sâmbătă, 11 iulie 2009

Promisiuni, promisiuni.

Pt ca vorbeam mai inainte de ppsuri in lant am sa transcriu textul dintr-unul cu numele de MantraRus:


Karma binefăcătoare

Citirea acestor rânduri este plãcutã si nu ia mult timp. Bucurã-te de ele!

Sunt cuvintele lui Dalai Lama în pragul anului nou 2009. Citirea si reflectarea la aceste rânduri ia doar câteva secunde. Nu pãstra acest mesaj. Mantra trebuie sã Te (imi place ca scrie Te cu litera capitala, de parca am fi toti niste divinitati) pãrãseascã în curs de 96 de ore. si vei avea parte de o surprizã foarte plãcutã! Aceste reguli se potrivesc tuturor – si celui care nu crede, si celui care împãrtãseste orice religie. Crede!

Gândeşte-te că, o mare iubire sau realizările extraordinare aduc cu sine şi un mare risc

Când pierzi ceva, nu pierde experienţa…

Respectă întotdeauna regula celor trei R:
Respectã-te pe tine (Respect for Self),
Respectã-i pe ceilalti (Respect for Others) si
Fii rãspunzãtor pentru toate acþiunile tale (Responsibility for all your Actions).

Ţine minte! Nerealizarea unui lucru pe care l-ai dorit este uneori cel mai bun cadou al sorţii.

Învaţă regulile, ca să ştii cum să le încalci în mod corect (Asta e tare!)

Nu lăsa ca un incident minor să distrugă bunele relaţii.

Imediat ce-ţi dai seama că ai făcut o greşeală, fă totul ca să o îndrepţi

În fiecare zi, petrece câteva momente cu tine însuţi.

Fii gata să-ţi schimbi scopurile, dar nu-ţi schimba niciodată valorile.

Ţine minte, câteodată tăcerea este cel mai potrivit răspuns.

Trăieşte corect şi cinstit. Astfel, când vei îmbătrâni, te vei putea bucura încă o dată de viaţa ta.

O atmosfera de dragoste în casa ta este baza întregii tale vieţi.

În timpul diferenţelor de opinii cu cei dragi, gândeşte-te doar la prezent. Nu te uita în trecut.

Transmite mai departe cunoştinţele tale. Aceasta este calea spre nemurire.

Fi grijuliu cu Pămâmtul.

O dată pe an, mergi undeva, unde nu ai mai fost niciodată.

Ţine minte, cele mai bune relaţii sunt acelea în care iubirea unuia pentru celălalt creşte nevoia unuia pentru celălalt.

Preţuieşte-ţi victoria cu preţul lucrurilor pe care a trebui să le sacrifici pentru a o atinge.

Iubeşte şi pregăteşte hrana cu pasiune nemărginită.

Trimite această Mantră la 5 prieteni şi viaţa ta va deveni mai bună.

0 – 4 prieteni: Viata ta se va îmbunãtãþi..
5 – 9 prieteni: Viata ta va deveni asa cum ti-o doresti.
10 – 14 prieteni: Vei avea parte de cel putin 5 surprize plãcute în urmãtoarele 3 sãptãmâni.
15 prieteni sau mai mult: Viata ta se va îmbunãtãti considerabil si tot ce ai visat vreodatã va începe sã capete trãsãturi reale.

Nu pãstra acest mesaj.

Aceastã Mantrã nu trebuie sã rãmâna la tine mai mult de 96 de ore.

Te asteaptã lucruri plãcute si neasteptate!

Cum eu amprimit acesta mantra acum cateva luni nu mai am ce spera de la ea (Am zis ca asemenea mesaje,char daca sunt pline de promisiuni ma irita f tare, OK? De-aia nu am pus-o pe blog mai devreme). De fapt cred ca am trimis si eu ppsul cuiva, dar n-am observat mare imbunatatire in viata mea. Asa-mi trebuie daca sunt sceptica!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Buna dimineata!
Mie mi se pare deosebita aceasta cugetare: "Fii gata să-ţi schimbi scopurile, dar nu-ţi schimba niciodată valorile".
Se refera la o adaptare cu sens a unei fiinte inteligente. Iti schimbi obiectivele, in functie de conjuncturi, dar nicio data nu abdici de la lucrurile de valoare, de la principii.
Pacat ca astfel de mesaje isi diminueaza din efect, atunci cand ajungi sa citesti fraza aia de la sfarsit, cea cu "trimite la x persoane"...

Viorica spunea...

Exact asta voiam si eu sa subliniez: degeaba atata intelepciune daca se termina asa. Si inca asta nu are amenintari..