Un om pe niște scări

Poza asta îmi aduce aminte de poezia lui Adrian Păunescu ”Un om pe niște scări”. Trebuie să spun că numărul poeziilor de Adrian Păunescu care îmi plac este în număr foarte limitat...Mi se pare că vocea lui Mircea Vintilă adaugă un plus versurilor.

”Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri”

Vecina mea prăsește flori...

MIRCEA VINTILA - Un om pe niște scări
Versuri Adrian Păunescu

https://youtu.be/MuW_t4O_eWE

In lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe niște scări,
În sus ce e, în jos nimic,
În jos ce e, în sus nimic.

Vorbesc cu ceilalți care-au fost
Și-n sus și-n jos, și nu-i dezic,
Eu îinsumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic.

Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri,
Eu sunt un om pe niste scări
Și-un câine bulucind prin garduri.

Odată, de mai multe ori,
Căci ce pot fi aceste garduri?
Decât căzute foste scări,
Decât căzute foste garduri.

Vecine, Domnule, Străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine.
Ştiu, scările ne sunt comune,
Dar trec atât de rar pe-aici,
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă,
De ce vă supăraţi când vin?
Arare, talpa mea apasă
Pe dalele cu pas străin.

Vecinul meu prăseşte ciori,
Vecina mea prăseşte farduri,
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi,

Eu sunt un om pe nişte scări.
Şi dacă vreţi să fiu baladă,
Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un corb nervos la moartea mea.

Şi-acuma, vă implor, zâmbiţi
În lumea plină de urmări,
Voi care fard şi ciori prăsiţi
Întunecaţi şi spălăciţi.
Lăsaţi-mă să fiu pe scări.