Pacient in Romania X

Sper sa nu se supere prietena mea ca voi publica parerea ei despre coenzima Q10. Este o prietena draga in a carei judecata am mare incredere.

Poate ca aceasta enzima are efectele enuntate de cocoana aceea, dar pretul pentru dozele recomandate de ea, s-ar duce la cateva milioane bune pe luna. Cea mai ieftina Q10 pe care eu am gasit-o a fost de la Rotta Natura, 32 ron pentru o cutie cu 30 cp de 30 mg. Daca aceasta enzima ar fi raspunzatoare pentru starea de sanatate, atunci natura ne-ar fi lasat cu o productie proprie muult mai mare decat o face. Parerea mea este ca nici un produs natural sau de sinteza nu va face minuni intr-o stare de boala grava. Motivele aparitiei bolii au legatura cu evolutia noastra sufleteasca, si trebuie sa depasim anumite tipare mentale si emotionale, deci sa invatam practic o lectie de viata. Restul...ajuta dar nu inlatura cauza provocarilor din viata noastra. Cand elevul este pregatit, maestrul apare, se zice, dar eu spun: cand bolnavul este pregatit (sufleteste), leacul apare, indiferent care este acela. Parerea mea !

Acum parerea mea e ca, in cazul meu cel putin, mult mai eficace a fost Cantastimul. Tratamentul cu acest vaccin l-am inceput cam "dupa ureche", adica prietena mea Laura a auzit de la altcineva ca ar exista aceasta speranta de a se combate cancerul, eu am intrebat-o pe doctorita oncologa de la sector (nu reusesc deloc sa-mi amintesc cum se cheama) ce parere are si dumnaiei m-a intrebat: "Vreti sa va dau reteta?".

Tratamentul dureaza 10 saptamani, se face cate o injectie in fiecare saptamana. Un timp am obtinut dozele necesare gratuit, cu timpul a devenit din ce in ce mai greu sa le gasesc, in final am fost sfatuita sa ma adresez direct la farmacia Institutului Cantacuzino, de unde l-am procurat platind din buzunar, din fericire nu costa atat de mult incat sa nu-mi pot permite sa-l cumpar. La inceput la Institut nu mi se cerea neaparat reteta, am fost crezuta pe cuvant ca am mai urmat tratamentul si ca eu consider ca supravietuiesc si datorita acestui vaccin.

Cred ca era in primavara lui 2001 cand, intorcandu-ma din Salt Lake City unde vizita la fiica mea durase 6 luni am aflat de la vecinul de avion de la Amsterdam, un medic, ca s-a facut mare propaganda pt Cantastim si ca oamenii au luat cu asalt farmacia Institutului, convinsi ca au descoperit panaceul universal mult visat. Desi productia vaccinului se desfasura cu "motoarele turate la maximum" "marfa" se epuiza in cateva zile. Abia in mai, dand telefon la farmacie, am aflat "ca s-a bagat" vaccinul si ca nu e coada prea mare. Nici nu era, cel mult 300 de persoane, chiar in fata mea fiind cativa minoritari, f curatei de altfel, cred ca erau de prin Craiova.

Experienta vasta de multi ani de la cozile iepocii m-a invatat ca un minoritar tuciuriu in fata inseamna automat inca cel putin alti 20 pana sa-mi vina randul. Cum se face la coada fiecare si-a prezentat celorlalti autobiografia. M-a impresionat omul din fata mea, care povestea ca are o fiica de 20 si ceva de ani, diagnosticata cu cancer dupa ce a facut RMNul, care l-a costat 4 milioane (o groaza de bani, mai ales ca omul era imbracat f modest). L-am intrebat de unde a avut atatia bani si mi-a raspuns cu o simplitate sfasietoare "Mi-am vandut casa, doamna. Ce era sa fac? Sanatatea fetei e mai importanta". As vrea sa cred ca fiica lui traieste inca.

Am intrat in panica atunci cand am aflat ca nu se da vaccinul fara reteta. Nici vorba sa plec de la coada ca sa merg la medicul de familie pt reteta. O doamna binevoitoare mi-a spus ca a facut rost de reteta de la o doctorita care lucra in Institut si pe care o cunostea. Eu nu cunosteam pe nimeni dar mi-am lasat rand la coada, m-am dus in pavilionul unde am aflat ca sunt laboratoarele, am explicat tuturor persoanelor intalnite ca sunt operata din 1995 si ca eu cred ca am supravietuit datorita curelor cu Cantastim. Am ajuns in final in biroul directorului adjunct care mi-a dat reteta, subliniez din nou: fara a primi absolut nimic in schimb.

La coada alte emotii, se parea ca dozele existente nu ajung pana la noi. S-a facut o delegatie care a rugat sa se suplimenteze stocul. Directia a rezonat si a trimis alte doze, dar tot nu era sigur ca vor fi suficiente ca sa putem cumpara si noi. Si atunci s-a intamplat un lucru pt care le raman indatorata minoritarilor care ajunsesera la coada inaintea mea, pt ca pur si smplu mi-au cedat mie locul lor.

In 2006 am facut ultima cura, am decis din proprie initiativa sa ma opresc pt ca ma inroseam la locul injectiei, medicul de familie mi-a spus ca e posibil sa fie o reactie alergica.

Mai vreau sa subliniez si faptul ca in toata istoria asta cu aceasta boala din ce in ce mai raspandita am remarcat solidaritatea bolnavelor, faptul ca se ajuta si se incurajeaza reciproc. De fapt aceasta solidaritate am intalnit-o si in alte spitale, dar despre asta am sa povestesc la timpul potrivit. In occident se organizeaza grupuri de sprijin dar asta presupune o logistica (spatii, mijloace de comunicare, etc) despre care ma indoiesc ca ar fi disponibila la noi, plus faptul ca mentalitatea noastra e diferita, am mai spus de ex ca unii oameni de la tara cred ca e rusinos sa ai cancer. Pe acasta mentalitate s-au bazat si provocatorii care, pe timpul manifestatiei din Piata Universitatii, scandau "Iliescu du te-acasa/C-ai nevasta canceroasa". Spun ca erau provocatori pt ca cei care veneau acolo cu sufletul deschis aveau alta factura si alt mod de a gandi, ei il contestau pe Iliescu din motive politice.

Am scris la prezentarea mea (pe coloana din stanga, sub poza) ca am citit tone de carti si am vazut mii de filme. Printre cartile citite se afla si trei scrise de rusi care relateaza experiente ce au legatura cu cancerul, despre una am vorbit intr-un articol anterior. Din pacate din numele autorilor am retinut doar numele lui Soljenitan cu al sau "Pavilionul Cancerosilor" care se bazeaza pe experienta proprie a autorului, deportat in Cazahstan si internat in spital cu diagnosticul de cancer la stomac. Am motive sa cred ca ce povesteste el, ca eroul s-a vindecat folosind niste ciuperci speciale, cunoscute de multa vreme de "vracii" populari este de fapt povestea propriei vindecari.

O alta carte marturisea despre greseala pe care a facut-o un ziarist care l-a "desfiintat" pe un vindecator care folosea cunostintele populare despre leacuri fara a avea "patalama"de medic la mana si remuscarea ca in acest fel a redus sansele ca cel mai bun prieten al sau sa supravietuiasca necrutatoarei boli.

Despre "Farmacia din Gradina Domnului" a Mariei Treben am mai vorbit. Poate e locul aici sa spun ca unul din promotorii fitoterapiei la noi in tara este exceptionalul Ovidiu Bojor, pt care am mare respect si pe care l-am revazut azi, in reluare, la emisiunea Nasul de pe b1, unde a subliniat, impreuna cu un alt invitat care, desi vorbea prost romaneste, spunea "vorbe cu miez", cat de mult conteaza pt starea de sanatate aspectul spiritual, exact ce spune si prietena mea in citatul de la inceputul articolului.

S-au facut multe filme in care personajele aveau de luptat, cu mai mult sau mai putin succes, cu aceasta boala necrutatoare. De regula in serialele TV eroina e diagnosticata cu cancer la san si supravietuieste reluandu-si stilul de viata dupa cateva scurte episoade dedicate operatiei, eventual si tratamentului. Am vazut cateva filme remarcabile intre care as aminti "Papusa" in care eroina se casatoreste si, dupa ce ramane insarcinata, constata cu surprindere ca s-a vindecat in mod miraculos. Se spunea atunci ca scenariul se bazeaza pe un fapt real, e posibil, dar mai mult ca sigur ca filmul a fost achizitionat si pt ca putea fi folosit ca propaganda pt marirea natalitatii, avand in vedere ca a rulat pe ecrane la scurt timp dupa infamul decret.

F interesant a fost "Dying Young" in care Julia Roberts juca rolul unei infirmiere angajata sa aiba grija de un tanar aflat in faza terminala, jucat de Campbell Scott. Indragostit de frumoasa lui infirmiera tanarul Victor decide sa renunte la tratament pt a se bucura, fara a mai indura teribilele efecte secundare ale tratamentului, de aceasta raza de lumina din viata lui. Filmul e o pledoarie pt calitatea vietii, si nu pt cantitatea de zile supravietuite.

M-a impresionat pana la lacrimi (literalmente) "Poveste de Craciun" in care pustiul de cam 10 ani, aflat in faza terminala, primeste cadou de la tatal sau un tractoras si doi lupi adevarati, pt a-i lumina ultimele zile de viata. M-am gandit insa atunci la nenumaratii parinti care nu au posibilitatile acelui tata si care isi vad copilul stangandu-se fara a-l putea ajuta cu nimic, sau uneori chiar in ciuda eforturilor facute, cum s-a intamplat cu o fetita din vecini, care a avut nefericirea sa se imbolnaveasca de leucemie.

S-ar mai putea spune multe, dar cred ca e cazul sa ma opresc, nu inainte de a-mi exprima recunostinta pt toti medicii, asistentele, prietenele si membrii familiei care au contribuit la depasirea, cel putin pana acum, a acestei perioade nu prea fericite din viata mea.