Am decis sa mergem la plimbare. Sotul meu a propus sa mergem la cimitirul Pere Lachaise. Asa cum am mai scris am considerat ca e prea devreme sa merg la cimitir. Am propus in schimb sa mergem la Jardin des Plants. Am luat metroul si am coborat la Gare d'Austerlitz si am profitat din nou de o zi f insorita. Aceasta gradina ar fi, daca imi este ingaduita comparatia, un fel de Gradina Botanica, Muzeul Antipa si Gardina Zoologica de la noi la un loc. In Menajerie nu am intrat, erau doua cozi, una f mare si alta mult mai mica dar intr-o zona mai putin circulata. Desi scria clar ca numai 300m despart cele doua cozi nici un parinte insotit de copilul aferent nu se indura sa plece de la coada cea mare.
Nici in Muzeul Omului nu am intrat. Si acolo era o coada mare, alcatuita in principal din elevi sositi in grupuri organizate. As fi vrut sa vad pavilionul de Geologie Mineralogie, era recomandat printr-o poza a unei frumoase geode de ametist pe toate panourile, dar era inchis. Ne-am multumit sa ne plimbam pe aleile care duceau la Muzeul Omului.
Nu mi-a placut partea de plante a gradinii. Parca prea era totul manichiurat si tuns, inclusiv arborii care margineau una din alei. Erau insa doi ciresi japonezi IMENSI, n-am vazut asa ceva de cand sunt. Aici puteti vedea mai multe poze din JdP, pozele cu flori din acesti ciresi le puteti vedea si aici.
Pana si gradina lor de legume mi s-a parut mai meschina decat cea din Gradina noastra Botanica, dar m-a distrat ca se montase o sperietoare in fundul acestei gradini.
Serele erau in plina reparatie capitala, acolo se lucra serios, ca in capitalism, nu in democratie-liberala, ca la noi. In spatele lor este aleea care duce la intrarea la Menajerie. Mergand pe ea am vazut undeva jos o gradina frumoasa, care semana destul de mult cu o parte a GB de la noi. Am cautat o cale de a intra acolo, pt ca se vedeau vizitatori, dar n-am reusit sa gasesc decat poarta spre menajerie unde se intra cu bilet. Ma simteam tare frustrata, cum se poate sa ofere frumusetea aceea, din care am remarcat doi rododendroni de o marime impresionanta incarcati de flori, doar pt cei care vor sa vada si menajeria?.
Ca niciodata am simtit nevoia sa fac pipi (iar o s-o oripilez pe fiica mea mai mare cu aventurile mele excretoare) dar nu vedeam nici o toaleta publica in apropiere. Sotul meu iar a obosit si s-a asezat pe o banca, eu vazusem in apropierea serelor un colt care incerca sa imite un munte, se cheama Labirint si, spre deosebire de zona pretins montana din GB din Bucuresti era si ea destul de manichiurisita. Dar chiar langa a doua intrare la Menajerie am vazut niste cladiri mai retrase.
M-am gandit ca n-ar strica sa intru acolo si sa intreb pe cineva unde pot gasi o toaleta. Am impins usa si m-am trezit intr-un hol de unde pornea o scara spre subsol. Am coborat pe acea scara si victorie! Un grup de fetite m-au anuntat vesele "ici pour les filles". M-au intrebat cat e ceasul si nu s-au mirat ca nu m-am uitat la ceasul de la mana, care era pe ora Bucurestiului (Ora Europei Rasaritene) ci am scos telefonul mobil care era pe ora Parisului (Ora Europei Centrale), am presupus ca Vodaphone France mi-a schimbat ora cand am intrat pe teritoriul lor. Fetele asa de dragute si de amabile, incat mi-a crescut respectul pt natia asta, care pana atunci mi s-a parut tare cu nasul pe sus. Nu mi s-a schimbat impresia nici mai tarziu, cand am auzit-o pe o fetita ca e tare suparata ca a venit aici ca sa vada "deux miserable fleurs"
Usurata si fericita, am observat si ciresul japonez de langa ceea ce am aflat mai tarziu ca era Jardin Alpin dar si Labirintul mi s-a parut mai frumos, mai ales ca langa el se inalta falnic un cedru libanez, care mi-a amintit de Cedrii Libanului din Biblie.
Mergand sa-mi recuperez sotul am auzit o multime de copii strigand fie toilette, fie pipi. Toaletele erau in partea dinspre intrare, dar pe mine nu ma mai interesa subiectul. Am intrat in "gradina academica", cam depopulata de plante in aceasta perioada a anului si acolo surprise, surprise, era un tunel care ducea spre Jardin Alpin. Deci ma suparasem degeaba pe administratia gradinii. M-am plimbat cu multa placere pe aleile inguste dar marginite de flori, am admirat chiar si pestisorii aparati de agresori cu ajutorul unui gratar si, mai ales, nu ma mai saturam sa privesc rododendronii.
Ei, dar orice vizita e placuta daca e scurta. Cand am iesit din gradina am hotarat sa mergem putin pe chei, unde era un panou care ne anunta ca intram in Musee d"Esculture en plein air. De fapt e vorba de o gradina in care sunt si niste "instalatii" si alte sculpturi moderne, eu poate sunt mai invechita, nu gust prea tare simbolismul si abstractionismul, abia suprarealismul imi mai spune cate ceva. Apreciez mult mai mult migala cu care au fost sculptate operele inspirate din mitologie sau chiar din viata de zi cu zi decat viziunile mai revolutionare, cum ar fi o statuie a lui Arthur Rimbaud pe care o s-o recunoasteti in albumul recomandat pt ca pare a fi o reclama la un nr de magie, din acelea in care se taie corpul voluntarului in doua si se separa sub ochii ingroziti ai publicului. Aceasta statuie despre care va vorbesc nu se afla insa in Muzeul amintit mai sus, ci in fata Pavilion de Arsenal, undeva in spatele Catedralei Notre Dame.
Mie sculptura din prima imagine mi se pare chiar indecenta, desi poate autorul ar putea spune "hony soit qui mal y pense". Ca in orice gradina care se respecta oamenii se odihneau stand pe iarba sau se jucau cu un frisby. Imi place ca si in Herastrau au inceput sa apara panouri cu un emoticon smiley care invita trecatorii sa intre pe iarba. Am fost bucuroasa sa vad si aici ciresi japonezi incarcati de floare. Florile din acest parc, ca si din alte parti ale Parisului, le-am selectat intr-un album separat.
Am mers pe jos pana la Pont Sully, in zare se vedeau contraforturile Catedralei Notre-Dame, dar nu am mai mers pana la ea ci am cautat o statie de metrou, in drum trecand si pe langa o bucatica din zidul Bastiliei, relocata acolo spre aducere aminte.
Fata de la agentie ne-a anuntat ca a reusit sa reprogrameze zborul pt a doua zi, marti 20, si parca ne-a mai venit inima la loc. Dar cand am vazut harta cu mult laudatele coridoare m-a cuprins nelinistea, nici vorba de vreo deschidere spre partea noastra de Europa. N-am dormit prea bine noaptea urmatoare, mai ales ca fata respectiva ne spusese ca ar fi problematic sa mai obtina o alta reprogramare, era ceva gen totul sau nimic. Fiica mai mare a noastra se interesase de cursele de autocare, se parea ca am fi avut sanse mai sigure sa ajungem in tara cu autocarul decat cu avionul.
2 comentarii:
Mulţumesc pentru înţelegere. Te-am adăugat şi eu pe blog cu titlul "Viorica", dacă vrei să îl schimb anunţă-mă. O seară liniştită în continuare şi numai bine!
E OK
Trimiteți un comentariu