Jurnal de Calatorie Paris 18 aprilie 2010

Inca de vineri seara Ministrul francez al Mediului, care administra criza aviatico-vulcanica, a anuntat ca a suplimentat cu 18500 nr de locuri la trenurile internationale. Sambata seara, vazand ca nu e nici o speranta sa zboare vreun avion pana luni de pe Roissy ne-am dus la Gara de Est sa incercam marea cu degetul in speranta gasirii de bilete la tren. Coada la care ne-am asezat nu era prea lunga dar mergea tare incet. Daca am inteles bine persoanele din fata noastra pierdusera TGVul, dar nu din vina lor, asa ca SNCF le-a intocmit formulare pt hotelul in care urmau sa-si petreaca noaptea pana vor pleca, cu trenul urmator.

Raspunsul persoanei de la ghiseu a fost scurt si descurajant: s-au vandut toate biletele pana vineri. Daca venim a doua zi f devreme s-ar putea sa renunte cineva la bilet. Evident nu era o solutie. Ar fi fost daca sotul meu era singur. Cand ne indreptam spre iesirea din gara ne-a acostat un tanar cu "salutul romanesc". Eram tare nervoasa si nu am inteles prea bine ce a zis, dar mi-e teama ca raspunsul meu nu poate fi reprodus. Dupa ce bietul de el a renuntat sa mai astepte mila de la noi am facut haz de necaz gandindu-ne ca nu se stie ce ne rezerva viitorul, un lucru e sigur, sa nu contam pe solidaritatea romaneasca.

Daca ca tot eram condamnati sa stam in Paris am decis sa ne bucuram de sejur. Pt ca facusem un pps cu gradinile de la Versailles iar fiica mai mica il vizitase in scurta ei trecere prin Paris am propus sa mergem la Versailles. Pt asta trebuia sa luam RERul de la statia Domul Invalizilor. Daca tot am ajuns acolo am mers si la Dom. In fata fiecarei peluze era un anunt ca jocul cu balonul (mingea de fotbal) e strict interzis. Atata doar ca la Paris notiunile de strict si de interzis sunt f relative, chiar in fata Domului doua echipe cu tricouri diferite incinsesera o miuta de mama focului. Iar pe cealalta peluza niste girl-scouts (chiar asa se cheama, scouts, la noi le zice cercetasi) venite se pare cu instructoarea lor sa cunoasca istoria tarii se pregateau de picnic.


Am intrat in curte si ne-am apropiat de Dom. Undeva, de sus, de pe fatada, Napoleon privea sever la noi.

Am intrat in curtea interioara, unde erau expuse tot soiul de arme, mi-a atras atentia un stramos al tancurilor din vremurile noastre (il puteti vedea pe Picasa, la linkul dat mai sus) si am dat o f scurta raita in muzeul dedicat istoriei armatei franceze (era cam tarziu si noi ne planificasem sa mergem si la Versailles, nu-i asa?)
Totusi, nu puteam rata sa vizitem biserica din incinta, Eglise St Louis. Asa cum ii sta bine unui obiectiv turistic, biserica este f veche si in ea sunt etalate cu mandrie ce bruma de steaguri inamice capturate au mai fost salvate dupa revolutie, plus cele capturate de Napoleon I.

Ce mai e de remarcat in aceasta biserica este seria de 13 tablouri reprezentand patimile lui Iisus, precum si o statuie reprezentand pe Christos mort, avand deasupra o reproducere a controversatului tablou "Christos au tombeau" de Holbein cel tanar pt a se putea face o comparatie in ce priveste viziunea asupra acestui subiect a celor doi artisti. Cautand, fara succes, sa aflu cine e autorul sculpturii, am aflat de ce ii zicea acestui edificiu Hotel des Invalides, pt ca in 1670, cand a fost construit la ordinul Lui Ludovic al XIV-lea, a fost destinat sa adaposteasca 4000 de veterani de razboi. O pagina cu f multe informatii ii este dedicata acestui subiect de catre Wikipedia.

N-am mai cumparat bilete pt vizitarea mormantului lui Napoleon, ci ne-am indreptat spre RER. Norocul nostru ca aceasta personalul acestei linii nu era in greva. Calatoria nu a durat mult dar am facut cateva poze. Si am ajuns la Versailles unde multimea de turisti care s-a revarsat din tren a fost cel mai bun ghid spre palat. Acolo era o coada imensa la biletele pt intrarea in Chateau. Facusem o vizita virtuala cu ocazia intocmirii unuia dintre cele mai vizitate ppsuri ale mele si am renuntat sa incercam sa luam bilete de la acesta coada, ne-am asezat la una ceva mai mica, unde am dat tot 8E de persoana (probabil cel mai mic pret care se poate plati pt vizitarea unui obiectiv turistic) pt a vizita gradinile unde avea loc un soi de montaj de muzica si apa, urmand ca seara sa fie prezentat un spectacol ce se promitea a fi grandios, dar pt care trebuiau platiti 20E de persoana. In situatia in care ne aflam, fara sa stim cat ne va mai costa excursia asta, nu era cazul sa stam si la acel spectacol.

Muzica, simfonica, parea ubicua, nu am reusit sa descopar unde erau ascunse difuzoarele. Multimea de fantani arteziene, care de care mai somptuoase, precum si nenumaratele statui, ca si ambarcatiunile care se plimbau pe Grand Canal sau copacii care stateau disciplinati in spatele unor garduri au meritat toti banii. Statuile, albe de parca erau atunci cioplite, isi mai tradau cateodata vechimea prin lipsa vreunei parti de membru, se observau ca erau statui lipsa pt ca unele au fost ridicate in vederea restaurarii si inca nu se terminase acel proces.

Vazand toate acele splendori sotul meu repeta mereu "acum inteleg de ce s-a facut revolutia". Nu i-am replicat ca dupa revolutie Palatul a devenit resedinta imperiala, vremea era prea frumoasa iar minunatiile la tot pasul ca sa fiu dispusa la o discutie in contradictoriu.

Cel mai mult mi-a placut o fantana care isi datora farmecul exclusiv jetului de apa, prin care se zarea si curcubeul, Fantana Obelisc.

.

Pe acelasi palier cu palatul erau fantani decorate pe margini cu statui alegorice ale diferitelor rauri ale Frantei, n-am putut sa retin cum se cheama fiecare.

Majoritatea celorlalte statui erau inspirate din mitologia antica grecesco-romana, un ex e acesta statuie a Dianei, din pacate defectul aparatului face ca poza sa aiba o pata inestetica. La alte poze am reusit sa decupez in asa fel incat sa nu apara petele, dar nu la toate.

Si pt ca am vorbit de Diana hai sa va arat si Bosquet des Bains d' Apollon, un ansamblu spectaculos de statui, roci si jocuri de apa dedicat fratelui acestei zeite.

Apollo mai are o fantana dedicata lui, din pacate desi scria ca jocurile de apa dureaza pana la 17:30 ele au incetat cu o jumatate de ora mai devreme incat o parte din fantani nu le-am mai vazut in toata spelndoarea lor, printre ele si aceasta.

Gratie Tatucului Google si minunatului sau motor de cautare am reusit sa identific cum se cheama aceasta frumoasa si bogat ornamentata fantana: Fantana (Bazinul) Latonei.

Iata cum arata fara jeturile de apa. Nu-i asa ca-si pierde din farmec?

Unele fantani le-am ratat, se pare, cum ar fi cea a lui Bachus. Dar am reusit sa vad Fantana lui Ceres.

Nici Basin de Neptune nu-mi amintesc sa fi vazut. Si nu cred ca mai exista alta data. Poate in alta viata :)) Daca vreti sa vedeti poze doanumentate (si mai reusite ca ale mele) va recomand Insecula. Va reamintesc unde puteti sa vedeti multele poze pe care le-am facut eu.

Pe malurile lui Grand Canal oamenii stateau la iarba verde (dar lipseau gratarele, micii si berea). Se poate vedea in centru jetul magnific al maretei fantani a lui Apollo, dar eram prea departe ca sa pot fotografia, si pana am ajuns eu acolo...

Tot timpul pe cerul Versaillului am vazut zburand elicoptere, ba chiar si un avion. Erau sperante ca a doua zi se va deschide spatiul aerian si deasupra Parisului, ca si deasupra Otopeniului.