miercuri, 1 iulie 2009

Perla de apa dulce



Intr-una din expediile lui la Dunare sotul meu mi-a adus o multime de scoici. A fost f entuziasmat de felul in care le gatisera prietenii cu care fusese si voia sa experimentam si noi reteta. Numai ca intre vointa si puterinta a existat o diferenta: pe malul fluviului s-a facut un gratar cu lemne, pe care s-au pus scoicile pt a le deschide, apoi s-au scos dintre valve si s-au pus din nou la gratar, apoi s-au tocat marunt, asezonandu-se cu sare, ulei, otet, ceapa si patrunjel. Au existat plangeri ca au cam scartait intre dinti, semn ca trebuiau curatate mai bine.
Daca gratar avem si acasa, ca si celelalte ingrediente, ar fi mai greu sa facem foc cu lemne in bucataria noastra de bloc. Asa ca am recurs la metoda clasica: am frecat bine scoicile cu periuta de unghii din dotarea bucatariei (eu), le-am aruncat in apa clocotita si le-am aruncat pe cele care nu s-au deschis (el), la literatura scria ca se adauga ceva legume in apa, ca sa le dea un gust mai bun, dar el n-a vrut, am decis sa aruncam apa cand am constatat ca avea un aspect ciudat, ca si cum cineva ar fi pus fluoresceina in ea, am presupus ca de vina ar fi Kozloduiul, apoi el a desprins carnea dintre valve, cu aceasta ocazie a gasit si perla din imagine, pe care am pus-o pe o jumatate de scoica pe care o aveam deja in dotare pt o impresie cat mai artistica. Poate ca au mai fost si alte perle in nisipul depus pe fundul oalei in care au fiert scoicile, crede sotul meu, (eu nu cred) care recunoaste ca nu s-auitat cu prea multa atentie la ce scotea el din cochilii, dar n-avem cum sa stim, pt ca atunci cand am aruncat apa in vasul toaletei nu m-am uitat ce mai e prin nisip.
Pt ca pe vremea cand urmaream emisiunea despre pescuit a australianului Rex Hunt bucatarul Iain a gatit si scoici am scotocit prin memorie si mi-am amintit ca el folosea doar carnea rotunda pe care o curata de sacul alimentar si ii taia piciorul de sustinere, lucru pe care l-am facut si eu, dar n-am aruncat restul de carne (in literatura consultata, inclusiv pe net, nu scrie nimic despre asemenea operatii). O parte din valuri le-amprajit in grasimea ramasa in griller (o tigaie de genul celei pe care si-a izbit-o Dani Otil de teasta) dupa ce am avut chef de carnaciori afumati la gratar in ziua in care sotul meu pescuia scoici, cealalta am folosit-o la salata impreuna cu o parte din carnea din mijloc.
Trebuie sa precizez aici ca in copilaria mea, cand intrebam ce avem la masa ni se raspundea in raspar "scoici prajite", considerandu-se ca asemenea fel se serveste doar la vreme de mare rastriste si cumplita foamete. Explicatia ar fi ca numitele moluste se prelucreaza f putin termic, in caz contrar devenind prea tari, chiar cauciucoase (asa cum se intampla si cu ficatul, in plus ficatul nu se sareaza decat dupa ce s-a gatit), lucru ce ni s-a intamplat si noua, dar responsabil de asta e sotul meu, care a insistat ca nu au fost fierte destul cand au fost puse pt deschis.
O sa fac o paranteza pt as pune ca la "Cireasa de pe tort" de ieri Sorinel "Copilul de aur" a avut in meniu si creveti cumparati "fara numar", cum a comentat simpaticul Horia Varlan, bucatarul. Daca am admirat profesionalismul bucataresei, care a pregatit bucatele pt invitatii lui Sorinel, atunci cand a fost vorba de muschiul de vita la cuptor (pus pe un pat de legume, asezonat cu ciuperci si ornat artistic cu felii de portocala) n-am putut sa nu observ ca nu a "deveinat" crevetii, adica nu a scos intestinul care uneori e umplut cu nisip.
Cand eram in SLC prietena noastra din Taiwan, Hsiangchuan, ne-a adus un castron plin cu creveti gatiti cu usturoi si chili, f gustosi, dar la unii crantanea nisipul in dinti. Tot ea ne-a invitat la un restaurant unde ni s-au servit creveti in aluat, miam,miam, placerea gustativa a fost depasita numai de somonul rasol gatit dupa o necumoscuta reteta chinezeasca si picioarele de crab.
Horia s-a aratat neplacut surprins ca Adina, bucatareasa, a prajit crevetii prefierti, eu insa stiu, din proprie experienta si din sfaturile unei prietene japoneze a fiicei mele ca e de dorit sa se inabuse putin crevetii prefierti pt ca altfel eventualele bacterii de pe ei ar produce deranjamente stomacale.
Prima data cand am mancat asemenea delicatese (creveti) a fost la mare, cand gazda noastra, buna d-na Cristescu, ne-a tratat cu garizi (crevetii autohtoni) inabusiti cu sare, spunea dansa ca ei ii mananca precum semintele de floarea soarelui. Si acum imi lasa gura apa cand imi amintesc.
Dar sa revin la scoicile noastre. O parte din ele le-am tocat marunt si le-am asezonat cu ceapa taiata f fin, pestisori , zeama de lamaie si un pic de otet de mere, precum si piper. Sare nu am pus din motive de HT. A crescut inima in mine cand sotul meu a declarat ca sunt mai bune decat cele mancate pe malul Dunarii.
Am deschis blogul lui Marc Bittman (linkul e la locul lui, in stanga) si acolo surprise, surprise, era un link la o reteta de scoici cu usturoi. E drept ca vorbea de usturoi verde, eu am folosit uscat, dar mi-aplacut si asa, in reteta scria ca scoicile se fierb doar 5 minute, si se pot aduga optional rosii pt un sos. Eu am pus rosii "cubetti" la cutie, marca Arigoni, pt ca sunt f bune, si putin piper. Am folosit partea rotunda a carnii de scoica. Daca n-as fi fiert prea mult scoicile ar fi fost grozave. Oricum nu a ramas nemancata nici o bucatica.

3 comentarii:

Oana S. spunea...

Primiti cu leapsa?:)

Suntem inconjurati de tot felul de oameni. Cu unii ne petrecem mare parte din viata, cu altii ne intersectam din intamplare si uitam ca i-am intalnit.

Nu am pretentia ca am inventat apa calda. Nici cuvinte mari, precum "recunostinta" sau "altruism. Nici macar leapsa pe bloguri. Doar ca sunt momente in viata in care simti nevoia sa te asezi cu capul in maini pe banca lui Iona din mijlocul marii, sa te reanalizezi si sa multumesti cuiva pentru ceea ce esti, lasand la o parte bariere impuse de timp, mandrie, principii, concurenta. Care sunt cei cinci oameni care, direct sau indirect, v-au ajutat sa deveniti cea de azi?

LiaLia spunea...

Vio, draga mea, în afară de faptul că mi-ai lăsat gura apă, trebuie să-ţi spun că sunt leşinat de încântată de stilul tău povestitor, cu delicioase divagaţii :) Eu te citesc direct din email, dar acum am simţit nevoia să-ţi spun că eşti bestială! :) Te pup tare tare şi să ne vedem cu bine!

Viorica spunea...

@Oana S
Comentariul tau mi-a dat prilejul pt un nou articol (nu-mi place cuvantul post)
http://google-viorica.blogspot.com/2009/07/leapsha.html
@Lialia
Am avut profesori buni: Octavian Stoica "De-ale gurii din batrani" si Radu Anton Roman "Bucate,vinuri si obiceiuri romanesti",cat si ani de zile de abonament la http://www.wwrecipes.com/, in perioada cand puteam citi pe gratis retete de la cititori.
Modestia nu-mi ingaduie sa spun mai mult http://google-viorica.blogspot.com/2008/07/shakespeare-in-life.html :D