Damo- ultimul episod

Nu stiu cum s-a intamplat ca data trecuta cand a fost difuzat serialul nu am reusit sa vad ultimul episod si am tot amanat vizionarea lui pana noaptea trecuta. Zic noaptea pt ca , desi era dat de Google ca fiind vizibil de pe mai multe situri sursa era una singura, Todou, com. Nu stiu cum o fi fost pe alte calculatoare, dar pe al meu a fost un chin sa-l urmaresc, pt ca se bloca aproape la fiecare minut, petrecand mare parte din noapte incercand sa leg intr-un tot scenele care ar fi trebuit sa fie rapide si pline de actiune dar erau doar niste insiruiri de cadre. E posibil sa fi fost prea solicitate siturile de pe l-am vazut (m-am tot mutat de pe unul pe altul sperand ca voi avea mai mult noroc in alta parte) sau spionii pe care nu reusesc sa-i blochez cu ajutorul IE, cum ar fi 207.net sa-si fi facut de cap inainte de a-mi aminti ca am folosit si IE, nu numai Vulpea de Foc, Firefox.. Degeaba am cautat episodul cu subtitrare in romana sau franceza, ca nu l-am gasit, dar pana la urma si in engleza a fost OK. 

Si am facut bine ca l-am vazut online pt ca am fost socata sa constat ca la TVR1 din acesta drama atat de trista si insangerata a lipsit tocmai scena care marca deznodamantul situatiei, aceea in care Jee Hee=Choe Ok ii spune lui Jee Mo=Sung Bang Jang cuvantul pe care il asteptam de mult: frate.

In episodul in care Sung Bang le expune oamenilor sai credinta in viitorul luminos care ii asteapta, care viitor nu era altul decat comunismul, in care oamenii sunt egali si nu mai sunt preocupati de lux si de traiul in belsug, cu acea convingere nestramutata ca acesta utopie este perfect fezabila, am fost surprinsa de faptul ca el descria acea societate pura, alba oamenii fiind imbracati in straie albe, simbol al puritatii. Desigur, aspectul lui cristic justifica o asemenea abordare, dar cultura Orientului, in special la popoarele chinez, coreean, japonez atribuie culorii albe conotatii mai degraba negative, fiind asociata cu doliul, cu durerea pricinuita de pierderea fiintei iubite, cu moartea si nu cu viata intr-o societata dreapta. 

Poate faptul ca tot acest film prezinta moartea ca o eliberare, ca o izbavire, ca o despartire temporara, cei care pleaca urmand sa se reuneasca in moarte cu cei iubiti, sa explice de ce a ales Sung Bang albul ca o culoare reprezentativa pt lumea noua pe care o visa el. Oricum, el isi prezinta bine rolul de vizionar, de martir al carui exemplu va fi urmat peste veacuri. 

Si in timp ce Yun Hwang Bo este simbolul iubirii pana la sacrificul de sine, sacrificiu egalat numai de loialitatea fata de lege, ordine si rege,  SBJ da dovada si el de patriotism (cand afla ca soldatii care urmau sa atace palatul sunt japonezi si decide sa-si retraga oamenii pt a nu fi partas la tradarea de tara), dar in acelasi timp isi subordoneaza sentimentele personale loialitatii fata de cei care si-au pus increderea si nadejdea in el, mergand pana la sacrificarea aproape inumana a iubirii. Iar Cheo Ok e si ea capabila de sacrificiu, nu pt iubirea fata de YHB ci pt iubirea fata de fratele sau, dovedind ca in ciuda  a orice sangele apa nu se face (exact asta au mutilat cei ce s-au grabit sa inghesuie intr-un tipar ingust de timp un episod atat de sfasietor de dramatic).

Tot noaptea trecuta am reusit sa vad si cateva episoade din Bad Guy, nu numai de dragul lui Kim Nam Gil, fermecator asa cum il stiam deja din Queen Seon Deok, ci si pt ca imi place si actorul care il joaca pe Teo Seong Hong. Mai ales scena in care o intreaba pe Moon Jae In cum ar trebui sa reactioneze o mama atunci cand afla ca fiul ei e bolnav mi s-a parut extraordinar de bine jucata, mi s-a facut parca o mila si mai mare fata de acest personaj decat de schizofrenicul Shim Gun Wook, cel care nu e in stare sa se decida care din cele trei nume pe care le-a purtat dealungul nu prea lungii sale vieti il reprezinta cu adevarat si care a ramas orfan dupa ce a fost aruncat in strada  de nemilosul presupus tata.

MJI e uneori patetica in incercarea ei disperata de a-si depasi conditia de fata saraca la care baietii cu avere se uita de sus, desconsidearand-o, Mo No e dulcica incercand sa treaca peste oprelistile familiei pt a fi impreuna cu iubitul ei iar Teo Shin incepe, pana la momentul in care m-am oprit eu din vizionarea serialului, sa se simta frustrata de faptul ca nu a trait impreuna cu sotul ei experienta dragostei patimase, pasionale. Altfel povestea e destul de incalcita ca sa mentina atentia, desi uneori cam facila, iar tenta de thriller e binevenita. Pacat ca politistului cel tanar si frumusel nu i s-a oferit un rol mai consistent. 

La inceput am fost cam neplacut impresionata de aspectul mult prea feminin al lui TSH dar m-am lamurit ca actorul a fost bine ales pt contrastul dintre aparenta sa fragilitate si duritatea de care e uneori in stare. Am sa inchei articolul pt ca as vrea sa mai vad macar un episod. Cele pe care le-am vazut pe Drama  Crazy au avut o buna calitate a vizionarii.