joi, 23 iulie 2009

Sunt o ipocrita????

Unul din marile mele defecte e ca nu stiu sa ascult, mai ales cand interlocutorul incepe sa expuna o idee despre care eu am alta parere sau, mai ales, cand sunt in total dezacord, nu astept sa-si expuna bietul om toate argumentele ci sar imediat cu gura sa-l contrazic.

Astazi insa am procedat total diferit atunci cand, pe drumul spre tramvai, am fost acostata (acesta e cuvantul, desi ar fi cam inadecvat, pt ca persoana era plina de bunavointa) de o doamna care se intreba daca noi avem loc pe ingustul spatiu ramas la dispozitia pietonilor dupa ce posesorii de masini le-au parcat pe trotuar.

Intrebarea era legitima, tinand cont de faptul ca eu, cel putin sunt o fiinta plinuta (OK, acesta e un eufemism, dar sa stiti ca eu am incaput in acel spatiu,doamna nici nu a incercat) la fel si doamna, desi cu vreo 9 kg mai in josul cantarului decat mine, cum a rezultat din marturisirile reciproce. Ei bine, in scurtul drum pana la statia de tramvai si in cele doua minute pana am coborat, doamna a reusit sa-mi ofere, prin viu grai, din nemarginita dumisale intelepciune, doua retete naturiste, impreuna cu modul de intrebuintare si cu reclama gratuita a minunilor constatate de interlocutoare pe propria piele.

Prima reteta a fost recomandata asa: "O reteta miraculoasa de slabit" si consta din 40 catei de usturoi zdrobiti si macerati timp de doua saptamani, de preferat in tuica de casa " pt ca e mai naturala decat alcoolul etilic" ceea ce demonstreaza ca doamna are si oarece cunostinte de chimie. Dupa macerare lichidul se streecoara (filtreaza, intre noi chimistele) printr-un tifon si se consuma in fiecare zi cate 10 picaturi (rauvoitorii care si-ar putea inchipui ca amabilitatea doamnei se datora tratamentului vor fi dezamagiti, cu asemenea doza se poate obtine, dupa marturia dumneaei, doar o scadere in greutate, si nu o euforie bahica)

Timpul nu mi-ar fi ingaduit sa intru cu doamna intr-o disputa sau o prelegere (din partea mea) despre efectele dietelor de slabire cam dupa ureche, despre faptul ca daca o reteta pare prea buna asa e, nu trebuie sa avem incredere, ci numai o schimbare radicala si permanenta a stilului de viata (cum ne invata, intre altii, dr Andrew Weil) poate aduce o talie de invidiat si ca pt hipotiroidieni (cazul meu) nici o tona de usturoi macerat in orice fel de alcool, natural sau nu, nu poate avea efect.

Am ascultat-o cu multa politete si doamna mi-a marturisit ca ea trimite multe retete si sfaturi la revistele "Practic", apoi a continuat cu sfaturile, recomandandu-mi o reteta infailibila antireumatismala, bazata pe un fruct cu coaja f incretita iar interiorul avand aspectul asemanator cu ananasul. M-am jenat sa-i cer voie sa fotografiez fructul (inca verde) pe care l-am vazut de mult intr-un pom pe Calea Plevnei, in apropiere de Stirbey Voda, dar si in Salt Lake City. Frunzele sunt asemanatoare celor de par, fructul e rotund, aproape cat un grapefruit mijlociu. L-am cautat zadarnic pe Google (atentie, d-le Presedinte, nu orice se gaseste usor pe Gugal, poate gasesti matale sau consilierii despre ce fruct e vorba si ne spui si noua, eventual "in direct si la o ora de varf", ca sa-l citez pe Petre Mihai Bacanu), credeam ca l-am vazut in Killer Plants, dar se pare ca m-am inselat.

Reteta e asa: se iau doua fructe (coapte), se taie marunt si se lasa o luna (cu grija de a se pune si sucul care rezulta la taiere) sa macereze cu 500 ml alcool (ea a zis spirt) sanitar. Lichidul se foloseste ca atare, ungandu-se incheieturile dureroase. Se pare ca are si proprietati anti-inflamatoare, nu doar analgezice, cica face minuni, doamnei aproape ii anchilozase genunchiul iar acum era sprintena ca o caprioara.

Scurta noastra convorbire s-a incheiat cu multumirile mele pt retete si cu satisfactia declarata a dumneaiei ca m-a invatat cateva lucruri folositoare in doar 5 minute.

Daca nu am contrazis-o cand mi-a recomandat reteta miraculoasa de slabit, ba chiar i-am multumit pt ea, se cheama ca sunt ipocrita?

7 comentarii:

Anonim spunea...

Nu, n-ai fost ipocrita. Doar politicoasa. Si, apoi, e foarte posibil ca acele leacuri sa functioneze la doamna respectiva. Fie doar prin efectul placebo, daca nu prin substantele pe care le contin. Ipocrizie ar fi fost sa afirmi ca abia astepti sa ajungi acasa si sa prepari leacurile, cand, de fapt, tu nu esti convinsa de utilitatea lor.
O zi buna,

disa spunea...

"ipocrita", nu, politicoasa...

Viorica spunea...

Multumesc,dragele mele, mi-a venit inima la loc

Viorica spunea...

Pasaruica, as vreasa te mai vizitez din cand in cand pe blog,se poate? In josul paginii am adresa la care-mi poti trimite invitatia

Anonim spunea...

Cand vrei sa scapi de o persoana cat mai repede si in acelasi timp,elegant,DA-I DREPTATE si multumeste-i pentru pentru sfaturile nepretuite,dar,nesolicitate.Orice tentativa de contrazicere se taxeaza cu timp suplimentar si nervi.Subtila manevra,d-na Viorica!Parerea mea!Gabriela N.

Anonim spunea...

Sigur, Vio, n-am nimic impotriva. Mi-ar placea sa ma vizitezi atunci cand doresti. Am, insa, doua probleme: 1. nu identific adresa ta de mail pe care sa-ti pot trimite invitatia si 2. nu stiu cat si cand voi mai scrie pentru ca, asa cum iti spuneam, ma irita teribil abuzul asta al unor personaje care tin neaparat sa-mi intre in conturi, de parca as fi nu stiu ce personalitate importanta, sa merite efortul indiscretiei.

Viorica spunea...

@Gabriela N
Adica nu sunt ipocrita,ci doar subtila? Mare realizare pt berbeaca de fata.
@Indigobird
Despre cum putem face schimb de adrese de email (in caz ca vrei) ti-am dat indicatii amanuntite in articolul urmator dar le repet si aici:
1. Nu ma poti contacta de pe feed. Am incercat sa-mi pun acolo adresa de email dar n-a mers si am renuntat, era ceva cu modificat html-ul, mi-am prins urechile.
Pe blog, jos de tot e un formular care trebuie completat (atentie la cod) in care pui adresa ta de email, cand primesc emailul (dupa ce apesi send, biensur) iti dau eu reply. E singurul formular pe care am fost in stare sa-l introduc in blog, in plus se pare ca ma protejeaza intrucatva (nu asta am urmarit cand l-am instalat)