vineri, 18 decembrie 2009

Iarna pe ulita

Mie nu-mi prea place iarna. Poate pt ca atunci cand eram copil iernile erau mult mai aspre decat cele de acum si ajungeam mereu in casa inghetata bocna plangand langa soba pana ma dezmorteam. Nu mai vorbesc de istoricul viscol din 1954, cand erau nametii cat casa si ne dadem cu sania de pe acoperisul unui sopron.

Acum nepotica mea, venita din Irlanda cu iernile blande in care nu vezi cum arata zapada (cel putin in CorkCounty) s-a simtit deadreptul fericita cand a dat cu nasul de zapada. Pentru ea am dat copy/paste pt poezia poetului drag inimii mele,George Cosbuc:

George Coşbuc

Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc - să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

- "Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post -
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin -
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
- "Aţi înnebunit de tot -
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

- "Ce-i pe drum atâta gură?
- "Nu-i nimic. Copii ştrengari.
- "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

8 comentarii:

Haku spunea...

Nu imi imaginam ca am sa mai citesc una dintre poeziile lui Cosbuc cu asa aparent interes.
Komap-sumida ^_^

Cristian Gheorghe spunea...

Off... N-am putut niciodată s-o învăț pân la capăt!

Tanti Jeni spunea...

Mi se pare o poezie incompletă! Domnul Coșbuc nu zice nimic de mirosul de cârnați afumați, caltaboși, piftie... Oamenii ăia la sate nu mănâncă?

Viorica spunea...

@Haku
Eeee,literatura romana are multe taine nedescoperite :)) Multi dintre poetii romani i-am descoperit dupa ce am terminat facuiltatea...
Banuiesc ca mi-ai transmis ceva dragut in coreeana, dar poate imi si traduci. Limba asta imi lipseste la inventar :))
@ Cristian Gheorghe
Nici eu :D
@ Tanti Jeni
Ba oamenii mananca,doar copiii rabda pt ca sunt ocupati cu teasingul.

disa spunea...

Viorica, mi-amintesc de iarna anului la care te referi. De atunci, am trait ani de zile cu spaima ca va ninge atat de mult incat ne va acoperi casa si nu vom mai putea iesi afara.

Viorica spunea...

Se spunea atunci ca de 100 de ani n-au mai fost asemenea nameti. Poate nici n-or sa mai fie in timpul vietii noastre...

b.d. spunea...

Da, si eu imi amintesc de acea iarna...
Nu locuiam ''la bloc'', slava Domnului, si cand m-am trezit intr-una din dimineti, ne-a fost imposibil sa iesim din casa.
Zapada astupase usa...
Nu stiu cine au fost cei care au sapat un tunel de la strada pana la usa noastra, dar tin minte ca atunci cand am iesit din casa, am trecut printre doi pereti de zapada, de inaltimea unui om, pana am ajuns la strada...
Adevarat ca, la inaltimea de copil care-o aveam, totul parea gigantic, dar nu in cazul asta.
Nu era doar o impresie...

Viorica, poezia asta m-a intors in copilarie :) Mi-e dor de zapada !
Chiar de nu-ti prea place iarna, bucura-te de ea impreuna cu dragii tai. Fa-i nepotelei un om de zapada :)

Viorica spunea...

@b.d.
Nici nu stiicat mi-amdorit toata viata sa traiesc intr-o tara cu clima subtropicala. Din pacate acolo unde e cald e sau desert, sau nu e pace...
Cat despre bucuriile iernii, urmeaza sa scriu cat de curand.