miercuri, 25 iunie 2008

Scrumbia de Dunare

Fara falsa modestie pot sa afirm ca cel mai bun peste pe care l-am mancat vreodata este scrumbia de Dunare gatita de mine. Si nu conteaza daca e proaspata sau congelata, gustul e acelasi daca se respecta sfatul pescarilor care au vandut-o sotului meu la intoarcerea din expeditia in Delta. Sa nu se creada ca a cumparat scrumbii pt ca nu a prins altceva, pestii prinsi de el, desarati bine, au fost f buni, dar nu s-au comparat cu scrumbia. Mi-a atras atentia ca se pune la congelat necuratata pt ca altfel "se rugineste".

La prepararea ei (zic ei, dar au fost, bineinteles, mai multe exemplare marisoare) am folosit atat o amintire din copilarie cat si invataturile din emisiunile cu pescari hoinari la care am privit, volens-nolens impreuna cu sotul meu.

In copilarie nu mai stiu prin ce imprejurare, in satul nostru pierdut in Baragan (dar prin care trece soseaua spre Constanta) mama mea a gatit scrumbie. Am retinut evenimentul, fiind unic. Interesant a fost faptul ca a declarat ca scrumbiase gateste in hartie. Ea nu a avut atunci, spre deosebire de mine, carta a forno, despre care am vazut cum se foloseste urmarind Pruova del Cuoco, emisiunea de pe Rai Uno moderata de simpatica Antonella Clerici. A folosit o hartie alba, unsa cu ulei. Eu am folosit ulei de masline, ea probabil ca de rapita sau floarea soarelui. Sursa de documentare a mamei mele a fost una singura: celebra carte de bucate de Sanda Marin, editia prefatata de Pastorel. Am primit si eu cadou un exemplar din aceeasi editie, de la o fosta colega deservici, plecata prea repede dintre noi.


UPDATE: 7 Ianuarie 2012  (pt ca abia acum mi-a atras atentia cineva ca nu e nici o reteta in articol)


De la TV am invatat ca pestele cu multe oase, cum e scrumbia,
se cresteaza transversal, se sareaza, pipareaza, se unge cu ulei, se infasoara bine in hartie de copt si se pune pe gratar pana se rumeneste hartia, se intoarce pe partea cealalta si cand se rumeneste si acolo se serveste. Simplu si f gustos.

Treaba asta cu crestatul am aplicat-o si la alti pesti, cum ar fi carasul sau crapul, merge de minune si pt peste prajit dat in prealabil prin faina, nu mai trebuie sa pescuim oasele subtiri cu spaima ca ni se infig in gingii sau chiar in omusor (am patit-o eu. mi s-a infipt un os in omusor si mi-a fost scos cu penseta)

Niciun comentariu: