Pentru ca nu toti cititorii mei stiu engleza m-am gandit ca ar fi util sa traduc versurile cantecului care m-a impresionat atat de mult.
In my dream, children sing
a song of love for every boy and girl
the sky is blue and fields are green:
and laughter is the language of the world
In visul meu copiii canta
un cantec de iubire pt orice baiat sau fata
cerul e albastru si campiile sunt verzi;
si rasul e limbajul lumii.
… then I wake and all I see is a world full of people in need
...pe urma ma trezesc si vad o lume plina de nevoiasi
Tell me why
does it have to be like this?
Tell me why
Is there something I have missed?
Tell me why
Cos I don’t understand
when so many need somebody
we don’t give a helping
Spune-mi de ce
trebuie sa fie asa?
Am gresit eu cu ceva?
Spune-mi de ce
Pt ca eu nu inteleg
cand atat de multi au nevoie
noi nu-i ajutam.
Everyday I ask myself
what will I have to do be
a man?
In fiecare zi ma intreb
ce trebuie sa fac
sa fiu un om
(aici ppsul are o ilustratie cu militari inarmati sub ochii inocenti de copil)
Do I have to stand and fight
To prove to everybody who I am?
Is that what my life is for
To waste in a world full of war?
Tell me why
Trebuie sa ma ridic la lupta
Ca sa dovedesc tuturor cine sunt?
Pt asta am viata
Ca s-o irosesc intr-o lume plina de razboaie?
Spune-mi de ce?
Tell me why
Tell me why
Tell me why
Tell me why
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Tell me why
Does it have to be like this?
Just tell me why
Spune-mi de ce
Trebuie sa fie asa?
Numai spune-mi
Tell me why
Does the tiger run
Tell me why
Do we shoot the gun
Tell me why
Do we never learn
Can someone tell us
why we let the forest burn
Spune-mi de ce
Alearga tigrul
Spune-mi de ce
Tragem cu arma
Spune-mi de ce
Nu invatam niciodata
Poate cineva sa ne spuna
de ce lasam padurile sa arda
Why, why do we say we care
Tell me why
do we stand and stare
Tell me why
do the dolphins cry
Can someone tell us
why we let the ocean die?
De ce, de ce spunem ca ne pasa
Spune-mi de ce
doar stam si privim
Spune-mi de ce
plang delfinii
Poate cineva sa ne spuna
de ce lasam oceanul sa moara?
Why, why if we’re all the same
Tell me why
Do we pass the blame
Tell me why
Tell me why
does it never end
De ce, de ce daca toti suntem la fel
Spune-mi de ce
Dam vina pe altii
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
nu se termina niciodata
Can someone tell us
why we cannot just be friends?
Tell me why
Tell me why
Tell me why
Poate cineva sa ne spuna
de ce nu putem sa fim doar prieteni
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Spune-mi de ce
Why?
Why?
De ce?
De ce?
miercuri, 30 decembrie 2009
Spune-mi de ce
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Comentariu cu venin
Am pus titlul asta asa, ca sa stim cum stam, pt ca tot recomandam cu putin timp in urma bunatate si delicatete pt noul an, dar intre timp am inceput sa citesc "Ghidul Nesimtitului" de Radu Paraschivescu si se pare ca m-am molipsit.
E plina tara de beizadele. Dupa modelul "da'ce, al nostru e mai prost?" campionii casniciilor facute, desfacute si refacute vor sa-si vada odrazla dipotat, daca nu de Ioropa, macar de un coledziu amarat, acolo.
Pai sa recapitulam: are baiatu' lu' tata studii "afara"? Are. Are mostenitorul si actualul administrator (ca ta-su e ocupat pana peste urechi cu politica) al gunoaielor avere? Are. Tanar este? Este. Membru in acelasi partid este? Este. Ce-i mai lipseste? Un mentor priceput in delapidari mai mult sau mai putin probate, dar asta se poate rezolva rapid, are partidul cadre destule. I-ar mai lipsi poate niste voturi, dar daca numara cine trebuie...
Atentie insa, fostul ocupant al fotoliului de dipotat a avut o experienta cam neplacuta cu nashul care are azi pe mana finantele tarii dar care i-a furat nevasta (deh, trebuia sa-si faca omul mana cu ceva) imediat dupa nunta. Deci ochii in patru la viitorul nash, nu cumva sa se ia exemplu de la fostul fin...
E plina tara de beizadele. Dupa modelul "da'ce, al nostru e mai prost?" campionii casniciilor facute, desfacute si refacute vor sa-si vada odrazla dipotat, daca nu de Ioropa, macar de un coledziu amarat, acolo.
Pai sa recapitulam: are baiatu' lu' tata studii "afara"? Are. Are mostenitorul si actualul administrator (ca ta-su e ocupat pana peste urechi cu politica) al gunoaielor avere? Are. Tanar este? Este. Membru in acelasi partid este? Este. Ce-i mai lipseste? Un mentor priceput in delapidari mai mult sau mai putin probate, dar asta se poate rezolva rapid, are partidul cadre destule. I-ar mai lipsi poate niste voturi, dar daca numara cine trebuie...
Atentie insa, fostul ocupant al fotoliului de dipotat a avut o experienta cam neplacuta cu nashul care are azi pe mana finantele tarii dar care i-a furat nevasta (deh, trebuia sa-si faca omul mana cu ceva) imediat dupa nunta. Deci ochii in patru la viitorul nash, nu cumva sa se ia exemplu de la fostul fin...
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
marți, 29 decembrie 2009
Tel me why
Am spus deja cat de mult imi plac ppsurile si cate lucruri noi si interesante aflu cu ajutorul lor. Astfel azi am ascultat de pe un pps cantecul de mai jos, care mi-a sfasiat inima. Ppsul poate fi descarcat de aici iar versurile se gasesc aici. Mi s-a parut ca e potrivit sa-l difuzez acum, cand tocmai am citit la Lia despre bucuriile copiilor ajutati de noi.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Rezolutii de Anul nou
Fiind eu o oaie (de fapt berbec, judecand dupa data nasterii) care o mai ia din cand in cand razna, in cutia mea postala (cea reala, nu cea virtuala) poposeste in fiecare zi un cadou pretios, ziarul Lumina. Nu apuc sa citesc chiar la zi ce ma intereseaza dar, asa cum s-a vazut, gasesc din cand articole pe care simt nevoia sa le impartasesc cu cititorii mei, atatia cati vor fi fiind interesati.
Si pt ca la trecerea dintre ani fiecare din noi isi face un bilant al celor intamplate in anul anterior astfel incat sa isi propuna sa fie mai bun in anul care urmeaza am sa dau copy/paste la un text din acest ziar (scos din contextul articolului, dar sper ca autoarea ma va ierta pt asta) care mi se pare ca ar trebuisa fie un indreptar pt cat mai multa lume:
Fiecare din noi dorim să fim tot mai buni, ca să ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu. Realizarea cea mai înaltă a fiinţei omeneşti este bunătatea; există şi alte valori pe care le poate urmări omul, dar de măsura bunătăţii nu-i nici una. Bunătatea ne apropie de Dumnezeu în vremelnicie şi în veşnicie. Cu bunătatea ne ducem înaintea lui Dumnezeu şi ne menţinem în legătură cu El.
Trebuie să fim oameni de care să se bucure oamenii.
Numai dacă ajungi la delicateţe, la bunăvoinţă, la îngăduinţă, la iertare, la trecerea cu vederea, numai dacă ajungi la bucurie şi la înmulţirea bucuriei, numai atunci eşti pe calea celor buni.
Nu vom aştepta de la alţii ce nu putem da noi înşine, nu vom aştepta ca alţii să fie mai buni decât noi.
Un creştin trebuie să fie un om al bucuriei, dar nu numai la clipe hotărâte pentru bucurie, ci oricând, pentru că el ştie că e în mâinile lui Dumnezeu.
Să avem gânduri cu care ne putem prezenta oriunde şi oricând.
Să nu fim nepăsători faţă de binele omului de lângă noi, să nu uităm că Dumnezeu l-a pus lângă noi, şi pe noi lângă el.
Să ne adresăm nişte întrebări, mai ales la sfârşitul zilei: dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut, dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit cu bunătate, dacă l-am salutat cu căldură pe omul pe care l-am întâlnit, dacă nu cumva am fost egoişti, dacă am ajutat pe cineva din cei care au avut nevoie de ajutorul nostru (nu neapărat dacă am dat ceva, dar dacă am ajutat pe cineva să facă mai uşor ceea ce avea de făcut), dacă l-am încurajat pe cel care avea nevoie de o încurajare, dacă am făcut ceva folositor, dacă am lăsat în urmă gânduri bune sau supărare, dacă Dumnezeu - privind la felul cum ne-am dus viaţa în ziua de astăzi - va zice că merităm şi ziua de mâine.
Să fim cu mai multă grijă, ca omul de lângă noi să simtă că noi suntem lângă el aşa cum Dumnezeu e lângă noi. Să trăim prin credinţă.
Iubirea aduce fericire.
Să fim mai hotărâţi pentru bine: să găsim timp pentru omul de lângă noi, care aşteaptă ceva de la noi, să ne angajăm spre binele celor din jurul nostru, să ne continuăm viaţa în viaţa celor care pot învăţa ceva de la noi.
Să dăm importanţă zilei în care trăim, căci aceasta e în puterea noastră. Să trăim în aşa fel ziua de azi, încât să fie desăvârşită. Să ne trăim ziua în aşa fel, încât să fim învredniciţi ca ziua să ne fie fără de păcat.
Să se vadă din viaţa noastră mai mult Dumnezeu, mai mult Hristos decât noi înşine.
La dragostea lui Dumnezeu nu putem răspunde decât cu dragostea noastră.
Cel ce se smereşte va fi înălţat. Dar noi nu putem răbda o jignire, o trecere cu vederea, o marginalizare, o nepăsare a cuiva pentru că nu suntem tari. Pe un om care-i tare nu-l poate clinti cineva cu un cuvânt de jignire, de asuprire, de defăimare chiar.
Trebuie să urmărim să fim cum vrea Dumnezeu să fie cei ce sunt ai Lui: cu bunătate, cu înţelegere, cu îngăduinţă, cu iertare, cu iubire, cu răbdare.
VĂ ROG SĂ FIŢI DELICAŢI! Un om delicat vede în alţii ceea ce poartă el în suflet. Să ne cercetăm pe noi înşine cât suntem de delicaţi, dacă suntem creştini cu adevărat.
Lucrul cel mai important este să-ţi câştigi o minte luminată cu dar de la Dumnezeu.
A fi mai bun înseamnă a aduce împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul nostru
Si pt ca la trecerea dintre ani fiecare din noi isi face un bilant al celor intamplate in anul anterior astfel incat sa isi propuna sa fie mai bun in anul care urmeaza am sa dau copy/paste la un text din acest ziar (scos din contextul articolului, dar sper ca autoarea ma va ierta pt asta) care mi se pare ca ar trebuisa fie un indreptar pt cat mai multa lume:
Fiecare din noi dorim să fim tot mai buni, ca să ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu. Realizarea cea mai înaltă a fiinţei omeneşti este bunătatea; există şi alte valori pe care le poate urmări omul, dar de măsura bunătăţii nu-i nici una. Bunătatea ne apropie de Dumnezeu în vremelnicie şi în veşnicie. Cu bunătatea ne ducem înaintea lui Dumnezeu şi ne menţinem în legătură cu El.
Trebuie să fim oameni de care să se bucure oamenii.
Numai dacă ajungi la delicateţe, la bunăvoinţă, la îngăduinţă, la iertare, la trecerea cu vederea, numai dacă ajungi la bucurie şi la înmulţirea bucuriei, numai atunci eşti pe calea celor buni.
Nu vom aştepta de la alţii ce nu putem da noi înşine, nu vom aştepta ca alţii să fie mai buni decât noi.
Un creştin trebuie să fie un om al bucuriei, dar nu numai la clipe hotărâte pentru bucurie, ci oricând, pentru că el ştie că e în mâinile lui Dumnezeu.
Să avem gânduri cu care ne putem prezenta oriunde şi oricând.
Să nu fim nepăsători faţă de binele omului de lângă noi, să nu uităm că Dumnezeu l-a pus lângă noi, şi pe noi lângă el.
Să ne adresăm nişte întrebări, mai ales la sfârşitul zilei: dacă a fost cineva mai fericit că ne-a întâlnit în ziua care a trecut, dacă îşi aminteşte cineva că i-am vorbit cu bunătate, dacă l-am salutat cu căldură pe omul pe care l-am întâlnit, dacă nu cumva am fost egoişti, dacă am ajutat pe cineva din cei care au avut nevoie de ajutorul nostru (nu neapărat dacă am dat ceva, dar dacă am ajutat pe cineva să facă mai uşor ceea ce avea de făcut), dacă l-am încurajat pe cel care avea nevoie de o încurajare, dacă am făcut ceva folositor, dacă am lăsat în urmă gânduri bune sau supărare, dacă Dumnezeu - privind la felul cum ne-am dus viaţa în ziua de astăzi - va zice că merităm şi ziua de mâine.
Să fim cu mai multă grijă, ca omul de lângă noi să simtă că noi suntem lângă el aşa cum Dumnezeu e lângă noi. Să trăim prin credinţă.
Iubirea aduce fericire.
Să fim mai hotărâţi pentru bine: să găsim timp pentru omul de lângă noi, care aşteaptă ceva de la noi, să ne angajăm spre binele celor din jurul nostru, să ne continuăm viaţa în viaţa celor care pot învăţa ceva de la noi.
Să dăm importanţă zilei în care trăim, căci aceasta e în puterea noastră. Să trăim în aşa fel ziua de azi, încât să fie desăvârşită. Să ne trăim ziua în aşa fel, încât să fim învredniciţi ca ziua să ne fie fără de păcat.
Să se vadă din viaţa noastră mai mult Dumnezeu, mai mult Hristos decât noi înşine.
La dragostea lui Dumnezeu nu putem răspunde decât cu dragostea noastră.
Cel ce se smereşte va fi înălţat. Dar noi nu putem răbda o jignire, o trecere cu vederea, o marginalizare, o nepăsare a cuiva pentru că nu suntem tari. Pe un om care-i tare nu-l poate clinti cineva cu un cuvânt de jignire, de asuprire, de defăimare chiar.
Trebuie să urmărim să fim cum vrea Dumnezeu să fie cei ce sunt ai Lui: cu bunătate, cu înţelegere, cu îngăduinţă, cu iertare, cu iubire, cu răbdare.
VĂ ROG SĂ FIŢI DELICAŢI! Un om delicat vede în alţii ceea ce poartă el în suflet. Să ne cercetăm pe noi înşine cât suntem de delicaţi, dacă suntem creştini cu adevărat.
Lucrul cel mai important este să-ţi câştigi o minte luminată cu dar de la Dumnezeu.
A fi mai bun înseamnă a aduce împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul nostru
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
luni, 28 decembrie 2009
Jose Royo
Royo, the thinker
Verano
Sol y Sombra
Recuerdo
Sentimento
Prima Luce
Mediterraneo
Luz Blanca
La Modelo
Imagen
Four Seasons Suite Winter
Entre Azules
En Flor
En Flor 
Blancos
El Manton Dorado
Contemplacion
Calma
Belleza Serena
Andaluza
Multi dintre pictorii contemporani mi-au fost dezvaluiti prin intermediul unor ppsuri trimise de prietene. Astfel am ajuns sa aflu ca exista un pictor de origine romana f popular in USA, Alexandru Darida, am fost fascinata de fantasticele picturi ale lui Jacek Yerka, sau mi s-a luminat sufletul privind la operele lui Vladimir Kush, mi-am reamintit cu nostalgie de Utah cu ajutorul lui Robert Duncan sau am regasit inocenta copilariei in Donald Zolan, amfost cucerita de povestea de dragoste a lui Michael si Inessa Garmash, m-am amuzat privind pisicile si pestii lui Anton Gorchevici sau mi-am reamintit istoriile cu indieni si cautatori de aur cu ajutorul lui Alfredo Rodriguez, si lista tocmai s-a completat ieri cu un pps numit Paco Royo, subiectul articolului de fata.
De obicei cand deschid un asemenea pps sunt cuprinsa nu numai de admiratie pt imaginile pe care le vad ci sunt si curioasa sa vad si alte opere ale acestor pictori, deasemenea doresc sa aflu si cateva date biografice. De cele mai multe biografiile pictorilor subliniaza faptul ca acestia si-au dovedit talentul din frageda pruncie, ca au participat la multe expozitii internationale si au devenit destul de repede apreciati de cunoscatorii si mai ales de cumparatorii de arta din lume.
Pt ca mie imi plac picturile luminoase, optimiste, se subliniaza ca acesti pictori stapanesc f bine arta de a reda lumina si culoarea. Motorul de cautare pe care il folosesc este binecunoscutul Google.
De data asta Google s-a incapatanat sa-mi furnizeze la cererea mea Paco Royo cateva linkuri aici, aici (care folosea materialul publicat si aici), aici si aici (unde am gasit si slidurile publicate ca imagini individuale) dar la imagini imi furniza operele cam tenebroase ale lui Luis Royo.
Am gasit insa o biografie care sustinea ca Royo s-a nascut in 1945 si a pictat in tinerete, intre altele, portretele regelui Juan Carlos si ale reginei Sofia, stilul lui de a picta fiind asemanat cu al lui Renoir si mai ales al lui Joaquin Sorolla. Mie tablourile prezentate in pps mi-au reamintit mai degraba de sotii Garmash.
Una din imagini m-a condus la un site rusesc, care sustinea ca pictorul se numeste Jose Royo si dadea link spre situl lui oficial unde insa anul nasterii ar fi 1941,celelalte date fiind identice. De aici lucrurile s-au simplificat, intr-adevar pe net exista suficiente imagini cu tablouri de Jose Royo ca sa-mi fac o idee de ce se sustine ca el ar fi un pictor post-impresionist. Am fost f multumita sa aflu ca un site specifica si ca cei carora le place Jose Royo ar putea aprecia si tablouri (sau reproduceri) de M I Garmash.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
duminică, 27 decembrie 2009
Yi San=Furtuna la palat Reforme
Am "reusit" sa pierd doua episoade din serial si, in ciuda faptului ca cei mai multi vizitatori ai mei sunt interesati de acest serial (de fapt de primul articol scris pe aceasta tema) iar unii dintre ei au fost f amabili si mi-au dat sfaturi f bine intentionate jaful (deja) de computer pe care il am (se spune ca fiind de dar nu trebuie sa-l caut la dinti, totusi...) nu m-a ajutat sa obtin altceva decat coloana sonora (in coreeana) de pe Aznv, si asta dupa ce am descarcat a n-a oara Winamp si apoi DirectX (pt ca il cerea WA).
Noroc ca am un cumnat care e si el fan al serialului si ca personajele fac din cand aluzii la scene anterioare si astfel am reusit sa mai completez din goluri si sa inteleg ca Yi San e, precum noul nostru presedinte, pus pe fapte mari.
Pai sa nu te intrebi daca marinelul nostru nu s-a inspirat din serial cand vezi tradus frumos in josul micului ecran ca Chosonul are nevoie de o reforma radicala a statului pt ca aparatul administrativ este supradimensionat si trebuie pusi pe liber functionarii supranumerari? Apoi afli ca se face concurs pt inlocuirea membrilor partidului care se opune politicii imparatului cu altii, pe care Yi San sa se poata bizui. Dar Parlamentul lor (pardon, Partidul Noron) se pune deacurmezisul (prin Iliescu al lor, adica lordul Jang, seful PN) si ii suspenda (adica anuleaza) concursul.
Dar acest mandru carmaci al Chosonului care e YI San nu se lasa dar ia o masura pe care urmasul sau intr-ale reformei de pe taram carpatin ar lua-o doar daca s-ar naste din nou, anume propune lordului Jang una dintre cele mai influiente slujbe in stat, aceea de vice prim ministru (spre uimirea furioasa a secretarului Hong, mult mai radical in vederi decat stapanul sau) pt ca, Yi San nefiind de fapt un dictator, nici macar un despot luminat, ci un adevarat democrat de stil asiatic (in ciuda calitatii sale de imparat nu putea guverna singur, asa cum i s-a dovedit de noronii grevisti) stie ca pt a guverna bine e periculos sa se inconjoare doar de slugarnici obedienti (aici e diferenta intre democrati si comunisti sau fascisti, cei din urma nu admit nici o opinie contrara lor) si ca are nevoie sa aiba in imediata apropiere pe cineva despre care stie sigur ca nu se va sfii sa se opuna hotararilor sale, mai ales daca duc la tulburari in stat.
Si asa am inteles de ce Lee San nu a luat masuri drastice impotriva celor care au complotat impotriva suirii sale pe tron, dar imi pare rau ca cel care ar fi putut fi un periculos rival la tron, fiul adoptiv al printesei Hwa-wan a fost sacrificat, fiind singurul dintre complotisti care a platit cu viata. Mie imi placea actorul care interpreta rolul acesta.
Ce n-am inteles in aceste ultime episoade este de ce Yi San nu are nici un cuvant de spus in ce priveste aleasa care va darui un mostenitor tronului. Am remarcat doar ca mama lui Yi San, cea care a interpretat rolul lui madam Choi in "Giuvaerul Palatului" se poarta ca o adevarata soacra (adica mama de baiat; he, he, he, eu sunt mama de fete :)) fata de nora sa, dar si fata de Song Yeung, pe care o invinuieste pe nedrept ca baga intrigi intre ea si sotia fiului sau. M-am cam enervat ca SY a fost cam fraiera cand a fost alungata din biroul lui Yi San si n-a fost in stare sa spuna ca a ajuns acolo fiind invitata de imparat.
N-am sa inchei fara sa remarc ca Lee San a apelat de mai multe ori la metoda folosita pe plai miorotic cateva secole mai tarziu de Al.I.Cuza, anume la mersul incognito prin regat in scopul de a cunoaste nemijlocit starea reala a tarii, facandu-si astfel prieteni credinciosi care ii vor deveni aliati pretiosi mai tarziu.
Noroc ca am un cumnat care e si el fan al serialului si ca personajele fac din cand aluzii la scene anterioare si astfel am reusit sa mai completez din goluri si sa inteleg ca Yi San e, precum noul nostru presedinte, pus pe fapte mari.
Pai sa nu te intrebi daca marinelul nostru nu s-a inspirat din serial cand vezi tradus frumos in josul micului ecran ca Chosonul are nevoie de o reforma radicala a statului pt ca aparatul administrativ este supradimensionat si trebuie pusi pe liber functionarii supranumerari? Apoi afli ca se face concurs pt inlocuirea membrilor partidului care se opune politicii imparatului cu altii, pe care Yi San sa se poata bizui. Dar Parlamentul lor (pardon, Partidul Noron) se pune deacurmezisul (prin Iliescu al lor, adica lordul Jang, seful PN) si ii suspenda (adica anuleaza) concursul.
Dar acest mandru carmaci al Chosonului care e YI San nu se lasa dar ia o masura pe care urmasul sau intr-ale reformei de pe taram carpatin ar lua-o doar daca s-ar naste din nou, anume propune lordului Jang una dintre cele mai influiente slujbe in stat, aceea de vice prim ministru (spre uimirea furioasa a secretarului Hong, mult mai radical in vederi decat stapanul sau) pt ca, Yi San nefiind de fapt un dictator, nici macar un despot luminat, ci un adevarat democrat de stil asiatic (in ciuda calitatii sale de imparat nu putea guverna singur, asa cum i s-a dovedit de noronii grevisti) stie ca pt a guverna bine e periculos sa se inconjoare doar de slugarnici obedienti (aici e diferenta intre democrati si comunisti sau fascisti, cei din urma nu admit nici o opinie contrara lor) si ca are nevoie sa aiba in imediata apropiere pe cineva despre care stie sigur ca nu se va sfii sa se opuna hotararilor sale, mai ales daca duc la tulburari in stat.
Si asa am inteles de ce Lee San nu a luat masuri drastice impotriva celor care au complotat impotriva suirii sale pe tron, dar imi pare rau ca cel care ar fi putut fi un periculos rival la tron, fiul adoptiv al printesei Hwa-wan a fost sacrificat, fiind singurul dintre complotisti care a platit cu viata. Mie imi placea actorul care interpreta rolul acesta.
Ce n-am inteles in aceste ultime episoade este de ce Yi San nu are nici un cuvant de spus in ce priveste aleasa care va darui un mostenitor tronului. Am remarcat doar ca mama lui Yi San, cea care a interpretat rolul lui madam Choi in "Giuvaerul Palatului" se poarta ca o adevarata soacra (adica mama de baiat; he, he, he, eu sunt mama de fete :)) fata de nora sa, dar si fata de Song Yeung, pe care o invinuieste pe nedrept ca baga intrigi intre ea si sotia fiului sau. M-am cam enervat ca SY a fost cam fraiera cand a fost alungata din biroul lui Yi San si n-a fost in stare sa spuna ca a ajuns acolo fiind invitata de imparat.
N-am sa inchei fara sa remarc ca Lee San a apelat de mai multe ori la metoda folosita pe plai miorotic cateva secole mai tarziu de Al.I.Cuza, anume la mersul incognito prin regat in scopul de a cunoaste nemijlocit starea reala a tarii, facandu-si astfel prieteni credinciosi care ii vor deveni aliati pretiosi mai tarziu.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Cadouri si premii
E acea vreme a anului cand oamenii parca devin mai buni, se gandesc mai mult la ceilalti si incearca sa le faca bucurii prin daruri si premii. Daca nu o pot face personal (Misaki urmeaza sa-mi inmaneze personal cadoul ceva mai tarziu) o fac virtual. Asa s-a facut ca am primit si eu un premiu de la Shakuka si un cadou de la Tetris. Le multumesc din inima.
Si pt ca dar din dar se face rai o sa dau si eu mai departe cadourile lui: Belle, Madelin, Dono, Disa, Ill, Cireasa, Vlad Serescu, Varanus, Lia cea inimoasa, Vlad Petreanu, draga de Ciupercutza, Dan Selaru si Vaca Verde, Florin Puscas, Misaki, Neamtu Tiganu, Angela, Ela, Petria, vecinei mele Inah, Impricinatul cel care a cam dat bir cu fugitii, IndigoBird care s-a dus la nunta si i-a placut atat de mult ca a uitat de noi, Volent, b.d, Cantina Sociala, Marcela, Mihaela, Doina, Liana, desi nu au blog, Cristina si sotul, and last but not least, dragelor mele urmase, cele mai scumpe din lume. Ah, si ca o soacra ce sunt, si jumatatilor lor.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
sâmbătă, 26 decembrie 2009
Craciun cu vegetarieni
Pt cei care au pregatit tot ce e necesar pt omnivori nu a fost nici o problema sa puna pe masa de Craciun preparatele traditionale din carne de porc. Dar ce te faci cand unii dintre comeseni sunt vegetarieni care accepta cu multa greutate sa guste cateva sarmale? In acest caz trebuie ca gospodina (adica subsemnata) sa aiba pregatite aperitive adecvate.
De aceea m-am"inarmat" din timp cu tot felul de vegetale care mi s-au parut mie mai festive. Astfel am cumparat o punga de bame congelate "Casa taraneasca" (maaareee greseala, pt ca multe dintre bame erau teribil de batrane si deci "tari ca piatra, iuti ca sageata"...ooops, asta era din "Sorcova" de Anul Nou) pe care le-am fiert in zeama de la muraturi diluata cu apa, apoi le-am clatit bine cu apa rece pt a indeparta orice urma de mucilagii. Desi le-am fiert indelung cam jumatate din ele au ramas necomestibile.
Anul acesta am vazut pt prima data andive rosii si marturisesc ca am fost f incantata nu numai de gustul lor (sunt mai putin amarui decat cele albe) ci si de aspectul deosebit de placut, alaturi am pus la dispozitia celor doritori un dip (sau sos pe romaneste) preparat din maioneza, smantana si un pic de mustar, pt a fi servit impreuna cu andivele.
Mie imi place f mult feniculul crud, desi am vazut la Rai Uno (pe care RDSul l-a inlocuit cu TV5, care se prindea cu purici, ramane sa mai fac cercetari sa vad daca e scos de tot din grila sau doar mutat in ...tarafu' ma-sii, ca sa nu injur, ca e sarbatoare) ca se consuma mai mult fiert. Am gasit undeva o reteta de salata de fenicul cu zeama de lamaie, se lasa un timp la marinat si e f gustos, cel putin asa au declarat si musafirii (cumnatul meu glumeste: "imi place felul asta de ceapa alba cu gust deosebit").
Pt salata a la russe am folosit reteta de "salata de boeuf fara boeuf" secretul de obtinere a formei de tort e folosirea la minimum in compozitie a maionezei, numai cat sa se lege, nu mai mult. Nu ma obosesc sa fac maioneza in casa (nici n-as fi avut timp, pt ca doctorii m-au sfatuit ca atat timp cat mamitza e inca lucida sa nu o scoatem din casa ei, unde e stapana, desi sufera uneori de singuratate, asa ca nu am adus-o la noi, dar am vizitat-o exact in ajunul Craciunului, incat masa festiva am pregatit-o incepand de pe la patru dupa amiaza pana dimineata la cinci, noroc ca m-a ajutat sotul meu la tocat legumele pt salata a la russe) ci cumpar maioneza Hamker care are avantajul ca e preparata cu indulcitori, pt ornat o amestec cu turmeric si un pic de mustar de Dijon (spun un pic ca sa nu ne iasa literalmente pe nas daca fac exces) pt a obtine o culoare cat mai apropiata de cea preparata din "oua de la tara".
Pt sushi am folosit orez cu bob rotund (multumesc Misaki pt incurajare!) in loc de orezul special, din viteza nu am masurat apa si am pus ceva mai multa decat era necesar si rondelele nu avut aspectul dorit, , dar comesenii au laudat totusi gustul. Am folosit ca umplutura avocado pt vegetarieni si somon fume (unde esti tu, Mareane Vanghelie?) si moscardini (extrase din salata de fructe de mare cu multa zeama de lamaie) Pt ca aveam si copil la masa sosul de soia nu l-am amestecat cu wasabi, cum se procedeaza normal, fiecare a adaugat dupa gust la rondelele alese. S-a facut haz ca am avut in meniu "preparate traditionale" gen sushi si guacamole.
In mod obisnuit eu pun la guacamole rosii, smantana, maioneza,de data asta am simplificat si am pus la avocadele zdrobite cu lingura de lemn zeama de lamaie, ceapa rosie si mult praf de chili. Ca sa nu se oxideze prea tare am acoperit suprafata cu folie lipita strans ca sa nu patrunda aerul.
Pasta de branza iarasi a fost simplu de preparat: telemea noua de la Chivutza sau mama ei Lenutza (care vin de la Sibiu sa vanda branza si mezeluri in pravalii speciale in piata) am amestecat-o cu branza de vaci de la pravalia care vinde produse de la Bistrita (tot de acolo am luat si smantana pt servit la sarmale) si eterna ceapa rosie tocata f fin.
Vinul casei a fost consumat doar de mine si de sotul meu, la sarmale si friptura (mai e nevoie sa spun ca masa a durat, cu pauze, toata ziua?) la cozonac (si biscuiti dietetici pt diabetici, cumparati de la acelasi magazin de unde am cumparat si cozonacii "Boromir" cu nica si stafide) am avut sampanie autohtona (pardon "vin spumant preparat dupa metoda traditionala") "Diamant" iar vegetarienii si copiii (iar a doua zi si conducatoarea auto, cealalta fiica) au baut "sampanie pt copii", un fel de cvas (bautura traditionala ruseasca, preparata din fructe, soc sau chiar doar paine, s-ar putea sa fie f slab alcoolizata, cam cat kefirul).
Sushi 
Salata de fenicul 
Andive rosii 
Salata a la russe 
Salata de vinete 
Pasta de branza 
Bame 
Pt ca am amintit ca am facut un drum la tara am sa spun ca la plecare am simtit, dupa ce ne-au trecut nervii, atat mie cat si sotului meu, fiecare din noi, o mila adanca pt politistul care trebuia sa dirijeze traficul la intersectia Caii Mosilor cu Stefan cel Mare. Ne-am enervat (nu numai noi, un tanar s-a dus de doua ori la el, deasemenea o tanara, ceilalti au claxonat extrem de energic) ingrozitor pt ca le dadea mereu voie sa treaca celor care veneau dinspre Colentina, mai reuseau sa se strecoare cei de pe banda 1 si 2 spre soseaua Mihai Bravu dar noi, cei care voiam sa facem la stanga sa intram pe Colentina nu ne miscam din loc (n-am numarat de cate ori s-a facut verde, dar s-a intamplat de f multe ori).
La un moment dat i-a oprit pe cei ce veneau dinspre Colentina si i-a lasat sa treaca pe cei dinaintea noastra, oprindu-ne pe noi. Marturisesc cu rusine ca am pacatuit si l-am injurat. A vazut ca dau din gura si m-a intrebat f iritat "Ce vrei?" "Sa trec!" am raspuns eu. Evident ca nu m-a auzit pe mine, ci pe sotul meu care i-a spus politicos dar ffff ferm ca nu e in regula sa ne tina atata la intersectie. Bietul de el, ragusit de tot, a ridicat ambele brate spre cer si a spus "Treceti, eu nu mai pot" dar si-a revenit repede si i-a oprit pe cei dinspre Colentina (era deja verde pt ei) iar sotul meu a facut minuni de soferie ca sa-i ocoleasca si sa se reincadreze pe banda care trebuia.
Sper ca nefericitul nu s-a imbolnavit si a avut liber de Craciun, ca sa-si revina dupa acel serviciu extenuant. Cred ca e momentul sa spun ca multumesc tuturor celor care in momentele in care noi ne pregatim sa ne simtim bine impreuna cu cei dragi se afla la serviciu incat noi sa avem apa calda si rece la robinet, caldura in casa, curent electric si programe mai mult sau mai putin interesante la radio sau TV, precum si celor care in spitale (sa bat in lemn sa nu aiba nimeni nevoie) sunt gata sa ajute pe cei in suferinta.
De aceea m-am"inarmat" din timp cu tot felul de vegetale care mi s-au parut mie mai festive. Astfel am cumparat o punga de bame congelate "Casa taraneasca" (maaareee greseala, pt ca multe dintre bame erau teribil de batrane si deci "tari ca piatra, iuti ca sageata"...ooops, asta era din "Sorcova" de Anul Nou) pe care le-am fiert in zeama de la muraturi diluata cu apa, apoi le-am clatit bine cu apa rece pt a indeparta orice urma de mucilagii. Desi le-am fiert indelung cam jumatate din ele au ramas necomestibile.
Cu salata de vinete n-am avut probleme, aveam deja in congelator vinete coapte asta toamna de subsemnata, le-am scurs de zeama printr-o panza alba curata si le-am preparat normal, dar mi-am amintit la timp ca nu se foloseste ulei de masline extravergin pt ca se congeleaza in frigider, in plus are si un gust specific, am folosit ulei "Floriol" si ceapa rosie, care e ceva mai dulce decat cea alba (in plus legumele de culoare rosie sunt reputate ca fiind bogate in antioxidanti care mentin persoanele consumatoare tinere mai mult timp)
Anul acesta am vazut pt prima data andive rosii si marturisesc ca am fost f incantata nu numai de gustul lor (sunt mai putin amarui decat cele albe) ci si de aspectul deosebit de placut, alaturi am pus la dispozitia celor doritori un dip (sau sos pe romaneste) preparat din maioneza, smantana si un pic de mustar, pt a fi servit impreuna cu andivele.
Mie imi place f mult feniculul crud, desi am vazut la Rai Uno (pe care RDSul l-a inlocuit cu TV5, care se prindea cu purici, ramane sa mai fac cercetari sa vad daca e scos de tot din grila sau doar mutat in ...tarafu' ma-sii, ca sa nu injur, ca e sarbatoare) ca se consuma mai mult fiert. Am gasit undeva o reteta de salata de fenicul cu zeama de lamaie, se lasa un timp la marinat si e f gustos, cel putin asa au declarat si musafirii (cumnatul meu glumeste: "imi place felul asta de ceapa alba cu gust deosebit").
Pt salata a la russe am folosit reteta de "salata de boeuf fara boeuf" secretul de obtinere a formei de tort e folosirea la minimum in compozitie a maionezei, numai cat sa se lege, nu mai mult. Nu ma obosesc sa fac maioneza in casa (nici n-as fi avut timp, pt ca doctorii m-au sfatuit ca atat timp cat mamitza e inca lucida sa nu o scoatem din casa ei, unde e stapana, desi sufera uneori de singuratate, asa ca nu am adus-o la noi, dar am vizitat-o exact in ajunul Craciunului, incat masa festiva am pregatit-o incepand de pe la patru dupa amiaza pana dimineata la cinci, noroc ca m-a ajutat sotul meu la tocat legumele pt salata a la russe) ci cumpar maioneza Hamker care are avantajul ca e preparata cu indulcitori, pt ornat o amestec cu turmeric si un pic de mustar de Dijon (spun un pic ca sa nu ne iasa literalmente pe nas daca fac exces) pt a obtine o culoare cat mai apropiata de cea preparata din "oua de la tara".
Pt sushi am folosit orez cu bob rotund (multumesc Misaki pt incurajare!) in loc de orezul special, din viteza nu am masurat apa si am pus ceva mai multa decat era necesar si rondelele nu avut aspectul dorit, , dar comesenii au laudat totusi gustul. Am folosit ca umplutura avocado pt vegetarieni si somon fume (unde esti tu, Mareane Vanghelie?) si moscardini (extrase din salata de fructe de mare cu multa zeama de lamaie) Pt ca aveam si copil la masa sosul de soia nu l-am amestecat cu wasabi, cum se procedeaza normal, fiecare a adaugat dupa gust la rondelele alese. S-a facut haz ca am avut in meniu "preparate traditionale" gen sushi si guacamole.
In mod obisnuit eu pun la guacamole rosii, smantana, maioneza,de data asta am simplificat si am pus la avocadele zdrobite cu lingura de lemn zeama de lamaie, ceapa rosie si mult praf de chili. Ca sa nu se oxideze prea tare am acoperit suprafata cu folie lipita strans ca sa nu patrunda aerul.
Pasta de branza iarasi a fost simplu de preparat: telemea noua de la Chivutza sau mama ei Lenutza (care vin de la Sibiu sa vanda branza si mezeluri in pravalii speciale in piata) am amestecat-o cu branza de vaci de la pravalia care vinde produse de la Bistrita (tot de acolo am luat si smantana pt servit la sarmale) si eterna ceapa rosie tocata f fin.
Vinul casei a fost consumat doar de mine si de sotul meu, la sarmale si friptura (mai e nevoie sa spun ca masa a durat, cu pauze, toata ziua?) la cozonac (si biscuiti dietetici pt diabetici, cumparati de la acelasi magazin de unde am cumparat si cozonacii "Boromir" cu nica si stafide) am avut sampanie autohtona (pardon "vin spumant preparat dupa metoda traditionala") "Diamant" iar vegetarienii si copiii (iar a doua zi si conducatoarea auto, cealalta fiica) au baut "sampanie pt copii", un fel de cvas (bautura traditionala ruseasca, preparata din fructe, soc sau chiar doar paine, s-ar putea sa fie f slab alcoolizata, cam cat kefirul).
Sushi 
Salata de fenicul 
Andive rosii 
Salata a la russe 
Salata de vinete 
Pasta de branza 
Bame 
Pt ca am amintit ca am facut un drum la tara am sa spun ca la plecare am simtit, dupa ce ne-au trecut nervii, atat mie cat si sotului meu, fiecare din noi, o mila adanca pt politistul care trebuia sa dirijeze traficul la intersectia Caii Mosilor cu Stefan cel Mare. Ne-am enervat (nu numai noi, un tanar s-a dus de doua ori la el, deasemenea o tanara, ceilalti au claxonat extrem de energic) ingrozitor pt ca le dadea mereu voie sa treaca celor care veneau dinspre Colentina, mai reuseau sa se strecoare cei de pe banda 1 si 2 spre soseaua Mihai Bravu dar noi, cei care voiam sa facem la stanga sa intram pe Colentina nu ne miscam din loc (n-am numarat de cate ori s-a facut verde, dar s-a intamplat de f multe ori).
La un moment dat i-a oprit pe cei ce veneau dinspre Colentina si i-a lasat sa treaca pe cei dinaintea noastra, oprindu-ne pe noi. Marturisesc cu rusine ca am pacatuit si l-am injurat. A vazut ca dau din gura si m-a intrebat f iritat "Ce vrei?" "Sa trec!" am raspuns eu. Evident ca nu m-a auzit pe mine, ci pe sotul meu care i-a spus politicos dar ffff ferm ca nu e in regula sa ne tina atata la intersectie. Bietul de el, ragusit de tot, a ridicat ambele brate spre cer si a spus "Treceti, eu nu mai pot" dar si-a revenit repede si i-a oprit pe cei dinspre Colentina (era deja verde pt ei) iar sotul meu a facut minuni de soferie ca sa-i ocoleasca si sa se reincadreze pe banda care trebuia.
Sper ca nefericitul nu s-a imbolnavit si a avut liber de Craciun, ca sa-si revina dupa acel serviciu extenuant. Cred ca e momentul sa spun ca multumesc tuturor celor care in momentele in care noi ne pregatim sa ne simtim bine impreuna cu cei dragi se afla la serviciu incat noi sa avem apa calda si rece la robinet, caldura in casa, curent electric si programe mai mult sau mai putin interesante la radio sau TV, precum si celor care in spitale (sa bat in lemn sa nu aiba nimeni nevoie) sunt gata sa ajute pe cei in suferinta.
Inainte de a incheia am sa mai spun ca m-a distrat urarea farmacistei care mi-a multumit cand i-am dorit "Sarbatori fericite" (aoleu, am uitat sa felicit Cristinele si Cristianii de ziua lor: "LA MULTI ANI!) spunand "Sanatate". Am ras si i-am zis ca pt ea nu e bine, ca inseamna sa nu mai fie in biznis, dar ea a replicat ca "n-ar trebui sa fie un biznis"
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
vineri, 25 decembrie 2009
Sarbatori fericite
Urez tuturor cititorilor LA MULTI ANI, SARBATORI FERICITE, UN CRACIUN LUMINOS!
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
marți, 22 decembrie 2009
Pariu sau Trucaj?
Inainte de a scrie despre subiectul care mi-a deschis ziua cu buna dispozitie simt nevoia sa explic de ce nu am scris nimic despre evenimentele care s-au petrecut acum 20 de ani (in liceu n-am reusit sa citesc nici "Vicontele de Bragelone", nici "Dupa 20 de ani" ale lui Dumas, aflate in inventarul bibliotecii pt ca, desi biblioteca era impresionata de setea mea de lectura nu ma iubea suficient incat sa ma inscrie pe lista de asteptare a celor ce urmau saprimeasca pretioasele carti spre desfatare. Le-am citit mult mai tarziu, si sunt sigura ca mi-ar fi trezit acelasi interes si in timpul liceului).
Bun, dupa lunga paranteza care nu are comun cu revolutia sau ce-o fi fost decat faptul ca au trecut 20 de ani de atunci, am sa spun ca deja in blogul meu se afla, cu eticheta "Jurnal de Revolutie" 5 articole in care am copiat insemnarile facute in exact acele zile. O observatie am de facut: atmosfera din aceste zile, cu festivismul prezidential si rememorarea amara a celor care au contribuit, intr-un fel sau altul, direct la ce s-a petrecut atunci este atat de radical (si n-am folosit intamplator acest cuvant) diferita de entuziasmul care plutea in aer pe 22 decembrie (cand familia dictatoare era fugitiva, abandonata si fugarita de cei care fusesera platiti bine ca s-o mentina la putere), o atmosfera de speranta, de bucurie ca traim asemenea vremuri, dar si de intrajutorare si intelegere intre oamenii de rand, care pareau deadreptul transfigurati (inca imi amintesc cu cata insufletire claxonau automobilele care circulau pe bulevardul presarat cu file rupte din "Omagiile" scoase din librarii dar si cum fluturau mainile soldatilor intalniti pe Soseaua Crangasi, aflati in camioane care ii duceau spre punctele in care urmau sa apere capitala de misteriosii teroristi, nu chiar atat de misteriosi azi, daca e sa credem ce se scrie in presa despre Manualul de Aparare Urbana in caz de invazie--invadatorii fiind de fapt cei ce se saturasera de "binefacerile'comunismului) incat nu cred ca e cazul sa mai continui sa scriu ceva despre ce a fost.
Deci, in loc sa "cant un cantec vesel" despre aniversarea Marii Schimbari din Decembrie am sa spun ca m-am distrat copios azi vazand emisiunea lui Mircea Badea desi m-am enervat ca era plina de greseli de exprimare; de ex incercand sa puna sub semnul intrebarii dobandirea din salariu a averii apreciabile a candidatului la functia de ministru Daniel Funeriu-- abonat ca invitat al OTVului, aceasta infectie de televiziune propietate de "mogulash"-- (si reusind, cel putin in ce priveste anii de inceput ai carierei acestuia, deh, mai au si altii copii olimpici si doctori care lucreaza in cercetare, nu doar madam Funeriu, asa ca sa nu vina DF sa ne vanda gogosi) confunda mereu castigul pe luna cu cel pe an, sau se credea deja in anul 2010 (e drept ca acesta bate la usa, dar mai avem niste prilejuri de a fi impreuna, sau nu, cu familia in jurul unei mese de sarbatoare).
Motivul distractiei l-a constituit vizionarea videoclipului despre care ni s-a spus ca a fost filmat noaptea, la ora 2, la minus sapte grade Celsius. In acest videoclip Mircea Badea era echipat doar cu niste boxeri albastri si un fel de sortulete in fata si in spate, pe sortulete fiind aplicate patru smocuri de pene. Cred ca era si incaltat. I-am admirat muschii dezgoliti, bine lucrati la sala de forta.
Penele erau menite sa salute marea realizare a fostului si probabil actualului primministru, nominalizat de fostul si actualul presedinte (tot ieri a avut loc cea mai inedita serbare din istoria postdecembrista, predarea si apoi, dupa o plimbare prin afara Palatului Cotroceni cu un mic sejur pe la Parlamentul care inca mai are doua camere, preluarea mandatului prezidential de catre una si aceeasi persoana), realizare ce nu ar fi fost posibila fara contributia nepretuita a fostului si probabil actualul ministru al transporturilor Radu Berceanu, inaugurarea celei mai lungi autostrazi (42 de km) din Transilvania.
Si pt ca evenimentul avicol, desfasurat in fata Palatului Victoria, trebuia sa aiba si alt martor in afara cameramanului la un moment dat a aparut in cadru si Mihai Gadea. Nu sunt sigura de fidelitatea memoriei mele imediate dar parca dialogul a sunat cam asa :"Tu esti Mircea?" "Nu, sunt un admirator al lui" (pt cei care nu sunt la curent: Elena Udrea, in zelul ei de a pupa dosul prezidential in direct si la o ora de varf a sunat la Realitatea FM pretinzand ca nu e E U, ci o admiratoare a sa) "E un trucaj!", a exclamat MG fiind ajutat si de MB care a identificat si pixelul albastru de pe sortulet. N-am urmarit in continuare frumoasa emisiune, grabindu-ma sa deschid calculatorul ca sa nu uit de tot epocalul eveniment imortalizat in videoclip.
Bun, dupa lunga paranteza care nu are comun cu revolutia sau ce-o fi fost decat faptul ca au trecut 20 de ani de atunci, am sa spun ca deja in blogul meu se afla, cu eticheta "Jurnal de Revolutie" 5 articole in care am copiat insemnarile facute in exact acele zile. O observatie am de facut: atmosfera din aceste zile, cu festivismul prezidential si rememorarea amara a celor care au contribuit, intr-un fel sau altul, direct la ce s-a petrecut atunci este atat de radical (si n-am folosit intamplator acest cuvant) diferita de entuziasmul care plutea in aer pe 22 decembrie (cand familia dictatoare era fugitiva, abandonata si fugarita de cei care fusesera platiti bine ca s-o mentina la putere), o atmosfera de speranta, de bucurie ca traim asemenea vremuri, dar si de intrajutorare si intelegere intre oamenii de rand, care pareau deadreptul transfigurati (inca imi amintesc cu cata insufletire claxonau automobilele care circulau pe bulevardul presarat cu file rupte din "Omagiile" scoase din librarii dar si cum fluturau mainile soldatilor intalniti pe Soseaua Crangasi, aflati in camioane care ii duceau spre punctele in care urmau sa apere capitala de misteriosii teroristi, nu chiar atat de misteriosi azi, daca e sa credem ce se scrie in presa despre Manualul de Aparare Urbana in caz de invazie--invadatorii fiind de fapt cei ce se saturasera de "binefacerile'comunismului) incat nu cred ca e cazul sa mai continui sa scriu ceva despre ce a fost.
Deci, in loc sa "cant un cantec vesel" despre aniversarea Marii Schimbari din Decembrie am sa spun ca m-am distrat copios azi vazand emisiunea lui Mircea Badea desi m-am enervat ca era plina de greseli de exprimare; de ex incercand sa puna sub semnul intrebarii dobandirea din salariu a averii apreciabile a candidatului la functia de ministru Daniel Funeriu-- abonat ca invitat al OTVului, aceasta infectie de televiziune propietate de "mogulash"-- (si reusind, cel putin in ce priveste anii de inceput ai carierei acestuia, deh, mai au si altii copii olimpici si doctori care lucreaza in cercetare, nu doar madam Funeriu, asa ca sa nu vina DF sa ne vanda gogosi) confunda mereu castigul pe luna cu cel pe an, sau se credea deja in anul 2010 (e drept ca acesta bate la usa, dar mai avem niste prilejuri de a fi impreuna, sau nu, cu familia in jurul unei mese de sarbatoare).
Motivul distractiei l-a constituit vizionarea videoclipului despre care ni s-a spus ca a fost filmat noaptea, la ora 2, la minus sapte grade Celsius. In acest videoclip Mircea Badea era echipat doar cu niste boxeri albastri si un fel de sortulete in fata si in spate, pe sortulete fiind aplicate patru smocuri de pene. Cred ca era si incaltat. I-am admirat muschii dezgoliti, bine lucrati la sala de forta.
Penele erau menite sa salute marea realizare a fostului si probabil actualului primministru, nominalizat de fostul si actualul presedinte (tot ieri a avut loc cea mai inedita serbare din istoria postdecembrista, predarea si apoi, dupa o plimbare prin afara Palatului Cotroceni cu un mic sejur pe la Parlamentul care inca mai are doua camere, preluarea mandatului prezidential de catre una si aceeasi persoana), realizare ce nu ar fi fost posibila fara contributia nepretuita a fostului si probabil actualul ministru al transporturilor Radu Berceanu, inaugurarea celei mai lungi autostrazi (42 de km) din Transilvania.
Si pt ca evenimentul avicol, desfasurat in fata Palatului Victoria, trebuia sa aiba si alt martor in afara cameramanului la un moment dat a aparut in cadru si Mihai Gadea. Nu sunt sigura de fidelitatea memoriei mele imediate dar parca dialogul a sunat cam asa :"Tu esti Mircea?" "Nu, sunt un admirator al lui" (pt cei care nu sunt la curent: Elena Udrea, in zelul ei de a pupa dosul prezidential in direct si la o ora de varf a sunat la Realitatea FM pretinzand ca nu e E U, ci o admiratoare a sa) "E un trucaj!", a exclamat MG fiind ajutat si de MB care a identificat si pixelul albastru de pe sortulet. N-am urmarit in continuare frumoasa emisiune, grabindu-ma sa deschid calculatorul ca sa nu uit de tot epocalul eveniment imortalizat in videoclip.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
luni, 21 decembrie 2009
Fabule (inca) actuale
Nimic nou sub soare! zice Eccleziastul. Multumita unui comentariu al lui Tibi la articolul "Vasile Militaru" si al linkului pe care a avut amabilitatea sa mi-l puna la dispozitie am gasit niste fabule de Vasile Militaru care isi gasesc f bine corespondenta in zilele noastre. Una din ele, postata chiar azi, pare a vorbi despre criza si despre atitudinea guvernului fata de cei care trebuie sa o suporte:
Paradisul măgarilor
Ieri m-am întânit c-un cal
Răpănos şi fără hal,
Care, pocâltit de foame şi de ham la ceafă ros,
Mi-a grăit cu ochii-n lacrimi povestirea de mai jos:
“Zece mari măgari, odată,
Stăpâneau, prin viclenie, o grădină minunată:
O grădină
Veşnic plină
De flori scumpe-mbătătoare,
Şi de iarbă ca mătasea, de pomi rari şi de izvoare,
Cum la fel cu ea grădină alta nu era sub soare!
Stăpânind acea grădină, fără frâu şi fără ham,
Vieţuiau în ea măgarii ca şi-n sânul lui Avram!
Ghiftuindu-şi al lor pântec
O duceau numa-ntr-un cântec,
Iar vreo şapte din cei zece, la-ngrăşare predispuşi,
Tot mâncând, făcură, măre, câte două şi trei guşi!…
Dar grădina minunată
Trebuia mereu udată
Şi, pentru udat, măgarii se slujeau de-o mare roată,
Cu găleţi pe-ale ei laturi,
Din acele ce-au bulgarii în grădini de zarzavaturi.
Dar la roată, nu măgarii învârteau, ci fără grai,
Aveau robi ce să-nvârtească, nu ştiu câte mii de cai,
Cărora, măgarii, lacomi şi cu sufletul hapsân,
Le dădeau ca hrană numai câte-un brăţişor de fân
Şi-nvârtind, sărmanii cai,
O duceau, cu chiu cu vai:
Ei ca-n iad, măgarii-n rai!
Într-o zi insă, măgarii, ghiftuiţi, ţinând sobor,
A grăit unul de-ai lor:
- Nu mai merge!… Să reducem din tainul cailor!…
Prea sunt graşi!… Adică, ce fel; credeţi voi că n-au să poată,
Cu tainul jumătate, să-nvârtească ei la roată?…
Şi măgarii laţi în ceafă, cum i-a ghiftuit destinul,
Fără nici un pic de milă, au tăiat la cai tainul!…
Bieţii cai au plâns cu toţii, s-au jelit cu suflet frânt,
Pentru marea nedreptate între cer şi-ntre pământ,
Dar măgarii, tari şi mari,
Au rămas mereu măgari!
Şi-ntre caii de la roată ce-s hrăniţi atât de prost,
Sunt şi eu, mai zise calul… sunt şi eu, n-aş mai fi fost!”…
Şi picându-i două lacrimi, bietul cal îndurerat,
A plecat c-un lung oftat,
Însă n-a voit să-mi spună în ce ţară blestemată
E grădina, pentru care mii de cai învârt la roată,
Iar măgarii se desfată…
Autor: Vasile Militaru
Cea de-a doua fabula trateaza tema dublei masuri aplicate de cei puternici in societate, si imi aminteste de fabula similara "Cainele si Catelul" de Grigore Alexandrescu
Legea lupului
Împărat fiind pe vremuri, lupul, fire înţeleaptă
Şi milos cu toţi supuşii, a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărei rânduire, pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru că-napoia vremii cu trei veacuri şi mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mănăstire de albine…
Astfel, era scris prin lege, că-n acea livadă verde
Cine intră viaţa-şi pierde:
Fie miel sau fie ied,
N-avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va-ndrăzni s-o facă, hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai ştiu câte ciomege,
Iar apoi, ca pildă vie,
Jupuit pe loc să fie…
Cei dintâi căzuţi in leasă şi-nhăţaţi ca să-i jupoaie,
Au fost nişte căprioare, doi viţei şi-o biată oaie,
Şi cădeau pe rând apoi:
Cai, mioare, vaci şi boi,
Cărora, chiar împăratul, milostiv cum numai el e,
Le lua-n primire zilnic nefolositoarea piele…
Într-o zi însă destinul, nu ştiu cum a vrut să joace
Şi să facă astfel placul celorlalte dobitoace,
Care-au prins pe iarba verde, în livada cea smălţată,
Vreo trei lupi cu ceafa lată…
Duşi fiind la judecată, de trei boi, un miel şi-o oaie,
Ca pe cei de mai-nainte, împăratul să-i jupoaie,
Înălţimea sa, îndată ce văzu pe lupi in fiare,
Către vitele cornute a tunat cu voce tare:
- Cum, nemernici şi mişei,
Îndrăzniţi a crede oare sa jupoi pe fraţii mei?…
- Doamne, au călcat livada! cuteză un bou să zică,
- Taci că te jupoi îndată!… Boul a tăcut de frică…
- Legea spune… zise oaia, dar simţi fiori prin seu:
- Ce-ai cu legea, dobitoaco?… Legea n-am făcut-o eu?…
Şi pe fraţii puşi în fiare liberându-i, rând pe rând,
Împăratul, cu iubire, i-a îmbrăţişat plângând…
Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:
Oaia-ntâi, pe urmă boii, iar mieluţul după boi,
Pricepând că, să nu calce în livada fără stupi,
Legea-i numai pentru ele, însă nu şi pentru lupi.
Autor: Vasile Militaru
Fabula lui Grigore Alexandrescu vorbeste despre egalitate:
Câinele şi căţelul
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Iar despre lupta cu criza si cine trebuie sa se jertfeasca tot Grigore Alexandrescu are o fabula f adecvata:
Dreptatea leului
Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:
"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."
Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."
- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.
"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -
Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"
Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.
Ei, dar tot dragul de Vasile Militaru e mai potrivit ca dea invatatura pt guvernanti, ca tot se vorbeste mereu de cascaval si se fac si se tot desfac aliante pt a imparti deliciosul produs lactat:
Şobolanii şi cotoii
Nişte şobolani odată, nobili mari de la oraş,
Se-nfipseseră cu dinţii într-un gras şi dulce caş,
Din al cărui miez într-una,
Zi de lucru, sărbătoare,
Rodeau aprig, fără grijă, fie că pe cer sta luna,
Fie cerul fără stele, fie potopit de soare…
Peste neamul şorecimii, şobolanii cei isteţi
Erau, măre, “Logofeţi”:
Astfel, unul dintre dânşii, cu vreo patru dinţi de aur,
Avea-n grija lui tot caşul: al poporului tezaur!
Altul, diplomat de viţă şi de-o-nţelepciune rară
Era “Logofăt de cinste-al trebilor de dinafară”;
Altul, gospodar halal,
Era şi el “Logofătul trebilor din caşcaval”;
Unul arţăgos din fire, cu de la-Împărat firman,
Era “Marele Hatman”;
Altul, cu-ale sale gheare şi cu bietele-i măsele,
Trebuia, prin caş, să facă numai drumuri şi şosele;
Un alt şobolan ce-n viaţa-i n-a ştiut să fie hoţ,
Destinat a fost să fie “Logofăt peste negoţ”;
În sfărşit, ale lor ranguri ca să nu le mai aştern,
Erau tot ce se cuprinde azi la noi într-un “Guvern”;
Însă ce deosebire, Dumnezeule din Cer,
De la ce-aveau şobolanii la al nostru “Minister”!…
Căci, pe când la noi “Guvernul”, în iubirea lui de Ţară,
Duce viaţa cea mai tristă, mai săracă, mai amară,
Şi munceşte zi şi noapte, în osârdii de nespus,
Dorind: Ţara să-şi ridice cât mai sus,
Şobolanii din poveste, graşi din frunte până-n coadă,
Jefuindu-şi şorecimea umilită şi neroadă,
Alta nu face pe lume, decât caşul să li-l roadă!…
Dar, de necrezut, şi, astfel, lucru de mirare foarte,
Şobolanii mâncau caşul cu duşmanii lor de moarte,
Adică, să ştiţi şi voi:
Cu nenumăraţi cotoi!…
Însă când trăiau mai bine, unşi pe bot ca şi pe coame,
Iar mărunta şorecime, se stingea-ndurând de foame,
Toţi cotoii, dintr-odată,
Ca nişte grozavi duşmani,
Au fost prins de beregată
Pe-nfrăţiţii şobolani,
Şi, strângându-le grumazul ne mai pomenit de crunt,
Dregătorii toţi murit-au, până la cel mai mărunt,
Şi-au rămas stăpâni cotoii pe tot caşul plin de unt!…
…
Fabula cu şobolanii, de cotoi traşi prin măsele,
Am făcut-o, s-o citească şobolanii ţării mele,
Şi, citind-o pe-ndelete, să nu-mi poarte mie ură,
Ci să tragă, fiecare, următoarea-nvăţătură:
Dregător al şorecimii, când mi te ridică valul,
Tu n-ai dreptul, şobolane, să-i mănânci tot “caşcavalul”,
Iar frăţia cotoiască, chiar când pare dulce foarte,
Şorecimii nu-i vrea bine, ci-i doreşte numai moarte!…
Autor: Vasile Militaru
Pentru ca se vorbeste, dupa aceasta campanie electorala atat de agitata, care a impartit tara in doua, din ce in ce mai des de reconciliere (eu una nu prea vad cum se poate realiza aceasta dorinta in viitorul apropiat, dat fiind rezultatul alegerilor si numele premierului desemnat) cred ca e de actualitate si fabula urmatoare:
Ploaia si soarele
La 'nceput, cand plugul inca nu ara ogoarele, -
Pentr'un bob de linte fiarta,
S'au luat, ma rog, la cearta
Ploaia si cu Soarele…
Fiecare, slab la minte,
Sta, puterea sa'si masoare
Si, -pazeste Doamne sfinte, -
Pentr'un bob micut de linte,
Cautau sa se omoare:
Soarele, cu ochii 'n flacari, dupa ploae prin tot locul;
Ploaia, cu potop de ape, cautand sa'i stinga focul…
Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina,
Pe care'l facuse Sfantul
Pan'a nu fi fost Lumina, -
Nu era decat Pamantul…
Astfel, Imparatul Ploae, avand tunete 'n cuvant
Si-Imparatul Soare, -mandru si cu aur pe vestmant,-
Fiecare sta sa spuna ca 'n puterea lui mareata,
Tot pamantul o sa fie plin de Floare si de Viata…
Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvantul,
Soarele-a ramas puternic Imparat pe tot pamantul
Si-a 'nceput atunci, pe loc,
Cu iubire sa'I trimita toata para lui de foc
Insa, vai, in scurta vreme, ars de jar, secat de ape,
A 'nceput intreg pamatul pretutindenea sa crape
Si, ne mai putand sa 'ndure atat foc si-atata sete,
In grozav de grele chinuri, sufletul curand isi dete
Ploaia, care-atat dorise si era mereu pe-aproape
Rasturnand pe mandrul Soare si pamantul vrand sa scape,
A dat drumul, intr'o clipa stavilarelor de ape
Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, -
Cand din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, -
Noul Imparat, in fine, pricepu 'necandu-l plansul,
Ca pamantul iar murise, innecat ffind sub dansul
Dumnezeu atunci le zise: Adevar imi e cuvantul,
Ca 'n asemeni desbinare, nu veti ferici pamantul
Deci uniti-va ca fratii… nu va mai priviti cu ura
Si pamantului, de-a pururi dati-i apa si caldura,
Totdeauna mana 'n mana, intelept si cu masura
Ascultand porunca data, Ploaia si cu Soarele
Se 'nfratira 'ntr'o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfantul
Si, punand la foc si apa, amandoi, zavoarele,
S'a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamantul:
Inverzira pretutindeni, luncile, ogoarele
Si, radea sub sfantul Soare
Pururi, floare langa floare, -
Fiecare mai vioaie,
Cu potop de curcubee 'n picaturile de ploaie
…………………………………………
Incheind aci povestea, -cu-o iluzie amara,
Dela cele talcuite, trec la biata noastra tara:
Voi, alesii ei, cu minte, - de la cei doi imparati
Luand pilda, - pe vecie prindeti-va astazi fratii
Si, cu larga 'ntelepciune si iubire-adevarata, -
Daca 'n aste doua haruri poate inima sa bata, -
Dati Lumina si caldura pururi bietului pamant,
In al carui san, strabunii si vitejii nostri sant, -
Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele,
Sa'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele,
Sa privim, cu plansu 'n gene,
Pe valcele si poene,
Iar in lacramile noastre, fericite, - nu de dor-
Curcubeu, sa urce 'n slava mandrul tarii Tricolor
Si pt ca atunci cand nu reusesc sa accesez situl dorit direct din comentariu recurg la Google pt ajutor de data asta motorul de cautare mi-a daruit un blog interesant, care aduna de pe web tot felul de poezele care ilustreaza starea natiunii, ca sa zic asa. Am adaugat imediat blogul acesta la Favorite.
Paradisul măgarilor
Ieri m-am întânit c-un cal
Răpănos şi fără hal,
Care, pocâltit de foame şi de ham la ceafă ros,
Mi-a grăit cu ochii-n lacrimi povestirea de mai jos:
“Zece mari măgari, odată,
Stăpâneau, prin viclenie, o grădină minunată:
O grădină
Veşnic plină
De flori scumpe-mbătătoare,
Şi de iarbă ca mătasea, de pomi rari şi de izvoare,
Cum la fel cu ea grădină alta nu era sub soare!
Stăpânind acea grădină, fără frâu şi fără ham,
Vieţuiau în ea măgarii ca şi-n sânul lui Avram!
Ghiftuindu-şi al lor pântec
O duceau numa-ntr-un cântec,
Iar vreo şapte din cei zece, la-ngrăşare predispuşi,
Tot mâncând, făcură, măre, câte două şi trei guşi!…
Dar grădina minunată
Trebuia mereu udată
Şi, pentru udat, măgarii se slujeau de-o mare roată,
Cu găleţi pe-ale ei laturi,
Din acele ce-au bulgarii în grădini de zarzavaturi.
Dar la roată, nu măgarii învârteau, ci fără grai,
Aveau robi ce să-nvârtească, nu ştiu câte mii de cai,
Cărora, măgarii, lacomi şi cu sufletul hapsân,
Le dădeau ca hrană numai câte-un brăţişor de fân
Şi-nvârtind, sărmanii cai,
O duceau, cu chiu cu vai:
Ei ca-n iad, măgarii-n rai!
Într-o zi insă, măgarii, ghiftuiţi, ţinând sobor,
A grăit unul de-ai lor:
- Nu mai merge!… Să reducem din tainul cailor!…
Prea sunt graşi!… Adică, ce fel; credeţi voi că n-au să poată,
Cu tainul jumătate, să-nvârtească ei la roată?…
Şi măgarii laţi în ceafă, cum i-a ghiftuit destinul,
Fără nici un pic de milă, au tăiat la cai tainul!…
Bieţii cai au plâns cu toţii, s-au jelit cu suflet frânt,
Pentru marea nedreptate între cer şi-ntre pământ,
Dar măgarii, tari şi mari,
Au rămas mereu măgari!
Şi-ntre caii de la roată ce-s hrăniţi atât de prost,
Sunt şi eu, mai zise calul… sunt şi eu, n-aş mai fi fost!”…
Şi picându-i două lacrimi, bietul cal îndurerat,
A plecat c-un lung oftat,
Însă n-a voit să-mi spună în ce ţară blestemată
E grădina, pentru care mii de cai învârt la roată,
Iar măgarii se desfată…
Autor: Vasile Militaru
Cea de-a doua fabula trateaza tema dublei masuri aplicate de cei puternici in societate, si imi aminteste de fabula similara "Cainele si Catelul" de Grigore Alexandrescu
Legea lupului
Împărat fiind pe vremuri, lupul, fire înţeleaptă
Şi milos cu toţi supuşii, a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărei rânduire, pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru că-napoia vremii cu trei veacuri şi mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mănăstire de albine…
Astfel, era scris prin lege, că-n acea livadă verde
Cine intră viaţa-şi pierde:
Fie miel sau fie ied,
N-avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va-ndrăzni s-o facă, hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai ştiu câte ciomege,
Iar apoi, ca pildă vie,
Jupuit pe loc să fie…
Cei dintâi căzuţi in leasă şi-nhăţaţi ca să-i jupoaie,
Au fost nişte căprioare, doi viţei şi-o biată oaie,
Şi cădeau pe rând apoi:
Cai, mioare, vaci şi boi,
Cărora, chiar împăratul, milostiv cum numai el e,
Le lua-n primire zilnic nefolositoarea piele…
Într-o zi însă destinul, nu ştiu cum a vrut să joace
Şi să facă astfel placul celorlalte dobitoace,
Care-au prins pe iarba verde, în livada cea smălţată,
Vreo trei lupi cu ceafa lată…
Duşi fiind la judecată, de trei boi, un miel şi-o oaie,
Ca pe cei de mai-nainte, împăratul să-i jupoaie,
Înălţimea sa, îndată ce văzu pe lupi in fiare,
Către vitele cornute a tunat cu voce tare:
- Cum, nemernici şi mişei,
Îndrăzniţi a crede oare sa jupoi pe fraţii mei?…
- Doamne, au călcat livada! cuteză un bou să zică,
- Taci că te jupoi îndată!… Boul a tăcut de frică…
- Legea spune… zise oaia, dar simţi fiori prin seu:
- Ce-ai cu legea, dobitoaco?… Legea n-am făcut-o eu?…
Şi pe fraţii puşi în fiare liberându-i, rând pe rând,
Împăratul, cu iubire, i-a îmbrăţişat plângând…
Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:
Oaia-ntâi, pe urmă boii, iar mieluţul după boi,
Pricepând că, să nu calce în livada fără stupi,
Legea-i numai pentru ele, însă nu şi pentru lupi.
Autor: Vasile Militaru
Fabula lui Grigore Alexandrescu vorbeste despre egalitate:
Câinele şi căţelul
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Iar despre lupta cu criza si cine trebuie sa se jertfeasca tot Grigore Alexandrescu are o fabula f adecvata:
Dreptatea leului
Leul, de multă vreme, ridicase oştire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânşii o veche prigonire,
Şi gâlcevire mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să ştie
Cui mai mult se cuvine
Să ţie pentru sine
Un petic de câmpie
Şi un colţ de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărţea ţinutul şi straturile lor.
Acum sânge mult curse, şi multe luni trecură,
Făr-a se putea şti
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Şi bivolul pieptos,
Cu lupul coadă-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăş ce zbiară şi îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Şi mai la vale, vulpea se tăvăleşte, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăveşte,
Trimise la maimuţă, vestită vrăjitoare,
Ce spun că ştia multe, şi că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârşitul ce doreşte.
Ea se puse pe gânduri, tuşi, apoi răspunse,
Rozând cu mulţumire darurile aduse:
"Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toţi mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic şi mai mare."
Auzind astea leul strânse a sa oştire:
"Lighioanelor! zise, viu să vă dau de ştire
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Aşa va proorocul. Rămâne-acum să ştim
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreţi... dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse."
Vulpea era aproape: "Ce-are a face! răspunse,
Înălţimea ta eşti
Oricât de slab pofteşti."
- "Dar şi puterea noastră
E îndestul de proastă",
Strigară tigrii, urşii, şi cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colţate.
"Nu rămâne-ndoială", le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul - crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moşii lui făcute -
Veni să-şi dea părerea. Dar toţi, cât îl zăriră,
Asupră-i năvăliră.
Ia vedeţi-l! strigară. Cu bună-ncredinţare
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, şi nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruinţa uşoară!
Pe el, copii! Luaţi-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!"
Câinii atunci săriră
Şi-n grab' ţi-l jupuiră.
Se află vreo ţară, unde l-aşa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu ştiu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.
Ei, dar tot dragul de Vasile Militaru e mai potrivit ca dea invatatura pt guvernanti, ca tot se vorbeste mereu de cascaval si se fac si se tot desfac aliante pt a imparti deliciosul produs lactat:
Şobolanii şi cotoii
Nişte şobolani odată, nobili mari de la oraş,
Se-nfipseseră cu dinţii într-un gras şi dulce caş,
Din al cărui miez într-una,
Zi de lucru, sărbătoare,
Rodeau aprig, fără grijă, fie că pe cer sta luna,
Fie cerul fără stele, fie potopit de soare…
Peste neamul şorecimii, şobolanii cei isteţi
Erau, măre, “Logofeţi”:
Astfel, unul dintre dânşii, cu vreo patru dinţi de aur,
Avea-n grija lui tot caşul: al poporului tezaur!
Altul, diplomat de viţă şi de-o-nţelepciune rară
Era “Logofăt de cinste-al trebilor de dinafară”;
Altul, gospodar halal,
Era şi el “Logofătul trebilor din caşcaval”;
Unul arţăgos din fire, cu de la-Împărat firman,
Era “Marele Hatman”;
Altul, cu-ale sale gheare şi cu bietele-i măsele,
Trebuia, prin caş, să facă numai drumuri şi şosele;
Un alt şobolan ce-n viaţa-i n-a ştiut să fie hoţ,
Destinat a fost să fie “Logofăt peste negoţ”;
În sfărşit, ale lor ranguri ca să nu le mai aştern,
Erau tot ce se cuprinde azi la noi într-un “Guvern”;
Însă ce deosebire, Dumnezeule din Cer,
De la ce-aveau şobolanii la al nostru “Minister”!…
Căci, pe când la noi “Guvernul”, în iubirea lui de Ţară,
Duce viaţa cea mai tristă, mai săracă, mai amară,
Şi munceşte zi şi noapte, în osârdii de nespus,
Dorind: Ţara să-şi ridice cât mai sus,
Şobolanii din poveste, graşi din frunte până-n coadă,
Jefuindu-şi şorecimea umilită şi neroadă,
Alta nu face pe lume, decât caşul să li-l roadă!…
Dar, de necrezut, şi, astfel, lucru de mirare foarte,
Şobolanii mâncau caşul cu duşmanii lor de moarte,
Adică, să ştiţi şi voi:
Cu nenumăraţi cotoi!…
Însă când trăiau mai bine, unşi pe bot ca şi pe coame,
Iar mărunta şorecime, se stingea-ndurând de foame,
Toţi cotoii, dintr-odată,
Ca nişte grozavi duşmani,
Au fost prins de beregată
Pe-nfrăţiţii şobolani,
Şi, strângându-le grumazul ne mai pomenit de crunt,
Dregătorii toţi murit-au, până la cel mai mărunt,
Şi-au rămas stăpâni cotoii pe tot caşul plin de unt!…
…
Fabula cu şobolanii, de cotoi traşi prin măsele,
Am făcut-o, s-o citească şobolanii ţării mele,
Şi, citind-o pe-ndelete, să nu-mi poarte mie ură,
Ci să tragă, fiecare, următoarea-nvăţătură:
Dregător al şorecimii, când mi te ridică valul,
Tu n-ai dreptul, şobolane, să-i mănânci tot “caşcavalul”,
Iar frăţia cotoiască, chiar când pare dulce foarte,
Şorecimii nu-i vrea bine, ci-i doreşte numai moarte!…
Autor: Vasile Militaru
Pentru ca se vorbeste, dupa aceasta campanie electorala atat de agitata, care a impartit tara in doua, din ce in ce mai des de reconciliere (eu una nu prea vad cum se poate realiza aceasta dorinta in viitorul apropiat, dat fiind rezultatul alegerilor si numele premierului desemnat) cred ca e de actualitate si fabula urmatoare:
Ploaia si soarele
La 'nceput, cand plugul inca nu ara ogoarele, -
Pentr'un bob de linte fiarta,
S'au luat, ma rog, la cearta
Ploaia si cu Soarele…
Fiecare, slab la minte,
Sta, puterea sa'si masoare
Si, -pazeste Doamne sfinte, -
Pentr'un bob micut de linte,
Cautau sa se omoare:
Soarele, cu ochii 'n flacari, dupa ploae prin tot locul;
Ploaia, cu potop de ape, cautand sa'i stinga focul…
Am uitat sa spun ca bobul cel de linte cu pricina,
Pe care'l facuse Sfantul
Pan'a nu fi fost Lumina, -
Nu era decat Pamantul…
Astfel, Imparatul Ploae, avand tunete 'n cuvant
Si-Imparatul Soare, -mandru si cu aur pe vestmant,-
Fiecare sta sa spuna ca 'n puterea lui mareata,
Tot pamantul o sa fie plin de Floare si de Viata…
Dupa lupte fara seaman, ce le-ar micsora, cuvantul,
Soarele-a ramas puternic Imparat pe tot pamantul
Si-a 'nceput atunci, pe loc,
Cu iubire sa'I trimita toata para lui de foc
Insa, vai, in scurta vreme, ars de jar, secat de ape,
A 'nceput intreg pamatul pretutindenea sa crape
Si, ne mai putand sa 'ndure atat foc si-atata sete,
In grozav de grele chinuri, sufletul curand isi dete
Ploaia, care-atat dorise si era mereu pe-aproape
Rasturnand pe mandrul Soare si pamantul vrand sa scape,
A dat drumul, intr'o clipa stavilarelor de ape
Si vre-o patruzeci de zile potopindu-l, fara voe, -
Cand din toata omenirea a scapat doar Tata Noe, -
Noul Imparat, in fine, pricepu 'necandu-l plansul,
Ca pamantul iar murise, innecat ffind sub dansul
Dumnezeu atunci le zise: Adevar imi e cuvantul,
Ca 'n asemeni desbinare, nu veti ferici pamantul
Deci uniti-va ca fratii… nu va mai priviti cu ura
Si pamantului, de-a pururi dati-i apa si caldura,
Totdeauna mana 'n mana, intelept si cu masura
Ascultand porunca data, Ploaia si cu Soarele
Se 'nfratira 'ntr'o clipita, astfel cum a zis Prea-Sfantul
Si, punand la foc si apa, amandoi, zavoarele,
S'a trezit din nou la viata, subt iubirea lor, pamantul:
Inverzira pretutindeni, luncile, ogoarele
Si, radea sub sfantul Soare
Pururi, floare langa floare, -
Fiecare mai vioaie,
Cu potop de curcubee 'n picaturile de ploaie
…………………………………………
Incheind aci povestea, -cu-o iluzie amara,
Dela cele talcuite, trec la biata noastra tara:
Voi, alesii ei, cu minte, - de la cei doi imparati
Luand pilda, - pe vecie prindeti-va astazi fratii
Si, cu larga 'ntelepciune si iubire-adevarata, -
Daca 'n aste doua haruri poate inima sa bata, -
Dati Lumina si caldura pururi bietului pamant,
In al carui san, strabunii si vitejii nostri sant, -
Pentru ca, din harul vostru, sa rasara Soarele,
Sa'i presare flori, pe toate luncile, ogoarele,
Sa privim, cu plansu 'n gene,
Pe valcele si poene,
Iar in lacramile noastre, fericite, - nu de dor-
Curcubeu, sa urce 'n slava mandrul tarii Tricolor
Si pt ca atunci cand nu reusesc sa accesez situl dorit direct din comentariu recurg la Google pt ajutor de data asta motorul de cautare mi-a daruit un blog interesant, care aduna de pe web tot felul de poezele care ilustreaza starea natiunii, ca sa zic asa. Am adaugat imediat blogul acesta la Favorite.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
duminică, 20 decembrie 2009
Alfredo Rodriguez
Colores del mercado 
At Rose Garden 
Vision Seekers 
When Grandfather Speaks 
Bald Eagle Feathers 
The Wind beneath her wings 
The Farewell 
Vision Seekers 
Target Practice 
Straight as an arrow 
A Sioux Gentleman 
Eagle Feathers 
Preserving Tradition 
Riding With the Chief 
Golden Flowers 
Two Little Dolls 
Return of the Old Hunter 
Early Snow
Sioux Scouts
Man Of Many Stories 
Three Generation 
Home School 
The Buffalo Caller 
First Steps 
Daughters Of Nature 
Ready to Ride
Snow Bird 
Gold 
The Last Stretch Home 
Exporing The Territory 
An Old Prospector and His Little Friend 
Petroglyphs 
Cold Trails 
The Wild Bunch 
Taking a Break 
Running Out Of Time 
First Meal of the Day 
California Miners 
Liars ClubAsa cum am povestit in "Ce verde era valea mea" in copilarie asteptam cu nerabdare in fiecare luna sa apara cate un fascicol din colectia "Povestiri Stiinfico Fantastice" publicata de revista "Stiinta si tehnica". Nu toate povestirile de acolo erau SF,unele erau politiste (de Arthur Conan Doyle, de ex), altele inspirate din legende sau istorie. una dincele mai indragite povestiri se intitula "Indienii", din pacate nu-mi mai amintesc autorul iar colectia s-a risipit in cele 4 vanturi.
Au urmat romanele lui Fenimore Cooper si Karl May, precum si filmele facute dupa ele, "Ultimul Mohican" sau seria cu Winetou cel cu superbii ochi albastri ai regretatului Pierre Brice, filmata in batrana noastra Europa, pe coasta dalmata.
Entuziasmul pt ameroindieni s-a racit putin cand am citit povestirile mai putin amabile la adresa obiceiurilor lor scrise de Jack London. Se pare ca acele obiceiuri nu difera f mult de cele ale nomazilor continetului nostru, cei despre care inca nu se stie bine daca sunt urmasii faraonilor sau daca au venit din India. Diferenta ar fi ca ameroindienii au migrat in Americi din Asia, pe la nord, peste stramtoarea Behring, atunci acoperita de gheturi, inca de acum vreo 11ooo de ani cel putin (dupa unele teorii), fiind inruditi cu mongolii.
Tot Jack London a scris niste povestiri interesante despre cautatorii de aur si aventurile lor. De aceea nu mica mi-a fost bucuria cand am aflat ca exista un pictor contemporan, Alfredo Rodriguez, care a pictat cu predilectie tablouri inspirate de ameroindieni si cautatorii de aur. Mi-a placut mult caldura si dragostea cu care i-a zugravit, compasiunea care transpare din tablouri ca Running Out Of Time sau tonul usor ironic din "Liars Club", "Clubul Mincinosilor"
Am gasit o scurta biografie a acestui pictor
A member of the American Indian and Cowboy Artists Association, Alfredo Rodriguez established a studio in Corona, California. His rich and vivid colors depict scenes of the inhabitants of the American West: Indians, Mountain Men, Cowboys, nestled in the mountains, deserts, and Indian villages.
Membru al American Indian and Cowboy Artists Association, Alfredo Rodriguez Are studioul de pictat in Corona, California. Culorile sale vii si bogate descriu scene ale locuitorilor din VestulAmericii: Indieni, Munteni, Cowboys, care s-au stabilit (si-au facut cuibul) in munti, deserturi sau sate Indiene.
Painting has always been a part of Alfredo Rodriguez' life. He was born in the small Mexican town of Tepic, Nayarit which is located in the heart of Mexico and very close to the Huichole Indian reservation. He was born and raised into a family of nine children, and the first gift he can recall was a gift of watercolors from his
mother. Some of his earliest memories are of illustrating classroom assignments and painting portraits of family members, he used his talent to supplement his family's income needs.
Pictura afacut parte dintotdeuna din viata lui Alfredo Rodriguez.S-a nascut in oraselul mexican Tepic, Nayarit, care este situat chiar in inima Mexico-ului si f aproape de rezervatia indienilor Huichole. S-a nascut si a crescut intr-o familie cu noua copii si primul cadou de care-si aminteste a fost o cutie de acuarele primita de la mama sa. Cateva din amintirile sale cele mai indepartate sunt despre temele de la scoala in care i se cerea sa faca ilustratii si faptul ca picta portrete ale membrilor familiei, folosindu-si talentul ca sa cresca veniturile familiei.
In 1968, an American art dealer discovered Alfredo's art and commissioned him to paint American Indians. The paintings were highly successful and in 1973 Alfredo moved to America. He has been painting American Indians and Mountain Men ever since.
In 1968 un negustor de arta american a descoperit talentul lui Alfredo si i-a comandat tablouri cu indieni americani. Picturile au avut un mare succes si in 1973 Alfredo s-a mutat in America. De atunci a pictat Ameroindieni si Oameni ai Muntelui.
Alfredo considers himself a traditional artist and describes his style of painting as Classical Realism with a bit of Impressionism. Now living in California and winning awards from several of the most prestigious organizations, Rodriguez' work is also included in the books "Western painting Today" by Royal B. Hassick and "Contemporary Western Artist" by Peggy and Harold Samuels. Alfredo also has been featured in magazines such as "Art of the West," "Informart," "Western Horseman" and "International Fine Art Collector." Alfredo lives with his wife Cheryl and three daughters in Corona, California.
Alfredo se considera un artist traditional si-si descrie stilul ca Realism Clasic cu un pic de Impresionism. Acumtraieste in California si a cucerit premii de la cateva din cele mai prestidigioase organizatii, lucrarile sale sunt deasemenea incluse inc arti ca "Western painting Today" de Royal B. Hassick si "Contemporary Western Artist" de Peggy and Harold Samuels. Alfredo a fost prezentat si in reviste ca "Art of the West," "Informart," "Western Horseman" si "International Fine Art Collector." Alfredo locuieste acum cu sotia Cheril si cele trei fiice in Corona, California.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)