Prin pagini ingalbenite

Asa cum am spus, Disa m-a inspirat sa caut in paginile ingalbenite ale poeziilor lui Arghezi. Am cautat indelung o poezie din care-mi mai aminteam doar cateva versuri, dar nu-mi mai aminteam nici titlul, nici primul vers. Ciudat e ca se potriveste f bine cu acel comentariu care m-a inspirat:

MA UIT LA FLORI

Ma uit la flori, ma uit la stele:
Esti chinul dulce al tristetii mele.
Ma uit in mine, ca intr-o chilie.
Ma uit in ceruri,in imparatie.
Ma uit in gol, ma uit in vizuini.
Te caut printre spinii din gradini,
Dau buruienile deoparte, de otrava,
Si pipai locul urmei tale cu zabava.
Strabat calare shesul, cucuruzul:
Te caut cu vederea, cu auzul.
Ma plec la trandafiri si le miros
Bobocii din tulpinile de jos.

Fusesi in toate si te dai in laturi.
Incerc sulfina: tu trecusi alturi.
Intreb plapandele verbine.
Ele raspund ca stie patlagina mai bine.
Zisei soparlei: -"A trecut pe-aici?"
Ea m-a trimis la serpi si licurici.
Si neprimind raspuns nici de la stupi.
Ma iau dupa vulturi si lupi.

Am colindat mosia-n lung si-n lat
Si-am scoborat din leat in leat
Si, ostenit in ravna si puteri,
N-am dat de tine nicaieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse alba, chiar atuncea, umbra ta.
Taria-i de beteala si salba langa salba.
Mi s-a parut odata ca ai fi fost o nalba.

Dar auzind o soapta m-am intors:
Vorbise vantul intr-un lan de orz:
"Omul cu soimul cauta mereu
Raspantia lui Dumnezeu.
Noi o vedem in camp si in livede.
El singur are ochi si nu o vede."

Cu juramantul mortii, cel fara iertaciune,
Toate il stiu pe Domnul: nici una nu mi-l spune.

DENIE

Seara stau cu Dumnezeu
De vorba-n pridvorul meu.
El e colea, peste drum,
In altarul luide fum
Aprinzand intre hotare
Mucuri mici de lumanare.
Din cerdacul meu la el
E un zbor de porumbel.
Imi trimite danie
Cate o ganganie,
Paianjini pe sanie
Sau pe o metanie,
Atarnati de-o sfaora groasa
Cat o umbra de matasa.
Si se leaga de pridvoare
Mirodenii dulci de floare,
Ca o punte de poteci
Pentru fluturii-n scurteici.

Pe drumul de el ales
Graiul n-are inteles.
Mai mult spune cucuruzul
Decat gura si auzul.
Domnultace.
Glasul nu-si trimite-ncoace.
Domnul tace.

Si pt ca Domnul tace Arghezi a scris si:

INSCRIPTIE PE BIBLIE

O mie de neamuri te-au strans cu zabava
Trecandu-te tainic prin somn tuturor.
Cules, pe-nserate, de cugetul lor,
Prin pomii nadejdii cu frunza bolnava.

O suta de veacuri, cusute-n cotoare
Aduc marturie si semn cunoscut
Ca oameni in vremuri, alesi,te-au vazut
Intreg,in odajdii de bruma si soare.

Poteca de suflete sesul strabate
Ca niste sacara cu spic.
Puterea dospeste-n grauntele mic
Si holdele-asteapta tot nescuturate.

O mie de neamuri plecate,domoale
Te cauta-n ceruri,in vis,pe pamant
Ascuns te-au gasit in Cuvant.
Sfarama Cuvantul: cuvintele-s goale.

Celebrul psalm pe care l-am invatat la scoala ca dovada a aplecarii catre ateism a lui Arghezi l-am gasit gata transcris aici

Psalm VI

Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"

Tot acolo am gasit si cea mai frumoasa, dupa parerea mea, poezie de dragoste din literatura romana:

Psalmul de taină

O, tu aceea de-altădată, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ făgăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească undele mele suferinde;
Unde-ţi sunt mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?

Tu ce-nfiori pe şesuri plopii când treci din creştet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare fără chip;

Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.

Altii mai harnici au publicat alta poezie draga mie, care imi devine, pe masura ce trece timpul, mai plina de inteles:

Nu mai zaresc. . .

Nu mai zaresc si-as sta sa mai ascult
Poteca merge inca mult?

Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?

Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?

Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.

De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.

M-as odihni ... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda.