Stim cu totii ca Romania e o buna exporatatoare de valori si ca aproape oriunde pe glob putem gasi conationali de ai nostri a caror activitate este apreciata si recunoscuta. Desigur, acesta un motiv sa ne mandrim cu ei dar si un motiv sa ne intristam ca "nimeni nu este profet in tara sa" si ca acestia au trebuit sa paraseasca tara pentru a-si implini menirea pe acest pamant.
Printre cei despre care am vorbit mai sus se poate numara si Daniel Tudor, corespondent al ziarulu The Economist in Coreea de mai bine de un deceniu. El recunoaste, cu destula modestie, ca activitatea sa de corespondent nu i-a adus cine stie ce notorietate, T E preferand sa lase in anonimat numele celor care contribuie la articolele sale. Totusi se pare ca numele sau incepe sa devina cunoscut datorita initiativei de a scrie o carte despre tara in care si-a petrecut atatia ani.
Trebuie sa-i multumesc prietenei mele de pe fb, Silvia, pt ca mi-a semnalat cartea. Ei autorul i se pare cunoscut, dar nu stie de unde si cand. Cautand date despre autor si carte am citit cateva interviuri f interesante date de el diferitelor publicatii. Pe primul pe care l-am citit, in The Korea Times, "Obvious xenophobia" nu am reusit sa-l mai redeschid dupa ce am inchis tagul din Ff, si imi pare rau, pt ca e de departe cel mai interesant.
Autorul a ajuns in Coreea in 2002, cu ocazia Cupei mondiale la fotbal, apoi a activat ca si corespondent pt T E precum si ca profesor de engleza...S-a hotarat sa scrie acesta carte, spune el, pentru ca, spre deosebire de China sau Japonia, exista destul de putine carti despre Coreea.
Totusi, in articolul din The Wall Street Journal la care tocmai am dat link se nominalizeaza si alte carti despre Coreea care sunt "must read":
Michael Breen, “The Koreans,” which was originally published in 1998, Korea Unmasked” by Rhie Won-bok, “Diamond Dilemma” by Tariq Hussain, “Korean Dynasty” by Donald Kirk, Tom Coyner’s guides to doing business in Korea and the Seoul Selection guidebooks for places and sightseeing.
Daniel Tudor spune in interviul din TWSJ ca a fost indemnat sa scrie acesta carte de faptul ca cei care vor sa stie mai multe despre Coreea contemporana nu au prea multe surse scrise. El a incercat sa faca o trecere in revista din punct de vedere atat economic cat si cultural a modului in care Coreea, care avea un venit pe cap de locuitor de 100$ anual in 1953 a ajuns acum la 30 000$.
Pentru asta a introdus mai multe interviuri:
- Choi Min-sik, the star of "Old Boy"
- Park Won-soon, Mayor of Seoul
- Soyeon Yi, Korea's first astronaut
- Hong Myung-bo, legendary captain of Korea’s 2002 FIFA World Cup team
- Shin Joong-hyun, the 'Godfather of Korean Rock'
- Ko Un, poet
- Hong Seok-cheon, restaurateur, and the first Korean celebrity to 'come out'
Pentru ca recenzia de la prestidigioasa editura Barnes & Nobles este foarte interesanta, am sa mai public cateva extrase din ea:
Long overshadowed by Japan and China, South Korea is a small country that happens to be one of the great national success stories of the postwar period. From a failed state with no democratic tradition, ruined and partitioned by war, and sapped by a half-century of colonial rule, South Korea transformed itself in just fifty years into an economic powerhouse and a democracy that serves as a model for other countries. With no natural resources and a tradition of authoritarian rule, Korea managed to accomplish a second Asian miracle.
Aflata multa vreme in umbra Japoniei si a Chinei, Coreea de Sud este o tara mica si a devenit una din povestile cu cel mai mare succes din peroada postbelica. Dintr-un stat falit cu nici un fel de traditie democratica, ruinat si impartit in doua dupa razboi, si avnad de suferit dupa o jumatrate de secol de dominatie coloniala, Coreea de Sus s-a transformat in numai 50 de ani intr-o putere economica si intr-o democratie care este un model pt alte tari. Fara nici un fel de resurse naturale si cu o traditie de guvernare autoritara, Corea a reusit sa produca un al doilea miracol asiatic.
South Korea has undergone two miracles at once: economic development and complete democratization. The question now is, will it become as some see Japan, a rich yet aging society, devoid of energy and momentum? Or will the dynamism of Korean society and its willingness to change—as well as the opportunity it has now to welcome outsiders into its fold—enable it to experience a third miracle that will propel it into the ranks of the world's leading nations in terms of human culture, democracy, and wealth?
Coreea a cunoscut doua miracole deodata, dezvoltare economica si democratizare completa. Intrebarea este: va deveni asa cum vad unii Japonia, o societate bogata dar in curs de imbatranire, lipsita de energie si viteza? Sau dinamismul si dorinta de schimbare a Coreei, ca si oportunitatea de a include straini in sanul sau, ii vor permite sa cunoasca un al treilea miracol care o va propulsa in randurile natiunilor ce vor conduce lumea in termeni de cultura, democratie, si bogatie?
Desigur, cartea nu da un raspuns, din cate am inteles din recenzii si interviuri, la toate intrebarile de mai sus, ea face mai degraba o trecere in revista a modului cum se prezinta societatea acum, incepand de la xenofobia juranlistilor de la MBC, care ii prezinta pe straini ca pe niste pradatori gata sa ademeneasca tinerele inocente coreene si sa le umple de HIV si alte nenorociri, si continuind cu o multime de alte aspecte.
Ceea ce l-a impresionat cel mai mult pe autor este setea de noutate care exista in Coreea. Rugat sa explice titlul el spune:
I interviewed a guy who was an advisor to Park Chung Hee back in the 60s who said, “Korea was the poorest, most impossible country on the planet.” People didn’t even expect Korea to survive as a country then. The fact that it became what it’s become would have seemed impossible at the time. There’s also the pressure and stress that many of my Korean friends experience and how it’s almost impossible to live up to the standards this society sets on people. It describes Korea’s “need-to-succeed” mentality.
Am luat interviu unui tip care a fost consilierul lui Park Chung Hee in anii 60 si care a spus: "Coreea a fost cea mai saraca, cea mai imposibila tara de pe planeta" Atunci oamenii nici nu se asteptau ca ea sa supravetuisca precum o tara. Faptul ca a devenit ce a devenit atunci parea imposibil. Prietenii mei coreni simt deasemenea o mare presiune is stress care ii face sa creada ca e imposibil sa se ridice la standardele pe care le pune societatea in fata lor. Acesta descrie mentalitatea coreeana "ai nevoie de succes".
Intr-adevar, prietenul meu despre care v-am mai vorbit, dr Hong, nu odata publica in postarile sale citate care cuprind sfaturi despre cum sa ai succes. Nu e mai putin adevarat ca el insista mai mult pe nevoia de fericire si de dragoste si intelegere intre oameni, si de ce face asta mi-a devenit mai clar dupa ce am citit in Oxford Today pasajul urmator:
Somewhat like China, the miracle has been achieved at the sacrifice of much else, particularly general happiness: Koreans set themselves impossible tick lists in every aspect of life and work, Tudor explains, and then feel dreadful when reality falls short. The country has the world’s second highest suicide rate.
Cumva precum China, miracolul coreean s-a produs cu sacrificarea multor altor aspecte, in particular fericirea generala.: coreenii isi impun obiective imposibile in orice aspect al vietii sau al muncii, explica Tudor, si se simt ingrozitor cand realitatea nu le indeplineste. Tara este pe locul doi in lume in ce priveste numarul sinuciderilor.
Personal am remarcat aceasta cruda realitate citind despre unul din actorii care a jucat in Winter Sonata, serialul care practic a declansat Hallyu, valul sud-coreean, care a patruns si in tara noastra si care mi-a adus destui cititori pe blog si multe prietenii pe fb, acest actor deci s-a sinucis...si nu e deloc singurul exemplu notoriu.
In incheiere am sa mai public un scurt pasaj dintr-un interviu al lui Daniel Tudor, ramanand sa cititi, daca gasiti cartea si stiti engleza, pare a fi o lectura interesanta si captivanta:
I wanted to look at what are the results of this rapid economic development, positive and negative. The work culture here. How people date and get married, how that has changed. The spirit of competition in Korea. That’s one of the most important aspects of Korean society, in my opinion, this competition that has arisen in the rapid development phase.
Am vrut sa vad care sunt rezultatele acestei dezvoltari economice rapide, pozitive si negative. Cum lucreaza cultura aici. Cum se stabilesc intalnirile amoroase si cum se casa toresc oamenii, cum s-a schimbat asta. Spritiul de competitie in Coreea. Dupa parerea mea, acesta este unul dintre cele mai importante aspecte ale societatiii coreene, acesta competitie care a aparut in faza de dezvoltare rapida.
Daca aveti timp si stiti engleza va invit sa mergeti la linkurile pe care le-am pus, citatele mele dau numai o palida imagine a lucrurilor interesante pe care le puteti gasi in ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu