Plăcintă cu mere și praf de roșcove, fără zahăr.

Îmi place să experimentez rețete noi de bucate încă din copilărie. Din nefericire din anul 2000 am flat că sunt diabetică și atunci aria experimentală s-a redus, volens-nolens.

Totuși mai încerc din când în când să produc unele deserturi care să nu conțină prea mulți carbohidrați. Cred că ceea ce numesc eu plăcintă cu mere și praf de roșcove răspunde acestui deziderat.

Ca materie primă am folosit două kilograme de mere, unele roșii și aromate, dar nu gen deliciosus sau ”bot de iepure” pentru că voiam să fie un pic mai acrișoare, și trei linguri cu vârf de praf de roșcove. Praful l-am cumpărat de la Bebe Tei din Plaza Mall, dar cândva am găsit și la supermarket. E posibil să se găsească și la Plafar. Am mai folosit aproximativ 70g de unt (irlandez fără sare, că altfel tușesc)

Nu am folosit foi de aluat ci tortilla cam de dimensiunile unei crătiți de 4l. Erau patru la pachet, deci au ieșit trei straturi. 

Am curățat merele de coajă și de căsuța cu sâmburi, le-am ras (la robot) iar ca storcător de suc l-am folosit pe soțul meu (a ieșit destul de mult, l-am combinat cu suc de portocale și are un gust excelent). Rezultatul l-am amestecat cu praful de roșcove și l-am așternut uniform pe fiecare din cele trei tortilla unse cu unt. Cratița am tapetat-o cu hârtie specială pentru copt, unsă cu unt înainte de a așeza prima tortilla. 

La final am acoperit ultimul strat de mere cu ultima tortilla unsă cu unt și am dat la cuptor la 180 de grade timp de 20 de minute. Am scos cratița din cuptor și am acoperit-o cu un capac ca să se înmoaie ultima tortilla. Apoi am răsturnat produsul pe o tavă.

Voiam să mai pun și niște scorțișoară dar nu a fost nevoie pentru că prăjitura a fost destul de aromată și așa. Roșcovele (carob) sunt cunoscute din antichitate, sunt pomenite și în Biblie. Mama-mare și Mamița povesteau că se puteau cumpăra înainte de război și erau tare bune. Străbunicul care era cârciumar, avea și produse de băcănie în prăvălie, printre care și roșcove, povestea Mamița.

Deși prin anii 70, când Ceaușescu a contractat datoria externă a cărei achitare ne-a dus apoi la sapă de lemn în anii 80, se găseau tot felul de delicatese (îmi amintesc și acum de sandviciurile cu icre de Manciuria sau cutiile cu Camembert) roșcovele nu erau de găsit. 

Acum iar se găsesc de toate dar unii nu au bani să le cumpere iar alții nu au voie să le consume.

Din cojile de mere am făcut un ceai care e diuretic, deci depurativ. 

Ziua în care am făcut puncția.

 Ziua în care am făcut puncția la sân a fost cea mai grea zi din viața mea. Pentru cine nu știe puncția constă în recoltarea (de obicei cu ajutorul unui ac special) unui fragment de țesut, care pare dubios în urma altor investigații, pentru a se determina natura celulelor, benigne sau maligne. De cel mai multe ori rezultatul este negativ, celulele fiind benigne, dar rămâne un semnal de alarmă.  

Acum 28 de ani, cam pe vremea asta, m-am prezentat la cabinetul de ginecologie de la Policlinică pentru că fusesem lovită (neintenționat) de cineva la sân și aveam un hematom care mă durea. Doctorița mi-a dat un tratament și m-a chemat la control. Hematomul a dispărut dar la control a simțit că în locul unde fusese se simțea ceva tare. M-a trimis la Institutul Oncologic Fundeni.

Doctorul de acolo m-a trimis să fac o mamografie și mi-a cerut să îi aduc rezultatul. Doctorița radiologă a explicat unor studenți că pata de pe sânul drept e cam mare, 2 cm diametru, și se văd niște filamente care pleacă din ea. Mie mi-a dat o hârtie pe care scria asta și ”sânul stâng nimic oncologic”. Nu mi-a fost greu să înțeleg despre ce este vorba deși soțul meu încerca să mă încurajeze spunând că nu am de ce să mă îngrijorez.

Chirurgul oncolog mi-a recomandat să fac puncție. Am mers la ginecologie și am întrebat doctorița ce să fac. ”Faceți puncția” mi-a spus ea și să îi aduc ei rezultatul. M-am programat pentru puncție și între timp am mers la Biblioteca Engleză (British Council) unde aveam permis și m-am documentat. Am aflat că putea să fie vorba de un chist și în acest caz se extrage conținutul și lucrurile se rezolvă sau poate fi o tumoră benignă (nodul) sau malignă (cancer) care se tratează în consecință.

Am mers la Institut însoțită de soțul meu și i-am explicat doctoriței care făcea puncția cerința celei de la Policlinică. Mi-a spus că din păcate este o formație dură, nu un chist și să vin pe la ora 13 să iau rezultatul. Soțul meu a plecat la serviciu și eu am rămas singură. 

Am așteptat cu răbdare în fața cabinetului doctoriței până pe la ora 14 când am îndrăznit să intru. S-a scuzat că a uitat de mine. Mi-a spus că e vorba de celule maligne dar că din fericire se poate vindeca și mi-a indicat pașii de urmat. Am mai povestit asta altădată, deci acum voi pleca din fața cabinetului și voi ajunge cu amintirile la Policlinică. Acolo așteptau nenumărate paciente care erau programate. Mi s-a promis că voi fi primită și eu când doctorița va avea un pic de timp liber. 

Am stat acolo pe un scaun, singură și oarecum năucită așteptând să văd ce am de făcut. Mi-a venit rândul seara târziu. Și această doctoriță s-a dovedit a avea compasiune și m-a încurajat că totul va fi bine. 

Totul a fost bine, ca dovadă că acum pot povesti liniștită totul. Deci dragele mele, dacă, Doamne Ferește, primiți o informație de felul acesta nu disperați. Întotdeauna există posibilitatea să supraviețuiți. (Diagnosticul meu a fost dur, cancer gradul III, gradul IV fiind ultim, cu metastaze). De atunci am făcut și alte puncții. Aș minți să spun că nu mi s-a strâns inima de fiecare dată, dar am răsuflat ușurată când rezultatul a fost negativ.

51 ani de când am spus DA

Asta a fost contribuția mea la masa festivă cu ocazia aniversării a 51 de ani de căsătorie (era să scriu căznicie).

El a ales să serbăm muncitorește, cu mici și bere. Am fost amândoi veseli și fericiți!

Coroana cea albă din farfuria cu aperitive reprezintă un vis mai vechi de-al meu, împlinit: ouă de prepelițe alternând cu ”ouă” de mozzarella. Pe vremuri alergam prin nu știu câte supermarketuri să găsesc acest tip de mozzarella, acum l-am găsit, în mod nesperat, undeva aproape de casă. Oricum și-au îndeplinit rolul, soțul meu a crezut la început că toate sunt ouă de prepeliță.

În mijloc am pus cubulețe de pate de rață de la Sibieni, un deliciu!

Tortul aniversar l-am făcut cu mere rase (3 bucăți mari de Golden Delicious), făină de cocos (300g, de la Bebe Tei, cred că era mai bine dacă puneam mai puțină) 3 ouă (fiecare cu câte două gălbenușuri, așa s-a nimerit... trebuia să pun mai multe pentru că blatul nu s-a legat cum trebuie) 100g cacao (mai aveam de Zaan undeva pe fundul pungii) vreo câteva linguri îndulcitor pentru copt (sorbitol + sucraloză), 100 g unt (trebuia un pic mai mult), arome (scorțișoară, esență rom, esență vanilie, esență lămâie) copt la 200 grade timp de o jumătate de oră.

Frișca am cumpărat-o neîndulcită și am pus-o la frigider în cea mai rece zonă, apoi am bătut-o cu mixerul (pentru cine nu știe 30 secunde la viteză minimă apoi viteză maximă până începe să facă un fel de delușoare și dacă se întoarce vasul nu curge, atenție să nu se facă unt) dar mai întâi am adăugat stevie praf și arome.

Sunt deja trei zile de când acum 51 de ani eram la Casa de căsătorii a Sectorului 6 cu un buchet de cale în mână.

Soțul meu nu a găsit cale anul acesta.

Tartă de conopidă.

 Mie îmi place să improvizez în bucătărie. Mai ales când gătesc ceva gen conopidă de care m-am ferit mulți ani pentru că e Brasicacee, deci nu se recomandă în caz de hipotiroidism. Dar pentru că iau cu sfințenie Euthyrox iar endocrinologa mi-a spus că analizele sunt bune am decis să încerc să o folosesc, chiar dacă atunci când fierbe e în stare să împută tot blocul.

Deci aveam o conopidă frumoasă, de vreo două kg și mă întrebam ce să fac cu ea. Musaca am făcut deja, acum voiam altceva. Mai aveam și niște tortilla de ble care zăceau cam de mult prin cămară. Și Evrika! inspirația a sosit la timp. 

Am luat o cratiță de 5 l și am tapetat-o cu hârtie de copt. Am uns hârtia cu unt și am tapetat-o cu tortilla. But first (bancul l-am scris în altă rețetă, nu-l mai repet aici) am pus buchetele de conopidă în apă cu sare pentru că se vedeau cu ochiul liber niște ființe foarte mici care nu au ce căuta acolo. Am citit despre asta într-o carte de bucate de mult de tot. După vreo jumătate de oră am aruncat apa și am pus conopida cu altă apă la fiert.

Am fiert conopida timp de 20 de minute. În acest timp am tocat mărunt trei cepe, două roșii și una galbenă (cam 300g cu totul), câțiva cățeluși de usturoi (încă îmi răsună în urechi râsul vesel al fetei mele când m-a auzit cum alint leguma cea puturoasă) și doi gogoșari mici (cam 200g).

Am sotat într-o tigaie 800g piept de pui tocat (fiindcă, spre surprinderea mea, nu am găsit la Profi, de unde cumpăr de obicei carne de porc vrac - pentru că o toacă pe loc). Zic sotat pentru că în comerțul nostru particular tot ce se cheamă carne e injectat din belșug cu saramură și deci carnea tocată întâi plutește în zeama pe care o lasă și abia apoi se rumenește, dar eu nu aveam interes să o rumenesc. Carnea fusese asezonată în prealabil cu turmeric, piper, coriandru măcinat, nucșoară, măghiran uscat și flori de cimbru uscate.

Când toată carnea și-a schimbat culoarea am adăugat ceapa, usturoiul și gogoșarii și am lăsat să se înmoaie puțin legumele. Am tăiat felii jumătate din conopida fiartă și am pus în cratiță un strat de conopidă, un strat de mix cu carne și alt strat de conopidă. 

Am bătut 4 ouă cu o 100ml kefir (atât mai aveam, uitasem să cumpăr) și vreo 200ml lapte bătut, un borcan de Ajvar dulce (pastă turcească de ardei și vinete) și o lingură de Ajvar iute, precum și vreo 200g cașcaval ras, am condimentat cu turmeric (curcuma) și piper, am turnat peste conopidă și am băgat cratița în cuptorul încins pentru jumătate de oră.

Ce a rămas după ce am consumat fiecare câte o porție zdravănă am pus ”în ceva mai mic”. Am pus ghilimele pentru că ăsta e refrenul meu în bucătărie. Orice rest de ceva, fie el solid sau lichid nu se pune în frigider într-un vas mare în care a mai rămas ceva pe fund, ci se transferă în ceva mai mic. Așa se satisface și sensul estetic și cel topologic și  economic pentru nu se mai ocupă mult loc în frigider absolut aiurea.

In acel ”ceva mai mic” tarta mea a aterizat cu fundul în sus, cum se vede în prima fotografie (când am încărcat pozele nu am observat că erau aranjate invers). Nu e nici un bai, tot în stomac ajunge 

Timp de câteva zile nu o să-mi mai bat capul ce vom consuma la masa principală a zilei.

Musaca vegetariană de conopidă.

Aveam trei bucăți conopide frumoase cumpărate deja și nu știam exact ce să fac cu ele. Văzusem pe TV-ul nostru smart niște rețete de pe You Tube dar nu-mi surâdea niciuna.

Până la urmă am apelat la fantezia mea dezlănțuită și la ce mai aveam prin casă adică 6 gogoșari mici dar copți și grași, o ceapă roșie mare și una galbenă mică, doi căței dolofani de usturoi, ulei de floarea soarelui, cașcaval, o cutie de roșii cubetti (tăiate cuburi, am scris cubetti fiindcă vin din Italia), un borcan de pastă de tomate și ardei turcesc (sweet Ajvar), 3 ouă, turmeric (nelipsit, doar în mămăligă nu pun, dar o să încerc cândva) și piper.

Am fiert conopida ”al dente” la aburi, dar se poate și în mod obișnuit, am sotat un pic ceapa, usturoiul și gogoșarii tăiați fâșii mici și am pus într-o tavă o foaie de copt (ca să nu muncească prea tare soțul meu sau eu la spălat).

Am pus un strat de conopidă (am tăiat piciorul de la buchețele și l-am lăsat alături ca să fie stratul cât mai compact) am pus compoziția de gogoșari sotați cu ceapă și usturoi, am ras cașcaval.

Am mai pus deasupra alt strat de conopidă, am pus într-un vas roșiile, pasta de ardei și vinete și ouăle, am mestecat foarte bine și compoziția am turnat-o peste conopidă. Se poate face folosind roșii proaspete dar durează mai mult sau cu pastă de tomate.

Am mai ras niște cașcaval ras mai din belșug și am plecat la cat-sitter.

I-am dat telefon soțului înainte de a pleca spre casă să bage totul la cuptor 30 de minute dar am ajuns acasă mult mai repede decât credeam.

A fost foarte bună și o să mai avem două zile din ea. Nu mă pot dezvăța de obiceiul pe care îl aveam când mergeam la serviciu să gătesc pe mai multe zile odată. 

Hwan Hon (Alchemy of Souls)

Hwan Hon” (Korean: 환혼; Hanja: 還魂;), which means the return of someone's soul after death (Alchemy of Souls) starring Lee Jae-wook, Jung So-min, and Hwang Min-hyun.

The young mages of the family are known as the four seasons in Daeho, namely Park Dang Gu, Seo Yul, Jang Uk, and Jin Cho Yeon.

M-a prins. Sunt deja la episodul 16 din sezonul 1. Am urmărit cu interes triunghiurile amoroase, strădaniile de a controla și a dezvolta energia interioară sau exterioară, efectele speciale și reacțiile personajelor dar mai ales am râs copios la unele scene și nu puteți nega că în situația atât de intensă în care ne aflăm avem mare nevoie de ceva care să ne destindă.

M-a ajutat mult la înțelegerea personajelor și a relației dintre ele recap-urile din Dramabeans și comentariile care le-au urmat. Sunt scrise de persoane cultivate, inteligente și cu mult respect unele față de altele. Am observat totuși că unele comentarii au fost șterse, pot doar presupune că nu de autorii lor ci pentru că încălcau normele bunei cuviințe.

https://www.dramabeans.com/2022/08/alchemy-of-souls-episodes-13-14/

Alchemy of Souls și altele.

În sfârșit am început și eu ”Alchemy of Souls”. Nu mă prea trăgea inima pentru că în materie de seriale sud-coreene am apreciat întotdeauna cel mai mult thrillerele, dar am zis că prea multă lume l-a lăudat ca să nu mă apuc și eu de el.

În materie de ”pom lăudat” nu pot să vă povestesc cât de gol e sacul mulțumirii pe care mi l-a oferit ”What is Wrong With Secretary Kim”. Pur și simplu nu pot înțelege de ce a fost un atât de mare succes. Poate dacă îl vedeam la vremea lui și nu acum când numai în ultimii doi ani Coreea de Sud ne-a răsfățat cu seriale foarte bune aș fi fost mai încântată. Așa, mi s-a părut boring, boring, boring.

În schimb ”Alchemy of Souls” nu numai că mi-a prilejuit întâlnirea cu un actor drag inimii mele, dar cu un rol foarte redus ca întindere, Ji Sang Wook (despre care pot spune că a fost ”dragoste la prima vedere” pentru că l-am remarcat încă din rolul prințului Gaya, Wolya), dar am reîntâlnit și actrița din primul serial în care l-am văzut jucând pe actorul meu preferat, Kim Jae Wook. E vorba despre ”Bad Guy” în care rolul principal a fost interpretat de mult iubitul și apreciatul Kim Nam Gil (care m-a cam dezamăgit în recentul ”Through the Darkness”).

La început nu mi-am amintit în ce serial am văzut-o pe Jung So Min dar știam că era unul important. După un search pe Google mi-am amintit cât de mult îmi dorisem ca personajul ei din ”Bad Guy” să îl prefere pe cel jucat de KJW. Din nefericire pentru cariera sa Kim Jae Wook a fost apoi distribuit de mai multe ori în roluri în care era partea care pierdea partida în meciurile pentru cucerirea femelei care alcătuia și ea triunghiul amoros. Și când a avut în sfârșit un rol care mi-a plăcut în ”Crazy Love” serialul a fost practic un eșec. Ar fi o mângâiere că nu e primul, și desigur nici ultimul, pe care publicul coreean nu îl apreciază la adevărata valoare.

Acum voi încerca să nu văd pe nerăsuflate ”Alchemy of Souls” ca să mă pot bucura pe îndelete de tot ce reprezintă el ca poveste (surorile Hong nu se dezmint nici de data asta), ca realizare și efecte speciale precum și de jocul actorilor, excelent ca de obicei. 

The Outlaws 2 - The Roundup

Una dintre prietenele mele de pe Facebook din Philipine era foarte fericită că a văzut ”Emergency Declaration”. Fericirea ei se datora faptului că este mare fan Kim Nam Gil, care joacă în acest film.

Am început să caut pe net ca să văd dacă există cu subtitrări în engleză. Există chiar pe Viki dar nu se poate vedea în țara noastră.

Am descoperit că pe Drama Cool este episodul 1 și am și văzut filmul, care este cumplit de dur, cam cum sunt toate filmele și serialele polițiste coreene. Am rezistat totuși până la sfârșit pentru că rolul gangsterului este interpretat de nimeni altul decât Son Sook Ku, foarte îndrăgit de mulți din ”My Liberation Notes” unde a jucat rolul unui fost gangster, Mr Gu.

Bineînțeles că după ce am terminat de vizionat am început cercetarea pe Google ca să văd exact despre ce e vorba. Am constatat că în acest caz s-a procedat ca la TVR pe vremuri, s-a schimbat titlul filmului, care original este ”The Roundup” fiind al doilea dintr-o serie de filme de mare succes, ”The Outlaws”.

În ciuda ferocității personajului Son Sook Ku rămâne același carismatic actor pe care l-am văzut în ”My Liberation Notes”. Cât despre Ma Dong Seok atât aspectul cât și stilul de joc mă fac să îl numesc un ”Piedone sud-coreean”. Filmul a avut (are) mare succes în Coreea de Sud, poate și pentru că are și scene de umor și comic negru, foarte negru.

Am citit un articol despre semnificația tatuajelor lui Son Sook Ku în acest film. Am copiat câteva fraze din acel articol: ”The tattoo engraved by Kang Hae-sang is composed of two idioms “不俱戴天之讐” and “臥薪嘗膽”.

About the reason for engraving the idiom “不俱戴天之讐”, which means the enemy that must be killed, director Lee Sang-yong said, “I interpreted Kang Hae-sang as a character who lives without regret and is vengeful. I thought it was a phrase that suited this character.”

“臥薪嘗膽” is also a Chinese idiom related to revenge. It means to sleep on brushwood and taste gall (literally) or we can understand as “to endure hardships to accomplish some ambition”.

Director Lee Sang-yong explained, “I liked the feeling of ‘I won’t give up until the end’, and I decided to use this idiom because I thought it was a phrase that matched Kang Hae-sang.”

In addition, various tattoos that Kang Hae-sang engraved all over his body were also given meaning. Director Lee Sang-yong said, “Kang Hae-sang is set to have moved from the Philippines to Vietnam, but criminals tend to have illegal tattoos in the Philippines. Kang Hae-sang’s tattoos aren’t high-quality neat ones, but non-uniform and rough ones.”

Machete and ax in Kang Hae-sang’s tattoos express weapons that he mainly uses. The spider on the web expresses a drug addict. Although the two angels are angels, they express Kang Hae-sang’s unusual spiritual world by adding the devil’s horns.”

Jurnal de Vacanță - Mamaia 2022 Ziua III, 26 Iulie

Fiind marți, în această zi litoralul de la Mamaia a devenit dintr-o dată mult mai animat decât în zilele precedente, mai ales în partea lui dinspre nord, Poate mă înșel dar acolo prețul cazării era ceva mai redus, se oferea chiar și all inclusiv la hotel de trei stele, cum am aflat de la o turistă în ziua următoare.

Peisajul a fost îmbogățit de o vânzătoare ambulantă care a profitat de vânt și a oferit spre vânzare zmeie frumos colorate.

Au apărut și algele iar aspectul mării s-a schimbat, din albastru infinit în mai multe culori și nuanțe. Asta nu m-a împiedecat să găsesc o zonă cu apă mai limpede și să mă pozez cum îmi bag picioarele în Marea Neagră.

Stabilopozii din larg (stafilococii, cum glumeam noi) au fost luați în stăpânire de păsări.

Distracția favorită a turiștilor situați la sud de noi era plimbarea cu vaporașul Victoria. Numai 20 de lei, cum aveam să aflu câteva zile mai târziu.

În parcul din fața hotelului Tomis erau amplasate două statui și un basorelief. Cel puțin una dintre ele era Monument Istoric, dar eu bănuiesc că toate erau, sau trebuiau să fie, încadrate în această categorie.