Interviul trateaza unele teme pe care le-am mai intalnit si in Zeitgeist dar, probabil pt ca lipsesc referirile religoase, cel care a postat aceste videoclipuri si care isi spune "marturisitorul" a simtit nevoia sa puna la sfarsit punctul lui de vedere despre solutiile problemelor ridicate de acest film.
Interviul incepe cu prezentarea a doua evenimente din viata lui AR, evenimente care l-ar fi dus la ideea ca statul american este corupt pana in maduva oaselor. Dar adevaratii vinovati dupa parerea lui ar fi cei de la Federal Bank of America, pe el ii vede la radacina tuturor relelor.
Ca in orice material de propaganda (el face propaganda pt o utopica solutie constitutionalista care ar face minunea ca America sa fie ceea ce parintii Fondatori au gandit ca va fi, o Republica in care nu democratia sa fie regula, ci fiecare om sa aiba drepturi--iar faptul ca unul din ele e ca fiecare cetatean sa aiba o arma mi se pare cel putin discutabil--incat sa fie pace si prosperitate in tara) cred ca am decelat impletirea unor lucruri care pot fi probate, cum ar fi afirmatia ca prezenta armelor de distrugere in masa in Irak a fost o mare minciuna, cu altele care pun semne de intrebare, cum ar fi intentia crearii unei Uniuni Americane formata din USA, Canada si Mexic.
AR pretinde ca Nick Rockefeller i-ar fi fost un bun prieten care, in scopul de a-l atrage de partea celor care vor sa instituie Noua Ordine Mondiala, i-ar fi marturisit, cu 11 luni inainte de 9/11, ca va avea loc un eveniment care va duce la invadarea Afganistanului si cautarea de teroristi prin pesteri, precum si la invadarea Irakului. AR insa nu a agreat ideea inscrierii in aceasta organizatie (care s-ar parea ca ar fi CFR, un fel de comitet financiar) din pura constiinta umanitara, pt ca el nu doreste ca oamenii sa fie sclavi.
Deasemenea cei doi, atat AR cat si AJ, sunt de parere ca cel mai prost regim e cel democratic, pt ca instituie dictatura majoritatii asupra minoritatii in timp ce Partidul Constitutionalist pe care il conducea AR ar garanta libertatea fiecarui individ.
Una din afirmatiile care m-a socat cel mai mult este ca promotorii NOM, care, n.b., sunt bancheri, nu au nici o legatura cu capitalismul, ei fiind interesati sa introduca socialismul, ba chiar comunismul, pretutindeni in lume. Ca locuitoare a unei tari in care se facea mare parada de "democratia noastra socialista" si careia i s-a spus mereu ce minunata societate este cea comunista spre care noi ne indreptam in zbor traind intr-o societate socialista (e drept ca idealurile acestei societati au fost intinate de Ceausescu, cum ne-a invatat Iliescu la sfarsitul anului 1989) si care a invatat la scoala despre "Manifestul Comunist" afirmatia ca FBA ar avea ca scop aplicarea acestui manifest mi se pare cel putin naiva, ca sa nu spun ridicola. Pt ca nu-mi permit sa cred ca a fost facuta din pura ignoranta.
Mi s-a parut insa interesanta ideea ca Banca Federala ar avea ca scop distrugerea clasei mijlocii, aducand ca argument faptul ca muncitorii americani, care au venituri din ce in ce mai mari ca sa poata avea un standard de viata corespunzator (dar nu se pronunta niciodata cuvantul decent) se vad pur si simplu dati la o parte datorita faptului ca americanii nu mai cumpara produse fabricate in America, pt ca aceste bunuri sunt produse in tari unde muncitorii au salarii mai mici. Parca ar fi fost aici in Romania unde se spune ca nu se mai produce nimic, totul se importa, desi noi suntem departe de a avea salariile si nivelul de trai al celor din USA.
Mult mai interesant si mai bine facut din acest punct de vedere mi s-a parut un documentar englez, "Goana dupa bani" din care am vazut doar o parte, difuzat azi pe TVR Cultural, care a vorbit despre cauzele care au condus la spargerea "basicii" imobiliare.
Cand vorbesc de utopie ma refer si la alta idee care a fost indelung subliniata in interviu, anume ca Banca Federala e o sursa continua de inflatie datorita faptului ca ea fabrica banii (si am sa fac iar o paranteza pt ca AJ a facut o comparatie cu jocul Monopoly in care banca are tot timpul bani amintind ca s-a intamplat odata ca am jucat in asa fel incat sa nu se mai poata face alte investitii in afara de cumpararea de strazi in asa fel incat nimeni sa nu aiba in proprietate un cartier si astfel sa nu poata construi nimic pe strazile din dotare, rezultatul a fost ca s-au terminat banii din banca, am fabricat noi bani fara acoperire, din hartie oarecare, si la un moment dat am oprit jocul, pt ca era clar ca am ajuns in socialism, unde toata lumea era capitalista dar nu mai exista posibilitatea dezvoltarii economice, dar pe de alta parte nici a falimentului individual, fiind clar ca toata societatea era falimentara) si ca solutia ar fi ca cel ce fabrica banii sa fie guvernul scapand astfel de imprumuturi si de dobanzi. E adevarat ca AR insita f mult ca acesti bani fabricati de guvern sa aiba acoperire in aur si argint, pt a fi mai putini bani pe piata iar dolarul sa ajunga la valoarea ridicata avuta pana in 1913 pt ca, spunea el, cam 100 de ani in USA nu a fost inflatie.
Ce nu spunea AR era cum se poate crea concret acesta acoperire in aur pt ca eu am inteles din Zeitgeist ca rezerva federala de aur si argint se afla tocmai in posesia acestei banci private care este Federal Bank.
Mi s-a mai parut interesant si faptul ca interviul a fost luat in 2007 dar AR, fiind intrebat daca din momentul discutiei cu NR cand acesta i-a dezvaluit ce va urma, adica din 2000, a mai avut vreo discutie cu NR raspunsul a fost categoric negativ. Insistand ca atacul din 11 Septembriev a fost o inselatorie (a fraud, a phony) AR a trecut f repede peste atacul similar din Londra, sustinand ca a fost orchestrat din interior (adica de guvernul englez) si spunand ca toata problema asta cu terorismul e doar o poveste, nepomenind nimic de Spania, desi faptul ca in urma atacului terorist din aceasta tara a ajuns la putere un guvern socialist i-ar fi putut da apa la moara teoriei conspirative conform careia FB ar dori sa instaureze socialismul in lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu