Jurnal de calatorie Cork 18-19 septembrie 2008

Desi am pus data de mai sus, de fapt scriu in dimineata de 22 pt ca nu am avut timp si de jurnal. Joi a venit Vasile din Germania si Lia, cu un pic de ajutor din partea Mariei, a organizat o petrecere surpriza cu muzica (Maria a cantat la pian, pe mine m-a pus sa cant la fluier, n-ati vrea sa stiti ce zgomote si suieraturi ieseau, pana si eu ma zguduiam de ras, motivul ca Lia a tinut sa „cant” la fluier e ca invata la scoala aceasta arta, pe care o stapaneste oarecum si Vasile) confetti, artificii si un desert preparat de ea la repezeala, cam f dulce, dupa cum am auzit.
Vineri seara culturala a inceput cam tarziu, din motive de Tae Quando, cursurile pe care le urmeaza Lia extrascolar si care incep la 7 seara. Erau anuntate 34 de locatii unde se putea asculta muzica, pozie (a existat si un autobuz gratuit, pus la dispozitie de primarie,la care s-au primit inscrieri din vreme, ma intreb cum o fi actionat aici mult criticata coruptie a Consiliului din Cork, in care autobuz se recita pozie), teatru, karaoke film cu tema Scarlet O’Hara---de inteles, nume irlandez—si Rhet Buttler, si chiar filme propriu zise, vizitare de galerii de pictura si chiar fabrica de sculptura existenta in oras. Imi planificasem sa vizitez singura galeria Fenton dar, dupa ce am terminat treaba prin casa am deschis putin internetul si eram sa intarzii la intalnire navigand pe net. Am inceput culturalizarea cu Glucksman Gallery, despre care Maria a citit intr-o carte ca e o cladire pe care trebuie neaparat sa o vezi, nu poti sa mori daca nu ai vazut-o. Din partea mea puteam muri linistita, exista cladiri mai interesante in lume. Poate o fi important ca, desi in exterior se foloseste destul de multa sticla, in interior s-a folosit intens lemnul natur. Fenomenul cultural nu ne-a dat pe spate, era o expozitie de desene, dar cam anemica, un concurs care poate era interesant pt copii mai marisori, dar Lia era la TQ, in schimb am reascultat cu f mare placere „Cha ba da, ba da” melodia ce a constituit leit motivul din „Un barbat si o femeie” al lui Lelouch, film pe care, la vremea lui de mult apusa l-am vazut de 4 ori (intr-o vreme cand uram sa revad filme, erau prea multe lucruri interesante de vazut, de auzit, de citit, mi se parea ca nu voi putea trai destul sa „gust” din toate) in ciuda faptului ca atunci cand am vrut sa-l vad prima data nu am reusit sa gasesc bilete nici la suprapret, ce vremuri!, mergea lumea la film, citea carti, nu exista internetul sa ne manance timpul cu blogurile lui atat de interesante (de curand am mai descoperit unul, al lui to-morrow, mi-ar mai trebui o viata sa citesc toate blogurile care mi se par interesante, multe scrise de femei romance)
Pt ca GG se afla in incinta Universitatii am vizitat-o intai, avand-o ca ghid pe Maria, (apropo, azi 22 septembrie, incep cursurile la Universitate) o parte din campusul universitar. Cladirea principala, construita de englezi, e o incantatoare constructie in stil gotic pe care mi-am propus s-o vad mai pe indelete alta data, dar exista si constructii moderne, din beton si sticla. Interesante mi s-a parut doua pasaje de trecere la inaltime intre doua cladiri, cam in genul celui existent intre Carrefour Unirea si restul magazinului, dar mai lungi si situate ceva mai sus.
Pt ca stau cam prost cu auzul iar dialectul vorbit in Cork e aproape neinteligibil (cam cum ar fi cel neaosh maramuresean pt o regateanca ce ma aflu, dar in plus vorbit si f repede) am planificat pt seara culturala arte vizuale (mi-ar fi placut sa vizitez fabrica de sculptura dar era cam departe si nu am avut timp). La Crawford Art Gallery era planificata expozitia de care am vorbit anterior si am renuntat s-o vedem. In drum spre Fenton Gallery si Backwater Artists Studios un cuplu f indatoritor ne-a informat ca „Fenton is OK” dar ca restul obiectivelor nu merita sa fie vizitate. Maria s-a intors la locul de intalnire cu restul familiei, eu am mers singura la FG si BAS. Fenton gazduia expozitia a doi pictori, Stephen MCKenna si Eithe Jordan,care erau intr-adevar OK. Am primit o lista cu preturile tablourilor intre 2250 si 36 800E.
Undeva mai in spate, dupa un zid erau niste tablouri care mi-au amintit, prin auriul lor, de soarele lui Ovidiu Maitec, imi placea mult sa vad tablourile lui, erau f tonice. Acestea erau in stil geometric, cu cercuri si patrate, iar decorul, alcatuit dintr-o masuta patrata cu intarsie circulara, se armoniza f bine, dupa cum a observat mai tarziu Maria, cand am revizitat galeria cu toata familia. I-am spus supravehetoarei ca-mi plac acele tablouri si ea mi-a zis ca pictorul (Corban Walker, cred) se apropie de 80 de ani. A zambit aprobator cand i-am zis ca probabil de aceea imi place, pt ca e „old school”.
La BAS erau f multi artisti tineri, se servea ceai sau cafea, parca si niste prajituri, eu voiam sa vad operele de arta. M-a intampinat o tanara f draguta, care a inceput sa turuie fff repede ceva despre tur (tourul organizat cu autobuzul, am inteles intr-un tarziu, genul de turism in grup in care se vad si se bifeaza obiectivele in mare viteza, dar se primesc si explicatii) O priveam si o auzeam cat de repede da din gura, cu accentul specific Corkului, si in momentul acela toata engleza stiuta mi-a zburat din cap si imi spuneam intr-una, ca un leit motiv, „Nu inteleg nimic”. Pana la urma am prins o pauza in suvoiul de sunete si am piuit „vorbesti cam repede si cu accent (ce tupeu pe mine sa zic de accent!) si ea si-a cerut scuze si a repetat un pic mai rar, asa am inteles ca pot sa stau sa vad niste proiectii de diapozitive intr-o salita pana vine „turul”. Diapozitivele erau OK, unele chiar mi-au placut. Cuiva i s-a facut mila de mine si mi-a trimis un ghid personal o tanara teribil de urata, cu cei doi dint din fata f proeminenti, ma intrebam privind-o ce fel de mama o fi avut, de nu s-a ingrijit sa-i puna aparaqt dentar, eu am mers cu Maria doi ani in fiecare saptamana la dentist sa-i largeasca arcada, prea ingusta pt latimea dintilor, faceau o adevarata excursie terminata cu o prajitura savurata de ea la cofetaria Dorobanti, nu uitam sa-i iau si celeilalte fiice, sa-i zicem Alexandra, cate o prajitura,care ajungea turtita pana acasa (prajitura, of course) spre dezamagirea geloasei de Alexandra, ai carei dinti nu aveau nevoie de aparat si deci nici de atentia marita a mamei care eram.
Asa, sa rasuflam putin si sa ne intoarcem la expozitie. Studiourile, care s-au mutat acolo n-am inteles de unde si de ce, erau niste camarute f joase si stramte, poate de aceea nici operele lor nu mi s-au parut prea interesante, in afara de niste capete de copii ale unei pictorite care, helas, era plecata din atelierul propriu. Restul familiei n-a mai vizitat studiourile, pt ca era f tarziu, la Fenton am ajuns fix inainte de ora inchiderii, am fost ultimii vizitatori. La prima vizita am auzit-o pe supraveghetoare spunand cuiva la telefon „is flooding”, probabil faptul ca la ora aceea eram vreo doi vizitatori insemna inundatie. Ciudat mi s-a parut ca „noaptea culturala” a inceput pe la 5 si s-a terminat in unele locuri la 9, dar in altele a tinut pama la 12pm, la „Alliance Francais de Cork”, unde am vrut sa vedem expozitia intitulata „Chasing Buterflies” cu tablouri de Nell Colins si muzica de pe discul de debut al lui Carly Sings. Acum sa nu creada cineva ca sunt atat de desteapta si am tinut minte toate numele astea, pur si simplu am in dotare o multime de pliante care au popularizat evenimentul, impreuna cu harta care indruma catre fiecare locatie.
Tablourile pictate cu culori (scuzati cucufunia) acrilice si fosforescente erau placute la privit, induceau o stare de liniste, pace si puritate prin inocenta voita a desenelor. Autoarea povestea ca le-a pictat atunci cand s-a nascut a doua fiica a ei. Mie si lui Vasile ni s-a parut ca le-a pictat chiar fiica, dar Mariei si Liei le-a placut f mult. Nu prea inteleg de ce Mariei nu i-au placut reproducerile de pe tablourile lui Jim Warren si Vladimir Kush, din care am facut ppsuri pe care i le-am trimis si ei, pictate tot cu culori vii, acrilice. Poate i-au trezit alte sentimente, nu atat de luminoase, desi eu admir f mult fantezia acestor pictori, in special caii lui JW, foarte popularizati, dar fara a se indica sursa, pe blogurile ce abordeaza iluziile optice.
Muzica era placuta, calma (slow muzic) dar nu chiar de 12E albumul, cum oferea ea spre vanzare.
Prin peregrinarile noastre culturale Lia a primit un balon pe care scria Culture Night Cork. Ne-am mai intalnit si cu alti parinti ce erau insotiti de copii cu asemenea baloane, am zambit unii la altii de parca eram vechi cunostinte.
Noaptea s-a incheiat cu o pizza la Gino’s, care se pregatea de inchidere si a servit-o „take away” asa ca am luat-o si ne-am instalat la una din masutele aflate pe trotuar unde Lia a savurat si o inghetata, Exemplul nostru a fost urmat si de altii. Se intelege de ce la sfarsit un domn cu alura de Gino wrestler, a venit cam incruntat si a inceput sa stranga paravanele, masutele si scaunele.
In drum spre Gino’s am mai trecut pe langa niste galerii de arta, unele cu exponate frumoase in vitrina, am vazut ca orasul nu e chiar sarac in galerii de arta, dar in spatii stramte si inghesuite, cel mai mic spatiu din Bucuresti ar parea mare pe langa ele.