Aniversare și mulțumiri.

 Azi am împlinit 31 de ani. Felicitările, masa și dansul vor avea loc abia mâine, când ni se va reîntregi mare parte din familie.

Mi se spune mereu că arăt mai tânără decât vârsta care rezultă din buletin. Și cum să nu fie așa când pe 19 Iunie 1995, când cei doi doctori Șaptefrați, Valeriu (fie-i țărâna ușoară) și Cristina au îndepărtat tumora care se cuibărise în sânul meu, permițându-mi astfel să încep o nouă viață.

Viață în care o veche dorință pe care o aveam din primul an de serviciu, aceea de a fi pensionară, s-a începlinit. Mama mea avea obiceiul să spună ”Dumnezeu le aranjează pe toate”. A fost și ăsta un aranjament de care nu am a mă plânge, dimpotrivă.

Dar înainte de a mă plânge de ceva trebuie să reînnoiesc mulțumirile pentru echipa care a contribuit la tot ce mi ms-a întâmplat, începând cu doctorița de la policilinica Sahia, care m-a trimis la Institututl Oncologic, continuând cu toți cei care s-au ocupat de mine într-un fel sau altul în timpul chimio și radio terapiei și apoi cu doctorița care m-a monitorizat timp de cinci ani după operație.

Dorința mea cea mare este ca, dacă se poate, să fie cât mai puțini oameni care să se lupte cu asemenea monstru iar cei care au avut nenorocul să aibă de a face cu asta să sufere cât mai puțin și să supraviețuiască ani mulți, cât de mulți se poate.

Viata in spitalul de urgenta.

Imi place sa cred ca fac parte dintr-o minoritate care are o experienta destul de vasta in ce priveste internatul prin spitale,  nici nu mai stiu exact numarul internarilor sau al spitalelor prin care am fost, asta ca sa nu pun la socoteala cele in care am stat la capataiul cuiva drag sau am fost doar in vizita.

Zic "imi place" ca e vorba de o minoritate pt ca bineinteles nu e nici o fericire sa ajungi in asemenea situatii. Spitalul inseamna prin definitie suferinta si trebuie sa fii de fier ca sa nu fii impresionat de ceea ce vezi si auzi acolo. De aceea am mare respect pentru doctorii care isi duc viata incercand sa aline suferintele celor ce sunt nevoiti sa se interneze in spitale.

Dar pentru cei de la Spitalul de Urgenta Bagdasar Arsenie, sectia de chirurgie, am un respect deosebit. Rar am intalnit personal mai devotat si mai saritor ca aici. Mai ales ca nu cred ca a existat macar o ora din 24 in care sa poata sa stea linititi 60 de minute la rand, mereu se intampla cate ceva si e nevoie de interventia cuiva, daca nu cumva chiar de a intregului personal care se precipita in mare viteza in cate un salon. Targile cu cei care mergeau la sala de operatie sau veneau de acolo erau numeroase si circulau la orice ora din zi sau noapte (am petrecut acolo trei nopti).

Nu stiu daca lipsa personalului sau considerente psihologice au facut ca sa se permita "apartinatorilor" sa fie cat mai mult timp in contact cu bolnavii, dar cred ca ideea nu e rea, o persoana apropiata sufleteste e mult mai indicata sa aiba grija de un bolnav decat cineva mai profesionist, dar mai putin implicat.

Si pentru ca am vorbit de personal vreau sa mentionez in mod special ca meritand multe multumiri si recunostinta, pe langa echipa de medici care l-a operat pe sotul meu, Conferentiar Grigorean Valerian Titus, Dr Rares si dr Trifu, pe asistenta care parea, cum se spune in popor, "argint viu" alergand cu daruire la fiecare solicitare, ii stiu doar numele mic, Flori, si pe medicul rezident care are grija de sotul meu, dr Violeta Radu.

Ce mi se pare ciudat e ca pe situl spitalului la sectia in care a fost internat sotul meu nu sunt nominalizati doi dintre medicii din echipa care l-a operat iar dr Grigorean apare ca simplu medic, fara titlu universitar, lucru care ma face sa cred ca situl nu a mai fost actualizat cam de multisor. Si cand ma gandesc cat insista sotul meu sa caut pe net date referitoare la insitutii din tara noastra, el ghidandu-se dupa datele din alte tari, care sunt actualizate de cate ori e cazul...

A New Life===O Viata Noua

Acum exact 17 ani, iesind din sala de operatie de la Institutul Oncologic Bucuresti, am inceput o noua viata. O viata in care am invatat sa ii multumesc Celui de Sus pentru fiecare zi pe care imi ingaduie sa o traiesc pe pamantul asta, sa le multumesc tuturor celor ce au contribuit la supravietuirea mea, incepand cu dr Nitulescu pt ca m-a trimis la Institut, continuind cu primul doctor care m-a consultat, cu toata echipa de la Chimioterapie si apoi cu cea de la Radiologie care s-au ingrijit de tratamentul meu si, pentru ca am inceput acest articol amintind de operatie, de acolo de unde e, omului cu maini de aur Valeriu Saptefrati, si celor care au fost alaturi de el in acea sala, nu imi amintesc numele anestezistului, numai al Cristinei Saptefrati si al d-nei Esca. 

Mai sunt multi de adaugat la lista mea de multumiri, le multumesc fiecaruia desi nu-mi mai amintesc toate numele, si ii multumesc desigur Domnului nostru Iisus Hristos, pe care l-am simtit aproape spunandu-mi numai pt mine "De ce iti faci griji, esti in mainile mele!"

Iar last but not least o sa multumesc familiei mele care mi-a stat alaturi in toti acesti ani si mi-a dovedit ca sederea mea pe pamant nu a fost inutila, chiar daca acum 17 ani credeam ca mi-am incheiat misiunea pt care am venit pe lume.

Multumesc Domnului

Multumesc Domnului ca nu m-a facut frumoasa si astfel am scapat de grija si de angoasa ca acest dar va pieri.

Multumesc Domnului ca nu am un corp perfect pt ca astfel nu mai trebuie sa fac eforturi peste puteri pt a ma mentine in forma.

Multumesc Domnului ca nu mi-a dat o sanatate de fier pt ca sa pot aprecia mai mult rarele clipe in care nu ma doare nimic.

Multumesc Domnului ca nu sunt bogata si pot dormi linistita fara frica de a-mi pierde intr-un fel sau altul averea.

Si mai ales ii multumesc Domnului ca mi-a dat uitarea, ca sa nu-mi amintesc prea des de neajunsurile de mai sus, incat sa am parte si de clipe de multumire sufleteasca.

LA MULTI ANI!

Am fost ocupata cu propria sarbatorire, raspuns la telefoane, SMS, emailuri, urari pe bloguri..

Multumesc tuturor!

Solidaritate de bloggeri

Acum f multi ani, cand nici nu visam ca vom conversa peste ocean in timp real am ascultat la radio o piesa "Daca toti tinerii din lume" Era vorba despre cineva, un tanar,  care avea nevoie urgenta de un ajutor si a apelat la un radioamator. Acesta la randul lui a apelat la alt radioamator si tot asa, incat mesajul de ajutor a inconjurat globul cu ajutorul undelor hertziene si pana la urma omul aflat in necaz a primit ajutorul necesar. 

Cand Gagarin a facut acel salt peste stratosfera, salt care s-a numit primul zbor cosmic, cand catelusa Laika zbura cu satelitul nu stiu cati vizionari isi puteau inchipui ca acum, in anul de gratie 2011 voi raspunde la emailuri de felicitare sau la SMSuri nu numai de pe teritoriul iubitei noastre patrii, ci de prin multe colturi ale pamantului: Canada, Israel, Portugalia, USA, Irlanda, Olanda. 

Nu pot decat sa fiu recunoscatoare tuturor celor ce nu au asteptat ca in aceste ceasuri nu prea fericite ale mele, ingrijorata ca mama mea are de luptat cu recuperarea dupa o operatie de fractura la sold, sa fiu eu cea care trimite felicitari, ci mi-au trimis mesaje care mi-au mers drept la inima prin caldura pe care au degajat-o.

Si am sa reproduc aproximativ mottoul din "Vin ploile" al lui Louis Bromfield (de data asta nu am mai gresit autorul):

-Iti plac francezii?

-Nu

-Iti plac englezii?

-Nu

-Iti plac rusii?

-Nu

Iti plac germanii

-Nu. Imi plac prietenii mei!

Multumesc acelor bloggeri la care am apelat cand nu stiam incotro sa o iau si m-au ajutat si m-au incurajat.

LA MULTI ANI!

Multumesc, Domnule Politist!

Cititorii mie fideli stiu ca se implinesc in curand sapte luni de cand am scapat ca prin urechile acului si aproape nevatamata din ciocnirea frontala cu o masina.

Am povestit la vremea respectiva ca politistul care a fost chemat la fata locului m-a intrebat daca vreau sa faca o cerere pt a se infiinta o trecere de pietoni "la locul faptei" si ca bineinteles am raspuns afirmativ.

Am trecut deja de doua ori pe aceasta trecere infiintata de f putin timp si mi-am tot propus sa adresez multumirile mele acelui politist care s-a dovedit atat de "de treaba" si ca este intr-adevar devotat cetateanului de rand, fie el si pieton (pietoana) care traverseaza prin loc nepermis.

Helas, sunt atat de rare cazurile de acest gen! Dar inca mai trag nadejde ca ele se vor inmulti cu timpul.

Inca odata: Multumesc, Domnul Politist de la Sectia 21, Municipiul Bucuresti. Imi pare rau ca nu va stiu numele. Sigur v-ati recomandat, dar stiti, eu am o varsta... Si eram si cam bulversata, cred ca ma intelegeti.

Cadouri si premii

E acea vreme a anului cand oamenii parca devin mai buni, se gandesc mai mult la ceilalti si incearca sa le faca bucurii prin daruri si premii. Daca nu o pot face personal (Misaki urmeaza sa-mi inmaneze personal cadoul ceva mai tarziu) o fac virtual. Asa s-a facut ca am primit si eu un premiu de la Shakuka si un cadou de la Tetris. Le multumesc din inima.

Si pt ca dar din dar se face rai o sa dau si eu mai departe cadourile lui: Belle, Madelin, Dono, Disa, Ill, Cireasa, Vlad Serescu, Varanus, Lia cea inimoasa, Vlad Petreanu, draga de Ciupercutza, Dan Selaru si Vaca Verde, Florin Puscas, Misaki, Neamtu Tiganu, Angela, Ela, Petria, vecinei mele Inah, Impricinatul cel care a cam dat bir cu fugitii, IndigoBird care s-a dus la nunta si i-a placut atat de mult ca a uitat de noi, Volent, b.d, Cantina Sociala, Marcela, Mihaela, Doina, Liana, desi nu au blog, Cristina si sotul, and last but not least, dragelor mele urmase, cele mai scumpe din lume. Ah, si ca o soacra ce sunt, si jumatatilor lor.

Craciun cu vegetarieni

Pt cei care au pregatit tot ce e necesar pt omnivori nu a fost nici o problema sa puna pe masa de Craciun preparatele traditionale din carne de porc. Dar ce te faci cand unii dintre comeseni sunt vegetarieni care accepta cu multa greutate sa guste cateva sarmale? In acest caz trebuie ca gospodina (adica subsemnata) sa aiba pregatite aperitive adecvate.

De aceea m-am"inarmat" din timp cu tot felul de vegetale care mi s-au parut mie mai festive. Astfel am cumparat o punga de bame congelate "Casa taraneasca" (maaareee greseala, pt ca multe dintre bame erau teribil de batrane si deci "tari ca piatra, iuti ca sageata"...ooops, asta era din "Sorcova" de Anul Nou) pe care le-am fiert in zeama de la muraturi diluata cu apa, apoi le-am clatit bine cu apa rece pt a indeparta orice urma de mucilagii. Desi le-am fiert indelung cam jumatate din ele au ramas necomestibile.

Cu salata de vinete n-am avut probleme, aveam deja in congelator vinete coapte asta toamna de subsemnata, le-am scurs de zeama printr-o panza alba curata si le-am preparat normal, dar mi-am amintit la timp ca nu se foloseste ulei de masline extravergin pt ca se congeleaza in frigider, in plus are si un gust specific, am folosit ulei "Floriol" si ceapa rosie, care e ceva mai dulce decat cea alba (in plus legumele de culoare rosie sunt reputate ca fiind bogate in antioxidanti care mentin persoanele consumatoare tinere mai mult timp)

Anul acesta am vazut pt prima data andive rosii si marturisesc ca am fost f incantata nu numai de gustul lor (sunt mai putin amarui decat cele albe) ci si de aspectul deosebit de placut, alaturi am pus la dispozitia celor doritori un dip (sau sos pe romaneste) preparat din maioneza, smantana si un pic de mustar, pt a fi servit impreuna cu andivele.

Mie imi place f mult feniculul crud, desi am vazut la Rai Uno (pe care RDSul l-a inlocuit cu TV5, care se prindea cu purici, ramane sa mai fac cercetari sa vad daca e scos de tot din grila sau doar mutat in ...tarafu' ma-sii, ca sa nu injur, ca e sarbatoare) ca se consuma mai mult fiert. Am gasit undeva o reteta de salata de fenicul cu zeama de lamaie, se lasa un timp la marinat si e f gustos, cel putin asa au declarat si musafirii (cumnatul meu glumeste: "imi place felul asta de ceapa alba cu gust deosebit").

Pt salata a la russe am folosit reteta de "salata de boeuf fara boeuf" secretul de obtinere a formei de tort e folosirea la minimum in compozitie a maionezei, numai cat sa se lege, nu mai mult. Nu ma obosesc sa fac maioneza in casa (nici n-as fi avut timp, pt ca doctorii m-au sfatuit ca atat timp cat mamitza e inca lucida sa nu o scoatem din casa ei, unde e stapana, desi sufera uneori de singuratate, asa ca nu am adus-o la noi, dar am vizitat-o exact in ajunul Craciunului, incat masa festiva am pregatit-o incepand de pe la patru dupa amiaza pana dimineata la cinci, noroc ca m-a ajutat sotul meu la tocat legumele pt salata a la russe) ci cumpar maioneza Hamker care are avantajul ca e preparata cu indulcitori, pt ornat o amestec cu turmeric si un pic de mustar de Dijon (spun un pic ca sa nu ne iasa literalmente pe nas daca fac exces) pt a obtine o culoare cat mai apropiata de cea preparata din "oua de la tara".

Pt sushi am folosit orez cu bob rotund (multumesc Misaki pt incurajare!) in loc de orezul special, din viteza nu am masurat apa si am pus ceva mai multa decat era necesar si rondelele nu avut aspectul dorit, , dar comesenii au laudat totusi gustul. Am folosit ca umplutura avocado pt vegetarieni si somon fume (unde esti tu, Mareane Vanghelie?) si moscardini (extrase din salata de fructe de mare cu multa zeama de lamaie) Pt ca aveam si copil la masa sosul de soia nu l-am amestecat cu wasabi, cum se procedeaza normal, fiecare a adaugat dupa gust la rondelele alese. S-a facut haz ca am avut in meniu "preparate traditionale" gen sushi si guacamole.

In mod obisnuit eu pun la guacamole rosii, smantana, maioneza,de data asta am simplificat si am pus la avocadele zdrobite cu lingura de lemn zeama de lamaie, ceapa rosie si mult praf de chili. Ca sa nu se oxideze prea tare am acoperit suprafata cu folie lipita strans ca sa nu patrunda aerul.

Pasta de branza iarasi a fost simplu de preparat: telemea noua de la Chivutza sau mama ei Lenutza (care vin de la Sibiu sa vanda branza si mezeluri in pravalii speciale in piata) am amestecat-o cu branza de vaci de la pravalia care vinde produse de la Bistrita (tot de acolo am luat si smantana pt servit la sarmale) si eterna ceapa rosie tocata f fin.

Vinul casei a fost consumat doar de mine si de sotul meu, la sarmale si friptura (mai e nevoie sa spun ca masa a durat, cu pauze, toata ziua?) la cozonac (si biscuiti dietetici pt diabetici, cumparati de la acelasi magazin de unde am cumparat si cozonacii "Boromir" cu nica si stafide) am avut sampanie autohtona (pardon "vin spumant preparat dupa metoda traditionala") "Diamant" iar vegetarienii si copiii (iar a doua zi si conducatoarea auto, cealalta fiica) au baut "sampanie pt copii", un fel de cvas (bautura traditionala ruseasca, preparata din fructe, soc sau chiar doar paine, s-ar putea sa fie f slab alcoolizata, cam cat kefirul).

Sushi

Salata de fenicul

Andive rosii

Salata a la russe

Salata de vinete

Pasta de branza

Bame

Pt ca am amintit ca am facut un drum la tara am sa spun ca la plecare am simtit, dupa ce ne-au trecut nervii, atat mie cat si sotului meu, fiecare din noi, o mila adanca pt politistul care trebuia sa dirijeze traficul la intersectia Caii Mosilor cu Stefan cel Mare. Ne-am enervat (nu numai noi, un tanar s-a dus de doua ori la el, deasemenea o tanara, ceilalti au claxonat extrem de energic) ingrozitor pt ca le dadea mereu voie sa treaca celor care veneau dinspre Colentina, mai reuseau sa se strecoare cei de pe banda 1 si 2 spre soseaua Mihai Bravu dar noi, cei care voiam sa facem la stanga sa intram pe Colentina nu ne miscam din loc (n-am numarat de cate ori s-a facut verde, dar s-a intamplat de f multe ori).

La un moment dat i-a oprit pe cei ce veneau dinspre Colentina si i-a lasat sa treaca pe cei dinaintea noastra, oprindu-ne pe noi. Marturisesc cu rusine ca am pacatuit si l-am injurat. A vazut ca dau din gura si m-a intrebat f iritat "Ce vrei?" "Sa trec!" am raspuns eu. Evident ca nu m-a auzit pe mine, ci pe sotul meu care i-a spus politicos dar ffff ferm ca nu e in regula sa ne tina atata la intersectie. Bietul de el, ragusit de tot, a ridicat ambele brate spre cer si a spus "Treceti, eu nu mai pot" dar si-a revenit repede si i-a oprit pe cei dinspre Colentina (era deja verde pt ei) iar sotul meu a facut minuni de soferie ca sa-i ocoleasca si sa se reincadreze pe banda care trebuia.

Sper ca nefericitul nu s-a imbolnavit si a avut liber de Craciun, ca sa-si revina dupa acel serviciu extenuant. Cred ca e momentul sa spun ca multumesc tuturor celor care in momentele in care noi ne pregatim sa ne simtim bine impreuna cu cei dragi se afla la serviciu incat noi sa avem apa calda si rece la robinet, caldura in casa, curent electric si programe mai mult sau mai putin interesante la radio sau TV, precum si celor care in spitale (sa bat in lemn sa nu aiba nimeni nevoie) sunt gata sa ajute pe cei in suferinta.

Inainte de a incheia am sa mai spun ca m-a distrat urarea farmacistei care mi-a multumit cand i-am dorit "Sarbatori fericite" (aoleu, am uitat sa felicit Cristinele si Cristianii de ziua lor: "LA MULTI ANI!) spunand "Sanatate". Am ras si i-am zis ca pt ea nu e bine, ca inseamna sa nu mai fie in biznis, dar ea a replicat ca "n-ar trebui sa fie un biznis"

Multumesc persoanelor interesate

Acest articol ar trebui sa aiba putini cititori, anume 6 (erau 7 pana mai ieri, dar intre timp unul dintre ei s-a plictisit).

Vreau sa va multumesc voua pt ca inca mai gasiti ceva interesant in blogul meu.

La inceput scriam asa, mai mult pt mine, fara sa ma gandesc prea mult cine ar putea citi ce scriu in afara de persoanele pe care le-am inscris, fara macar sa le consult (nu prea aveam atunci habar ca exista si pe net eticheta, ma refer la cea de comportament, care ar fi bine si frumos sa fie urmata, aratandu-ne astfel respectul fata de utilizatorii de net, ma mai corijeaza fiica mea cea mare cand gresesc) pe lista de emailuri.

Unele dintre persoanele acestea carora le-am trimis emailuri cu articolele (postarile) mele nu au literalmente timp pt toate balivernele insirate de mine pe tastatura, altele au alte interese, incat lista aceea s-a micsorat cu vreo 4 persoane. Celelalte ori sunt prea politicoase sa ceara sa le scutesc de aceasta corespondenta nedorita, ori uneori chiar ma citesc, doar doua persoane par a aprecia cu adevarat ce scriu.

Intre timp am cunoscut fizic cateva din persoanele care ma citesc fara sa le pesterizez (cuvant adaptat din engleza, dacaMircea Cartarescu isi permite sa folosesca obsolentza in loc de demodare eu ce cusur am, toute proportion gardee, sa nu-mi arat cunostintele de engleza si sa nu contribui cu slabele mele puteri la imbogatirea vocabularului limbii romane?) cu emailuri si mi-am dat seama ca am o oarecare responsabilitate atunci cand apas pe butonul publicati postare.

Deci, dragele mele persoane interesate, promit sa-mi dau silinta sa nu va dezamagesc.

Bonne Anniversaire

Aniversarea asta n-am sarbatorit-o cu sampanie si tort, ci cu rugaciuni fierbinti de multumire. E un gen de aniversare pe care-l doresc tuturor nefericitelor fiinte care au avut nenorocul sa fie nevoite sa duca o lupta despre care nu se stie prea bine cand se va sfarsi. In fiecare an speranta de a se descoperi minunatul panaceu care sa vindece rapid, cu usurinta si fara recaderi cumplita boala se amana pt viitor.

N-am dorit si nu doresc nimanui sa traiasca experienta pe care am descris-o in "Pacient in Romania" incepand cu episodul VII.
Vreau numai sa cred ca, acolo unde e, dr Valeriu Saptefrati care, prin maiestria lui, a facut posibila aceasta minune (cand m-am prezentat la el mi-a spus ca tumora nu e operabila, fiind tumora de gradul trei cu metastaze la ganglionii de la subbrat) are parte de multumirile nenumaratelor sale paciente dintre care cel putin inca una, draga mea prietena Laura, inca supravietuieste, tot dupa 14 ani.

Recunostinta si multumirile mele se indreapta catre multe, f multe cadre medicale, unora nici nu le mai stiu numele, dar am sa incerc sa fac o lista, nu in ordinea importantei, ci a "intrarii in scena", ca sa zic asa.

Dr Nitzulescu Doina de la policlinica Sahia, care si-a dat seama ca ceva nu e in regula cu sanul meu si ca sub hematom ar putea fi o tumora si m-a trimis la Institutul Oncologic, incurajandu-ma ca acolo "sunt conditii ca in Occident" (or fi fost candva, lucrurile se mai schimbasera intre timp) tot ea m-a sfatuit sa fac punctia si apoi m-a recomandat doctorului Saptefrati.

Nu-mi mai amintesc numele primului medic de la Institutul Oncologic care m-a consultat si m-a trimis sa fac o mamografie, prilej cu care am inteles despre ce e vorba atunci cand doctorita radiologa a explicat studentilor ca din tumora pornesc niste firisoare ("piciorusele " crabului sau, pe romaneste, rac, adica cel care da numele zodiei, Cancerul).

Dr Condrea care facand punctia si-a exprimat parerea de rau ca nu e vorba de chist, cum speram eu, ci de o tumora solida dar, cand la cererea mea a facut o copie dupa rezultatul punctiei pt dr Nitzulescu, mi-a spus cu multa convingere " din fericire cancerul de san e vindecabil" (de atunci o consider un fel de inger pazitor, pt ca mi-a insuflat incredere ca lucrurile se vor petrece exact cum spune ea "o sa faceti chimioterapie, apoi radioterapie si apoi operatie", si exact asa s-a intamplat).

Dr Anghelescu, Dumnezeu s-o ierte, care mi-a stabilit prima schema de chimioterapie.

Dr Dutulescu cu care am continuat chimioterapia si care a stiut ca nu mai am nevoie de infama farmarubicina, cea responsabila de caderea parului, si care refuza sa primesca bani de la pacienti dar, din respect pt ei si pt a nu le mari spaima de moarte si a-i descuraja ("daca dr nu primeste nimic inseamna ca nu mai e nimic de facut") cu mare greutate admitea sa i se ofere unele cadouri. Cred ca una dintre cele mai fericite zile din viata mea a fost aceea in care, consultandu-se cu dr Saptefrati, a declarat ca nu mai e nevoie sa fac chimioterapie.

Rezidenta dr Dutulescu, al carei nume nu-l mai stiu, care m-a tratat atunci cand dumnealui era plecat la congrese, si care, desi ar fi vrut,pt siguranta, sa reintroduca farmarubicina in schema, a ascultat opinia mea ca daca dr D nu a recomandat-o nu e nevoie sa o mai foloseasca.

Asistentelor care mi-au facut injectiile cu medicamentele din schema de chimioterapie, prea multe ca sa le retin numele, dar le admir pt rabdare si pricepere.

Dr Preda, care m-a monitorizat cu f multa atentie in tot timpul radioterapiei, recomandand si tratamentul medicamentos care sa ma ajute sa trec peste efectele secundare, in special in ultima saptamana cand hematiile, leucocitele si trombocitele scazusera sub limita normala.

Asistenta de la cobaltoterapie, cred ca Mariana, care avea grija sa nu cada caramida care ma proteja de radiatii.

Echipa de chirurgi, de fapt familia Saptefrati, Valeriu si Cristina, precum si d-na Esca (mama celebrei prezentatoare) care a reusit sa extirpe cu succes tot raul care crestea in sanul meu. Dr Cristina m-a examinat si mai tarziu, cand am avut o problema ginecologica, si merita tot respectul pt felul in care m-a incurajat si blandetea cu care mi-a vorbit. Tot din familia Sapte frati am sa-l mentionez pe Stefan, cu care atunci m-am imprietenit, desi avea doar 9 ani, dar, asa cum mi se intampla adesea, n-am pastrat legatura.

Asistenta si asistentii care m-au pansat, precum si restul personalului care s-a purtat f frumos.

Dr Aldea care a facut vizitele cand familia Saptefrati a plecat in concediu.

Dr Radu Carmen care a constatat, examinand scintigrafia, ca am "o tiroida mica si lenesa" si mi-a recomandat sa iau pastile de Thyro4 toata viata, pt a nu intra in coma. La observatia mea ca voi muri astfel fericita, aluzie la "fericiti cei saraci cu duhul" a replicat "da, dar dincoma te mai si trezesti"

Nu reusesc cu nici un chip sa-mi amintesc cum se numeste doctorita oncologa (si-mi pare nespus de rau) de la Policlinica Sectorului 6, aflata multa vreme in incinta Spitalului Municipal, o fiinta cu totul speciala, care a monitorizat (pana cand au trecut 5 ani de la operatie) modul cum evolueaza convalescenta si apoi recuperarea si care, la cererea mea, mi-a dat retete de Cantastim, care atunci se elibera gratuit la farmacii, si nu la InstitutulCantacuzino, cum s-a intamplat mai tarziu. Avea un fel special de a-mi da incredere ca totul va fi bine, ca ma voi reface si voi supravietui. Unei bolnave chiar i-a spus: "de-acum esti vindecata".

Deasemenea asistenta dumneaei, parca Rodica pe nume, stia cum sa vorbeasca celor care erau nevoite sa treaca pragul cabinetului, si avea o mana f usoara cand mi-a facut injectiile cu Cantastim, una pe saptamana timp de 10 saptamani, atat tinea o cura (ulterior am invatat sa le fac singura).

Tehnicianul (sau poate doctorul) de la Spitalulmunicipal care, dupa scintigrafia osoasa m-a linistit ca anomaliile apar ca urmare a reumatismului si m-a intrebat cu multa grija daca ma doare ceva dupa ce m-am ridicat cu multa greutate de pe masa.

Tot tehnicianul (sau dr) de la Radiologie de la SpitalulMunicipal care, afaland ca scuip sange, mi-a spus ca din cauza hipertensiunii arteriale se rup capilarele din gat, si ca am mare noroc ca nu se rup vasele dincreier.

Dr de familie, Macri Marian, care a stiut sa-mi recomande medicamentele de care am avut nevoie dupa ce am iesit din evidenta persoanelor operate de cancer.

Doctorita de la cabinetul de radiologie de la Policlinica cu Plata nr 3, care cu multa blandete m-a linistit ca nu am tumora la plamani, ci numai o fibroza, cel mai probabil o sechela de la radioterapie.

Familia mea, care mi-a fost tot timpul alaturi, fara sa ma lase sa vad cat de greu le este tuturor.

Daca am uitat sa trec pe cineva pe acesta lista imi pare rau, dar si acele persoane au din partea mea recunostinta si multumiri.

Jurnal de calatorie Multumiri

Acum, cand am incheiat jurnalul, am inteles de ce multe carti au o pagina speciala de multumiri.
Nu din spirit de imitatie, ci pt ca simt ca e necesar, vreau sa public si eu pagina mea de multumiri. Le voi pune asa cum imi vin in minte, nu in ordinea importantei.
Vreau sa le multumesc fiicei mai mici, ginerelui si nepotelei pt ca mi-au dat prilejul sa fac aceasta calatorie, ca si pt aparatul foto primit in dar, pt ca au facut tot posibilul sa lucrez la calculator si pt ca m-au iertat cand am stricat calculatorul cel bun, pt rabdarea pe care au avut-o cu mine.
Vreau sa-i multumesc sotului meu pt ca, facand economii, lucru de care eu nu sunt capabila, am putut sa-mi permit sa cumpar "parafernalia" necesara pt facut si transferat poze.
Ii multumesc fiicei mai mari pt ca mi-a recomandat-o pe Ciupercutza, ca si pt observatiile facute in ce priveste redactarea articolelor, am inteles ca au devenit mai citibile.
Ii multumesc Ciupercutzei pt imboldul dat in continuarea acestui blog, pe care-l cam abandonasem intr-o vreme, si schimbarea continutului sau, ca si pt toate indrumarile date in materie de bloggerit.
Le multumesc tuturor celor care au trimis comentarii, chiar daca nu le-am publicat pe toate.
Le multumesc tuturor celor care au citit insemnarile mele si nu s-au plictisit (ba chiar si celor care le-au citit din respect pt mine, chiar daca s-au plictisit).
Ii multumesc si lui Dono ca m-a pus pe blogrollul lui pt ca, din zecile de mii de persoane care ii acceseaza blogul, cateva se ratacesc si pe al meu.