Ducand-o pe mamita la plimbare (recomandarea de la doctor, sa stii ca te ascult, draga prietene) m-am apucat sa pozez nenumaratele panze de paianjen pe care le-am intalnit in cale. Si cum mi se intampla nu odata, mi-a si venit in gand un roman al unei scriitoare care mi-a placut atat de mult, incat am cautat la biblioteca (v-am mai spus ca am fost abonata la mai multe bibilioteci, incepand cu cea comunala, continuind cu cea vasta de la Liceul Matei Basarab, am fost abonata pana si la o biblioteca din Fagarash, unde am facut practica la Combinatul Chimic, ultimul abonament fiind cel de la Brtish Council, la care am renuntat din motive financiare) alte si alte carti scrise de ea.
E vorba de, ati ghicit, "Panza de paianjen" de Cella Serghi. Am citit si "Cartea Mirunei", "Cantemiristii" (si sa stiti ca mi-a placut), Fetele lui Barota (abia acum am aflat ca s-a republicat cu numele de "Iubiri Paralele", regret ca i-am atribuit-o la un moment dat Sidoniei Dragusanu, de acolo am invatat pe de rost unul din cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura romana, incepe cu 'Dragostea mea a murit...) si "Pe firul de paianjen al memoriei".
Dar degeaba ma laud eu ca am citit tone de carti, despre cele mai multe din ele nu-mi amintesc deloc ce subiect au, ce mi-a ramas e de cele mai multe ori o stare, o impresie care dainuie. Asa s-a intamplat si cu cartile CS, mi-a ramas doar o impresie de lumina, de sensisibilitate si de suferinta. As fi vrut sa descarc "Panza de Paianjen" ca sa o mai rasfoiesc, din pacate nu se gaseste de descarcat pe net (copyright, deh). In schimb am aflat ca acum cativa ani, relativ recent, Jurnalul National a publicat-o in colectia Biblioteca pt toti si ca profitand de acesta ocazie s-a publicat si un interviu f interesant, pe care l-am citit cu multa incantare, interviu luat de Ilie si Doina Rad cu putin timp inainte de moartea scriitoarei, la varsta de 85 de ani, in 1992.
Daca mergeti la linkul de mai sus veti gasi inca doua articole, mai putin ample decat acest interviu, care a meritat sa-l citesc cu multa atentie.
Imi amintesc cu cata incantare si bucurie, vizitand prin anii 80 Muzeul din Constanta, am privit un tablou al Magdalenei Radulescu si mi-am dat seama ca e vorba de un portret al Cellei Serghi inca dinainte de a vedea tablita atasata, am recunoscut-o nu stiu cum (nu stiam cum arata, nu vazusem pana atunci nici o imagine a scriitoarei), dupa aerul pe care il degaja, identic cu cel din romanele sale. Parca totusi in tablou CS era mai blonda si mai vaporoasa decat felul in care apare in reproducere.
Si acum o sa imi ingadui sa public si pozele cu panzele de paianjen (care sunt spectaculoase cand ploua, dar mie mi s-au parut interesante si asa, pe uscat)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu