Balada pescarului în Bucuresti--Viorel Ilisoi

La recomandarea sotului meu, am vazut acest videoclip si mi-a placut modul iscusit in care a fost parodiat poemul lui Stefan Augustin Doinas, "Mistretul cu coltii de argint". E cu atat mai interesant cu cat imaginile din videoclip ne sunt f familiare noua, celor traitori in Militari sau Crangasi. Videoclipul a fost publicat pe youtube chiar de catre autorul sau, iar versurile le-am preluat din Cotidianul

Balada pescarului in Bucuresti

Un moş din Crângaşi, îndrăgind pescuitul,
Prin apa cea neagră momeala-şi trăgea.
În gunoaiele apei tulburând asfinţitul,
Sugea din ţigară nervos şi zicea:

-"Veniţi s-agăţăm din adâncuri mâlite
Peştişorul acela cu solzii în dungi
Ce zilnic înoată cu aripi rănite
Prin apa cu peturi, cartoane şi pungi."

-"Bătrâne, ziceau pescarii cu scule,
Plevuşca aceea e moartă de mult.
Mai bine să prindem tot pungi, că-s destule,
Zvârlite aici de poporul incult."

Dar moşul dădea înainte la peşte
Privind peste apă atent la culori
Din benzina zvârlită acolo prosteşte
De unii localnici mai nepăsători.

Sub pod, el dădea polistirenu-ntr-o parte:
-"Priviţi cum înoată făcându-ne semn
Ultimul peşte scăpat de la moarte!
Veniţi să-l momim cu o râmă, vă-ndemn!"

-"Batrâne, e-o conservă lucind pe sub val"
Ziceau toţi pescarii vorbindu-i în cor,
Dar moşul răspunse cu ciudă:- "Halal!"
Conserva lucea ca un mic peştişor.

Apoi el zvârli cu undiţa iară:
-"Priviţi, ne sfidează, dă din coadă în râu
Peştele mic ce refuză să moară.
Veniţi să-l momim cu bobiţă de grâu!"

-"Bătrâne, e apa curgând. Dîmboviţa!"
Ziceau iar pescarii zvârlind pungi la greu,

Dar el le răspunse:- "Îmi voi face hachiţa!"
Şi apa lucea ca o pungă de-un leu.

Apoi el striga arătând către apă:
-"O s-apară, sunt sigur, din gunoaie acuşi
Peştişorul acela ce întruna ne scapă,
Veniţi să-l momim chiar acum cu viermuşi."

-"Bătrâne, e cerul arcuit pe Crângaşi,"
Zicea un pescar zâmbindu-i sarcastic,
Dar el îi răspunse:- "Hai, nene, mă laşi?"
Şi cerul lucea ca o sticlă de plastic.

Dar vai, cum gândea visător la arginţii
Ce-ar fi scos de pe peşte-n câştig,
Veni peştişorul ciudat si cu dinţii
Muşcă din viermuşul agăţat în cârlig.

-"Ce fiară ciudată îmi clatină pluta
Oprind capturarea peştişorului meu,
Ce creatură-mi întinde la maximum guta?
O fi iarăşi pantoful ce-l agăţ eu mereu!"

-"Bătrâne, mutantul ce mâncă fecale
Cel de pe urmă rămas dintre peşti,
Chiar el a muşcat din viermuşul matale.
Nu cumva ai de gând să-l găteşti!

Mai bine dă-i drumul să-noate întruna
Că apa-i curată, edilii susţin."
Atunci moşul zvârli peştişorul cu mâna
Şi el înotă. Însă foarte puţin.
 
Si ca sa vedeti si mai bine cat de reusita e parodia am copiat si originalul, asa cum l-am gasit pe Versuri si Creatii


Stefan Augustin Doinas - Mistretul cu colti de argint

Un print din Levant îndrãgind vânãtoarea
prin inimã neagrã de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cãrarea,
cântã dintr-un flaut de os si zicea:

- Veniti sã vânãm în pãduri nepãtrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...

- Stãpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...

Dar printul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lãsând în culcus cãprioara cuminte
si linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dãdea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvârte fãcându-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de lemn!...

- Stãpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurmã stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de fier!...

- Stãpâne, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrãznet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.

Sub brazi, el strigã îndemnându-i spre creste:
- Priviti unde-si aflã odihnã si loc
mistretul cu colti de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de foc!...

- Stãpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispret.
Dar el rãspunde întorcându-se: - Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.

Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum stã în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
îl trase sãlbatic prin colbul roscat.

- Ce fiarã ciudatã mã umple de sânge,
oprind vânãtoarea mistretului meu?
Ce pasãre neagrã stã-n lunã si plânge?
Ce vestedã frunzã mã bate mereu?...

- Stãpâne, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohãind, sub copaci.
Ascultã cum latrã copoii gonindu-l...
Dar printul rãspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul si sunã întruna.
Sã suni pânã mor, cãtre cerul senin...
Atunci asfinti dupã creste luna
Si cornul sunã, însã foarte putin.