Nu-mi place la tara! Am petrecut acolo 13 ani din copilaria mea, plus toate vacantele pana am ajuns studenta si am reusit sa merg in doua tabere (ambele la munte, ambele iarna, incat mi-a ajuns cu varf si indesat, de nu mi-a mai trebuit, incat concediile le-am facut toate la mare, lasa ca aveam mare nevoie de iodul din aeronasoli,-- cum ii numea sotul meu--, dar asta am aflat-o destul de tarziu).
Cand reveneam in Bucuresti ascultam cu tristete povestile interesante ale colegelor si colegilor mei despre vacanta la mare sau la munte. Eu nu prea aveam ce povesti, pt ca scurtele excursii cu trenul pana la lacul Fundata, care era pe atunci rivalul lacului Amara in ceeea ce priveste calitatile antireumatismale ale namolului nu mi se pareau interesante. Acum imi dau seama ca cel putin una dintre ele, cea in care am speriat-o pe mama mea ca ma inec merita relatata inca de atunci cu lux de amanunte, dar faptul ca mamitza a facut o criza urata de hipertiroidism (asa zicea ea ca a sunat diagnosticul dat de doctor) mi-a indus un asemenea sentiment de vinovatie incat nu mi-a mai ars de nimic.
In plus exact in vacante se defecta radioul (despre televizor nici nu se discuta pe atunci, pt ca nu aveam curent electric, era mare lucru ca aveam radio cu acumulator si baterii) abia cand am intrat la facultate a cumparat tatal meu un radio cu tranzistori care, atunci cand am avut si noi in sfarsit acces la civilizatia electrica (nu degeaba a lansat Lenin campania de electrificare in Rusia) a fost adaptat si pt priza.
Isi mai aminteste cineva televizoarele rusesti Rubin? Am avut si noi unul, procurat destul de tarziu. In anii 80 se intrerupea curentul cand ti-era lumea mai draga si la Bucuresti, la tara aveai impresia ca autoritatile ne doresc cu tot dinadinsul intorsi la lampa cu gaz.
Acum mamitza are televizor color. Pana sa vina si la noi in sat o companie de cablu TV avea o antena pe casa care functiona bine numai pe timp frumos. Acum are cel putin 25 de programe, preferatul ei ramane insa OTVul, m-a si amuzat cand am vazut-o cu cata atentie se uita la o emisiune despre strigoi si vampiri, am intrebat-o daca nu cumva vrea sa ia lectii pt cand va ajunge pe lumea cealalta. A schimbat programul ca sa nu mai rad de ea...
Dar am sa revin la prima fraza: Categoric nu-mi place la tara!. Am stat cinci zile si in una din ele matusa mea a venit necajita la noi sa ne roage sa anuntam deranjamentele la Romtelecom pt ca a trecut un tractor incarcat cu baloti de paie si a rupt firul. Din fericire n-a fost singura reclamanta si s-a remediat repede. Mai neplacut a fost ca ceva mai tarziu s-a rupt si cablul TV care n-a putut fi reparat decat cand a stat ploaia, incat matusa si unchiul s-au plictisit serile grozav fara televizor . La noi nu s-a rupt nici un fir, s-a intrerupt emisia pur si simplu. Si ploua, ploua, ploua. Noroc ca luasem cu mine "Randezvous with Rama", de Arthur C. Clarke. Poate o sa-i dedic candva un articol.
Despre balciul de Santamarie de anul acesta in episodul urmator, dupa ce voi prelucra si publica pozele facute cu aceasta ocazie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Şi eu am crescut la ţară dar încă îmi place să îmi petrec zilele libere pe acolo. Nu foarte multe ca mă apuncă un sentiment de "trecut" şi încep să mă comport ca un adolescent.
Poate îmi place şi pentru că satul meu era ceva mai apropiat de standardele civilizaţiei. Plus că e într-o zonă foarte frumoasă.
Interesantă şi şugubeaţă lectură. Am ajuns pe aici de la stimabilul Dono şi cred că o să revin. :-) Mai ales că sunt curios in legătură cu Clarke.
Spor!
Amara era statiune in toata regula, iar la ea ajungeau numai tinerii, nu si noi copiii, care ramaneau sa se descurce cu Saratuica (bine , nici acolo nu aveam voie, insa...) Toata copilaria i-am invidiat pe fratii mai mici ai mamei, pentru ca ei puetau pleca de capul loc cu trenul:). Iar in satul bunicilor era f bine pusa la punct reteaua de difuzoare. Nu-mi amintesc de televizor la ei, insa Rubin au avut parintii mei. Din pacate l-am stricat eu cu mina mea la o varsta cand nu staim ca ar fi fost bine sa-l pastrez...ca obiect de epoca :)
Bine ai venit, te mai astept.
Cat despre civilizatie rurala, ehei, cand povestesc eu despre lampa cu gaz e posibil ca nici parintii matale sa nu se fi nascut inca.
Clarke o sa mai astepte, deocamdata am alte idei.
Urarea de bun venit e pt Florin Puscas. Am dat o fuga pana pe blogul lui. Nu incetez sa ma minunez ce popor talentat la scris suntem. Daca ne nasteam englezi Schakespeare ar fi ramas un neica nimeni.
Pt Volent:
Nu stiam ca la Saratuica e lac cu proprietati curative. Pe noi ne lua mamitza la bai, pt ca a mostenit reumatismul pe care, cu multa darnicie, mi l-a transmis si mie :))
Mi-ai amintit ca mama-mare avea difuzor, dar si eu am avut, la serviciu, in buricul Bucurestiului, pe Banu Manta colt cu Dr Felix si B-dul 1 Mai, din 68 pana in 82, cand ne-am mutat din motive de reconfigurare a cartierului.
:) Saratuica nu cred ca avea calitati curative, decat ca ne balaceam noi copiii:)si asta maare placere ne facea.
Poate avea mai mult haz daca va ungeati cu namoldin cap pana in picioare :))
Era singura data cand mamitza nu se supara ca suntem pline de noroi :))
E drept ca nu ajungeam asa acasa,ne spalam si ne frecam cu somoioage din plante de apa, care nu zgariau deloc.
Trimiteți un comentariu