Moara lui Assan

Am auzit de multe ori de Moara lui Assan si de soarta ei cruda, de exemplu in anul in care am participat la o devirtualizare in Herastrau la care cei doi Gramo au ajuns prea tarziu pt ca fusesera la un photo walk la moara, dar in mintea mea ea era situata chiar pe Soseaua Stefan cel Mare, in apropiere de Spitalul Grigore Alexandrescu, acolo unde e complexul Metropolis. Abia anul acesta, in a treia zi de Paste, mi-am dat seama de greseala mea.

Am o matusa care sta pe Lizeanu. Desi a fost ca o mama pt nepotii din provincie, ea neavand copii, acum eu una o vizitez mai rar, din motive diverse. Dar de Pasti, in drumul de inapiere de la Ciochina m-am decis sa ii fac o vizita. Si pt ca mereu aveam probleme cu parcarea masinii pe acea strada ingusta si destul de aglomerata care e Lizeanu l-am sfatuit ep sotul meu sa parcheze masina pe o straduta paralela cu soseaua Stefan cel Mare si sa ma astepte acolo in timp ce fac eu vizita. Cum locurile de parcare erau destul de putine chiar si acolo, a trebuit sa mearga destul de mult pe straduta pana sa gaseasca unul. 

In timp ce eu conversam cu matusa el si-a rotit ochii in jur si cand m-am intors m-a intrebat "ce cladire e cea de colo?" I-am raspuns nonsalant "trebuie sa fie fabrica de ulei despre care stiam din copilarie ca e pe undeva prin apropiere" asa mi se spusese si mie cand intrebam de la ce venea mirosul acela patrunzator de ars. Si pt ca era o cladire f interesanta m-am dus sa o fotografiez. 

Aspectul monumental al cladirii, construita din caramida, dar si starea sa de paragina mi-au amintit de Old Mental Hospital din Cork, Irlanda, unde am avut drept ghid un om ce isi plimba catelul si am primit si alte informatii interesante de la un functionar care masura ceva la usa unei cladiri pe care era o placuta cu "danger" pt ca se putea prabusi oricand. Iar maldarele de gunoaie pareau surori cu cele de pe langa fosta biserica aferenta de acum dezafectatului spital de boli nervoase. Marturisesc ca am avut un soc cand am vazut pe gard scris mare "Moara lui Assan", asta dupa ce cam terminasem de facut fotografii. Si cred ca acum stiu de unde vine numele strazii paralele cu Soseaua Colentina, strada numita Masina de Paine. Dupa ce va uitati la fotografii veti putea citi o mare parte din articolul din Wikipedia dedicat acestui monument.

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Moara se află în București, în zona Obor-Lizeanu. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare. Moara lui Assan este clasificată în evidențele Ministerului Culturii și Cultelor ca fiind monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial.

Moara a fost întemeiată de negustorii Gheorghe Assan (1821–1866) și Ioan Martinovici (1820–1882).

Recent, ansamblul de clădiri a suferit două distrugeri semnificative: în mai 2008, un incendiu care a ars 90% dintr-un corp secundar al fabricii și în ianuarie 2012, prăbușirea acoperișului și a unui perete din corpul principal ca urmare a furturilor susținute de materiale din structura de rezistență a clădirii, posibile din cauza faptului că situl nu este supravegheat.

Istoric

Moara lui Assan la începutul secolului XX

Construcția Morii Assan a fost realizată în anul 1853, pe un teren cumpărat de Gheorghe (George) Assan de la Epitropia Ghica, proprietatea extinzându-se apoi prin achiziționarea de terenuri de la locuitorii din jur. Moara a fost ridicată într-o perioadă când în București nu exista nici măcar o singură fabrică de cărămida. Ca fapt divers, prima fabrică de cărămidă s-a înființat abia în anul 1855 de către serdarul Ioan Filipescu, undeva în zona Elefterie. Utilajele pentru moară au fost aduse de la Viena, de la firma „Siegel”, transportul acestora pe Dunăre și apoi pe distanța Giurgiu-București durând aproape o lună de zile. În anul 1865, George Assan se desparte de asociatul său și rămane singurul propietar al fabricii. După moartea lui, în 1866, conducerea întreprinderii a rămas soției sale, Alexandrina, care o lasă apoi în anul 1884 celor doi fii, Basile și Gheorghe, care își făcusera studiile în străinatate. În 1894 a fost înființată de către aceștia o nouă secție de lacuri și culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu în 24 de ore. În 1895 existau în București încă nouă mori cu aburi afară de moara Assan.

Construcția propriu-zisă a fost realizată folosind constructori și meșteri nemți. La data respectivă, construcția unui cos al fabricii a fost oprită când atinsese înalțimea de 10 metri, fiind considerată prea mare. După plata unor compensații către primărie, coșul a fost ridicat până la înălțimea proiectată de 26 de metri. În registrele comerciale, Moara lui Assan era înregistrată ca «Societatea Anonimă „Fabricile Assan”» pentru industria și comerțul făinii, uleiurilor vegetale, lacurilor, culorilor și altor produse similare". De-a lungul timpului, moara cu abur de la Obor a fost botezată de locuitorii Bucureștiului sub diverse forme: Moara lui Assan, Moara cu valțuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan. În anul 1903 a fost sărbătorită o jumatate de secol de la înființare și cu acest prilej s-au mai adăugat câteva construcții, iar la clădirea principală în vârful turnului s-a pus un ceas mare, având dedesubt, în cifre de bronz, mari și vizibile de departe, anii 1853 - 1903. Ceasul lui Assan, care funcționa foarte exact, a fost zeci de ani măsurătorul timpului pentru toți oamenii din cartierul Obor-Colentina. În 1903 se construiește un nou siloz de grâne, care a fost la acea dată cea mai înaltă clădire din București - 41 metri înalțime, 28 de silozuri (magazii) și două etaje sub ele având capacitatea de înmagazinare de 700 vagoane. Materialul folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat într-un ambalaj de beton la fund și zidarie pe laturi (pereți din scânduri de la Sinaia și Azuga, puse pe lat și bătute în cuie - 50 de vagoane de scânduri și un vagon de cuie), iar acoperișul era de fier. După 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie, iar în luna iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonimă pe acțiuni sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit. Înainte ca moara să fie transformată in societate anonimă, frații Assan aveau 33 de lucrători iar în ianuarie 1946, după război, fabrica avea 400 de funcționari și lucrători. Fabrica a fost permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje și tehnologii, frații Assan fiind interesatți de tot ceea ce e mai nou și mai bun în domeniul industrial, făcând numeroase călătorii în toata lumea în acest scop.

Amplasament

Moara lui Assan are adresa cadastrală în București, sector 2, strada Halmeu nr. 25 (fostă Silozului). Numeroasele construcții din cadrul ansamblului sunt vizibile din: zona Obor, parțial de pe străzile Halmeu, Vaporul lui Assan, Reînvierii, Lizeanu, Baniței, dar și de pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Proprietatea Moara Assan a avut inițial o suprafață de 5,41 hectare. Din cauza construcțiilor din zonă, a blocurilor construite înainte de 1990, suprafața ansamblului a ajuns la 4,7 hectare. După ianuarie 1990, mai multe clădiri (silozuri, depozite, hale) din cadrul complexului Moara lui Assan au fost vandalizate și apoi demolate ilegal. Clădirea centrală a ansamblului, moara propriu-zisă construită din cărămidă și având arhitectura unei cetăți medievale, cu diverse ornamente a rămas nedemolată, dar într-o stare critică, turnulețele clădirii fiind încă vizibile.

Situația după naționalizare

Moara de la Obor, modernizată constant de foștii proprietari, a fost naționalizată de comuniști în iunie 1948. În același an, odată cu confiscările ilegale ordonate de comuniști, este arestat și Basil (Vasile) Assan care la acea dată era unic acționar al Fabricilor Assan. Pe durata anchetei, după ce a fost torturat, Assan ar fi fost aruncat de la etajul 5 al Prefecturii Poliției Capitalei, familiei comunicându-i-se că s-a sinucis. După 1950, în zona Morii Assan au funcționat mai multe întreprinderi, printre care Fabrica de pâine „Grâul” și Fabrica de ulei „13 Decembrie”. O parte din utilajele morii au ajuns pe post de exponate la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida sau în alte instituții. În prezent, la Muzeul Tehnic din București poate fi văzut un cilindru din instalația morii cu aburi "Assan" din anul 1853, exponat care a fost achiziționat, la începutul secolului trecut, chiar de fondatorul muzeului, inginerul Dimitrie Leonida. În iunie 1990, regimul politic de la acea vreme a emis un act normativ, apreciindu-se că terenul este proprietatea statului și o parte din acesta trebuie eliberat de unele construcții, conform "Planului de sistematizare a municipiului București", în baza unui decret din anii '80. De fapt, terenul cu o suprafata de 4,7 hectare devenise interesant pentru afaceriștii apăruți peste noapte. O parte din unitățile de producție ale fabricii de ulei au fost mutate atunci. În anii '90, terenul și construcțiile din zona Morii lui Assan au devenit proprietatea SC „Graul” SA și „Solaris” SA. Dificultățile financiare cu care s-au confruntat unii dintre proprietarii scriptici ai terenului și construcțiilor au determinat intervenția lichidatorilor legali. În cursul anului 2005, într-un interval de timp foarte scurt, au dispărut sub lama buldozerelor mai multe clădiri din ansamblul de la adresa Halmeu nr. 25, fiind distruse și porțiuni ale imobilelor care trebuiau conservate și restaurate în virtutea calității de monument istoric. De menționat că pe această stradă există mai multe imobile trecute pe lista monumentelor istorice.

Distrugeri după 1990

Primele distrugeri ale ansamblului Moara lui Assan au fost semnalate autorităților începând cu anul 1995. Au fost scoase cercevelele ferestrelor, splendid lucrate în fier forjat, precum și alte elemente decorative din zinc și plumb de la acoperitoare și turnuri. Plăcile de identificare a monumentului au fost smulse de persoane neidentificate. Arhiva și mobilierul de valoare, rămas de la foștii proprietari ai fabricii au fost valorificate ilegal de persoane lipsite de scrupule. Utilajele fabricate la Viena înainte de anii 1900 au fost dezmembrate și vândute la fier vechi cu toate că erau piese de o deosebită valoare pentru istoria tehnicii. În prima jumătate a anului 2005 au început demolari executate în mare grabă și fără autorizațiile necesare la unele corpuri de clădiri ale ansamblului, dar și distrugerile deliberate provocate unor stâlpi și pereți chiar ai morii propriu-zise transformând într-o ruină acest monument istoric.

Autoritatile locale, dar și alte instituții ale statului au sesizat ceea ce se petrece la Moara lui Assan,însă distrugerile au continuat sub diverse forme, folosindu-se metode „consacrate” (slăbirea pe durata nopții a structurii de rezistență), dar greu de dovedit ca infracțiuni. Gardul perimetral a fost complet distrus. Directia de Urbanism de la Primăria sectorului 2, în perimetrul căreia se află moara, nu a dat niciodată avize sau autorizații pentru demolare sau construcții de nici un fel la Moara lui Assan. În septembrie 2005, Primăria Municipiului București a sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 2 în vederea dispunerii începerii urmăririi penale împotriva celor care se faceau vinovați de desființarea ilegală a monumentului de valoare naționala Moara lui Assan. Sesizarea penală a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Deoarece este vorba de un monument istoric, competențele administrative în cazul ansamblului Morii lui Assan revin Ministerului Culturii și Cultelor, respectiv Primăriei Municipiului București.

Nici cavoul familiei Assan din Cimitirul Bellu nu a scăpat de distrugeri. În repetate rânduri acesta a fost vandalizat: literele aurite au fost scoase rând pe rând, ușile din bronz de la intrare au dispărut, iar în interiorul cavoului sunt depozitate câteva mormane de gunoaie. Din decorațiile interioare nu mai există decât urmele. Deși a murit în străinătate, familia lui George (Gheorghe) Assan (1821-1866), cel care a fondat Fabricile Assan, i-a trecut pe piatra funerară, conform dorinței testamentare a acestuia, următoarea inscripție: "Fondatorul primei mașini cu abur în industria română(1853)".

În noaptea 13-14 mai 2008 clădirea a fost afectată de un incendiu de proporții, care a fost stins după aproximativ trei ore.

Prăbușirea din 1 ianuarie 2012

În prima zi a anului 2012, acoperișul construcției a căzut și, odată cu el, unul dintre pereți (cu o suprafață de peste 200 m²). Prăbușirea a fost cel mai probabil provocată de furturile de materiale produse de oameni ai străzii. Cum situl nu este supravegeat de paznici, de-a lungul timpului au fost desprinse piesele metalice din structura de rezistență a clădirii pentru a fi vândute ca fiare vechi.