In mai mult de 40 de ani de cand locuiesc in bloc nu mm-am certat niciodata cu nimeni. Sigur, au existat mici neintelegeri, dar le-am rezolvat repede cu vorbe bune si un zambet. Si asa se face ca desi intre timp unii locatari au plecat, altii noi au venit, relatiile noastre cu ei au fost totdeauna excelente. Azi a fost una din zilele in care am cules roadele acestei stari de fapt.
Sa nu va asteptati la cine stie ce fapt senzational. Pt ca a nins si s-a mai acoperit gheata mi-am zis ca e momentul sa mai scot si eu nasul din casa si sa merg pe la magazinele din imprejurimi. Si asa cum mi se intampla de cate ori iau o asemenea hotarare am plecat cu o mica listuta in cap si pe drum la lista s-au adaugat tot felul de alte lucruri care mi s-au parut imperios necesare, intre altele un bidon de 6l de apa plata Bucovina.
Dar intai trebuie sa va spun ca nu m-am bazat numai pe proprietatile antiderapante ale zapezii proaspete ci mi-am tras peste talpa cizmelor niste talpici speciale, de cauciuc, cu niste tinte cam ca cele pe care le folosesc alpinistii cand merg pe munti acoperiti cu gheata. Sunt ele speciale numai ca nu stiu cam se face ca una din ele se tot desprinde. Dupa ce la expeditia trecuta am recuperat-o de trei ori de data asta am fost sigura ca am gasit modul cel mai sigur de a o ancora.
Bun, si am mers eu la un magazin unde am umplut o sacosa, am ajuns cu bine la magazinul Stelei, despre care v-am mai vorbit, si tocmai cand ma intrebam cine naiba m-a pus sa ii platesc in avans bidonul de apa, pt ca deja cam atinsesem limita maxima a capacitatii mele de a cara, vecinul care sta in apartamentul de deasupra, mult mai tanar decat mine, m-a intrebat daca nu vreau sa imi duca el bidonul acasa. Ce va asteptati sa zic?
Si am plecat tropaind cat de repede am putut dupa el, verificand intai daca mai am talpicile pe cizme, erau. A fost dragut si nu m-a lasat sa-mi scot sufletul, a incetinit si m-a lasat sa trec inainte (imi spusese inca din magazin ca nu e nevoie sa ma tin dupa el). Cand sa intru pe usa, fatalitate, nemernica de talpica disparuse. I-am aruncat cumparaturile sotului meu in brate si am pornit sa recuperez fugitiva. Pe drum m-am intalnit cu un alt vecin, cam de varsta fetelor mele, si l-am intrebat daca nu a vazut minunea. O vazuse, o ridicase si o depusese undeva pe un suport, langa un gard. Vecinul care ma ajutase cu apa , mai sprinten, deja se dusese la Stela sa intrebe daca nu a gasit ea talpica.
Daca nu as fi intrebat n-as fi recuperat in veci obiectul pt ca asa cum era asezat putea fi f usor trecut cu vederea si eu oricum as fi cautat pe jos, si nu undeva sus. Asa insa totul a fost bine cand s-a terminat cu bine, am multumit ambilor vecini pt ajutor in felul meu caracteristic, spunandu-le ca voi ramane vesnic indatorata, adica nu imi voi plati niciodata datoria fata de ei, si i-am lasat sa examineze artefactul, primind si sfaturi cum sa il ancorez data viitoare incat sa nu mai cada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu