luni, 11 mai 2009

Cine se aseamana se aduna

N-a vazut Parisul ce a vazut statuia lui De Gaulle ieri: sportivi mai mult sau mai putin amatori, spectatori (cand am ajuns eu canta Keo), plimbareti si bloggeri. Unii dintre bloggeri se cunosteau deja si s-au revazut cu drag, ceilalti, (bineinteles si eu) au profitat din plin de tehnica moderna si au folosit mobilul (multumesc fiicei mele pt ca mi l-a daruit) pt a se intalni.

Zaza a adus cateva cadouri din indepartatul Orient (am convenit cu Laura ca noi n-am avea curajul ei de a ne aventura intr-o asemenea calatorie, de una singura), eu, ca un Matusalem ce sunt, m-am ales cu o bratara a prieteniei (nu mult diferita ca stil de arta noastra populara) si un CD cu poze (Arhitectul l-a copiat pt el si Laura) pt care ii multumesc f mult.

Galagia si aglomeratia erau atat de mari incat dupa sosirea celor doi Gramo, a lui Vlad (care ne-a tinut un microconcert la fluierul daruit de Zaza si a scos cateva note din cel personal, dar nu al piciorului) si a lui Trix am pornit in cautarea unui loc mai linistit, ca sa ne putem intelege si altfel decat zambind necontenit noi, iar Mada raspunzand la mobil non-stop. Pe drum am aflat cu regret ca Ciupercutza, Impricinatul si inca alti cativa doritori de devirtualizare nu pot veni, spre dezamagirea noastra, dar cu speranta ca vor mai fi si alte zile frumoase (se anunta o vara caniculara, deci insorita) pt a se produce evenimentul.

Ar fi fost placut sa putem sta pe iarba, rontaind din covrigeii cu care ma inarmasem, dar n-am reusit sa gasim unloc potrivit. Am incercat sa stam pe terasa de la Pescarush (dupa ce am gresit intai scara si ne-am trezit in fata usii de la bucatarie, spre marele amuzament al lui Vlad) dar chelnerul (sau mai degraba seful de sala) care ne-a luat in primire s-a uitat f de sus la tinuta noastra casual, care nu cadra cu un local atat de elegant (am fost surprinsa sa constat ca la ora aceea deja canta orhestra iar dansatorii, imbracati in stilizate costume populare, se pregateau sa serveasca masa, cred ca-si terminasera deja programul, doar nu urmau sa tropaie cu stomacele pline) si a spus scurt: "N-avem". Pt ca simpatia era reciproca am pornit spre cealalta latura a lacului, facand o scurta escala in fata minimuzeului.

Iesind pe Soseaua Nordului(spre disperarea celor doi Gramo care trebuiau sa fie altundeva peste putin timp si se departau clar de acel urmator obiectiv) ne-am uitat numai la Quatro Staggioni si am intrat in La Fattoria (n-are nicio legatura cu "fat" din engleza, ar fi si greu sa se ingrase cineva la preturile de acolo, inseamna, dupa cum am citit in dictionar, ferma, gospodarie, mosie) care de data asta, spre deosebire de Pescarus unde erau sumedenie de mese libere, n-avea nici un loc liber pe terasa, incat ne-am decis sa stam innauntru.

Personalul a fost f indatoritor, ne-au lipit rapid niste mese incat sa avem loc cu totii (parca era o masa de nunta) si nu a strambat nimeni din nas la comenzile noastre cam firave. Trebuie sa-mi exprim recunostinta pt grija fata de alergia mea la fum de care au dovada fumatorii (desi la intrare scria clar "in acest local se fumeaza", ventilatia a fost fara cusur si am tusit f putin, cand mi-am amintit ca n-am avut niciun acces de tuse cam de multisor) care au iesit afara sa fumeze.

Zaza ne-a povestit cate ceva din calatoria ei, au venit si Traian si Simina (in aceasta ordine), apoi, dupa plecarea celor doi Gramo a sosit si numeroasa familie a lui Mada, (care a salvat onoarea comesenilor comandand si de mancare) si s-a incins o discutie animata. Singurul inconvenient a fost ca era cam greu sa comunicam cu cei aflati la celalalt capat al mesei incat la un moment dat dat discutia s-a purtat pe grupulete.

Am fost impresionata cat de plin a devenit treptat localul, erau o multime de familii cu copii mici, atmosfera semana cu cea din SLC sau Cork, dar acolo preturile erau muuult, muult mai accesibile.

Vlad a trebuit sa plece si el destul de repede (duty call) dupa ce a fost bombardat cu telefoane, dar tot am aflat cate ceva din viata lui de medic, Arhitectul a raspuns temerii de cutremur a Laurei spunand ca cele mai sigure sunt blocurile de prefabricate dar "linistindu-ma" pe mine ca anul in care s-a prefabricat blocul in care stau "nu a fost un an bun pt blocuri din prefabricate".

Cand am plecat, impreuna cu Laura, am reintrat in parc si am profitat de ocazie sa revad expozitia lui Branisteanu, care imi place f mult, sper ca si cei cu bani, care isi pot permite sa-i cumpere tablourile atat de luminoase, au aceeasi parere buna despre ele, si am vizitat si celalalt pavilion, unde mi-au placut mai mult aranjamentele florale si trandafirii japonezi decat tablourile expuse.

Dupa ce Laura s-a indreptat spre metrou am mai ramas in parc (doar nu-mi plangeau copiii mici acasa) si am intrat in Gradina Japoneza. Spiritul de pe scara m-a invatat ca acolo ar fi fost locul ideal sa "campam", o multime de lume statea pe iarba iar gardianul i-a certat doar pe niste tineri care s-au apucat sa rupa si sa manance corcoduse verzi. Abia astept o noua devirtualizare!

Pozele facute cu acesta ocazie pot fi vazute aici (imi pare rau ca nu am pozat si frumosii ochi albastri ai lui Traian sau ochii cei verzi ai Siminei)

Multumesc Madalinei pt ca si-a folosit din plin spiritul organizatoric aflat in dotare.

10 comentarii:

Gramo spunea...

Aaaa, ce poze frumoase! Da, pana la urma ne-am descurcat. Ne-a spus Trix ca am putea iesi cumva in Pipera si am ajuns pana la urma la o statie de metrou (Aurel Vlaicu, parca) si totul a fost ok.

Ne pare rau ca n-am stat mai mult si ca n-am apucat sa vorbim mai mult. :(

Viorica spunea...

Si mie imi pare rau. Altadata...

Viorica spunea...

Am uitat sa va spun welcome!

Vlad spunea...

HAAAAA, poze!
Viorica, poate o să-mi ierţi faptul că te-am tutuit din prima, precum şi ce o să-ţi spun acu: Viorica, eşti o scumpă!

Laura spunea...

Ce frumos ai scris! De-abia astept urmatoarea intalnire :). Daca stiam ca mergi si in gradina japoneza, poate-as mai fi ramas putin (n-am mai trecut pe-acolo de vreo 2 ani). Desi imi era cam foame (si eram foarte obosita)...

Viorica spunea...

@ Vlad si Laura
Bine ati venit (la comentarii)
Vlad,m-am bucurat ca ne-am tutuit,doar suntem prieteni. Si tu esti un scump (doar de aceea ne-am adunat, nu-i asa?)
Laura, nici eu nu stiam prea bine daca sa ma duc acasa sau sa ma mai plimb. Noroc ca aveam covrigeii la mine si mi-am amgit foamea.

Viorica spunea...

@ Arhitectul
Ti-amindeplinit dorinta. Verifica-ti posta,ti-am trimis ceva.

arhitectul spunea...

Viorica, mulțumesc.
M-am bucurat că am reușit să ajung până la urmă, chiar și așa, fără să stau până la sfârșit.
Grădina Japoneză e unul din locurile mele preferate.

LiaLia spunea...

Draga mea, m-ai făcut invidioasă (pozitiv, normal) :))) Deşi poate mă bag aiurea în seamă, dar data viitoare poate vin cu tine de mânuţă :D

Viorica spunea...

@Arhitectul
Welcome to myblog. Sper sa gasesti ceva demn de interesul tau.
Lia
Nimic nu-i imposibil pe lumea asta.