Dintr-o poveste

Poezia de mai jos a fost publicata de George Cosbuc in 1869. Orice asemanare cu prezentul nu e intamplatoare, desi multe "imprumuturi" citate de poet s-au incetatenit atat de bine incat avem a da si altora.

Port strain si carti straine,
Tot ce din straini ne vine:
A ne-ntrece cu ocara
Si-a batjocori mereu
Ori hulind pe Dumnezeu
Si nesocotind barbatii
Care ne ridica tara,
Ori umbland ca apucatii
Sa ne batem vecinic pieptul:
De-am fi oricat de nemernici
Sa ne credem toti puternici,
Toti cu cap si toti cu dreptul
De-a fi calcatori de lege
Si-ntr-un sat fara de caini:
Astea sunt deocamdata
Voi, iubitii mei romani,
Marfa cea mai cautata.
O, dar nu te-nspaimanta:
Nu la noi, se intelege,
Ci-ntr-o tara-ndepartata
Sub pamant pe undeva.

Dar eu am luat cartea-n mana cu gand sa transcriu alta poezie, tot de Cosbuc:

LUPTA VIETII
Gazel
Copiii nu-nteleg ce vor:
A plange-i cumintia lor'

Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguitor
(Holograf: "Si Baietii plang cate-odata")

Nimic nu-i mai de ras ca plansul
In ochii unui luptator.

O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea,cu dor.

Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.

Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.

E tragedie naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor,

Dar sunt erai de epopee
Cand bratul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plange (Auzi, marinelule?)
Si-i un neom, ca-i dezertor.

Oricare-ar fi sfarsitul luptei
Sa stai luptand, caci esti dator (Dar tu, draga Stolo?)

Traiesc acei ce vreau sa lupte,
Iar cei fricosi se plang si mor.

De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

Acum exact noua ani, pe peretele de la arhitectura cineva a transcris aceasta poezie, pe care o stiam de mult pe de rost. Nu stiu la cine s-a gandit cel ce a afisat-o acolo, eu m-am gandit la toti cei care au dorit sa implineasca dreptatea oriunde s-au aflat si au cazut prada celor rai, ca si la faptul ca totul se plateste pe lumea asta, si binele si raul.

EX OSSIBUS ULTOR
(Din mormant se ridica razbunatorul)

A fost un tanar imparat --
De la misei a smuls averea
Si-a smuls de la tirani puterea
Si multi nebuni a spanzurat.
Dar patru insi vorbind in soapte
L-au dus in giulgiuri invalit
Si-n codrul cel mai tainuit
L-au ingropat tarziu in noapte.

Cei tari au zis "A fost misel!
Ne-a prigonit prea multa vreme."
Iar popii fulgerau blasteme
In cei ce mai vorbeau de el:
Nici voie sa-si cerneasca portul
Nici drept sa-l planga n-au avut
Si niciodata n-au stiut
In ce pamant le doarme mortul.

Si nu vor sti! Caci groapa lui
In blastemat pamant se-ascunde
Nici soare-acolo nu patrunde
Nici plangerile nimarui.
Jurat-a Iadul sa-ngradeasca
Cu nopti de veci acest mormant;
Iar brazii tac, ca nici un vant
Nu-i clatina, ca sa vorbeasca.

Dar noaptea-n zare, uneori,
Cand e furtuna-n departare
La margini de-orizont rasare
Un fulger alb, tarziu spre zori,
Si-ntr-una spre padure-arata
Si scapara spre ea mereu:
E, parc-arata Dumnezeu
Spre groapa cea de mult uitata.

Iar intr-o noapte va lovi!
Si spintecata de lumina
Fugi-va noaptea cea haina,
Si brazii-n flacari or vorbi;
Si-atunci, cu fulgerul tovaras,
Iesi-va mortul imparat,
Si-n Iadul lor, de-unde-au plecat,
S-or prabusi tiranii iaras.

Candva am sa transcriu si poemul care imi place f mult pt intelesurile lui filozofice "Moartea lui Fulger", dar acum vreau sa inchei intr-o nota mai optimista.

PSALM

Inchinati-va popoare!
Dumnezeu e bun--
El a pus in soare focul
Verii-a tot incalzitoare (omul a produs incalzirea globala)
Inima-i e sfantul soare,
Si-alte luni El pune-n locul
Lunilor ce-apun.

Inchinati-va popoare!
Dumnezeu e drept--
Binecuvanta-va anii
Celui ce-n dreptate moare.
Insa jalnic plangatoare
Vor avea-o-n veci tiranii
Inima din piept!

Inchinati-va popare!
Dumnezeu e sfant--
Cel ascuns e-n veci de fata,
Cel etern intr-una moare!
Va-nchinati, ca-nvingatoare
El renaste-a sa viata
Dintr-al sau mormant!