Am primit, ca toata lumea, multe urari de sanatate si mai ales de sarbatori fericite. S-au folosit emailuri, situri de felicitari, SMS, telefoane si comentariu pe blog nu si cartonasele frumos colorate care se trimeteau alta data prin Posta. Din pacate pt familia noastra, din motive de ceasul rau, pisica neagra, sarbatorile nu sunt chiar fericite. A trebuit sa facem un drum de 120 km dus si tot atata intors ca sa ajungem in final la urgenta.
Cat am asteptat sa se indeplineasca formele de internare, in cabinet a intrat f grabita o tanara tare oachesa care a anuntat medicii ca tanarul de afara e pe cale sa lesine. A fost introdus in cabinet si asezat pe patul aflat langa scaunul pe care am fost invitata sa stau. La inceput nu am fost atenta la discutia dintre el si medic, fiind scufundata in gandurile mele nu prea vesele, dar mi-a atras atentia insistenta cu care doctorita voia sa stie daca si-a facut tratamentul si mai ales daca s-a mai injectat. Inca nu eram f atenta dar am ciulit urechea atunci cand am auzit cuvantul etnobotanice. Problema tanarului era ca mana stanga era de doua ori mai voluminoasa decat dreapta, iar tanara spunea ca are febra.
Tanara a prezentat doctoritei o hartie si atunci atitudinea doctoritei s-a schimbat total. Se pare ca respectiva pereche mai fusese la camera de garda cu doua ore in urma si refuzase internarea si chiar tratamentul. Doctorita i-a trimis la Spitalul Obreja, spunand ca la urgenta nu au posibilitatea sa il trateze. In plus spunea doctorita ca asemenea pacienti, drogati, sau cei alcoolici sunt o sursa de tulburare si chiar pericol pt personalul din spital (nu s-a exprimat chiar asa). Mai spunea ca zilnic vin drogati cu etnobotanice, cel putin 3, daca nu 5, si ca stie f bine cum se comporta.
Tanara insista ca pacientul e f linistit dar nu parea deloc convingatoare. Poate nu as fi scris nimic despre acest caz daca la un moment dat tanarul nu ar fi intrebat "sunteti de la tara?" Tanara a spus repede ceva, doctorita clar nu a auzit, pe mine insa impertinenta oachesului m-a cam scandalizat, dar nu am reactionat. Pana la urma cei doi au iesit furiosi din cabinet, tanara amenintand ca se va duce la sefa de garda. pesemne ca a si reusit pt ca s-a intors repede cu o doctorita care a admis sa vada despre ce este vorba.
Intre timp formalitatile noastre s-au incheiat. Cand am iesit am vazut un grup colorat, imbracat in haine specifice (daca as fi rea as zice ca perechea venise insotita de o parte din satra) care incerca sa-l convinga pe drogat sa intre in cabinet. M-am gandit atunci, "uite unde era civilizatia urbana care desconsidera pe cei de la tara..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu