Galbiori

Printre ciupercile comestibile din "Determinatorul de ciuperci" se afla si galbiorii, care isi merita numele datorita culorii lor. Cand au venit in tara in vara asta copiii s-au intors din excursia lor in Piatra Craiului cu vreo cateva ciuperci culese de ei, intre care si vreo doi galbiori. Dar erau atat de putine incat le-au consumat doar ei, in omleta.

Se intelege de ce ieri, cand am renuntat pt un scurt timp la fidelitatea fata de Cora si am intrat in Carrefourul de langa Unirea am fost bucuroasa cand am vazut in galantar caserole cu galbiori proaspeti. M-a intrebat o doamna daca sunt buni, dar n-amstiut sa-i spun cum se gatesc, pt ca eram hotarata sa fac ca de obicei, adica intai sa consult nenumaratele carti de bucate din bucatarie si apoi sa ma decid ce reteta incerc.

Credeam ca trebuie intai opariti, dar se pare ca i-am confundat cu iutarii, pt ca se aflau pe aceeasi pagina intr-o carte care spunea cum se mureaza si se spunea ca dupa ce se fierb 25 minute in apa cu sare 2% se procedeaza la fel ca la iutari, adica se presara cu sare, se pun in borcane si se acopera cu apa lasandu-se la fermentat 4-5 saptamani.

Eu am facut ciuperci murate in alti ani, pt ca amgasit in Amzei unele f gustoase, albe de padure, pt ca aveau palaria mai mare decat cele de balegar, au fost f bune coapte in aluat foietat, ca niste placinta cu umplutura din bucati de ciuperci taiate mai mari. Am cumparat de la tiganci ghebe si m-am uitat cu atentie in carte cum se prepara si ani de zile am consumat ciuperci murate fie ca salata, fie ca mancare dupa ce le tineam in apa sa se dezacidifieze. N-am sa dau reteta aici pt ca e tare complicata si cum nu mai vin tiganci la piata cu ghebe (pt ca s-au intamplat multe cazuri de otraviri confundandu-se ciupercile bune cu cele otravitoare s-a interzis comercializarea lor de catre culegatorii neautorizati) anul acesta o sa renunt la aceasta delicatesa. O sa mai spun doar ca atunci cand ajungeam acasa consultam cu multa atentie Determinatorul amintit mai sus si daca o ciuperca mi se parea dubioasa o aruncam.

Mai cumparam pe vremuri cuci, erau tare bune, deasemenea gaseam painisoare, cu gust de faina si palaria maronie. Ciupercile albe de padure se deosebesc de cele de balegar prin faptul ca la taiere carnea lor se inroseste. Am mai cumparat sau cules din pomii din cartier si pastravi (ciuperci, nu pesti) dar nu-mi plac in mod deosebit, mi se par cam fazi.

La sugestia ginerelui meu, priceput la ciuperci (desi s-a intamplat intr-o excursie sa culeaga probabil si unele toxice dar nu otravitoare, pt ca fiicei mele i s-a facut rau, dar nu a fost ceva f grav) am cules si am gatit (asta la inspiratia mea) cu vinete (am umplut vinetele cu ciupercile tocate si ceapa prajita, poate si putin pesmet, poate chiar si ceva oua si branza rasa sau cascaval pe deasupra, nu-mi mai amintesc bine, dupa ce am oparit vinetele si le-am scobit, apoi le-am copt la cuptor) niste ciuperci care semanau la aspect si chiar gust cu ficatul.

E de mirare cum niste persoane fara multa scoala cum pareau a fi tigancile culegatoare se pricep atat de bine sa deosebesca ciupercile bune de cele otravitoare. Nu e mai putin adevarat ca ele nu culeg ciuperci albe f mici, care stau la baza multor cazuri de otravire pt ca amanita, in special verna, seamana bine cu ciuperca de balegar cand e f mica (dar champinioanele mignone sunt f apreciate de francezi in omlete, de aceea unii pier pe altarul gurmandismului), dar nici cumplitele psilocibe.

Tot amanita, si tot otravitoare e si muscarita, ciuperca rosie cu pete albe, f populara in desenele pt cei mici din cauza aspectului sau artistic. In cantitati mici si fiarta (probabil se consuma doar lichidul rezultat) se folosea de catre shamanii din Siberia ca sa induca o stare halucinatorie intre cei alesi. Cei care nu erau admisi in aceste adunari se drogau cu resturile ramase de la festin. Cum se intampla cu multe produse sau leacuri naturale uneori linia care desparte leacul de doza toxica sau letala e f subtire.

Dar sa ma intorc la galbiorii mei. Eu voiam sa-i consum proaspeti, nu murati, asa ca am lasat documentarea deoparte si n-am mai pierdut timpul cu ea, recurgand la inspiratie (n-as fi facut asa ceva in tinerete, ferit-a sfantul :)), mi-ar fi fost prea frica sa nu ne imbolnavim, doar eu eram responsabila cu sanatatea familiei).

Pt ca am avut pofta de mici (dar ce rau mi-a fost dupa aia pt ca erau tare sarati si eu am HTA nu mai spun, oricum nu galbiorii au fost de vina) am luat gratarul de pus pe aragaz (din cel cu tava si capac, doar ca al meu e ceva mai mare decat cele din comert, e comanda speciala de pe vremea cand traia tatitzu si acum mi-a revenit mie) am pus in tava niste mazare congelata, un gogosar taiat marunt, si o parte din galbiorii mai mici (bineinteles dupa ce i-am spalat f bine pe toti), am acoperit cu apa, am pus micii deasupra pe gratar si am aprins focul sub tava, am asteptat pana a inceput sa fiarba apa apoi am aprins si celalalt foc, de sub capac si am acoperit totul cu capacul. Dupa ce s-au facut micii am stins focul de sub capac si am mai lasat sa fiarba vreun sfert de ora legumele si ciupercile din tava.

Apoi am scos legumele din tava, le-am pus intr-o oala adaugand si apa ramasa iar a doua zi am dat totul intr-un fiert dupa ce am degresat, am turnat intr-un castron, am pus niste cus-cus (procurat de la o macelarie Halal, ca la Cora sau Mega Image n-am mai gasit) am asteptat cateva minute si apoi am mancat cu pofta.

Galbiorii mai mari i-am taiat felii subtiri, am taiat si niste ceapa pestisori, precum si nelipsitul usturoi, am calit ceapa cu usturoiul apoi am adaugat si galbiorii putini cate putini, i-am asezonat cu mult piper si marar iar cand a scazut aproape de tot zeama am pus cateva masline grecesti fara samburi taiate rondele. Au fost minunati ca garnitura la mici, dar au fost f buni si reci a doua zi, pusi pe paine prajita si consumati in chip de tartina.