Undeva, printre cartile mele de poezii se afla si una de Pablo Neruda. Dar pt ca pe net se gasesc unele gata transcrise n-o sa ma mai obosesc sa le caut intre paginile acestei carti. Mi-am amintit cat imi plac poeziile lui citind poemul urmator, f mediatizat pe diferite situri in romana (n-o sa dau link, puteti sa dati un search cu Pablo Neruda poezii dragoste si veti gasi cateva linkuri) primit prin email de la b. d.
Moare cate putin |
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie
Daca va fi sa minti, minti in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...
Poemul 20
Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata,
iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.
Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata,
iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.
poezie de Pablo Neruda din "Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit"
Si acum varianta in spaniola:
Puedo Escribir los Versos mas Tristes Esta Noche
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Escribir, por ejemplo: "La noche esta estrellada,
y tiritan, azules, los astros, a lo lejos".
El viento de la noche gira en el cielo y canta.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Yo la quise, y a veces ella tambien me quiso.
En las noches como esta la tuve entre mis brazos.
La bese tantas veces bajo el cielo infinito.
Ella me quiso, a veces yo tambien la queria.
C�mo no haber amado sus grandes ojos fijos.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Pensar que no la tengo. Sentir que la he perdido.
Oir la noche inmensa, mas inmensa sin ella.
Y el verso cae al alma como al pasto el rocio.
Que importa que mi amor no pudiera guardarla.
La noche esta estrellada y ella no esta conmigo.
Eso es todo. A lo lejos alguien canta. A lo lejos.
Mi alma no se contenta con haberla perdido.
Como para acercarla mi mirada la busca.
Mi corazon la busca, y ella no esta conmigo.
La misma noche que hace blanquear los mismos arboles.
Nosotros, los de entonces, ya no somos los mismos.
Ya no la quiero, es cierto, pero cuanto la quise.
Mi voz buscaba el viento para tocar su oido.
De otro. Sera de otro. Como antes de mis besos.
Su voz, su cuerpo claro. Sus ojos infinitos.
Ya no la quiero, es cierto, pero tal vez la quiero.
Es tan corto el amor, y es tan largo el olvido.
Porque en noches como esta la tuve entre mis brazos,
mi alma no se contenta con haberla perdido.
Aunque este sea el ultimo dolor que ella me causa,
y estos sean los ultimos versos que yo le escribo.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Escribir, por ejemplo: "La noche esta estrellada,
y tiritan, azules, los astros, a lo lejos".
El viento de la noche gira en el cielo y canta.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Yo la quise, y a veces ella tambien me quiso.
En las noches como esta la tuve entre mis brazos.
La bese tantas veces bajo el cielo infinito.
Ella me quiso, a veces yo tambien la queria.
C�mo no haber amado sus grandes ojos fijos.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
Pensar que no la tengo. Sentir que la he perdido.
Oir la noche inmensa, mas inmensa sin ella.
Y el verso cae al alma como al pasto el rocio.
Que importa que mi amor no pudiera guardarla.
La noche esta estrellada y ella no esta conmigo.
Eso es todo. A lo lejos alguien canta. A lo lejos.
Mi alma no se contenta con haberla perdido.
Como para acercarla mi mirada la busca.
Mi corazon la busca, y ella no esta conmigo.
La misma noche que hace blanquear los mismos arboles.
Nosotros, los de entonces, ya no somos los mismos.
Ya no la quiero, es cierto, pero cuanto la quise.
Mi voz buscaba el viento para tocar su oido.
De otro. Sera de otro. Como antes de mis besos.
Su voz, su cuerpo claro. Sus ojos infinitos.
Ya no la quiero, es cierto, pero tal vez la quiero.
Es tan corto el amor, y es tan largo el olvido.
Porque en noches como esta la tuve entre mis brazos,
mi alma no se contenta con haberla perdido.
Aunque este sea el ultimo dolor que ella me causa,
y estos sean los ultimos versos que yo le escribo.
Puedo escribir los versos mas tristes esta noche.
sau in engleza:
Sonnet 20
(The Saddest Lines -
Saddest Poem)
~ Pablo Neruda
(The Saddest Lines -
Saddest Poem)
~ Pablo Neruda
Tonight I can write the saddest lines.
Write, for example: "The night is shattered,
and the blue stars shiver in the distance."
The night wind revolves in the sky and sings.
Tonight I can write the saddest lines.
That I loved her, and sometimes she loved me too.
On nights like this one, I held her in my arms.
I kissed her again and again under the endless sky.
She loved me, and sometimes I loved her too.
How could one not not have loved her great, still eyes?
Tonight I can write the saddest lines.
To think that I do not have her. To feel I have lost her.
To hear the immense night, still more immense without her.
And the verse falls to the soul like dew to the pasture.
What does it matter that my love could not keep her.
The night is shattered, and she is not with me.
This is all.
In the distance someone is singing. In the distance.
My soul is not satisfied that it has lost her.
My sight searches for her as though to go to her
My heart looks for her, and she is not with me.
The same night whitening the same the same trees.
We, we who were, are the no longer the same.
I no longer love her, that is certain, but how I loved her.
My voice tried to find the wind to touch her ear.
Another's. She will be another's. Like my kisses before
Her voice, her bright body. Her infinite eyes.
I no longer love her, that is certain, but maybe I love her.
Love is so short, forgetting so long.
Because through nights like this one I held her in my arms,
my soul is not satisfied that it has lost her.
Though this be the last pain that she makes me suffer,
and these the last verses that I write for her.
Write, for example: "The night is shattered,
and the blue stars shiver in the distance."
The night wind revolves in the sky and sings.
Tonight I can write the saddest lines.
That I loved her, and sometimes she loved me too.
On nights like this one, I held her in my arms.
I kissed her again and again under the endless sky.
She loved me, and sometimes I loved her too.
How could one not not have loved her great, still eyes?
Tonight I can write the saddest lines.
To think that I do not have her. To feel I have lost her.
To hear the immense night, still more immense without her.
And the verse falls to the soul like dew to the pasture.
What does it matter that my love could not keep her.
The night is shattered, and she is not with me.
This is all.
In the distance someone is singing. In the distance.
My soul is not satisfied that it has lost her.
My sight searches for her as though to go to her
My heart looks for her, and she is not with me.
The same night whitening the same the same trees.
We, we who were, are the no longer the same.
I no longer love her, that is certain, but how I loved her.
My voice tried to find the wind to touch her ear.
Another's. She will be another's. Like my kisses before
Her voice, her bright body. Her infinite eyes.
I no longer love her, that is certain, but maybe I love her.
Love is so short, forgetting so long.
Because through nights like this one I held her in my arms,
my soul is not satisfied that it has lost her.
Though this be the last pain that she makes me suffer,
and these the last verses that I write for her.
Nu pot sa inchei inainte de a publica o alta poezie draga inimii mele, de data asta scrisa de Lucian Blaga:
Noi si pamantul
Poemele luminii (1919)
de Lucian Blaga
Poemele luminii (1919)
de Lucian Blaga
Atatea stele cad în noaptea asta.
Demonul noptii parca tine-n maini pamantul
si sufla peste el scantei ca peste-o iasca
naprasnic să-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atatea stele, tanarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,
ca să-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca să-ti sorb, flămând să-ti mistui
puterea, sangele, mandria, primavara, totul.
In zori când ziua va aprinde noaptea,
Cand scrumul noptii o să piara dus
de-un vant spre-apus,
în zori de zi as vrea să fim si noi
cenusa,
noi si -- pamantul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu