Noi si muntii nostri

He, he, he, v-a sarit imediat gandul la Bucegi, la Omu, la Crucea de pe Caraiman, la Apusenii plini de minerale si la Toaca de pe Ceahlau. Uite ca muntii despre care vreau sa va vorbesc nu sunt din tara noastra, ci de prin Caucaz. Si macar ca zice la un moment dat unul dintre eroi ca mai aproape ar fi Tbilisi, dupa numele echipei si al actorilor parca n-ar fi fost gruzini, ci armeni. Iar dupa grai s-ar fi putut crede ca sunt rusi, atata ca la sfarsit a aparut Rejizor dublaja.

Si iaca, ce n-a vrut sa spuna TVMania in program, unde gasesti cate-n luna si-n stele despre Lost, vampiri si alte filme care de care la nivelul intelegerii echipei de redactare, adica asa, mai pe la genunchiul broastei, zice TVRCultural, care a si difuzat filmul, dar zice nitel cam aiurea, cum va voi demonstra mai jos:

Noi si muntii nostri (armean comedie, 1970, rel.) 94'

Patru (faceau parte dintr-un grup mai mare, ei au taiat pt ca erau cei mai priceputi) pastori taie o oaie (taie doua din cele patru oi ratacite, doua pastrandu-le pt mai tarziu) ratacita, pe care o pregatesc pentru cina. In curand, apare vecinul lor si stapanul oii, care le pretinde o rascumparare (omul nu le-a pretins nimic, el isi voia oile lui, dar scoate-le din burti, daca poti, si daca tot au mancat doua, de ce sa nu le manance pe toate patru daca i se ofera bani pt asta?). Pastorii reusesc sa ajunga la o intelegere, dar un tanar locotenent de militie, venit sa faca o ancheta, le strica tot aranjamentul.
monteur: H. Melkonyan
operator: Karen Mesyan
compozitor: Tigran Mansuryan
scenarist: Hrant Matevosyan
actor: Sos Sargsyan, Frunzik Mkrtchyan, Khoren Abrahamyan, Azat Sherents, Armen Ayvazyan
regizor: Henrik Malyan

Deci e ca in bancurile cu Radio Erevan, nu erau patru pastori, erau mai multi, nu au taiat o oaie, ci doua, nu li s-a pretins ci au oferit ei, o sa spun eu mai jos cu deamanuntul cum au decurs ostilitatile si cum se termina bancul.

Acuma cei mai tineri n-au de unde sa stie, dar mie tare mult imi placeau comediile sovietice. Aveau asa un aer de naivitate prefacuta si o ironie subtire la adresa sistemului, de cred ca tare stramb radeau politrucii cand isi dadeau seama la ce au dat ei drumul pe ecrane. Iar filmul asta, alb-negru, nu face exceptie.

Actiunea, pt cei impatimiti dupa efecte speciale si comedii americane din care cele mai bune raman dupa mine cele cu Macauley Kulkin, e simpla de tot. Atata ca situatia e hazoasa si nu prea. Locotenentul de militie, care a primit si el sarcina de la procuror sa aduca hotii de oi la oras, trece prin intamplari care ar face pe oricine sa se intrebe daca e sanatos la minte, dar el, precum coafura din reclama, rezista.

Stapanul oilor de fapt a participat si el cu mult drag la festin, impreuna cu inca multi alti tovarasi de ciobanie, ba chiar a mancat atat de mult ca i s-a facut rau, abia cand a inceput sa-si caute cele patru oi ratacite a priceput ca ce a mancat el erau chiar doua din oitele pe care le cauta. Seful satului ii ofera o suma de rascumparare, in care intra si pretul celor doua oi ramase inca in viata, dar pe care le programasera pt viitorul festin si totul pare ca se linisteste.

Mi s-a parut nostim faptul ca s-a efectuat si un fel de ritual, tanarul cel mai priceput in desfacerea oilor dupa taiere a spus o poezie cu un turc si cu Alep, Alep (Alepo, ziceau ei) si se intrebau cu totii unde o fi Alep, unii ziceau ca e undeva aproape, pe langa Tbilisi, altii ca ar fi in Venetia, etc. Tanarul i-a marturisit mai tarziu militianului ca el intentioneaza sa dea la facultate in toamna.

Atata doar ca sotia pagubasului a reclamat lipsa oilor si militianul trebuie sa le demonstreze ciobanilor ca au furat oile si ca cine fura azi din avutul personal (le serveste mereu o poveste pe care a auzit-o si el dar pe care o prezinta ca pe un caz rezolvat de el cu un betiv care, dupa 20 de ani de casnicie si patru copii, nemaiavand bani de bautura, a vandut verigheta sotiei si care acum se afla intr-o colonie de munca pt ca daca a inceput sa fure, chiar si din casa, va sfarsi prin a fura din avutul obstesc, si aceasta idee trebuie inabusita inabusita in fasa) va fura si din cel obstesc.

Din context inteleg insa ca zona era necolectivizata, dar ca oierii nu aveau cui sa vanda oile decat statului. La un moment dat se pare ca militianul e om cumsecade si intelege cum sta treaba, il ajuta pe seful satului sa vindece un bou care s-a umflat de la iarba, cara un bustean cat toate zilele impreuna cu acesta, dar nu renunta in ruptul capului de a-i convinge pe sateni ca ce au facut ei nu a fost un gest nevinovat, obisnuit intre consatenii care au crezut ca oile s-au ratacit cine stie de unde, ci ditamai hotia.

Iar cand unul dintre sateni, care cosea fanul, nu raspunde la somatia de a veni imediat la sectie ca sa dea declaratie nu vrea sa inteleaga ca putea sa amane interogatoriul pt un pic mai tarziu, pana isi termina omul treaba, si-i strica coasa. Noroc ca au intervenit ceilalti sateni si i-au despartit, altfel lucrurile puteau sa iasa rau.

Militianul foloseste orice metoda pt a-si indeplini misiunea, promitandu-i unui vaduv neconsolat ca ii face rost de o mireasa de la oras cu conditia sa depuna marturie impotriva tovarasilor sai. Unii, scarbiti, semneaza declaratia asa cum a conceput-o mintea lui de locotenent, desi ei declara ca tot satul s-a ospatat din oile cu pricina.

Mai mult, stapanul oilor nu a reclamat ca i-ar fi fost furate iar nevasta reclamase doar ca lipsesc. Spre final ciobanii care au recunoscut ca ei au taiat oile, pt ca erau cei mai priceputi la treaba asta, orgnizeaza un fel de tribunal, in care militianul e invitat sa joace rolul celui invinuit de furt. Si omul isi intra atat de bine in rol incat ajunge sa declare ca el nu recunoaste ca a furat ceva, pt ca oile au fost platite cinstit iar pagubasul a consumat si el din carnea lor.

Oamenii ii impartasesc necazurile lor, ca vine ploaia si le strica fanul, ca ei il vor preda asa putrezit cum e ca sa se spuna ca si-au facut planul, dar ca la iarna nu vor avea ce da la vite si va fi vai de capul lor. In ultimele scene ale filmului invinuitii coboara spre oras cu o turma de peste 800 de oi, si seful satului ii explica militianului ca nu e normal ca ei sa mearga pe jos cu turma atata amar de drum ca sa o predea la achizitor, pierzand 10% din oi, deci mult mai mult decat valoarea oilor pt care ei sunt invinuiti de furt (cam degeaba, ca oile fusesera platite) cand normal ar fi fost ca achizitorul sa vina la ei si sa se ocupe de transport (de parca ar fi vazut si seful satului serialul australian Fiicele lui Mc Leod, unde eroii se ocupa tot cu cresterea oilor, produs insa abia cu cativa ani in urma, in secolul nostru, si difuzat de Hallmark).

Si deodata se aude un glas de undeva de departe in munti intrebandu-i unde se duc. Erau ciobanii dintr-un munte vecin. Si incepe o conversatie racnita intre cele doua grupuri, in care eroii nostri incearca sa povesteasca toata tarasenia. Si pt ca cei de departe nu prea auzeau bine striga toti in cor, impreuna cu militianul "Ne ducem la oras sa depunem marturie ca am furat oile" "Ce-ati facut?" "Suntem niste hoti", racneau toti, impreuna cu militianul.

Daca voi, cei tineri, v-ati plictisit citind e numai vina mea. Poate ati fi inteles mai bine daca traiati si voi pe vremea comunismului, sa intelegeti toate absurditatile sistemului.