Formatia invitata sa cante in cadrul festivalului de folk Beamish (Beamish e o marca veche de bere corkeza, acum insa fabrica a fost cumparata de Heineken si pana si numele i-a disparut de pe imensul rezervor unde se lafaia acum doi ani, in schimb cam toate puburile inca il arboreaza) se numeste Guidewires si e alcatuita din cinci instrumentisti: Padraig Rynne la concertina, un fel de armonica mica, acesta a fost si prezentatorul spectacolului, prezentarea fiind facuta pe un ton glumet, se pare ca e in traditia irlandeza, Siobhan Peoples la vioara, Paul McSherry la chitara Karol Lynch la bouzouchi si Sylvain Barou, un Breton la flaut.
Desi nu ma omor dupa muzica instrumentala mi-a placut f mult concertul. A avut nu numai muzica traditionala irlandeza ci si o bucata din Macedonia. Publicul a primit f bine tot repertoriul, la unele melodii mai saltarete mai ca ma asteptam sa vad cateva persoane din audienta ca sar in sus si incep sa danseze, atat era de evident ca le place ce aud. Nici vorba sa atipeasca cineva!
La prezentarea lui SB PR a spus aparent serios: e din Britanny. Stiti care, Britanny, California. Iar Silvain a intrebat dac e cazul sa traduca ce are de spus. Bineinteles ca a vorbit in engleza, dar, fiind vorba tot de o regiune locuita candva de celti, Bretagne din Franta, se astepta chipurile sa ii fie tradus discursul in celta. Numai ca de data aceasta Caitriona, cea care a cantat seara precedenta la Lewis Glucksman Gallery in limba celta (un singur cantec l-a cantat in engleza) lipsea.
Desi alaturarea instrumentelor amintite mai sus (carora li s-au adaugat, spre sfarsitul concertului, tamburina si castagnetele manuite de muzicienii din Dulra) poate parea ciudata, rezultatul a fost armonios si f placut. Din pacate camera mea foto nu poate reda corect sunetele si de aceea, desi am facut cateva inregistrari, nu am sa pun nici una aici.
Se cantau mai multe bucati odata , imntr-o inlantuire curgatoare, dar din cand in cand un instrumentist dade un scurt recital solo. Cam toate potpuriurile incepeau cu un solo de chitara, mie mi-au placut f mult solourile la flaut. Siobhan a prezentat o melodie scotiana, prezentatorul ne-a spus ca numele ei e un fel de incurcatura de limba.
Pe acelasi rand cu mine stateau 3 tinere care si-au notat cu constiinciozitate ceva tot timpul spectacolului. Vecina mea a desenat Bouzouchi (un instrument cu coarde asemanator cu mandolina)
iar la sfarsit toate trei se intrebau ce era instrumentul cel ciudat care nu e tamburina. Le-am spus numele in spaniola, m-au pus sa fac spelling. Noroc ca imi mai amintesc lectiile de spelling din "Invatati engleza fara profesor" a lui Levitschi si Dutescu.
Concertul a inceput in jurul orei unu si a durat cam o ora. Cum eu, spre deosebire de ai mei, am mai mult timp la dispozitie si le gatisem ceva de dimineata m-am decis sa ma mai falfai prin oras. In Culture Night pe Wandesford Quai erau semnalizate trei obiective, le-am vizitat acum doi ani si n-am fost prea incantata dar am observat cu ocazia unei plimbari prin oras cu Vasile si Lia ca Fenton Gallery e deschisa, si eram curioasa ce mai e expus acolo.
Galeria nu e prea mare, adaposteste acum lucrari apartinand a doi pictori, Frank Phelan si Donal Moloney, ambii cu tablouri abstracte. DM are niste tablouase micute, mai ales in comparatie cu cele ample ale lui FP, mi-au placut mai mult cele mari, mai ales unul care parea ca este tridimensional. Pe unul din perete era o deschizatura catre un coridor ingust si intunecat, m-am dus cu gandul la niste catacombe, custoda mi-a explicat ca mai sunt doua camarute care nu au nimic expus.
Langa Fenton Gallery se afla Backwater Studios, niste ateliere care ar fi putut fi vizitate in grupuri din jumatate in jumatate de ora, acum bineinteles erau inchise publicului, insa se putea vizita atelierul de imprimerie, alt obiectiv din Culture Night. Am intrat in curte si inainte de a ma indrepta spre imprimerie mi-am varat nasul si restul corpului pe o musa care era deschisa. Acolo un sculptor mesterea de zor la ceva, stand de vorba cu un alt barbat. M-am fatait prin restul incaperii fotografiind de zor obiectele de arta intalnite in cale, apoi am intrebat daca pot fotografia si obiectele de langa artist.
Din expresia fetei se vedea clar ca nu vrea sa fie pozat el personal, asa ca i-am promis ca ma voi ocupa doar de obiecte (si m-am tinut de promisiune) Erau multe capete care pareau facute din metal, m-a impresionat unul care avea o masca pe fata si i-am spus omului (intre timp interlocutorul a plecat) ca mi se pare interesanta ideea de a pune o masca unei statui. Apoi l-am intrebat daca arma la care mesterea e reala, mi-a spus ca e din ceara. Erau si machete de bombe, si grenade, dar erau prea aproape de artist ca sa le pot fotografia (uitandu-ma mai bine am observat ca am surprins buchetul de grenade).
Mi-a spus ca toate sunt din ceara si m-a intrebat daca vreau un catalog (avem in mana micul catalog al expozitiei de la Fenton Gallery. I-am spus ca da si m-a invitat sa iau unul dintr-o cutie inchisa, Asa am aflat ca artistul se numeste Ben Reilly si ca n-a glumit de loc, el lucreaza in ceara. In atelierul de imprimerie nu era nimeni, poate daca mi-ar f iexplicat cineva despre ce e vorba as fi inteles ce e cu blocurile de piatra pe care erau niste desene, se pare ca folosesc ca baza pt gravuri, arta gravurii a mia evoluat de la Hokusai incoace, nu mai foloseste lemn ci piatra ca baza, dar asa...Gravurile erau toate alb-negru, unele reprezentau niste gandaci cam ca cei de bucurie, bleah! In apropiere se afla si grafitturile de langa beraria Beamish, pt ca sunt adevarate opere de arta le-am revazut.
M-am mai fatait prin centru vrand sa revizitez Vision Center, dar era inchis. Am intrat intr-un magazin de chinezarii si am remarcat ca preturile sunt mult mai umflate decat la noi, o cana speciala pt ceai, din portelen mai grosolan, idem, identica si la fel cu una pe care am cumparat-o de la o taraba din Crangasi cu 10 lei costa aici vreo 7 euroi. Si doar toata lumea spune ca Irlanda e pe buza prapastiei. Vanzatoarea, mi-a explicat ca in pret intra si transportul, pt ca nu se confectioneaza in Irlanda, i-am replicat ca nici in Romania nu se fabrica, doar sunt chinezesti si atunci mi-a spus ca in Thailanda, de unde vine ea, deasemenea chinezariile sunt mult mai ieftine. Nu i-am mai spus ca Thailanda e pe acelasi continent cu China, deci transportul e mai ieftin, nu avea rost.
In schimb pe North Main Street am descoperit un magazin de condimente (spices) sensibil mai ieftine decat cele de la Supermarket (dar nu aveau Cajun mix) si mi-am cumparat si eu cateva.
Maria mi-a spus mai demult ca a vazut langa Lough Cork un grafiti f frumos, mi-am zis ca o zi atat de frumoasa e f potrivita sa merg si acolo. Pe lac sunt mult mai putine lebede decat acum doi ani, am vazut si de data asta doar lebede albe, in schimb gastele grase si albe ca neaua sunt tare nostime. Grafittiul despre care era vorba e de fapt un poster f lung, o reproducere dupa o lucrare intitulata Interconnected Earth, poate fi downloadata de pe www.botanicgarden.ie/earth. Lucrarea vrea sa atraga atentia asupra activitatii nefaste pt viata planetei desfasurata in diverse moduri de umanitate (prin pesticide, poluare, etc), are deci un mesaj ecologic.
Dupa acest periplu atat de indelungat am vrut sa vad ce gust are cidrul pe care l-am cumparat dintr-un magazin in a carui vitrina scria ca vand cidru original irlandez. Am fost condusa la o vitrina cu multe sticle destul de scumpe dupa opinia mea, am ales niste doze cu aroma de capsuni si fructe de padure, abia acasa am constatat ca nci vorba sa salvez economia irlandeza cumparand marfuri autohtone, o doza era importata din Suedia si alta din Estonia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu