De cand e la noi Mamita nu numai ca a cam invatat pe de rost imprejurimile blocului, unde ne invartim precum gaina in jurul casei, dar a inceput sa socializeze cu unele dintre vecine, cel mai mult cu una de la o curte. Vecina, Aurelia pe nume, are peste 70 de ani dar, cand a auzit ca Mamita se apropie vertiginos de 91 (i-a implinit pe 4 August) a exclamat "Ce da ani!"
De atunci Mamita o pomeneste de cel putin doua-trei ori pe zi, atat a fost de impresionata. Noi, familia, i-am organizat o mica petrecere. Fetele mele i-au cumparat un tort, flori, sotul meu a cumparat un fir de crini imperiali de o marime nemaivazuta de mine pana atunci, am facut si o pizza, am avut sampanie atat pt copii, fara alcool, cat si din cea normala, "Diamant" de la Zarea. Am avut pana si un rest de tort de inghetata pe care l-am servit impreuna cu tortul Joffre.
Cu ocazia asta, pt ca eu doar am pus un pic pe limba din tortul cel gustos si aromat (si nu e bine, incepe sa imi scada auto-controlul si sa fac rabat de la dieta antidiabet) am scos din congelator niste zmeura care s-a congelat bob cu bob si, asa congelata, am pus-o in paharul cu sampanie. A fost ceva atat de minunat incat n-ar fi rau sa incercati, daca aveti ceva zmeura inghetata, ca sampania cred ca nu lipseste din vreo casa :)).
4 comentarii:
Observ ca unii chiar iubesc anii, chiar daca ao viata asa de luxoasa in Romania, ma intreb oare care e secretul lor, oare cum reusesc?
Eu una nu ii inteleg...
Draga Vera, toata lumea iubeste tineretea. Nimeni nu vrea sa imbatraneaca.
Dar daca tot iti e dat sa traiesti, de ce sa nu te bucuri de viata, fie ea luxoasa sau nu, daca poti? Secretul e sa fii impacat cu tine insuti.
Si asta nu ti-o poate da nici o alifie, oricat de sofisticata ar fi ea.
La multi ani Mamitei !:)
Sa va bucurati de ea si cu ea,
inca multi ani deacum inainte !
Multumesc mult, draga mea. Incercam sa ne bucuram cat putem, dar stii si tu, cu varsta necazurile se inmultesc.
Trimiteți un comentariu