La acest campionat din Los Angeles participa un numar record de sportivi: 216 din 52 de tari. Montenegru, Brazilia si Irlanda participa pentru prima data.
Astazi (24 martie) Eurosportul a transmis live, spre mirarea mea si contrar obiceiului, proba de dans obligatoriu si nu pe cea de perechi-programul scurt (pe aceasta o va transmite maine dimineata, incepand de la 11, inregistrata)
Proba de dans obligatoriu, asa cum a subliniat Yvonne Ghita de mai multe ori, e cam plicitisitoare, am ascultat aceeasi melodie si am vazut aceeasi pasi de 30 de ori. Totusi pt mine comentariile celor mai indragiti comentaori YG si Florin Gafencu, multimea de informatii atat tehnice cat si, ca sa zic asa, istorice si profesionale, precum si frumusetea costumelor si tinuta patiantorilor au facut ca pana si aceasta proba sa devina interesanta. M-am straduit sa notez cat mai multe informatii si voi incerca sa le reproduc.
De la inceput vreau sa spun ca nivelul celor care s-au prezentat in concurs a fost deosebit de ridicat, diferenta dintre primele 3 perechi clasate e atat de mica incat in cursul celor doua probe care mai urmeaza sunt posibile orice surprize si rasturnari de situatie, ba chiar nici urmatoarele perechi nu au de ce sa-si piarda speranta la o medalie.
De asemenea am vazut multe costume deosebit de frumoase, multe din costumele purtate de baieti erau gen matador iar unele fete aveau fuste gen spaniol. Dansul obligatoriu a fost Passo Doble, care a permis sa se vada calitatile de balerini ale dansatorilor, proba a semanat mai mult decat altele impuse cu dansul de salon.
O surpriza placuta pt mine au fost cele doua perechi asiatice, baiatul chinez era chiar de inaltime mai mare decat a multor baieti de tip caucazian, iar japonezul (tatal japonez, mama americanca) nu avea deloc rigiditatea pe care o remarcasem la alti asiatici in anii anteriori.
Au fost destul de multe perechi noi, dar care au aratat un patinaj de buna calitate, a fost si o pereche din Australia, chiar si un dansator de culoare, originar din Republica Dominicana.
Multi dansatori au avut antrenori originari din Rusia, s-au creat adevarate scoli de patinaj cu fosti campioni, cum ar fi Evgheni Platov care antreneaza pe fratii Kerr (de data asta preferatii mei au fost Hochlova si Novitski, dar si americanii Belbin si Agosto mi-au placut) sau Karponosov-Liniciuk. Se pare ca migrarea antrenorilor rusi spre continentul american a dus la o concurenta mai acerba intre patinatorii de pe continentul american si rusi,in detrimentul rusilor, si nu ma refer numai la dans. Totusi deocamdata pe primul loc se afla Oksana Domnina/Maxim Shabalin din Rusia.
Au fost 30 de perechi, dintre care in finala vor intra numai 24. Ordinea in concurs a fost data de punctele acumulate in sezonul 2008-2009, astfel o f tanara pereche americana, Emily Samuelson/Evan Bates au evoluat in ultima grupa, teoretic cea mai buna, dar nu s-au clasat in primii 10, in timp ce perechile: Oksana Domnina/Maxim Shabalin (Rusia) clasata pe locul 1, Tanith Belbin/Benjamin Agosto (USA) clasata pe locul 2, Tessa Virtue/Scott Moir (Canada) clasata pe locul 4, Jana Hochlova/Serghei Novitski (Rusia) clasata pe locul 5, au evoluat in penultima grupa.
In primii 9 (n-am retinut cine a fost pe locul 10) s-au mai clasat: Meryl Davis/ Charlie White (USA) pe locul 4 (asfel din primii 5 pe locurile 2,3, 4 s-au clasat perechi de pe continentul american, spre marea parere de rau a lui Yvonne Ghita), Natalie Pechalat/Fabien Bourzat (Franta) pe locul 6 (mare pacat ca Isabelle Delobel nu s-a refacut dupa operatia la umar, campionatul acesta e f important pt calificarea la Olimpiada de la Vancouver, din 2010, sa speram ca Delobel/Shonfelder nu vor fi nevoiti sa participe la departajarea pt calificare), Federica Faella/Massimo Scali (Italia) pe locul 7, Sinead Kerr/John Kerr (MareaBritanie) pe locul 8 si Pernelle Carron/Mathieu Jost (Franta) pe locul 9.
Mie mi-au placut mult lituanienii Catherine Copely/Devidas Stagniunas, mai ales finalul original, expresivitatea si temperamentul lor, desi sunt departe de nivelul la care ajunsesera compatriotii lor Margarita Drobiazko/Povilas Vanagas, care se pare ca erau si preferatiiYvonnei, judecand dupa rememorarea carierei lor si aprecierea ca s-a procedat bine permitandu-se revenirea la amatori dupa trecereala profesionisti. Desi sistemul vechi i-a dezavantajat clar pe MD/PV faptul ca au participat la 5 olimpiade este meritoriu.
Apropo de sistem, o sa incerc, cum am promis, sa-l citez pe Florin Gafencu: "Noul sistem de arbitraj i-a avantajat f mult pe sportivi. Fiecare cuplu poate prezenta un program care poate rasturna orice ierarhie. Pana acum ierarhiile erau formate la inceputul competitiei" "Inainte conta locul, acum conteaza punctajul (pt stabilirea clasamentului)" In plus tot el a explicat ca acest campionat este deschis, orice tara isi poate trimite concurenti.
Numarul lor depinde insa de locul ocupat de tara respectiva la campionatul anterior, astfel tarile ale caror sportivi au luat medalii pot trimite cate 3 sportivi in sezonul urmator, in timp ce sportivii clasati pana la locul 10 pot permite tarii lor sa trimita cate 2 sportivi.
Tot Gafencu a spus ca se vehiculeaza ideea sa se renunte la dansul obligatoriu, dar tehnicienii din dans tin la aceasta idee de a prezenta ABCul dansului pe gheata. Totusi in tribune au fost prezenti f multi spectatori.
Mi s-a parut interesant comentariul despre perechea de antrenori Igor Shpilband /Marina Zueva care, desi ca sportivi nu au stralucit la nici un nivel totusi au elevi care se prezinta f bine la competitii, cum ar fi americanii Davis/White.
Gafencu a comentat astfel evolutia perechii Hochlova/Novitski: f multa forta, viteza, elan f puternic, buna acoperire a ghetii. Precizie in asezarea pasilor, buna sincronizare. Inceput laborios si destul de lung. Arcuri bune, adanci, succesiune de muchii exterioare si interioare. Despre Zadorozniuk/Verbillo (Ucraina) as pus: executie spectaculoasa, sigura, in viteza. Lucru bun cu genunchii, transfer de greutate de pe un picior pe altul. Precizia asezarii patinei pe suprafata ghetii, buna sincronizare, viteza.
Deosebirea dintre grupele mai bine cotate si cele de calitate mai redusa ar consta, dupa FG, in spectaculozitate, personalitate si stil. La sugestia YG a admis ca pt arbitri conteaza si cum interactioneaza sportivul cu publicul, comunicarea care exista.
Programul canadienilor Virtue/Moir a avut, dupa FG, lumini si umbre, arbitrii insa au fost de alta parere. Lafratii Kerr a remarcat modul in care John isi conduce partenera, ca si tinuta f buna.
Pentru cunoscatorii de limba engleza recomand sa citeasca http://www.isu.org/vsite/vcontent/content/transnews/0,10869,4844-128590-19728-18885-294938-3787-4771-layout160-129898-news-item,00.html unde pot gasi date f interesante despre unii competitori, cum ar fi punctele obtinute in competitiile anterioare sau ce valoare au premiile oferite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu