Jurnal de calatorie Cork 25 septembrie 2008

Asa cum am mai spus, in fiecare zi descopar ca unele lucruri nu sunt chiar cum le-am perceput eu. Astfel, desi aspectul lacului pe care-l vad in fiecare zi pe fereastra corespunde Lough Mahon (Lacul Mahon) de pe harta (ca sa nu rup firul povestirii o sa spun in aceasta paranteza ca dupa ce m-am uitat inca odata pe cearsaful de harta daruit de Maria am vazut ca de fapt e vorba de estuarul raului Douglas, care se varsa in lacul Mahon, rau aflat mai la sud de raul Lee si de lacul Cork, intr-o zona cam departata pt a ajunge acolo pe jos, si de ce nu-mi place sa merg cu autobuzul se va vedea mai departe, tot in Mahon se varsa si Glashaboy River), am fost derutata de faptul ca autobuzul nr 2, cu care am fost la Blackrock Castle, aflat pe malul lacului Mahon, unde se varsa raul Lee, are duminica (si sambata, mi se pare) un cu totul alt traseu decat cel din zilele de luni pana vineri. Mersul autobuzelor e pt mine total aiuritor, pe langa faptul ca circula f rar, mai au si trasee, la ducere, diferite partial, de cele de la intoarcere, si deasemenea cele pana la ora 19 diferite partial de cele dupa aceasta ora, in plus la unele ore circula doar pana intr-un punct, la altele pe tot traseul, ce mai, privesc la tabelul cu orele de circulatie si nu inteleg mai nimic, desi asta seara am mers spre casa cu acest autobuz. In plus Maria spune ca atunci cand lipseste vreun sofer de pe alta linie se suspenda cursa lui 2 si se muta soferul pe acel traseu.
Toate aceste consideratii plictisitoare le-am facut pt ca, fiind iar o zi frumoasa de sfarsit de vara, am pornit, dupa o serioasa documentare pe harta spre Logh Cork, Lacul Cork adica, cel care pe harta apare rotund, diferit de cel vazut pe fereastra. Am ajuns relativ repede acolo, mergand aproape tot drumul la vale. Pe drum am descoperit ca la Srawbwrry Hill mai exista un perete pictat cu imagini pt copii, mai greu accesibil la fotografiat, care se afla in spatele celui fotografiat zilele trecute, in curtea unei cladiri cam darapanate, cu aspect de casa parasita, care mi-a atras atentia pt ca are pe perete o inscriptie in limba celta, pe o placa f albastra. Maria mi-a spus ca acolo s-a aflat scoala din Strawberry Hill, ca acum ar fi o gradinita (intr-adevar imaginile de pe zid ar fi f potrivite pt o gradinita) dar eu cred, dupa aspectul imprejurimilor, ca nici gradinita nu mai functioneaza acolo.
De cate ori am traversat cursul principal al raului Lee (in oras mai exista si un brat al lui, sau poate doua, numite Chanel) am ajuns acolo la reflux, azi am ajuns la ora fluxului, care urca pe rau in sus pana in centru. Se vedea asta dupa nivelul apei, crescut cu cel putin un metru. Era interesant cum malurile care altadata etalau zidurile de piatra umede si scarile ce cobora pana jos erau acum pline aproape pana sus, cam ca Dambovita noastra cea regularizata. Inaite de rau am trecut si pe la City Gaol, ca s-o vad pe soare, asa am vazut ca zidurile sunt alcatuite din piatra gri dar si rosie, nu doar gri cum mi s-a parut mie cand am vazut-o prima data, intr-o zi f noroasa. Pt ca m-am abatut un pic de la traseul de pe harta iar am intrebat unde se afla pasajul cu scari care coboara spre pod, si mi s-a explicat f clar si corect pe unde sa o iau. Am traversat Cork College, care face parte din Universitate, dar n-am mai trecut pe langa Quadrangle, ci pe Gaol Road, numit asfel pt ca e drumul care trece pe langa o fosta inchisoare, alta decat cea aflata pe maul celalalt. Daca m-as fi lipsit de niste euroi ca sa platesc biletul de intrare la City Gaol (Maria glumea zicand ca asta e un fel de Doftana lor, pastrand proportiile) as fi aflat ca zona asta a fost poate cea mai rebela din toata Irlanda, dovada si multele nume de eroi (patru din ei au si statui, exista si strazi cu numele lor) aflate pe impozantul monument din centru, revazut azi.
Pe una din strazile ce duc spre lac am vazut niste hortensii de culoare grena, o bogatie. Cat nu-mi plac mie hortensiile parca as vrea sa vad asemenea buchete si in Bucurestiul nostru iubit.
Lacul Cork are o bogatie de pasaret, multe rate si gaste, chiar si unele canadiene, lisite, starci, pescarusi, dar cele mai impresionante prin majestuozitatea lor, dar si prin faptul ca nu se sperie deloc de oameni (multi copii le hranesc, Lia a mers tot azi la lac cu clasa si a hranit pasarile), sunt nu doar lebede albe ci si cel putin doua lebede negre, care pasteau nonsalante iarba de pe malul lacului. Pe mal sunt multe banci pe care isi scosesera oasele la soare o multime de persoane in varsta, in special barbati. E si un loc de joaca amenajat pt copii, cu panouri frumos pictate, asta imi place mie cel mai mult in Cork, simtul artistic. Am uitat sa spun ca, vrand sa fac o poza unui pui de artar mai interesant, pt ca are frunzele grena, ca cele de meri decorativi de pe la noi, am vazut ca in gradinita casei, aflata in vecinatatea celei in care stam, sunt o multime de statuete de animale, pasari si broaste, asezate artistic in jurul si pe copacelul respectiv.
Asta mi-a reamintit ca in seara culturala as fi vrut sa merg la Sculpture Factory, intre timp am citit in ghidul Corkului ca fabica respectiva avea de fapt niste proiecte in zona docurilor, aflate aproape de gara, doua dintre ele, plimbarea cu trasura cu cai (ce-are trasura cu prefectura, adica sculptura, n-am inteles) si instalarea de baloane f rosii pe docuri (adica pe silozurile din docuri) le-am vazut cu ocazia excursiei la Fota Park.
Tot in ghid am citit ca, printre altele, se pune in scena „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, in care Florin Piersic a facut la National un rol de exceptie. Mai scria in ghid despre pictorii ale caror tablouri le-am admirat la Fenton Gallery ca „Mc Kenna este preocupat de redarea oraselor maritime in diferite conditii de iluminare si e interesat de felul in care constructiile din orase interactioneaza cu geografia naturala a zonei (zau daca am vazut asa ceva in expozitie, erau niste panze f mari, cu un colorit mai mult pastelat, cu niste curbe f armonioase, cel putin despre acele tablouri a spus supraveghetoarea ca ar fi ale lui Stephen Mc Kenna), in timp ce Jordan este atrasa de spatii neremarcabile in orase, goale si atmosferice. Mai degraba cred ca supraveghetoarea mi-a raspuns gresit, desi i-am aratat clar despre ce tablouri intreb, pt ca intr-adevar cele descrise in paranteza erau „goale si atmosferice” in timp ce celelalte erau pictate in culori f vii, cu multe case pe cm patrat.
Mi-am pus ochelarii sa citesc textul din ghid, literele sunt aproape microscopice.
Am mai aflat ca asta a fost prima data cand s-a organizat o asemenea noapte in Cork, ceeea ce explica de ce mi s-a parut cam stangace. Chiar imediat dupa aceea, dupa cum am citit in jurnalul (blogul) Ciupercutzei, au avut loc la noi Zilele Bucurestiului, mult mai interesante se pare si mai pline de substanta. Dar daca stau sa ma gandesc bine, in orasul meu natal mi-e greu sa ma port ca o turista, probabil as fi stat in casa si as fi privit la TV sau pe net, pt ca jumatatea mea iese doar la pescuit, cand nu trebuie sa mergem la tara, la mamita, cultura o lasa pt mine.
Sa revin la excursie. Cum am spus, drumul a coborat aproape tot timpul, ma gandeam cam cu groaza cum o sa-mi iasa sufletul la intoarcere, pt ca am vazut multe persoane tinere urcand si gafaind din rasputeri pe acel traseu. Plimbandu-ma pe langa lac am vazut si niste grafitti adevarate, adica mai degraba niste mazgalituri decat opere de arta, desi unul era mai artistic, pe zidurile din jur, ba chiar si pe zidurile unui pasaj (pt ca era atat de ingust incat nu-i pot spune straduta).
Mi-a venit gandul al bun, uitandu-ma pe harta, sa ma decid sa revizitez Fin Barre’s Cathedral. In drum am vazut o biserica din caramida, frumoasa (era sa zic cam ca toate bisericile de aici dar e in cartierul Knocknaheeney, chiar langa Super Valu, o oribilitate cu pretentie de biserica, o pleasca intinsa, sa ma scuzati, ca o balega a uneia din vacutele pictate pe zidurile de pe straduta vecina, avand in varf o teapa inalta cu o cruce in varf, cu pretentie de spira. Si mai scrie pe o tablita pe zid, cu mandrie, cine a donat cartierului nemaipomenita uratenie. Si pt ca am vorbit de stradute, ce e revoltator in cartierul Knocknaheeney e nesimtirea cu care sunt aruncate gunoaiele peste tot (cam ca in frumoasa noastra capitala), ba chiar pe o scara ce coboara de pe colina unde stam spre Knocknaheeney Road am vazut, la diverse ore, grupuri mai mici sau mai mari de muieri tinere, insotite uneori de cate un mascul, care stau cu fundul pe trepte (nu prea catacdissesc sa se miste sa ne lase sa trecem in voie, trebuie sa ne strecuram pe langa ele) care fumeaza si beau ceva din niste doze, nu sunt sigura ca suc sau omniprezenta bere, cam scumpa dupa opinia mea, in mijlocul gunoaielor. Zicea Maria „Nu poti spune ca nu le place sa traiasca printre gunoaie”). Azi gunoaiele erau mai rarite, lipseau si muierile, poate era prea devreme sau prea tarziu, ma indoiesc ca ele au facut curat. Diferenta dintre ele si adolescentele insotite de curtezanii lor de aceeasi varsta, care pronunta cam la doua cuvinte unul din patru litere din parcul de sub fereastra mea bucuresteana e ca astea din Cork nu lasa in urma lor si nelipsitul covor de coji de seminte dambovitean.
Toata aceasta divagatie a fost produsa de contrastul dintre curatenia desavarsita din curtea bisericii Imaculatei Conceptiuni de langa lac (cartierele din est) si murdaria din vest. Nu cred ca e vorba numai de saracie, ci si de educatie. Pt ca am vazut grupuri de tinere curatele iesind din curtea bisericii m-am gandit ca e vreo scoala pe acolo, dar probabil ca, asa cum se intampla in Gurranabraher, se foloseste curtea ca loc de trecere. Am vazut undeva, inspre spatele bisericii, ca scria toilets. Cum eram plecata cam de multisor de acasa mi-am zis sa incerc sa vad daca am acces. Am impins de usa si am intrat. Puteai sa lingi pe jos, atat era de curat.
Catedrala e in reparatie, nu cred ca pozele facute azi, desi mai pe lumina, deci fara sa necesite prelucrare, sunt mai reusite decat cele anterioare. Interesant e ca pe fatada sunt patru gargoile diferite, lucru ce m-a dus cu gandul la faptul ca exista tot patru evanghelisti Pacat ca pozele cu gargoile nu mi-au reusit..Si pentru ca tot vorbeam de patru statui si monumentul din centru are patru statui de eroi, fiecare in cate un colt al sau (monumentul are baza patrata)
Tot atunci venise in vizita si un grup de spanioli. Azi am auzit vorbindu-se pe strada si in autobuz, pe langa dialectul corkez, poloneza, italiana, franceza si, cum am mai spus, spaniola. Eu am gandit in romana. Deci nu numai Dublinul e un oras cosmopolit.
Ce m-a distrat uitandu-ma la cladirile din Cork e ca pe doua din ele amvazut roza vanturilor pe una cu o silueta de masina in varf, pe cealalta o silueta de peste.
Pt ca am vazut peste tot tablite indicatoare pe care scria City Center le-am urmat directia. Am ajuns pe Grand Parade, unde se afla o galerie de pictura, Savoy, parca. Erau acolo multe reproduceri ale unor tablouri de James Richardson, cu peisaje citadine, care mi-au pllacut f mult, dar si alte tablouri destul de reusite. Exista si un parc Bishop Lucey Park. Chiar pe langa parc e un pasaj care trebuia sa duca spre Christ Church (am mai spus ca in cantru bisericile sunt ca ciupercile dupa ploaie, cam la tot pasul) dar pt ca biserica e in renovare am pozat cam cu greu zidul pictat in culori vii din pasaj, bagand, cand s-a putut, obiectivul printre zabrele si cam dand ocol unei banci pe care incercau sa se odihneasca doua persoane in varsta. Cu aceasta ocazie am fotografiat fara remuscari un barbat care sedea pe jos, dar nu pe iarba, si care manca si bea un lichid incolor dintr-o sticla, sper ca era apa (in fata unei cladiri pe langa un pod ce duce spre North Cathedral am vazut doi baieti tineri stand pe jos si mancand). Pe iarba un grup de trei persoane statea la un fel de picnic. Fiind centru si aici era destul de multa lume. Pe o alee invecinata, care mi-a atras atentia prin faptul ca pavajul era decorat din loc in loc cu niste linii curbe facute din puncte stralucitoare, metalice am ramas surprinsa sa vad si aici grafitti, nu toate artistice, unele chiar de genul estetica uratului.
Dupa inca o privire aruncata pe firma magazinului Sula, aflat pe langa Tesco, am mai facut niste cumparaturi si am pornit spre statia de autobuz, care a trecut vesel pe langa mine. Pt ca eram f obosita m-am oprit din urcus la statia de langa Catedrala de Nord, adica cea catolica, St Mary. Cand imi cam pierdusem nadejdea ca mai vine (era cam 7 seara) a dat Domnul si a aparut pe dupa colt (impropriu spus colt, aici strazile sunt mai mult curbe, nu inainte ca pustiul care astepta si el autobuzul impreuna cu sora si mama lui sa-si piarda rabdarea si sa scrie cu carioca pe sticla statiei „Sheany is gay”, cine stie cu ce l-o fi suparat numitul Sheany).
Si astfel a mai luat sfarsit o zi din viata mea de turista in Irlanda.
Uitandu-ma pe poze am vazut ca am pozat un zid acoperit de vvgetatie. N-am vazut in viata mea atatea ziduri, majoritatea, daca nu chiar toate, din piatra, unele din ele acoperite aproape total de vegetatie, cele mai multe cu aspect umed, din unele chiar ies tufe de flori.