărți, slujbe la biserică, muzee, etc. În schimb sume uriașe de bani s-au dus cu ușurință pe spirt, dezinfectant, măști, alimente, suplimente alimentare, etc.

Ultima suflare a unui om, un moment sacru și solemn a fost înlocuit cu brutalitate de trupuri puse în saci de plastic, ceremonii inexistente și saluturi de rămas-bun transmise pe WhatsApp.

Gesturile de solidaritate umană au îmbrăcat un chip meschin, așa cum a fost solicitarea adresată bătrânilor de a nu aglomera serviciile de reanimare, și de a ceda locul celor mai tineri la teste și vaccinuri.

Tehnologia, blamată până acum pentru că ne dăunează atât nouă, adulților, cât și mai ales, copiilor, a devenit brusc inofensivă, ba mai mult, benefică pentru că ne-a rezolvat toate problemele ce țin de muncă, școală, întâlniri de afaceri, cursuri, etc. 

În aceste condiții, ce părere aveți despre această vorbă înțeleaptă care are rădăcini foarte adânci în trecut: viața nu e viață dacă e doar viață?

Capitolul 5: Adio lumii?

Pandemia a „anulat” toate celelalte probleme grave ale lumii. Dintr-odată presa nu a mai vorbit despre emigranți, încălzire globală, distrugerea pădurii amazoniene, războiul din Yemen sau cel din Siria, Statul Islamic care câștigă tot mai mult teren în Mozambic, Erdogan, Putin, președintele chinez Xi, Iran și politicile lui de înarmare, șomajul în creștere alarmantă din SUA, abuzuri de tot felul și atentate la drepturile omului care se petrec peste tot în jurul nostru. Dintr-odată în lume nu se mai întâmplă nimic decât... coronavirus.

Și în tot acest timp ce se întâmplă în China? Cu ce scop?

Și în tot acest timp ce se întâmplă cu restul lumii? Începe să se resemneze?

Și în tot acest timp se s-a întâmplat cu noi oamenii și cu lumea noastră?

***

Citiți concluzia autorului despre „acest vânt de nebunie care suflă peste lume” și trageți propriile concluzii. Hotărâți voi înșivă cum vreți să trăiți și nu spuneți „adio lumii”...

https://actsipoliton.ro/bernard-henri-levy-acest-virus-care-ne-sminteste-carte?fbclid=IwAR1ElUMTIs2zhr4F1A5Gx7snO4K1MymQaou95L7gJcEj8UiTmMuySxEvOaA



duminică, 18 aprilie 2021

Întâmplări de pe strada mea.





 Era un grup de băieței care se amuzau copios pe seama celui cocoțat pe scară de frica acelui cățel care părea destul de prietenos.


”Crezi că el nu se poate urca pe scară?” a întrebat unul dintre ”prieteni”.

În timp ce îi făceam poze i-am explicat băiatului că acel cățel este prietenos pentru că dă din coadă. Atunci băiatul și-a luat inima în dinți, a coborât de pe scară și a luat-o la goană fugind cât îl țineau picioarele și strigând ”mi-e frică că mă mușcă de tricou și e un tricou scump”.

Cățelul a mai alergat un pic după el apoi s-a lăsat păgubaș. Cred că aveau dreptate copiii că ieșise din vreo curte și se rătăcise iar acum căuta prieteni.

Bineînțeles că mie nu mi-a fost deloc frică de acel cățel, care a reușit să stârnească un cor furios de lătrături din partea câinilor din curțile de pe stradă, cei cu care eu sunt prietenă și îi mângâi de multe ori.

În schimb de câinele cel negru, de talie mult mai mare mi-a fost frică și am trecut pe partea cealaltă a străzii, de unde l-am și fotografiat. Ieșise dintr-o curte cam în zona unde acum mai mulți ani a ieșit un câine dintr-o curte și m-a mușcat rău de picior.

Soțul meu spune că e foarte pașnic și chiar se uită foarte curios la trecători. Într-adevăr am observat că au trecut mai mulți trecători pe lângă el fără vreo reacție de teamă.

Dar deh, eu am rămas cu sechele de la întâlnirea cu acel câine care m-a mușcat. Știam că e foarte rău și am crezut că dacă trec în fugă de curtea aceea scap de el, dar pesemne poarta era întredeschisă.

miercuri, 7 aprilie 2021

L’heure entre chien et loup

Oricât ar părea de ciudat până la ”Flower of Evil” nu l-am văzut pe Lee Joon Ki decât în primul film sud-coreean urmărit pe net, film care m-a impresionat profund, pentru că era complet diferit de orice serial istoric sud-coreean văzut până atunci, și văzusem multe, grație TVR1. E vorba de ”The King and The Clown”. Nu l-am văzut nici măcar în ”Illjimae”, deși a rulat și acesta pe TVR1.

Îi știam însă bine figura pentru că multe dintre prietenele mele erau fan. Dar am fost șocată cât de schimbat părea în ”Flower of Evil” și am decis să urmăresc și alte seriale în care a fost protagonist. Pentru început am ales ”Time Between Dog and Wolf” (2007) pentru că m-a intrigat titlul.

Și chiar avea de ce să mă intrige deși inițial am trecut repede peste momentul în care a apărut în serial poemul care oarecum explica sensul. Dar m-am întors la acea secvență și am început să meditez cam ce sens are poemul și cum mă va ajuta să înțeleg mai bine mesajul serialului. Deh, anii de școală comunistă în care am învățat că nu există ”artă pentru artă” ci orice manifestare artistică trebuie să aibă un mesaj au pus o amprentă imposibil de șters pe formarea mea intelectuală.

Poemul a fost tradus de echipa de traducători astfel:

When the sun falls
Everything get washed in red
And the silhouette that aproches from the hills
Whether is the dog that I raised
Or the wolf that comes to hurt me
The time when I cannot tell
 
L’heure entre chien et loup

Când soarele apune
Totul se colorează în roșu
Și silueta care se apropie de pe deal
Dacă este câinele pe care l-am crescut
Sau lupul care vine să mă rănească
Timpul nu o poate spune...
L’heure entre chien et loup
(Ora dintre câine și lup)


Am căutat pe Google să înțeleg mai bine despre ce e vorba și am găsit un articol care a adus lumină în această chestiune.

https://www.proz.com/kudoz/french-to-english/poetry-literature/2763196-l%E2%80%99heure-entre-chien-et-loup.html

Am aflat de acolo că este vorba despre crepuscul, momentul când se îngână ziua cu noaptea, când umbrele încep să se aștearnă și lucrurile devin confuze, încât nu mai poți deosebi, nu mai poți distinge dacă în fața ta e un câine sau un lup. 

În articol este o traducere profesionistă, mult mai poetică și mai clară:


At twilight the world burns red.
There, a shadow creeps down the hill.
Is it a friendly dog? Or a vicious wolf?
This is the hour when I can't tell...
L'heure entre chien et loup.

Translation © 2008 D. Bannon.

La crepuscul lumea arde cu flacără roșie:
O umbră se strecoară (târâș) în josul dealului
Este un câine prietenos? Sau un lup turbat?
Asta e ora când nu poți spune...

L'heure entre chien et loup.

Crepusculul a speriat, se pare, dintotdeauna oamenii, oricum încă din cele mai vechi timpuri. Într-unul din comentariile din acel articol cineva a inserat un ciatat în franceză despre originile expresiei de la finalul poemului.

Apparue en français au XIIIe siècle, l’expression existait déjà dans l’Antiquité. On peut ainsi lire dans un texte du IIème siècle : "quand l’homme ne peut distinguer le chien du loup". "Entre chien et loup" désigne le soir ou le matin, moment de la journée où il fait trop sombre pour pouvoir différencier un chien d’un loup. Le chien symboliserait le jour puisque tout comme lui, il peut nous guider ; alors que le loup serait le symbole de la nuit, représentant une menace, mais également les cauchemars et la peur."
http://www.linternaute.com/expression/langue-francaise/46/en...

Apărută în franceză în secolul XIII expresia exista încă din antichitate. Poate fi citită într-un text din secolul al II-lea ”când omul nu poate distinge câinele de lup” ”între câine și lup” expresia se aplică momentului din zori sau înserat când e prea întuneric ca să putem diferenția un câine de un lup. Câinele ar putea simboliza ziua pentru că, la fel ca și ea, ne poate ghida; în timp ce lupul ar fi simbolul nopții, reprezentând o amenințare, dar deasemenea  coșmarurile, frica.

Îmi amintesc că atunci când conducea mașina soțul meu era speriat când ne prindea crepusculul pe drum, spunea că e cea mai periculoasă perioadă a zilei, pentru că nu poți distinge dacă apare pe neașteptate un obstacol în cale și că de aceea cele mai multe accidente se produc atunci. Din fericire a trecut mereu cu bine peste aceste momente iar accidentele pe care le-a avut au avut loc în plină zi sau în plină noapte, și nu din cauza umbrelor amenințătoare. 

Nu pot să trec peste faptul că a existat un serial american intitulat chiar așa ”Twilight”, unul sumbru, plin de tenebre care țin mai degrabă de firea umană decât de cea inanimată. 

Deci se pare că în acest serial, din care am văzut deocamdată numai 3 episoade vom avea ocazia să ne întrebăm dacă ce se întâmplă acolo este bine sau rău, moral sau nu, dacă eroul nostru va ști să distingă prietenii de dușmani. Oricum, din alte seriale sud-coreene am văzut că bărbații coreeni pun mare accent pe răzbunare, lucru care uneori îi duce chiar la moarte, cum se întâmplă în ”Bad guy” sau ”Giant”.

Pentru creștini nimic nu poate fi mai departe de ei decât această dorință acerbă de răzbunare. N-om fi noi gata totdeauna să întoarcem și celălalt obraz dar parcă suntem mai degrabă înclinați să iertăm chiar dacă ”iert dar nu uit” este adesea un imperativ.
 


Stop cadru în care apare tabloul intitulat ”Time Between Dog and Wolf”












luni, 5 aprilie 2021

Dandelion does not envy roses (by Hwang Dae-kwon)

 ” Dandelions do not envy roses because they love themselves completely. The reason the wild grass is in full bloom is because all kinds of flowers and grasses that know how to love themselves are mingling with each other and loving each other. It would be great if our human society was as peaceful and beautiful as a flowerbed of wild grass. To do this, you must first love yourself and love others with the power of that love. Dandelions never envy roses.

Many people dream of roses in their lives. It seems that everyone in the world wants to look only at themselves, and it feels like they will live for themselves. I dream of such a rose. So what about dandelions? A corner of asphalt that no one looks at. Dandelions bloom even in small gaps. In a corner where there is little sunlight and not enough water. A dandelion blooms without anyone knowing it and spreads its seeds to make another dandelion. Splendor and monotony. We look back on ourselves through these two extremes.
Am I a dandelion? Is it a rose?
Or is it a dandelion that you want to be a rose? Is it a rose that you want to be a dandelion?
Many people deny themselves as dandelions and dream that they will be able to become roses through effort. However, what is really important is not the appearance of the rose on the outside. If I say that I am a dandelion, I have to be the most beautiful dandelion, a dandelion that the world can recognize. Dandelion with a rose in his heart. Is there any more beautiful life than this?”
From David Woogon Jung post:
What really matters
Emanating from that face
The light of love.
No matter how pretty you look
A face without the light of love
If you look at it for 10 minutes
You get bored right away.
Contrary
Even if it looks ordinary
A face filled with the light of love
The more you see it, the more you feel it.
The light of love
May others love me
Not the time to wish
When i love me
It is the light that comes out.
Self properly
Someone who knows how to love
Why do you want to resemble others
Would you be anxious.
Yourself
Someone who knows how to love
You too
You can love...
『The Dandelion does not envy roses』


duminică, 4 aprilie 2021

100-year-old philosopher, professor Kim Hyung-seok

 Actually he is now 102 years old, Korean style.

All Korean texts are translated by Google. I think is a good translation.

내 나이 100세. 

감회가 가슴에서 피어오른다. 

산과 자연은 

태양이 떠오를 때와 

서산으로 넘어갈 때 

가장 아름답다. 

인생도 

그런 것 같다. 

100세에 

내 삶의 석양이 찾아들 때가 왔다. 

아침보다 

더 장엄한 빛을 발하는 

태양을 

바라보고 싶은 마음이다 

...

바로 

언덕 아래에는 

내가 즐겨 올려다보곤 하는 

활엽수가 있다. 

봄철이 되니까 

잎사귀가 대부분 떨어져 있었다. 

싹이 피기 위해서는 

자리를 양보해야 하고, 

낙엽이 되어서는 

다른 나무들과 숲을 자라게 하는 

비료가 돼야 한다. 

모든 인생과 나도 

그래야 하듯이 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

I am 100 years old.

Feelings bloom in my heart.

Mountains and nature

When the sun rises

When going to Seosan

The most beautiful.

Life too

It seem to be like that.

At the age of 100

The time has come for the sunset in my life.

Than in the morning

More magnificent

The sun

I want to look at it

...

Immediately

At the bottom of the hill

I enjoy looking up

There are broad-leaved trees.

Because spring comes

Most of the leaves were off.

In order to sprout

You have to give up your seat,

In fallen leaves

Other trees and forests

It should be fertilizer.

All life and me too

As it should be...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

더불어 산 것은 행복을 남겼다.

인간은 사회적 존재니까.

이웃과 사회를 위해 베푼 사랑은 남아서

역사의 공간을 채워준다.

가장 소중한 것은

마음의 문을 열고

감사의 뜻을 나누며

사랑을 베푸는 일이다.

더 늦기 전에 해야 할

인생의 행복한 의무이다.

...

사랑을 나눈 제자들이 없었다면

오늘의 나도 존재하지 못했을 것이다.

내 존재 자체가

사랑이 있는 삶의 한부분이다.

얼마나

선하고 아름다운 세상인가.

내 인생 모두가

사랑으로 이루어진 존재다.

다시 한 번

옛날로 돌아 갈 수 있다면

많은 사람을

사랑해야겠다 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

Living together left happiness.

Because humans are social beings.

The love we gave for our neighbors and society remains

It fills the space of history.

The most important thing

Open the door of your heart

Sharing gratitude

It's about showing love.

What to do before it's too late

It is a happy duty in life.

...

Without the disciples who made love

Even today's me would not have existed.

My very existence

It is a part of life with love.

how much

Is it a good and beautiful world?

All of my life

It is a being made up of love.

Once again

If I can go back to the old days

Many people

I have to love...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

100세 이후 여생에 필요한

생활비는 남겨두었다.

오래 살기 위해서라도

주어지는 일을 계속해야겠다.

열심히 벌어서

내 힘으로 살다가

남는 재산이 생기면

필요한 곳에 주고 가려 한다.

재산은

소유하기 위해 있는 것이 아니다.

값있게 쓰기 위해 주어진 것이다.

참다운 의미의 부자는

많이 가진 사람이 아니라

사회에 많이 주는 사람이다.

남은 세월

열심히 일하겠다.

수입이 생기면

나를 위해서는 적게 갖고

이웃을 위해서는 많이 주는 생활을

이어가기로 하자 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

Necessary for the rest of life after age 100

Living expenses were spared.

Even to live long

I will continue to do what is given.

Earnestly

Live on my own

When there is a surplus of wealth

I try to give it to where I need it.

Fortune is

It is not something to own.

It is given to make it worthwhile.

The rich man in the true sense

Not a person who has a lot

He is a person who gives a lot to society.

Remaining years

I will work hard.

When you have income

Take less for me

A life that gives a lot for neighbors

Let's continue...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

먼 길을 떠나는 사람은

많은 짐을 갖지 않는다.

높은 정상에 오르기 위해서는

무거운 것들은 산 아래 남겨두는 법이다.

정신적 가치와 인격의 숭고함을 위해서는

소유의 노예가 되어서는 안 된다.

소유는

베풀기 위해 주어진 것이지

즐기기 위해 갖는 것이 아니다.

...

지금의 나이가 되어

깨닫는 바가 있다.

내가 나를 위해서 한 일은

아무것도 남기지 못했다.

지난 99년을

이웃들의 도움과 사랑으로 살아왔는데

한 책임을 잘 감당했다고 해서

고마운 마음과 뜻을 전해온다.

‘공수래공수거’라는

말 그대로이다.

- 백세 일기, 김형석 교수

Anyone who goes a long way

You don't have a lot of luggage.

To get to the high top

Heavy things are left under the mountain.

For the spiritual value and the sublime character

You must not be a slave to possessions.

Possess

Given to give

It's not something you have to enjoy.

...

At the present age

I have something to realize.

What i did for me

Nothing left.

Past 99 years

I have lived with the help and love of my neighbors

Just because he took one responsibility well

We convey our gratitude and will.

Called “airborne air collection”

It is literally.

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

그리운 고향에 갈 수는 없지만

마음 둘 고향이 있어 감사한 일이다.

지금은

가족과 나를 기억해 주는 사람들이

생일을 축하해 주지만

내가 세상을 떠나게 되면

기일을 기억해 줄 것이다 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

I can’t go to my nostalgic hometown

I am grateful that I have a hometown to put my heart on.

Now is

People who remember me and my family

Happy birthday

When I die

Will remember the date...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

말을 잊어버리는 데도

순서가 있다.

고유명사, 보통명사, 형용사, 부사, 동사

순으로 기억이 안 난다.

이름이나 전화번호를 먼저 잊어버린다.

형용사를 잊기 때문에 문장 표현이 줄어든다.

동사는

끝까지 잊어버리지 않는다.

배가 고프다든지, 머리가 아프다는 말은

죽을 때까지 뒤따른다. (중략)

'우리가 그렇게 오래 살았나'

하면서 놀라는 표정이었다.

나는 그런 얘기를 하면서

함께 웃기는 했으나

눈시울은 뜨거워졌다.

왜 그런지 친구가

조금씩 멀어지는 것 같았다.

나도 그렇게 되겠지만 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

Even though I forgot to say

There is an order.

Proper nouns, common nouns, adjectives, adverbs, verbs

I can't remember in that order.

Forget your name or phone number first.

Sentence expression is reduced because adjectives are forgotten.

The verb is

Don't forget to the end.

To say that you’re hungry or your head hurts

Follows until death. (syncopation)

'Have We Lived That Long?'

It was a surprised expression.

I'm talking about that

Although we were laughing together

My eyes became hot.

A friend who knows why

It seemed to be gradually moving away.

I will be like that too...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

나는 깊은 고뇌에 빠졌다.

신사 참배를 하며 학교에 머무를 것인가,

거부하고 떠날 것인가.

같은 반 윤동주는 만주 간도로 떠났고

나는 자퇴했다.

고향 교회의

김철훈 목사와 장로들이

신사 참배를 거부한 죄로

고문당한 사실을 알고 있었다.

신앙적 양심과 애국심을

포기할 수 없어서였다.

나도 그 길을 따라야 한다고

결심한 것이다 ...

- 백세 일기, 김형석 교수

I was in deep agony.

Will you stay at school while visiting a shrine?

Will you refuse and leave.

The same class, Yun Dong-ju, left Gando Manju

I dropped out.

Hometown church

Pastor Chul-Hoon Kim and the elders

For refusing to visit a shrine

I knew I was tortured.

Religious conscience and patriotism

It was because I couldn't give up.

I have to follow that path too

I made up my mind...

-Baekse Diary, Professor Kim Hyungseok

하나님,

저에게 건강을 주셔서

중학교에도 가고 오래 살게 해주신다면

제가 저를 위해서는 일하지 않고

하나님의 일을 하겠습니다.

- 열네 살 김형석 교수의 기도

God,

For giving me health

If you let me go to junior high school and live a long time

I don’t work for me

I will do God's work.

-Prayer of 14-year-old Professor Hyung-Seok Kim

올해로 102세를 맞은 철학자이자 수필가 김형석 교수님이 kbs 아침마당에 출연하여 좋은 이야기를 들려주셨습니다!

지금도 대중교통을 이용하고

코로나 전에는 매주 수영도 하시며

건강한 삶을 가꿔나가고 있는 김형석 교수님. 

삶의 의미를 찾는 방법으로 '일기 쓰기'를 추천하셨는데요, 

김영사에서 나온 책이 바로 <백세 일기>입니다😃

"지금의 나이가 되어 깨닫는 바가 있다. 내가 나를 위해서 한 일은 아무것도 남기지 못했다. ‘공수래공수거’라는 말 그대로이다. 더불어 산 것은 행복을 남겼다. 인간은 사회적 존재니까. 이웃과 사회를 위해 베푼 사랑은 남아서 역사의 공간을 채워준다. 가장 소중한 것은 마음의 문을 열고 감사의 뜻을 나누며 사랑을 베푸는 일이다. 더 늦기 전에 해야 할 인생의 행복한 의무이다."

_김형석, <백세 일기>에서

From https://www.facebook.com/permalink.php?id=125525084189103&story_fbid=4922351937839703

Professor Hyung-Seok Kim, a philosopher and essayist who turned 102 this year, appeared at KBS's morning and told a good story!

I still use public transportation

Before corona, he also swims every week

Professor Hyung-Seok Kim is leading a healthy life.

He recommended 'writing a journal' as a way to find the meaning of life.

The book from Youngsa Kim is <Baekse Diary>😃

“As I am now, I realize that what I have done for me has left nothing left. It is literally the phrase' aircraft collection.' Living together left happiness. Because human beings are social beings. The love I gave for neighbors and society remains. It fills the space of history. The most important thing is to open the door of your heart, share your gratitude, and show love. It is a happy duty in life that you must do before it is too late."

_Kim Hyung-seok, in <Baekse Diary>

From http://www.koreaherald.com/view.php?ud=20190820000622

Widely known as the “100-year-old philosopher,” professor Kim Hyung-seok recently published a collection of essays that delves into the meaning of life.

Kim, 100 this year by Korean age, was born in 1920 in Pyongyang, which is now the capital of North Korea. He studied philosophy at Sophia University in Tokyo. After Korea’s liberation from Japan in 1945, he taught at a local middle and high school in Seoul and eventually joined Yonsei University. He is now a professor emeritus of the university. 

Kim made a name for himself as a philosopher who deeply praises love and life. Eager to introduce philosophy to the wider public, he has published around 70 books, contributed to newspapers and delivered public lectures.

On Aug. 10, Kim published a collection of essays titled “100-year-old Philosopher’s Stories About Philosophy, Love,” a follow-up to “100-year-old Philosopher’s Stories About Life, Hope,” published in May. The books include Kim’s essays from the 1960s.

“Writings about politics or problems connected to the times disappear fast, but writings about humans or ethics last for a long time,” the author said at a press event Tuesday in central Seoul.

He dropped out of middle school for refusing to worship Japanese shrines, along with poet Yoon Dong-ju. Kim went to a library instead, and read all types of books.

“I read alone from 9 a.m. to 5 p.m. That year was very helpful for me. Returning to school, I felt that I knew more than the teacher on some matters. Unfortunate experiences are not all bad,” he said.

Based on his experiences, Kim published the essays about love and eternity -- topics he would like to talk about with younger generations.

Kim thinks that at the end of every question, there is love. He often borrows from French philosopher Descartes, cribbing, “I love; therefore I am.”

In the essays, Kim concludes that the most thoughtful, meaningful ideas come from conversations within oneself, touching on younger generations who tend to connect with others all the time through channels like social media.

Early this year, Kim turned 100, though he has been known as a philosopher of almost 100 years for a while. However, “coming of age,” did not have as great an impact as Kim expected.

“Until the day before my birthday, I was 99. But just one day after, I became 100. I do not really feel like I am 100,” he said. “If someone asks me how old I am, I will just tell the person to think of my age by my looks.”

But that does not mean the 100th birthday was not meaningful to Kim.

“At the age of 100, I do not wake up in the morning thinking, ‘How will I live this day?’ I wake up thinking, ‘It would be nice if I can wrap up today’s given work.’ I begin a day differently from younger people. That is the big difference,” he said. 

Kim continues to make public speeches without notes while standing onstage. He has given more than 150 speeches so far this year. He also writes his books himself with ink on paper.

“I tell those who are over 50, the period between 60 and 90 is important because it is when people achieve results in life,” he said. “I hope young people have the courage to change the world themselves.”