Clatite din flori de salcam

Si anul acesta salcamii pica de cate flori au. E drept ca au inceput sa se treaca. De cativa ani adun in fiecare sezon cate o punga (de plastic, nu e ecologica dar e utila) aproape plina cu flori de salcam si fac clatite. Reteta exacta am gasit-o in cartea lui Constantin Dragulescu "Plantele alimentare din flora spontana ca Romaniei" Acum, cand guvernul e cat se poate de decis sa faca economii pe spinarea si din buzunarele noastre aceasta carte e mai folositoare decat oricand. A fost publicata in Editura Sport-Turism, dar nu de curand, cand la carma minsterelor cu acest nume au fost niste, sa le zicem doamne, una mai pafarista si mai penala decat alta, ci in 1991. Nu stiu daca s-a mai reeditat. Deci o sa purced la transcris.

Salcam (Robinia pseudaccacia)

Cunoscut arbore salbaticit, din culturile de protectie ale perdelelor erodate. (Ba se cultiva si in Baraganul cu pamant atat de fertil de zici ca e unt, ca perdele de protectie, tata-mare avea o asemenea plantatie pe marginea unuia din loturile sale de pamant, din pacate dupa ce a murit a fost defrisata). Florile, cu proprietati hipoaidifiante gastrice si antispastice, sunt mancate proaspete de catre copii, avand un gust dulceag, aromat (as vrea sa stiu daca exista vreun copil crescut la tara care sa nu fi mancat flori de salcam, eu mancam si frunze de visin, in loc de salata verde).

Ele folosesc si la prepararea unor bauturi racoritoare si a unor preparate de cofetarie,intr-o serie de tari din Europa. Taranii nostri le folosesc in aluatul de clatite (600-700g flori la 125g faina, un pahar de apa sau de vin alb, 4 oua si sare) ca si pe florile de soc.

Aici o sa ma opresc din transcris pt a va impartasi din marea mea intelepciune si experienta culinara. Daca va inchipuiti ca stau sa cantaresc ingredientele va inselati. Am insa grija sa spal florile, pt a indeparta astfel eventualele insecte. Dupa ce le scurg bine bat bine ouale, le pun peste flori (totul din ochi, dupa inspiratie, indiferent ce cantitati folosesc, imi plac) apoi adaug faina (cu pumnul) pana se formeaza un fel de aluat mai gros pe care il diluez cu vin alb de la mosie (e un pic mai acrisor decat vinul la 3/4, nu va recomand, daca nu aveti podgorie proprie --nici noi nu avem, doar cativa ari de vie "producatoare", din aceea pe care coana Europa o sa ne oblige intr-un final glorios sa o defrisam-- sa cumparati un vin bun, ci unul mai "de masa", chiar daca la prepararea lui s-au folosit chiar surcelele din masa).

Pt clatitele propriu zise ma inarmez cu o tigaie spoeciala pt clatite (am doua, una emailata si una din teflon, anul acesta am folosit-o pe cea din teflon, era mai la indemana), o cescuta cu ulei, o spatula speciala pt vase de teflon, cred ca e din silicon, se gaseste la hipermarketuri, sau una din otel inoxidabil (chinezeasca, evident) daca folosesc tigaia emailata, un polonic si doua farfurii mari intinse.

Torn putin ulei in tigaie, am grija sa se unga toata suprafata de copt a tigaii si scurg surplusul de ulei in cescuta. Incing tigaia, trantesc in ea un polonic plin cu compozitie apoi o intind cu spatula cat mai uniform si o las sa rumeneasca. Nu intotdeauna se desprinde singura de pe tigaie, (nu am rabdare sa las aluatul --compozitia-- sa se odihneasca cel putin 1/2 ora), atunci o ajut cu spatula. Daca e destul de ferma clatita o intorc cu ajutorul spatulei (desi am dexteritate, si curaj, la clatitele obisnuite sa le intorc prin aruncare la cele cu flori de salcam nici nu incerc macar) daca nu, o intorc cu ajutorul uneia din cele doua farfurii intinse si dupa ce s-a rumenit si pe partea cealalta o depun pe farfuria de servit.

Sunt bune calde dar se pot consuma si reci. Am incercat intr-un an sa fac si clatite cu flori de soc, yuck, nu mi-au placut deloc. Florile de soc sunt bune pt socata (flori de soc, zahar, lamaie, apa, eventual un pic de drojdie, se pot pune si cateva stafide, se lasa cateva zile la la fermentat intr-un borcan, se trag la sticle, yami, yami, dar nu pt diabetici).

Ma intorc la carticica:

Sunt intrebuintate, deasemenea, la obtinerea unui serbet: se opareste 1 kg flori cu 1l apa si se continua fierberea pana cand lichidul scade la jumatate.Apoi decoctul (fiertura) strecurat si limpezit se amestca cu zahar (3 pahare lichid--nu se specifica ce capacitate au paharele, daca sunt de vin 150ml, daca sunt de apa 250ml--la 1 kg de zahar)

Atentie,daca se pune prea mult lichid dureaza mult pana se leaga, daca se pune prea putin nu se dizolva tot zaharul. Eu nu am incercat aceasta reteta, incat nu stiu sa va dau mai multe sfaturi.

Dupa ce s-a dizolvat zaharul se pune vasul pe foc iute pana se leaga siropul, indepartandu-se din cand in cand spuma. In continuare se procedeaza ca la orice serbet (adica se freaca folosind un facalet curat pana cand siropul devine opalescent si gospodina e pe cale sa-si dea duhul, cand era mai in putere si noi eram copii biata mamitza pregatea serbet de trandafiri pe care il ascundea ca sa-l serveasca la musafiri, o lingurita plina intr-un pahar de apa rece, atunci capatam si noi cate o lingurita rasa din acest deliciu parfumat, subsemnata avea insa un nas f fin la descoperrirea comorii ascunse, din care se servea direct cu degetele, borcanul ramanea gol pe dinauntru dar pe pereti se mai pastra un strat subtire de serbet care crea iluzia ca borcanul e plin, va inchpuiti cum o luam pe coaja cand veneau musafirii si se descoperea blestematia) In acelasi mod se prepara si serbetul de flori de tei sau de toporasi (sa aduni atata amar de toporasi trebuie sa fie o munca aproape sisifica).

Ar mai fi de adaugat ca unul din cele mai bune feluri de miere e cea de salcam, dulce si mai ales parfumata.