joi, 10 septembrie 2009

Ce verde era valea mea Balciul de Santamarie 2009

Unii se plimba prin Croatia si Italia, altii prin Elvetia, eu la balci in Romanica. Deh, fiecare cu norocul lui! Dar sa nu manii pe Dumnezeu, cineva si-a exprimat public invidia anul trecut cand am plecat in Irlanda.
Daca acum, dupa 22 de ani, tatal meu s-ar intoarce printre noi (poate am sa scriu candva despre "Picnic la marginea drumului" al fratilor Strugatski-- dupa care Tarkovski a facut mult laudatul film "Calauza"--in care la un moment dat revin mortii din morminte in chip de zombi,brrr) nu cred ca ar mai recunoaste mare lucru din targ (asa ii spun oamenii de la noi)
E adevarat ca nu lipsesc comediile cu lanturi, berea si micii, acadelele, vata de zahar, dar acum oamenii vin la targ cu autoturismele (am vazut o singura caruta pe care am si pozat-o, dar si hamuri pt cai oferite la vanzare). Ar recunoaste poate butoaiele (omul m-a rugat sa scriu ca e din Tandarei, mi-a spus si pe ce strada are atelierul, dar am uitat, am insa convingerea ca Tandareiul nu e chiar asa de vast si nu are asa multi dogari care si-au expus marfa in targul nostru din Ciochina incat sa nu poata fi gasit de cei interesati) si cazile, ca un impatimit al cultivarii vitei de vie ce se afla (conducerea CAPului a avut grija sa ne culeaga si sa ne confiste via de la camp ca represalii pt ca nu prestam zile de lucru la CAP; tatitu i-a dat in judecata folosindu-se de o chichita: mamita semnase cererea de inscriere in colectiva, nu el, dar a pierdut procesul pt ca mamita era fiica de chiabur) dar s-ar minuna vazand cat de multe (si micute) roti ale norocului sunt, iar trofeele acestora au inlocuit papusile de ceramica cu telefoane mobile.
Ar cauta zadarnic prune uscate, mere, nuci, ceapa sau gogosari pt provizii de iarna (multumita ciorilor care scapa mereu nuci prin curtea noastra avem cativa nuci falnici si nu ducem lipsa de aceste adevarate elixiruri de tinerete si combatere a stresului prin magneziul ce il contin, dar si ingrasa, pt ca uleiul de nuca ramane acolo, cel cu care se ungea tatal meu pe par in tinerete--precursorul gelului modern--a iesit de mult din uz). De fapt nici nu ar avea rost sa mai vina muntenii in carutele lor cu coviltir (sau camionete, dupa caz si epoca) pline de fructe pt ca acum in orice pravalie, din cel mai amarat sat al tarii, se gasesc fructe importate din toate colturile Europei.
Ar fi poate amuzat de indrazneala celui care a expus un cazan de tuica din arama cand se stie cat de aspra e legea care reglementeaza fabricarea acestei licori, lege impusa de coana Europa. Tot coana Europa a dat si banii pt tomberoanele in care oamenii tocmiti de primarie au adunat miercuri gunoaiele rezultate din activitatea multimii de vizitatori si, mai ales, vanzatori.
Bun, si acum sa-mi las tatal sa-si doarma in pace somnul de veci, si sa mai povestesc cate ceva din impresiile proprii. Inca de sambata pe terenul alocat targului incepeau sa se inalte siluetele comediilor (lipseau insa leaganele cu barcute, desuete acum,cand cu bani si de la coana Europa cam in orice localitate s-au instalat leagane si alte aparate de distrat pruncii localitatii), trei la numar, doua cu lanturi, una mica, pt copiii,alta mai mare pt adolescenti, si una cu banchete. A inceput sa rasune si muzica, parca nu atat de asurzitoare ca in alti ani, dar in loc de fanfara de alamuri care ne asasina auzul in copilarie se auzeau, cum altfel, manele. Ca sa respect adevarul istoric o sa spun ca am auzit si o melodie populara, doar eram la tara, wtf.
Copiii care pe vremea mea (eheeeii, dragiii mosului, pardon, babei, vremea aceea a apus cam de multisor) isi suflau plamanii in gornitze care umpleau tot satul de larma sau se jucau cu mingi de hartie creponata umplute cu rumegus si legate cu zgarci, purtand pe cap palarii de carton, acum se fugareau impuscandu-se cu imitatii de arme sofisticate, automate.
Deja de oparte si alta a strazii noastre se iteau scheletele viitoarelor corturi in care urmau sa fie expuse multimi de marfuri viu colorate. Dar noaptea s-a pornit o vijelie napraznica urmata de ploaie (in viata mea n-am vazut atatea fulgere care se succedau intr-una, fara pauza, dar se pare ca erau totusi departe spre vest, pt ca tunetele aproape nu se auzeau) si, neputand dormi din cauza crengilor de nuci incarcate de fructe care bubuiau pe casa, deasupra capetelor noastre, izbite de vant (le-a taiat sotul meu a doua zi) ma gandeam cu mila la bietii oameni care isi pusesera nadejdea intr-un castig frumusel in zi de sarbatoare duminicala.
Ploaia care parea nesfarsita (intr-o localitate care ar putea candida usor ca pol al secetei, nu odata a plouat in toate localitatile din jur numai acolo nu, de zicea lumea ca tare rai trebuie sa fie consatenii mei) s-a oprit la timp, in noaptea de 7 spre 8, incat ziua de targ, datorita si vantului care a mai uscat pamantul nu prea noroios (ce noroaie pana la glezna erau in copilaria mea pe strada dupa ploile de toamna, acum strada e asfaltata) a fost destul de placuta.
A venit multa lume dar, judecand dupa figura tare trista a omului cu baloane din ultima fotografie lumea nu s-a prea grabit sa goleasca f multele tarabe pline cu tot felul de marfuri viu colorate, incepand de la pantofi si haine si continuand cu jucarii, rechizite, palarii, perne, paturi, covoare, ba chiar si niste icoane artizanale, etc. N-am prea vazut, ca in alti ani, basmale sau baticuri, probabil nu mai au cautare.
Eu eram, la ora la care m-am dus in targ, singura care facea poze, ba chiar un pusti care administra o roata a norocului s-a intors cu spatele, crezand ca sunt de la politie (n-am vazut nici politisti sau jandarmi care altadata viermuiau printre targoveti, dar nici nu parea sa fie nevoie de ei, mamitza a vazut insa cativa, cu uniforme negre). Regret ca nu am reusit sa pozez o tigancusa care isi etala cei cativa galbeni din salba dar am reusit sa pozez o tiganca tanara imbracata intr-o frumoasa rochie alba cu broderie argintie, ca de mireasa.
Mi se pare reusita poza in care am surprins o copila sarind pe o trambulina de genul celor care se gaseau in curtile din Salt Lake City. Celebra fetita rapita si gasita cand eram eu acolo, mormona Elisabeth Smart (s-a facut si un film inspirat de cazul ei) a fost remarcata de rapitor tocmai cand sarea pe o asemenea trambulina. Si in curtea din spatele casei din Cork unde stateam era o trambulina, ceva mai mare, dar n-am vazut niciodata pe cineva sarind pe ea.
Miercuri, cand am plecat spre casa, am ajuns din urma camionul cu remorci in care se aflau comedia cu banchete si trenuletul, cine stie spre ce locuri unde sperau sa mai castige ceva banuti se indreptau oamenii.
Mai multe fotografii pot fi vazute aici.

2 comentarii:

volent spunea...

Ciochina era:)...era prilej de bucurie pt mine, deoarece sufeream de un rau ingrozitor de masina, iar drumurile catre bunici erau f greu de suportat. Insa..cand auzeam pe mama: hai ca nu mai avem mult! uite, suntem la Ciochina, imediat ajungem la Munteni Buzau:)

Viorica spunea...

Aha, deci veneati dinspre Slobozia.
Un leac f bun pt rau de masina sau avion (nu l-am testat dar prea multe surse il citeaza) radacina de ghimbir (ginger)