Eu va multumesc pt ca mi-ati dat ocazia sa-mi dau si eu cu parerea.
Probabil voi mai avea ocazia sa-mi expun pareri asemanatoare, tinand cont de reactia presedintelui, asa cum reiese dintr-o stire la Antena 3
Traian Băsescu acuză trusturile de presă că au executat-o pe Monica Iacob Ridzi
Criza de la Ministerul Tineretului şi Sportului s-a rezolvat în mai puţin de două ore. O criză morală, spune preşedintele Băsescu, în care mass-media şi-a dat mâna cu politicul într-un scop murdar.
Monica Iacob Ridzi şi-a anunţat demisia din funcţie şi, imediat, partidul a găsit un înlocuitor în persoana Sorinei Luminiţa Plăcintă. Monica Iacob Ridzi şi-a motivat decizia prin faptul că nu doreşte să prejudicieze imaginea PDL şi că familia sa face faţă cu greu presiunii mediatice.
La scurt timp după anunţul demisiei, la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de învestire a noului ministru. Aceasta a fost umbrită de explicaţiile preşedintelui referitoare la cazul Ridzi.
Şeful statului a profitat de ocazie şi i-a atacat din nou mogulii de presă.
Traian Băsescu a acuzat trusturile de presă că au executat-o pe Monica Iacob Ridzi, într-o campanie care urmărea de fapt obţinerea de bani de la oamenii politici. Şi a sărit din nou la gâtul presei, ducând însă discuţia spre campania electorală.
"Dintr-o dată, televiziunile comerciale anunţau că difuzează gratuit clipurile candidaţilor la europarlamentare. Sigur că domnii Vântu şi Voiculescu nu se transformaseră brusc în samariteni. Era expresia înţelegerii murdare între politic şi două trusturi de presă. Noi spunem că nu vă luăm banii şi voi plătiţi cu banii neînregistraţi direct la noi", a declarat Traian Băsescu.
Preşedintele a ţinut să o delimiteze de acest scandal pe fiica sa, a cărei imagine a fost legată de Monica Iacob Ridzi în campania electorală.
"Pe 29 mai, cand am aflat că trusturile de presă au luat decizia eroică să transmită gratuit oricâte spoturi ar da partidele aflate în campanie, am rugat pe cei responsabili de campania fiicei mele să înceteze imediat difuzarea oricărui clip electoral"
De criticile preşedintelui nu au scăpat nici membrii comisiei parlamentare care au anchetat cazul Ridzi.
"Oameni buni, aveţi grijă ce faceţi cu democraţia. Am văzut un act de tip Ana Pauker susţinut cu toată forţa de presa care în campanie făcuse o înţelegere de difuzare a clipurilor electorale fără bani. Comisia şi-a oprit lucrările când a dat de firmele care duceau către televiziuni", a mai declarat Băsescu.
Preşedintele uită, însă, că duminică, 31 mai, Elena Băsescu apărea în emisiunea Zig Zag a lui Ion Cristoiu la Antena 3, în care au fost difuzate si clipurile electorale. Oricum, în ceea ce priveşte campania electorală, Antena 3 precizează că aceasta a fost gratuită şi echilibrată pentru toate partidele şi toţi candidaţii, indiferent dacă erau sau nu la putere.
Bun , si acum ca am publicat stirea o sa-mi permit sa fac cateva observatii legate de cuvantarea respectiva:
Ce ma socheaza pe mine f tare e asemanrea halucinanta dintre alura noii ministrese, Sorina Luminita Placinta, si Eba, asemanare vizibila in poza de mai sus.
Si "pour la bonne bouche" o sa citez,de la celalalt trust de presa atacat de presedinte, Realitatea, declaratia lui CT:
Demisia Monicăi Iacob Ridzi din funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului este o demise din calcul, care nu foloseşte la nimic pentru că lasă publicul fără răspunsuri, la fel cum era şi până acum, a spus Cătălin Tolontan.
Potrivit jurnalistului, demisia de astăzi a Monicăi Iacob Ridzi, a fost "o demisie de cosinus, de pantă", nu una "de responsabilitate" şi, în ciuda gestului, "frustrarea oamenilor rămâne intactă".
În ceea ce priveşte cifrele, este vorba de complicitate. Astfel, deşi Ridzi şi-a depus demisia, astăzi, la cabinetul premierului Emil Boc, "gestul nu poate aduce înapoi cei 730.000 de euro cheltuiţi anapoda şi suspect", a completat Tolontan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu