Dilemma del omnivoro

Hotarat lucru: ori Piero Banucci, autorul articolului "L'impero del mais: dal pollo al manzo e tutto granturco" aparut in La Stampa din 15 iunie n-a inteles nimic din studiul "Il dilemma del omnivoro" al profesorului de jurnalism de la universitatea din Berkeley (una dintre cele mai prestigioase din USA) Michael Pollan, ori acesta din urma e complet pe dinafara in materie de chimie, biochimie, fiziologie umana si animala.
Scrie in acest articol, pornind de la afirmatia filozofului Feuerbach ca "suntem ceeea ce mancam" ca noi suntem porumb (mais=granturco), fiind numai in aparenta omnivori.
Concluzia asta desteapta a aparut din constatarea, exprimata pretentios "Catena (lantul) alimentara incepe intr-un camp de porumb" sustinand ca indiferent ce fel de carne mancam, pui, vita, porc, curcan, strut sau peste, totul se bazeaza pe porumb. E adevarat ca porumbul se foloseste, in special in statele cu industrie alimentara f dezvoltata pt obtinerea de "ulei, drojdii, lecitina, sirop de fructoza, chiar si acidul citric care da mancarii un aspect 'proaspat'. Este porumb in bere, in Coca, in pilulele de vitamine, in ceara care face sa luceasca castravetii sau dovleceii". Cica Pollan scrie ca "din cele 45000 de produse vandute intr-un supermarket american mai mult de un sfert contine porumb, incluzandu-se aici si produse nealimentare: pasta de dinti, cosmatice... detergenti, aprinzatoare, baterii, chiar si hartia folosita la revistele glossy"
Autorul continua insa reconsiderand cele de mai sus spunand ca toata hrana noastra se bazeaza pe patru plante: porumb, soia, orez, grau.
Ma opresc aici cu citatele pt a explica unde cred eu ca rationamentul este complet nestiintific si ar putea duce la o concluzie falsa, folosita de multi vegetarieni, anume ca omul nu trebuie sa consume carne, pt ca randamentul e f mic, ca e mai economic si mai sanatos sa mancam direct graunte, eventual neprelucrate termic (exista asemenea teorii), netinand cont de faptul ca ierbivorele au o fiziologie diferita de a noastra, ca ele transforma hrana vegetala in altceva, printr-un f complicat proces biochimic, ca produsele obtinute din porumb cu utilizari nealimentare sunt rezultatul unor reactii chimice despre care nu e necesar sa stie chiar tot mapamondul in ce constau (aici intra si utilizarea mai noua drept combustibil, scopul articolului fiind, daca am citit bine printre randuri, sa traga un semnal de alarma ca acest lucru ar crea conditii pt o foamete generalizata), ca in compozitia carnii intra aminoacizi esentiali ce nu se pot procura pe alta cale (ei da, sunt o omnivora careia ii place carnea), ca principala sursa de fier pt organism e carnea.
S-ar putea argumenta ca ne putem procura fierul si pe alta cale (nu inghitind sabii sau pilitura) consumand spanac, de ex, dar vin si eu cu argumentul randamentului scazut, lasand la o parte faptul ca oxalatii prezenti in frunze (se pot pune in evidenta f usor si spectaculos turnand cateva picaturi de clorocalcin, de la farmacie, in zeama in care a fiert spanacul, se formeaza imediat un precipitat alb de oxalat de calciu) sunt responsabilii principali pt formarea pietrelor la rinichi,de aceea se recomanda sa se opareasca spanacul, stevia sau macrisul si sa se arunce apa.
Facand o paranteza, oxalatii se gasesc si in aspectuosul filodendron cu frunze in forma de inima, cat a trait Cookie, perusul nostru cel vorbaret si afectuos eram mereu ingrijorata cand il vedeam ca incearca sa-i ciuguleasca frunzele.
Pt ca tot e vorba de alimentatie poate e cazul sa amintesc si de un alt articol, din acelasi ziar, scris de o chinezoaica ce a participat la demonstratia din Piata Tien-an-Men, a fost arestata, trimisa la "reeducare", fara succes insa, pe nume Zhou Qing, articol ce mi-a fost semnalat de sotul meu, care a adus si ziarul, intitulat "Cina (China), l'orore viene dal cibo (hrana)".
Scrie in acest articol ca producatorii de alimente la scara industriala din China folosesc cantiati uriase de pesticide si hormoni, care duc la infertilitatea maturilor (ca sa fiu cinica, nu stiu cata paguba e stiind ca sunt cel putin 1,7 miliarde de locuitori in China, netinand cont de chinezii raspanditi prin Malaezia, Singapore, etc) si precocitatea sexuala a copiilor (si iata raspunsul la intrebarea ce mi-o puneam cum e posibil ca fetite atat de mici sa ramana insarcinate).
Pentru ca am citit in NYT niste articole de groaza despre produse din China care au folosit antigel in loc de glicerina la fabricarea pastei de dinti sau a siropului de tuse, care au dus la moartea a numerosi copii prin Panama, parca, oricum in America Latina, precum si despre scandalul cu jucariile la vopsirea carora se foloseau produse cu plumb ma gandesc ca aceste lucruri arata ca, de dragul imbogatirii, multi negustori si producatori chinezi dau dovada de un egoism feroce. S-ar putea ca acesta sa fie rezultatul indirect al politicii de control al populatiei (politica absolut necesara din cauza exploziei demografice, produsa si prin f umana decizie luata inca in primii ani de regim comunist de a imbunatati starea de sanatate a populatiei cu ajutorul "medicilor desculti", care mergeau din sat in sat si aplicau cu succes tehnicile medicinei traditionale chineze, bazate pe fitoterapie, acupunctura sau chiar numai presopunctura) care, prin faptul ca a limitat numarul copiilor unui cuplu la unu a produs generatii de adulti care au fost extrem de rasfatati in copilarie, invatati sa creada ca pot face orice pt a-si atinge scopurile si a-si indeplini dorintele. Din aceste generatii au aparut si actualii conducatori ai Chinei, care fac rabat de la principiile comuniste (f frumoase in teorie dar imposibil de aplicat in societatea umana, desi s-a incercat acest lucru chiar si de catre primii crestini, nu mai vorbesc de Comuna din Paris sau Falansterul de la Scaeni) si construiesc cu elan capitalismul pretinzand ca sunt comunisti, de la comunisti pastrand numai restrictiile in ce priveste democratia, care si ea e departe de a fi perfecta, dar deocamdata e cea mai buna organizare sociala (desi, din punctul meu de vedere, matriarhatul era cea mai buna societate, dovada ca se numea deadevaratelea epoca de aur, macar ca era civilizatia pietrei, barbatii, fiind omnivori, au descoperit prelucrarea fierului pt a crea unelte mai bune de cultivat pamantul, si acum ne spun tuturor ca cele mai bune alimente sunt cerealele, cum rezulta din articolul citat la inceput)
Ca o societate comunista poate fi luminoasa macar in fantezia unor scriitori se poate vedea daca se citeste Nebuloasa din Andromeda a lui Efremov, una din cartile mele preferate. In timpul studentiei mi-am asigurat o nota mare la Materialism Dialectic, (in ciuda aversiunii ce o aveam fata de modul cum se predau in scoala stiintele sociale: Economia Politica, Materialismul Dialectic si infamul Socialism Stiintific, plin de minciuni de la un capat la altul chiar si pentru o fiinta atat de lipsita de experienta vietii cum eram la vremea adolescentei) pt ca am avut o discutie plina de interes despre modul cum e prezentat viitorul in literatura SF, luminos la Efremov si intunecat la Wells, ca sa nu mai vorbesc de Planeta Maimutelor a lui Bouille, care se termina inca mai pesimist decat filmul (primul, cel cu Charlton Heston, remake-ul nu l-am vazut, dar am deja o idee preconceputa ca nu se poate ridica la inaltimea originalului, desi remake-ul dupa Dr Jekil si Mr Hide a fost mult mai bun decat originalul cu Spencer Tracy), si anume maimuta care a citit manuscrisul gasit intr-o nava cosmica spune: acesta e o fantezie, oamenii nu sunt in stare sa traiasca intr-o societate civilizata, cu atat mai putin sa invete sa scrie.
Probabil profesoara aceea chiar credea sincer ca exista o sansa ca Gheorghiu Dej, care incerca pe atunci o distantare de rusi, sa creeze acea societate luminoasa imaginata de Efremov.
Insusi Efremov, in anii destalinizarii, a scris "Coroana Neagra", cu accente, chiar daca vagi, anticomuniste si cu serioase influiente de spiritualitate orientala. Mi-a placut aceasta "Coroana" inca mai mult decat "Nebuloasa", are acolo si un capitol dedicat regresiei temporale, n-am inteles niciodata cum de a fost posibil ca o asemenea carte sa ajunga la anticariat.