Raining Day and Roses

Mi s-a parut mie ca suna mai interesant daca imi etalez (iar) cunostintele de engleza decat sa spun simplu, romaneste, "Ploaia si Trandafirii." Trec f des pe langa curtea in care se afla acea tufa de tradafiri magnifici si zile in sir imi bucur sufletul cu aspectul lor (cu mireasma e mai greu, pt ca cea de tei, iasomie si salcie, -- sau catina, inca nu sunt f sigura, m-am documentat candva dar am uitat,-- parfumata e mult mai puternica, e o nebunie de arome si parfumuri de plante la vremea asta pe strada mea, bietii trandafiri, cu suavitatea miresmei lor, nu fac fata).

Azi mi-am luat umbrela si camera foto, (desi puteam linistita sa le las acasa, pt ca pravalia la care aveam treaba nu era departe si gluga m-ar fi aparat suficient de ploaia cea nesuferita si de vant) pt ca eram sigura ca voi face niste poze grozav de frumoase (scuze, aparatul meu extraordinar urma sa le faca, dupa cum a comentat la o poza de pe fb o prietena altfel f draguta, atenta si sensibila, nestiind bancul cu fotograful caruia i s-a laudat aparatul cu care facea poze f reusite invitat la masa si care la plecare a felicitat gazda pt cuptorul f priceput la facut mancare), ceea ce s-a si intamplat, modestia nu isi are locul aici.

Am riscat insa sa stric aparatul pt ca, desi aveam destula experienta la facut poze pe ploaie pe sub umbrela, experienta capatata in Corkul irlandez intr-o toamna despre care nativii sustineau ca era mult mai ploioasa decat de obicei, si acolo ploua des, (de altfel in acel an a fost chiar si Corkul inundat cand s-a deversat apa din lacul format de barajul de la Inniscarra) tot m-am trezit cu o pata pe unele poze si pana sa-mi dau seama ca e din cauza unor picaturi de ploaie ajunse pe obiectiv am ratat cateva poze. De ciuda nu le-am mai pastrat pe card. 

N-ar trebui sa ma necajesc din motive asa de minore, se intampla atatea lucruri mai grave pe lume. Dar uite ca incep sa ma necajesc pt fleacuri, ca in adolescenta, semn ca regresia temporala care vine odata cu varsta s-a cam instalat in ce ma priveste. Si ma gandesc acum cat am jelit salul primit de la fetita cea mica (ei, fetita e nepoata, dar asa imi place sa zic despre progeniturile mele, fetitele mele, doar si mamita ne raspunde la telefon, mie si surorii mele cand ii spunem "sarumana" "sa traiesti, fetita") in seara zilei in care l-am pierdut, ca sa-l regasec, usor murdar, a doua zi, la baiatul care vindea legume la o taraba de langa biserica, unde cumparasem castraveti. Ma rugasem asa intr-o doara, pe langa rugaciunile obisnuite pt cei dragi "si daca se poate sa gasesc salul". De atunci ii tot multumesc lui Iisus ca mi-a ascultat ruga cea naroada.

Urmatoarele fotografii au fost facute in alta parte.