miercuri, 24 august 2011

23 August/ Libertate ne-ai adus!

Au trecut cam multi ani de cand 23 August era mare zi nationala si unii fie isi amintesc de ea in culori roz, fie nu au ce sa-si aminteasca, iar altii, printre care si eu, au participat la ultima defilare tinuta cu acesta ocazie in Bucuresti. Am mai povestit cum a fost in "Ce verde era valea mea" dar poate nu strica sa-mi mai improspatez amintirile pt uzul celor nestiutori.

Intai am sa spun ca am mai participat la o defilare de 23 August, pe vremea lui Gheorghiu Dej. Era inainte de admiterea la facultate (pe vremea aceea se dadea examen in septembrie) si se organizau cursuri de pregatire gratuita. Recunosc ca pt noi, candidatii, a fost o idee f buna, pt ca multi parinti nu-si puteau permite sa palteasca meditatori, pt profesori banuiesc ca era o corvoada. Cursurile au fost de ajutor pt cei care chiar voiau sa faca fata examenului, totusi atmosfera de clasa facea sa ne bucuram daca puteam chiuli de la ele (uneori lipsea profesorul) desi era clar ca bucuria era in detrimentul nostru.

Pt ca facultatea trebuia sa aiba un anumit nr de participanti (porunca de la stapanire, pardon, partid) ne-au obligat pe cei mai studiosi sa mergem la defilare. Pt ca nu era asa de cald ca acum a fost suportabil, unele cadre didactice au jucat sah, noi am socializat cat am putut mai intens si dupa oboseala de rigoare a marsului si trecerea prin fata tribunei (care era cred in Piata Aviatorilor) am refulat spre TVR, Dorobanti si Lizeanu unde aveam o matusa si puteam sa-mi usurez vezica suprasolicitata de lipsa cabinelor, ecologice sau nu, de pe traseu.

Dar uite ca m-am luat cu vorba si tocmai despre acea defilare ultima nu am apucat sa scriu. Pai uite cum a fost: intai s-a facut o lista cu participantii. Mi s-a parut cam curios ca n-am prea vazut membri de partid pe lista. Nu mai stiu cu ce ne-au amenintat, cert e ca n-a lipsit nimeni, nici macar motivat. Ni s-a dat un loc de intalnire pe o strada de pe langa statia de metrou Izvor. Insa asa cum se fac lucrurile la noi toti participantii din toata capitala se pare ca au primit fix aceeasi ora si aceeasi strada ca timp si loc de intalnire, pt ca statia era arhiplina de o gloata cam dezordonata, la un moment dat s-au auzit niste zgomote de geamuri sparte. 

A dat Dumnezeu si am ajuns la lumina, apoi la locul de intalnire, unde am aflat ca trebuie sa stea fiecare in patratica repartizata. Ni s-au dat si niste "materiale" de fluturat prin fata tribunei oficiale, mie mi-a revenit o floare artificiala pe care a trebuit sa o returnez, ma intreb ce s-o fi intamplat dupa decembrie al aceluiasi an cu "materialele" respective. Am asteptat o groaza sa ne urnim, pt ca ora de intalnire a fost 6 dimineata, prea matinala pt o defilare reusita. Am pornit cu chiu cu vai spre strada Stirbey Voda, unde in fata cladirii, neterminata, evident, a ceea ce ar fi trebuit sa fie noua Casa Radio era instalata tribuna oficiala. 

Nu mai ramasese nici urma din Parcul Hipodromului, nu mai vorbesc de hipodromul insusi, prin acel parc ne purtasera deseori pasii in studentie, fiind destul de aproape de caminul Grozavesti, unde am locuit 4 din cei 5 ani de facultate.  In schimb pe traseu, de la intersectia cu Berzei pana la tribuna, erau instalate nenumarate difuzoare din care se revarsau vocile isterice ale unor activiste care urlau lozinci. Fusesem si noi instruiti sa latram niste lozinci, nu ne-am obosit insa, pe langa faptul ca nu aveam nici cea mai mica dorinta sa ne aratam dragostea si pretinia pt cuplul cocotat pe trepte nici nu era nevoie in vacarmul creat de acele activiste. 

Defilarea s-a facut in trap saltat, se pare ca unii nu se mai dadusera dusi din fata tribunei si pana au gasit organizatorii metoda de a-i evacua se depasise desfasuratorul. Stand relativ aproape am facut un mars de cativa km pe jos pana acasa, unde am cazut lata de oboseala. Nici vorba de mici sau bere (pe vremea lui Dej se vindeau pe traseu niste cremwursti subtirei ca niste creioane, eu n-am avut niciodata destui bani ca sa-mi pot cumpara) cum isi amintesc unii, sa nu uitam ca in 89 cam toate alea se vindeau pe cartela, dupa ore lungi si chinuitoare de stat la coada.

Niciun comentariu: